„Educaţia este înlocuită cu non-valori, asistăm la degradarea ei”

 Vârful de lance al Asociaţiei Atitudini pentru Viaţă „Vatra Cetăţii” - APV, Lucian Isaicu, este un om cu o energie infinită, mereu aflat în sprijinul celor din jur. Acesta a stat de vorbă cu redactorii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, povestind despre proiectele sale de îmbunătăţire continuă a educaţiei şcolare şi, în general, a comunităţii ieşene.

- Ce ne puteţi spune despre asociaţia pe care o prezidaţi? În ce domenii vă implicaţi cel mai des?

- Asociaţia este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi non-profit, având ca scop declarat şi asumat de elaborarea şi implementarea de programe sociale, de dezvoltare comunitară, de dezvoltare organizaţională, de cercetare sociologică, de educaţie şi cercetare interdisciplinară, culturală, de artă şi sport, de sănătate, de dezvoltare economică şi socială, studierii şi protecţiei mediului înconjurător, susţinerii şi promovării ecoturismului, promovării eficienţei energetice şi a dezvoltării durabile în folosul cetăţenilor.

 

- Când a luat fiinţă Asociaţia Atitudini pentru Viaţă şi de unde a pornit totul?

- Asociaţia şi-a început activitatea în luna martie 2016. Totul a pornit din dorinţa de a veni în sprijinul comunităţii şi a oferi servicii diversificate care să vină în sprijinul tuturor membrilor, indiferent de vârstă sau statut social.

 

- V-aţi aplecat foarte mult pe parteneriate şcolare. Înţelgem că sunt vizate ramurile educaţiei civice în rândul elevilor ori vă stabiliţi şi alte teme în cadrul acestor proiecte?

- Aşa cum spunea şi Mihai Eminescu: „Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii. Educaţiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie cu un cerc restrâns de cunoştinţe, pe când, din contra, cultura, cunoştinţele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă”. Ne interesează educaţia pentru că, în ultima perioadă asistăm din ce în ce mai mult la o degradare a ei, educaţia nemaifiind promovată şi de multe ori este înlocuită cu non-valori, cu mijloace tehnologice, cu personaje care promovează minciuna, hoţia, înşelătoria etc. Ne interesează valorizarea şi promovarea importanţei educaţiei, pentru că asistăm din ce în ce mai mult la generalizarea conceptului „degeaba înveţi, că oricum în ţara aceasta nu faci nimic cu diplomele”. Dorim să readucem în actualitate valorile noastre, tradiţiile, cultura, să promovăm oamenii cu experienţă în diverse domenii, modelele pozitive care au făcut şi fac lucruri frumoase pentru societate, oamenii cu o educaţie aleasă, oamenii cu bun simţ.

 

- Înţelegem că aveţi în plină desfăşurare proiectul Atitudini, într-un parteneriat şcolar şi care a trecut deja prin câteva etape şi mai multe workshop-uri destinate atât copiilor, cât şi cadrelor didactice. Care au fost paşii făcuţi până în prezent şi care sunt aşteptările finale ale acestui parteneriat şcolar?

- Proiectul Judeţean de Educaţie Civică Atitudini, ediţia I, a fost iniţiat cu ajutorul doamnei profesor Dumitrina Gavril, de la Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun” - Grădiniţa cu Program Normal Nr. 21 din Iaşi, la care s-au alăturat foarte mulţi parteneri din domeniul social şi educativ. Prin acest proiect, ne-am propus să facilităm crearea unor reţele de comunicare între cadre didactice, părinţi, copii, voluntari, reprezentanţi ai comunităţii, specialişti din domeniile protecţiei copilului şi a familiei, în vederea modelării atitudinilor favorabile integrării sociale în spiritul valorilor contemporane: toleranţă, umanitarism, implicare civică, etc. Parteneriatul educaţional-comunitar este o prioritate a strategiilor educaţiei contemporane.

 

- Percepţia elevilor s-a dezvoltat, în ultimii ani, cu o rapiditate ce uneori depăşeşte standardele învăţământului actual. Cum trebuie privit elevul modern? Există dinamica necesară ca sistemul de învăţământ să ţină pasul cu tehnologia ori să corecteze informaţiile pe care elevii le deprind separat de şcoală?

- Primul pas către o societate civilizată este educaţia, dreptul la educaţie fiind un drept fundamental al omului. Colaborarea dintre cadre didactice, specialişti din domeniile protecţiei copilului şi a familiei, elevi, părinţi şi reprezentanţi ai comunităţii este un proces minuţios gândit şi elaborat, presupunând activităţi organizate, îndreptate spre problemele educaţiei şi comunităţii. Discuţia publică asupra creşterii, violenţei şi a criminalităţii juvenile pune problema responsabilităţii şcolii faţă de investiţiile în domeniul educaţiei pentru valori. Nu ştiu dacă percepţia elevilor este cea care s-a schimbat, ci eu cred că tocmai schimbările produse în perioada de după 1989, schimbările şi transformările apărute în societatea românească au dus la depăşirea standardelor învăţământului actual.

 

- Făcând o scurtă întoarcere la întrebarea anterioară, cât de importantă este educaţia primită de părinţi în mediul extraşcolar?

- Cadrele didactice, copiii şi părinţii au nevoie de sprijin în dezvoltarea personală/familială şi profesională. De aceea, am considerat necesară crearea la nivelul mai multor instituţii a unui parteneriat cu reprezentanţi ai comunităţii şi a unor ONG-uri. Acest proiect intergeneraţional îşi propune dezvoltarea în rândul participanţilor a unor abilităţi de comunicare, empatie, integrare şcolară şi socială, începând cu perioada şcolarizării timpurii şi până la maturitate. Rolul părinţilor în educaţia copiilor este primordial. Succesul unui viitor adult depinde de dezvoltarea sa încă din primii ani de viaţă. De aici şi accentul pus de APV pe dezvoltare personală, educaţie, cultură, valoare, consiliere parentală.

 

- Există o limită de vârstă până la care copiii sunt influenţaţi de educaţia părintească?

- Eu nu aş vorbi de o limită de vârstă, ci mai degrabă de importanţa educaţiei din partea familiei în primii ani de viaţă. Iubirea şi educaţia din partea părinţilor nu poate fi înlocuită şi nu are limită de vârstă, din punctul meu de vedere. Disfuncţionalităţile apărute la copii, abandonul şcolar, diversele traume sau situaţii de criză, comportamentele neadecvate, delicvenţa şi, din nefericire, tragediile, apar tocmai din lipsa educaţiei părinteşti, din lipsa implicării lor la timp, încă de la vârste fragede. Lipsa suportului emoţional, afectiv, lipsa comunicării reale, lipsa implicării părinţilor, divorţurile, lipsa fizică a părinţilor pot duce la dezvoltarea eşecurilor la copii şi, bineînţeles, la o dezvoltare anormală din anumite puncte de vedere.

 

- Separat de programele educaţionale, aveţi o reputaţie în campaniile umanitare desfăşurate de-a lungul ultimilor ani. Aţi întâlnit situaţii care v-au marcat în mod deosebit?

- Personal, am desfăşurat diverse campanii umanitare de sprijinire a persoanelor aflate în nevoie. Chiar dacă este la început de drum, APV a iniţiat şi desfăşurat campanii umanitare. Toate sunt pentru cauze umanitare, însă noi facem campaniile prin promovarea responsabilităţii. Pe lângă alte campanii, am derulat împreună cu Grădiniţa cu Program Normal Nr. 21 Iaşi, Centrul Lingvistic „Twinkle Star” Iaşi, Cambridge Star din Municipiul Botoşani, în calitate de parteneri, o campanie de ajutorare a copiilor nevoiaşi şi a familiilor aflate în diverse situaţii de risc social din satul Hilişeu-Crişan şi a altor copii şi familii din Comuna Hilişeu-Horia, judeţul Botoşani. Campania, pe lângă scopul principal, acela de a strânge fonduri pentru a le putea oferi copiilor nevoiaşi posibilitatea de a avea sărbători cu bucurie, a fost şi una de responsabilizare şi conştientizare a părinţilor cu privire la atitudinea lor faţă de implicare în comunitate, faţă de găsirea unui loc de muncă etc.

 

- Ţinând cont de implicarea în cazurile umanitare, cât de eficient ori vulnerabil este sistemul social din România, cu precădere cel din judeţul Iaşi?

- Este greu de măsurat vulnerabilitatea unui sistem şi nu aş vrea să mă pronunţ fără a avea o cercetare reală pe acest subiect. Asistenţa socială din România, în ultima perioadă, a simţit o uşoară dezvoltare, un progres remarcabil şi o recunoaştere, însă, până la o eficienţă vizibilă, mai este de muncă. Asistenţa socială, dacă ar fi valorificată şi serviciile sociale dezvoltate s-ar putea simţi o îmbunătăţire a calităţii vieţii. Din păcate, statul încă pune accentul pe acordarea beneficiilor sociale, beneficii care pot fi foarte utile dacă ar veni la pachet cu responsabilizarea asistaţilor sociali şi pot deveni factori de „încurajare a lenii sociale” prin acordarea lor fără a educa, a forma, a responsabiliza.

 

- Are şcoala un rol în corectarea acestui risc social major?

- Şcoala poate avea un rol de corectare a riscurilor sociale însă numai prin acordarea de servicii integrate şi prin colaborarea cu instituţiile din domeniu.

 

- Sunt părinţii, mai ales cei din mediul rural, destul de informaţi cu privire la rolul educaţiei în viaţa copiilor lor?

- În ceea ce-i priveşte pe părinţi, mai ales cei din mediul rural, eu cred că, deşi era tehnologiei a avansat, există în comunitatea românească, atât în mediul rural cât şi urban, foarte multe persoane care nu au acces la informare sau nu se doreşte a fi informaţi. La acest capitol mai este încă mult de discutat şi analizat.