„Dacă nu muncesc, mă urc pe pereţi şi caut cucuvele”

* a intrat în Primăria Iaşi în anul 2002, ca inginer, şi în acelaşi an a promovat în funcţia de director tehnic * de un an este viceprimar al Iaşului, iar ascensiunea sa va continua * l-am provocat pe viceprimarul Chirica la o discuţie liberă despre statutul Iaşului, proiectele, neajunsurile, perspectivele şi speranţele sale, despre regionalizare, vandalizare, capital uman, şantiere, probleme sociale sau siguranţa ieşenilor

 

 - Nu am reuşit până acum să obţinem statutul de capitală culturală europeană, dar suntem primii din Moldova la accesat fonduri europene. Ce mai fac şantierele Iaşului şi ce lucrări se vor finaliza în acest an?

 

- Sunt în implementare în jur de 4 proiecte majore în momentul de faţă. Mă refer la cele la care se desfăşoară efectiv lucrări. Avem zona culturală, pasajul Eminescu cu străzile care-l străjuiesc şi care trebuie finalizat în noiembrie anul acesta, avem pasajul Octav Băncilă, care are termen de finalizare anul 2014 şi proiectul Ciric. La acestea se mai adaugă implementarea proiectelor de mediu pe care le derulăm acum cu, sistemul de pompare, cu zgura şi cenuşa pe care o facem la Holboca sau cu magistrala II, care e pe punctul de a porni. În licitaţie mai avem modernizarea şi extinderea Căminului de bătrâni „Sf. Cuvioasă Parascheva”, renumita Axă Sud şi urmează, în perioada imediat următoare, procedura pentru linia de tramvai Bazar – Piaţa Doi Băieţi. Ca şi termene, axa culturală mai are 4 străzi de modernizat şi e gata, fiind vorba de bulevardul Ştefan cel Mare până în Piaţa Unirii, partea de paviment şi I.C. Brătianu până la statuie, strada Lascăr Catargi, strada Vasile Conta şi strada Vasile Alecsandri. Mai este apoi bucăţica de linie de tramvai care va face legătura între statuia Eminescu şi ce a rămas din strada Muzicescu, aceasta urmând a fi făcută după ce se termină pasajul Eminescu. Acestea sunt cu finalitate în 2013, cu un semn de întrebare pentru acea bucăţică de linie de tramvai care este condiţionată de pasajul Eminescu. Noi credem că o terminăm la timp, pentru că avem cumpărate deja toate materialele. Mai trebuie doar manopera de pus în aplicare. La anul vor fi finalizate şi străzile din spatele Primăriei, pe proiectul privind creşterea accesabilităţii în zona istorică a oraşului, pentru că mai sunt elemente de canalizare de introdus acolo.

 

- S-a tot vorbit, pe marginea fiecărui proiect, de probleme care au dus la  întârzieri de termene sau suplimentări de fonduri. Daţi-mi un exemplu de proiect care a decurs conform planului, de la A la Z.

 

- Probleme au fost la toate proiectele. Recent, am avut o întâlnire cu proiectantul de la pasajul Eminescu, acolo unde o să fie o întreagă discuţie în momentul în care o să decopertăm şi o să scoatem tot pământul dintre pereţii mulaţi. Nici nu vreau să mă gândesc cum or să arate acei pereţi, la câte caverne şi blocuri de beton sunt acolo, cât o să fie de bătut cu picamerele, dar asta nu e o problemă majoră. La Centrul Tehnologic Regional, în schimb, e o problemă de fundaţie pe care nu am reuşit să o rezolvăm, pentru că o întindeau în mod nejustificat în sensul că în momentul în care au început săpătura pentru atingerea cotei de fundaţii, terenul era foarte neuniform ca şi omogenitate. S-au găsit foarte multe umpluturi de la CUG, fapt care a făcut ca terenul să nu fie bun pentru fundare, motiv pentru care s-a excavat încă vreo 3 metri în pământ şi urmează să se aducă pământ dintr-o altă sursă, pentru îmbunătăţirea terenului de fundare şi trecerea la construcţie. Asta înseamnă vreo 600 de mii de lei cheltuieli în plus. O problemă similară apare şi la Ciric, pe zonele de parcări, unde s-au făcut nişte sisteme de drenaj mai sofisticate. Toate acestea nu sunt neapărat probleme, dar sunt chestiuni de care trebuie să ţii cont ca să poţi duce mai departe lucrările.

Un alt proiect care a trenat, din anumite motive, este Planul Urbanistic General (PUG) al Iaşului, pe care nu l-am avut în sarcină până anul trecut în iunie, când am intrat în funcţia de viceprimar. Am discutat cu directorul de la Search Corporation, căruia i-am solicitat să-l finalizeze. E aproape gata. Cele 5 PUZ-uri sunt gata ca nivel de planşă scrisă. Sunt la mine pe birou de aproape trei luni de zile, cred. Le-a predat, s-au făcut corecţiile pe ele, dar mai trebuie predată partea scrisă, adică regulamentul, prin care se face descrierea zonei centrale şi se vorbeşte despre toate elementele de urbanism care trebuie respectate în zonă.

 

- Aţi ajuns să vă rugaţi aproape de firmele de utilităţi pentru a-şi armoniza anumite lucrări cu cele derulate de municipalitate. În urma discuţiilor nu s-au văzut decât străzi sparte şi lăsate de izbelişte, avarii pe magistrale sau întreruperi de energie. Cum se poate îndrepta Primăria împotriva acestora?

 

- Încă din 2009 am avut şedinţe trimestriale cu cei de la ApaVital şi tot îi informam asupra faptului că intrăm pe proiectele cu fonduri europene. Normal că în momentul în care noi am intrat, ei nu erau acolo. Au avut probleme cu achiziţia. Un an şi jumătate a durat până au reuşit să încheie contractul pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare pe raza municipiului, dar am găsit înţelegere în schimb la Ministerul Dezvoltării, care ne-a dat voie să facem acte adiţionale, tocmai pentru a pune ei apa şi canalul înaintea noastră. Nu ştiu cât de durabil va fi ceea ce au făcut, dar va fi mai bine decât a fost...

 

 

 

 

Chiriaşii rău platnici vor fi evacuaţi forţat

 

 

 

 

 

- Primăria a ajuns să-şi vândă imobilele de patrimoniu atunci când acestea au ajuns în ultimul stadiu de degradare. Se poate face ceva cu acei chiriaşi care îşi bat joc de bunurile Primăriei?

 

- În Canta chiar sunt chiriaşi mai puţin calitativi decât, să spunem, în locuinţele sociale din Grădinari. Diferenţa de la un bloc la altul este foarte mare, funcţie de cine stă în el. Ţin minte că abia intrasem în Primărie, terminasem blocurile din Păcurari, iar la o lună de zile m-am dus într-una din scările de la un bloc social şi am văzut uşi incendiate. Atunci erau apartamente cu furnir de stejar, cu gresie, cu faianţă, toate gândite să fie durabile. Nu cred că legiuitorul poate face ceva în favoarea patrimoniului administrat de noi. De asta vom şi schimba contractul. Am propus un alt model pentru cei care devin chiriaşii noştri, în care nu voi mai permite să se semneze contracte fără o clauză de pact comisoriu, adică o declaraţie notarială ca, în cazul neplăţii a trei chirii consecutive sau a trei întreţineri neconsecutive, să îi evacuăm forţat. Acum îi evacuăm prin instanţă, care a fost, cel puţin de o bucată de vreme, de partea lor. Anul trecut am obţinut cele mai multe evacuări, zece la număr, pentru că nu se mai putea. S-a plecat de la premisa că totul le aparţine, ceea ce se întâmplă de fapt la nivelul întregii ţări, pentru că ne-am acoperit numai de drepturi, nu şi de obligaţii. De acum încolo, o să începem să punem mai multe obligaţii decât s-au pus în prezent.

 

 

 

 

Parcuri de joacă arse şi vandalizate

 

 

 

 

 

- Vorbim nu numai de patrimoniul locativ, ci şi de monumente, parcuri de joacă, staţii de îmbarcare, unităţi de învăţământ...

 

- În general, pe patrimoniul pe care îl gestionăm cred că suntem una dintre autorităţile care au făcut cel mai mult. Dau aici exemplul investiţiilor în şcoli, în spitale, în monumentele noastre istorice. Cred că nu a investit nimeni în România cât am băgat noi în monumentele Iaşului, cele pe care le gestionăm ca şi patrimoniu. Pe partea locativă, fondul uman a fost cel care a distrus mai tot. Şi în cazul parcurilor de joacă au fost foarte multe distruse, date foc, vandalizate într-un mod ieftin. Avem şi cazul staţiilor de transport în comun. Anul trecut, până în octombrie, am făcut a doua etapă de modernizare în care am schimbat geamuri securizate de 190 de milioane de lei. S-au prins vreo trei copii în timp ce vandalizau. Au fost văzuţi exact cum au luat bolovanul de jos şi l-au trântit în geam. I-au prins pe camere, i-au săltat, sunt în cercetare penală, dar minori. Eventual, copilul ajunge într-o şcoală de corecţie, dar fenomenul nu s-a estompat. Vedem ce s-a întâmplat iarna aceasta cu capacele de canalizare. Chiar spunea cineva că dacă îi dau afară din Italia să vedeţi că ne dispar iar capacele, şi aşa a fost. Cum au început să-i alunge spre România, au început să dispară capacele de canalizări. E un indicator foarte clar la ce se întâmplă acolo. Din acest motiv, nu vom mai pune capace din fontă, ci din polimeri.

 

- Are legătură schimbarea vegetaţiei arboricole de pe Ştefan cel Mare cu modelul peisagistic de la Palas?

 

- Am vorbit cu un horticultor căruia i-am cerut un sfat cu privire la scoaterea teilor şi plantarea noii specii de copaci. Decizia pe care am luat-o nu ar putea fi chiar una definitivă, pentru că în primăvară aş putea să scot salcâmii ăştia japonezi şi îi replantez în altă parte pentru că nu au avut nici măcar timp să se prindă. Specialistul mi-a spus să pun tei doar dacă mă gândesc la ziua de mâine, dar dacă mă gândesc pentru viitor nu merită teiul, pentru că oricât de mult l-ai controla în coroană, teiul tot un băţ aruncat în cer va ajunge, aşa cum arată şi în momentul de faţă. Dacă vrei să ai într-adevăr un peisaj urban specific unei esplanade, trebuie să pui arbori ornamentali, aşa cum au toate piaţetele din lumea asta, cum e piaţa publică din Chişinău acolo unde e o specie de platani, sau grădina publică de la Palas. E bine să fim tradiţionalişti, şi eu sunt. Sunt elemente de tradiţie şi cultură de care trebuie ţinut cu dinţii, dar sunt şi elemente pe care trebuie să le învăţăm. Da, socialiştii azi trăgeau bordura şi mâine puneau aliniamentul de plopi. Nu contest că în această modificare ar fi trebuit mai multă comunicare către populaţie, însă ideea tăierii teilor mi-a venit după ce am văzut faţada Episcopiei. Statuia Fecioarei Maria cu pruncul în braţe stă pe faţada clădirii de zeci de ani şi nu a fost văzută de nimeni.

 

- Credeţi că vor apărea surprize odată cu începerea lucrărilor de execuţie a parcării de la Teatru, în sensul descoperirii altor vestigii?

 

- La execuţie va exista un risc, cu siguranţă, dar cred că nu e de netrecut. Nu cred că o să fim în situaţia de a găsi vestigii. Am vorbit şi cu urbanişti, care mi-au spus că toată zona de la limita cu Ştefan cel Mare era plină de nişte case evreieşti, dar oarecum lipsite de o rezonanţă istorică. Nu sunt legate de nici un nume, pentru că, fiind Palatul Roznovanu, nu a lăsat să crească pe lângă el mai nimic de natură să-l umbrească. Acolo au fost mai mult nişte anexe, casa administratorului şi grajduri ale Palatului. Probabil că spre Teatru, dar nici foarte aproape de el, ar fi fost nişte clădiri mai vechi. Esplanada de la CUB va fi legată cu proiectul din faţa Teatrului Naţional. Proiectul de la Teatru e cam gata, cel puţin la partea de amenajare. Se mai lucrează puţin la partea de parcaj, dar mare lucru nu mai e de făcut acolo, decât de deviat o reţea de termoficare. Problema noastră e să reabilităm ruinele de pe Ştefan cel Mare. Chiar ar fi o treabă frumoasă.

 

- Sunteţi cunoscut ca băiatul priceput şi bun la toate încă de pe vremea când ocupaţi funcţia de director tehnic. Permutarea asta pe funcţia de viceprimar a atras, se pare, şi munca pe care o prestaţi în calitatea anterioară. Cine mai îndeplineşte acum atribuţiile de director tehnic?

 

- Sunt două chestiuni total diferite aici, ca modalitate de abordare. Eu, prin  conformaţia mea sunt un tehnocrat, aş putea să mă numesc. Păi voi ce vreţi, să stau în biroul ăla de viceprimar? Ce să fac, acolo? Înnebunesc, mă urc prin clădire şi caut cucuvele. N-am cum, eu trebuie să fac treabă! De altfel asta a fost şi convenţia cu domnul primar. Nu înseamnă că dl Tomorug (Dumitru Tomorug, actualul director tehnic al Primăriei Iaşi, n.r.), nu îşi face treaba. Cu siguranţă, relaţia cu oamenii din Direcţie nu o mai ţin eu direct. Nu mai am şedinţele acelea cu ei. Acum fac şedinţe la alt nivel. Acum îi chem pe toţi de la Poliţie, de la regii, cu bugete, cu personal, cu pierderi… În 2011 am avut pierderi la Citadin. Anul trecut am închis pe plus, chiar în condiţii de criză şi cu oameni daţi afară. Am început să ne eficientizăm, dar nu puteam să-mi las prima iubire deoparte. Eu, personal, nu-i obstrucţionez munca deloc actualului director tehnic.

 

 

„Poliţia Locală, nici dacă i-am am tripla efectivele nu ar fi de ajuns”

 

 

 

- Blocarea angajărilor în sistemul bugetar v-a adus mari probleme în funcţionarea unor servicii. La acest fapt s-a adăugat şi plecarea multor funcţionari, din cauza tăierilor salariale...

 

- Dacă m-aş duce să întreb pe fiecare, de pe fiecare departament, îmi va spune că nu-i ajunge forţa de muncă, dar din punctul meu de vedere, cu excepţia unor mici compartimente unde este nevoie să mai crească numărul de angajaţi, în special la Proiecte Europene, unde volumul de muncă a început să crească iar foarte mult, restul zonelor sunt destul de bine acoperite. Poliţia Locală, nici dacă am tripla-o nu ar fi de ajuns, dar toate chestiile astea se întâmplă în condiţiile în care poţi asigura un buget. Poliţia Locală consumă anual de la bugetul local cam 85 miliarde de lei vechi, în afară de ce mai scot din surse proprii. Nu e uşor să ţii o Poliţie Locală. Are peste 290 de angajaţi, cu care încearcă să se descurce. Numai anul trecut au aplicat peste 26 de mii de sancţiuni, care înseamnă cam o mie de sancţiuni pe zi. Multe dintre ele acum sunt plătite. Formulele de somare de acum sunt mai eficiente, iar executările, de asemenea. În acest an vom încerca să bugetăm şi anumite achiziţii necesare, precum o maşină de intervenţie rapidă pentru că microbuzul lor are vreo 8 ani de zile şi peste 300 de mii de kilometri la bord. Vrem să mai refacem toată partea de instalaţie video de supraveghere, să o repunem în funcţiune pas cu pas, pe măsură ce terminăm cu lucrările pe străzi şi mutăm stâlpii, plus că va apărea şi sistemul de management de trafic, care va aduce şi supraveghere în intersecţii. Recent, ANFP le-a mai acordat o creştere de personal de 14 oameni, ceea ce va permite să mai facă o structură mică. O să crească puţin munca pe partea de stradă şi va trebui întărită disciplina în zonele de cartiere, atât în ce priveşte faptele antisociale, cât şi protejarea patrimoniului propriu, locuri de joacă sau bănci. Ar fi trebuit să fie bănci aşezate şi printre copaci, dar se distrug, se fură, se aruncă, se dau foc, se cară în alte localităţi. Avem cazuri semnalate prin care sunt puse noaptea în maşini şi furate.

 

- Între blocurile din Iaşi sunt adevărate haznale la punctele gospodăreşti, câini, boschetari, grupuri de delicvenţi sau gropi uriaşe. Se văd acestea din birourile Palatului Roznovanu?

 

- În primăvară vom începe intervenţii cu cei de la Citadin şi printre blocuri, îndeosebi în preajma punctelor gospodăreşti. Tocmai de aceea, l-am rugat pe directorul de la Citadin să ia de pe piaţă tot ce mai găseşte la capitolul utilaje, pentru că mulţi agenţi economici nu vor porni lucrări în primăvară. A zis că mai are două freze pe care vrea să le închirieze şi să se apuce de treabă. Pe măsură ce terminăm proiectele astea europene, în mod automat o să avem resurse mai mari ca să intrăm în cartiere. Lucrările de întreţinere nu vor mai fi chiar aşa de scumpe, mai ales pe bulevardele principale, şi o să mai avem bani ca să intrăm şi în cartiere. Pentru programul prioritar pe cartiere ne trebuie cam 75 de miliarde de lei, ca să terminăm platformele de parcare în urma garajelor demolate. Sunt aproape vreo 90 de locaţii în acest moment şi am spus că acestea rămân prioritare, pentru a le transforma în locuri de parcare cât mai bune, cu covoare asfaltice şi marcaje peste tot. Pe cele 90 de locaţii sunt aproape 2.500 de locuri de parcare. Terminăm aceste locaţii, după care continuăm demolatul garajelor.

 

 

 

 

S-a terminat cu valutiştii la colţul străzii şi cu vânzătorii de gume Turbo...

 

 

 

 

 

- Noile modernizări seamănă cu marile sistematizări comuniste, dominate de principiul demolare - extindere- spaţietate. Aţi început să radeţi toate construcţiile metalice, iar mulţi dintre păgubiţi au calitatea de proprietari. Cum îi veţi despăgubi?

 

- După subiectul de presă cu demolarea confecţiei metalice de pe Independenţei, imediat au şi apărut cetăţenii din zonă, spunând că ei nu vor să se mute de acolo, că ei nu înţeleg de ce. Cum pot ei să creadă că în buricul târgului, în preajma Bibliotecii Eminescu, vom lăsa nişte panarame de construcţii? Dorinţa nu este de a-i desfiinţa ca business, pentru că unii chiar vor ajunge şomeri din cauza asta, dar vom căuta altă soluţie. Vom merge prin oraş, să vedem. Nu ştiu dacă o să-i mai pot pune pe toţi într-un loc, dar îşi vor putea reconstrui chioşcurile în alte părţi, pe module. Pe măsură ce trece timpul, probabil că tipul ăsta de comerţ, cu chioşcuri, va dispărea. Vrem, nu vrem, ne place, nu ne place, dar nu avem cum să le menţinem. Fiecare etapă de viaţă îşi are realităţile ei. S-a terminat cu valutiştii la colţul străzii, s-a terminat cu vânzătorii de gume Turbo...

O altă construcţie pe care va trebui să o demolăm este Barul Liberatatea, de pe Arcu, rămasă fără aviz. Există şi un titlu de proprietate pe clădirea aceea. Trebuie să o evacueze. Iaşul, ca şi România, a trecut prin tot felul de etape, pe care toţi le-am trăit odată cu trecerea timpului. Au fost exploziile de şomeri de după închiderea marilor uzine, când atunci chiar era degringoladă şi nici nu era nimic pus în loc. Simirad a început să le dea tonete. S-a făcut primul model de tonetă, capsulele acelea fără aer, căldură şi lumină, de un metru şi jumătate suprafaţă. Oamenii stăteau vara acolo ca într-o capsulă spaţială. Tot s-au luat decizii pentru a salva această categorie de oameni şi încă se mai corectează.

 

- Componenta politică şi administrativă a Iaşului e dominată de ceva vreme de tot felul de opinii şi luări de poziţii vizavi de viitorul proces de regionalizare. Pornind de la realităţile noastre autohtone şi raportând la modele deja existente în Europa, de care proces ne-am putea apropia mai mult?

 

- Modelul de regionalizare francez ar fi cel mai bine aplicat pentru noi. Francezii au nişte zone metropolitane foarte bine definite, cu nişte centre industriale şi economice bine dezvoltate, au integrat periferia, au rămas primăriile pentru fiecare localitate în parte, au făcut un consiliu metropolitan, care a înglobat aproape rolul Consiliului Judeţean şi s-a creat un mic guvern regional, cu reprezentanţi ai fiecărei zone metropolitane care gestionează totul. Bugetele sunt pe filiera Guvern-Regiune-Zona Metropolitană-Localitate. Acolo, dezvoltarea nu se discută decât în contextul Zonei Metropolitane. Ştiu care e potenţialul, ştiu în care buget se află şi de acolo începe dezvoltarea, de asta şi interferenţa între localităţi e foarte mare. Acolo, localităţile sunt aproape ca în Europa unită, se întrepătrund foarte uşor. Modelul german, al landurilor, e greu de atins, sau al cantoanelor elveţiene. Acolo, rigurozitatea germană funcţionează perfect. Noi nu o să reuşim niciodată. Cred că regionalizarea va trebui să ţină cont foarte mult de ceea ce a fost de fapt prima piedică în acest proces, pentru a nu crea zone cu un potenţial conflictual pe viitor, aşa cum au păţit spaniolii de exemplu, în care persistă probleme de natură etnică ori socială. Acestea pot crea disconfort în timp, în care unii pot deveni uşor oponenţi ai statului, în general.

 

 

Este necesar un pact al presei cu oraşul

 

 

 

- Un eventual Consiliu Regional ar trebui format din...

 

- Avem primarii din cele 98 de localităţi din Iaşi, 70 din Botoşani, 40 din Vaslui şi tot aşa. Avem reprezentanţi din localităţi, care sunt primari şi consilieri locali şi cu ei trebuie să facem Consiliul Regional, pentru că ei sunt numiţi de popor şi cu ei facem treabă. Se face Consiliul Regional din ele 6 judeţe, iar Consiliul Regional în care sunt reprezentanţii electoratului îşi alege un om care să-i reprezinte în calitate de preşedinte al regiunii sau cum se va numi. Totul trebuie să plece de la cei care votează. Iaşul va trebui să devină capitala regională a noastră. Probabil că mândria locală ar vrea ca fiecare să fie capitală regională, dar nu ştiu dacă cineva ştie că nu statutul de capitală creează şi bunăstarea pe care o căutăm, ci munca şi capacitatea oamenilor de a gestiona o situaţie. Am auzit la câţiva oameni de bine ai acestui oraş, care au făcut lucruri pe pielea lor, adică nu au profitat de stat şi s-au ridicat prin puterile lor şi au ajuns prosperi oameni de afaceri, care nu prea sunt condiţionaţi de ce decide Primăria, că se ruşinează atunci când cineva din afară îi reproşează că nu are condiţii sau că nu există siguranţă pe străzi. Îmi amintesc că a venit vicepreşedintele de la General Electric din Statele Unite să deschidă o filială în România, şi a ajuns şi la Iaşi. Una dintre întrebările sale esenţiale a fost „am o şcoală în limba engleză de la nivel primar până la nivel superior, ca să ştiu dacă vin cu copiii aici? Vreau să ştiu dacă am grădiniţă în limba engleză, şcoală primară, gimnazială, liceală şi universitate”. Cei din vest, când vor să-şi deschidă o multinaţională într-un oraş din Europa de Est, au o echipă de imagine a companiei, care caută ştiri. Dau „search” şi încep să caute ce se întâmplă acolo – „Iaşi - viaţa mondenă”. Iaşul, din păcate, nu are viaţă mondenă pentru că toată lumea, de frica a nu ştiu ce, stă cuibărită sub pat sau îşi face viaţa mondenă la Viena. De ce nu apare un club şi în Iaşi, în care nevestele soţilor cu bani mulţi să facă opere caritabile, să aducă teatrul din Viena, să facă baluri... Asta înseamnă viaţă mondenă.

 

În altă ordine de idei, trebuie să apară între noi, cei care facem imagine în presă, care creăm şi o vindem, o înţelegere tacită. Toţi folosim presa spre binele nostru, al comunităţii, pentru că toţi vom avea de câştigat, după care ne individualizăm după fiecare tip de presă pe care îl creăm, dar fără să afectăm imaginea comunităţii, în ansamblul ei. Aşa o să aducem investitori, numai aşa o să aducem prosperitatea. Trebuie un pact al presei cu oraşul. Nu cred că o să reuşim decât dacă vom conştientiza faptul că, dacă vrem să o ducem bine, o să o ducem bine împreună! (Nelu Păunescu)