„Femeile folosesc cuvântul, după caz, ca spadă sau ca floretă, într-o luptă deschisă cu mentalitățile, cu stereotipiile, cu discriminarea”

aurora ciuca

Dimensiune font:

| 27-03-2021 10:23

 * dialog cu dna Aurora Ciucă, prof. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universității „Ștefan Cel Mare” Suceava și avocat în Baroul Iași

 

- Martie este, prin excelență, o lună dedicată femeilor. Sunteți de acord cu această afirmație? Pare cumva limitativ...

- Dacă ne gândim la ziua de 8 martie care a devenit sărbătoare internațională înțelegem de ce este asociată întreaga lună cu femeia. Este vorba despre drepturi greu câștigate, despre emancipare, despre o tradiție care, iată, durează de peste un secol. Femeile de toate vârstele din aproape 70 de state de pe toate continentele sunt celebrate în această zi. La noi, tot în mod tradițional e ziua mamelor (în lume însă sunt date diferite din lunile martie și mai). Sunt omagii aduse femeii, feminității, frumuseții. Dacă însă ne referim la 1 martie și la sărbătoarea mărțișorului și coborâm pe firul alb-roșu al istoriei, ajungem în antichitatea romană și aflăm că erau sărbătoriți deopotrivă bărbații și femeile la începutul anului calendaristic. În zilele noastre, mărțișoarele sunt oferite femeilor în majoritatea zonelor țării. În Bucovina însă, potrivit cutumei, bărbații primesc aceste mici daruri în prima zi de martie și femeile în cea de-a opta, care încheie ciclul capricioaselor zile de primăvară (când, potrivit legendei, Dochia își scutură cojoacele). Dacă adăugăm și ziua „celor 40 de mucenici” (9 martie) care, se spune, e fragila linie de demarcație dintre  iarnă și primăvară, cu ritualul ei specific bărbătesc, înțelegem că bărbații nu sunt deloc neglijați în luna martie...

- Statisticile arată că, de fapt, în ciuda formulelor laudative, femeile nu sunt chiar „prințese”, ba dimpotrivă. V-ați simțit vreodată discriminată?

- Din nefericire, nu toate femeile sunt prințese... Aveți dreptate, statisticile sunt nemiloase și ne arată că violența domestică împotriva femeii are proporțiile unui fenomen. Se întâmplă în toate țările, în toate culturile și la toate nivelurile  societății și este greu de stăvilit. Preocupările mele în acest domeniu datează dintr-o perioadă în care nu se vorbea încă despre aceste lucruri, considerate „normale” (potrivit mentalităților) și imposibil de abordat în spațiul public tocmai pentru că erau considerate „afaceri” private. Am încheiat un curs de master în Statele Unite cu o teză de disertație privind violența domestică și văzut cât de mult eforturi se făceau. Acolo am auzit pentru prima oară despre adăposturi pentru victimele violenței, despre ordinele de restricție etc. Revenită în țară, am contribuit la crearea unei clinici juridice la facultatea la care lucram, împreună cu o organizație neguvernamentală (Centrul de Mediere și Securitate Comunitară) și îndrăznesc să spun că am contribuit la adoptarea legii împotriva violenței domestice (din anul 2003) și la o timidă schimbare (cel puțin în mediul urban) a mentalității femeilor. Fenomenul însă continuă să existe. Violența distruge destine, erodează încrederea în familie și, pe glob, ucide mai multe femei decât accidentele rutiere și malaria la un loc (conform unor declarații oficiale). Paradoxal, după ce am vorbit despre drepturi și emancipare, despre marcarea istorică a primelor victorii ale femeilor, vedem și fața întunecată a realității și realizăm cât de fragilă este condiția femeii în secolul XXI.

Discriminările împotriva femeii (privind accesul într-un anumit mediu profesional, la locul de muncă, în mediul politic etc) încă există. Să ne amintim doar că sunt țări în care fetelor le este interzis dreptul la educație, la vot sau unde banalul drept de a conduce un autovehicul a fost revendicat ani în șir. În România aceste drepturi au fost câștigate în timp, grație unor femei  care au avut curajul de a-și face vocea auzită. Timpul nu ne permite acum însă cred că se vorbește prea puțin despre începuturile mișcării românești de emancipare. Personal, nu m-am simțit discriminată dar am cunoscut (și am apărat în instanță) femei care au fost nedreptățite numai pentru „vina” de a fi fost femei.

- Aveți o profesie într-o lume dură, cea a Dreptului. Cum sunt privite femeile printre domnii în robă?

- În ultimele decenii, „lumea în robă” s-a feminizat tot mai mult. Când am devenit avocat, în Baroul Iași erau deja multe femei, foarte bune profesioniste, adevărate maestre ale dreptului. Eram deja departe de vremurile în care primei licențiate în  drept din Iași, Ella Negruzzi, i se refuza dreptul de a fi primită în Barou pentru că femeile nu aveau drept de vot și avocatura era „rezervată” bărbaților...

Am fost primită cu căldură și am avut multe de învățat de la colegi cu vastă experiență profesională dar și acea amprentă a bunei educații de altădată. Din câte știu, nu au existat situații sau atitudini discriminatorii față de colegele avocate. Vorbim despre o profesie liberală în care cea mai bună recomandare este nu aceea rezultată din identitatea biologică, ci din buna pregătire, din performanță, din prestigiul profesional. Aprecierile sunt, de regulă, făcute de justițiabili dar, conform legii de organizare a profesiei, și de colegi atunci când sunt organizate alegerile pentru desemnarea decanilor, a consilierilor, a delegaților la congrese. Or, în toate aceste structuri, femeile au fost prezente în ultimele decenii. În ce mă privește, după finalizarea stagiaturii am fost pentru o vreme director al Biroului de Asistență Juridică din cadrul Baroului (o structură care exista în anii ‘90 alături de trei colegi. E adevărat, avocatura nu e ușoară și, probabil, adaugă o tușă de duritate pe chipul femeilor care o practică. Această remarcă este valabilă însă pentru toate profesiile juridice, dar și pentru multe alte domenii în care femeile s-au încumetat să intre.

 - Sunteți și profesor, formator de minți și de suflete. Cum sunt studentele dvs.? Ce valori le insuflați?

- Munca la catedră a fost și este o bucurie, dar și o continuă provocare. Ca profesor trebuie să mă „reinventez” de la an la an pentru a reuși să ajung la mintea și sufletul fiecărui student, pentru a le trezi interesul pentru studiu, cercetare, implicare în acțiuni sociale. În același timp, încerc să le împărtășesc experiențele mele, să le deschid noi orizonturi. Sfatul meu, de regulă, este acela de a face lucrurile temeinic, de a crede în oameni și în ideea de dreptate. Le vorbesc despre forța cuvântului care este cel mai important instrument al unui jurist, despre lecturile esențiale care sunt pre-condiția unui discurs elocvent. Nu este foarte ușor, având în vedere ritmurile epocii pe care o traversăm, schimbările rapide și bulversante, continua nevoie de adaptare la nou. Cea mai  mare satisfacție este să privesc de aproape etapele transformării fiecărui student, metamorfoza de la crisalidă la fluture... Feed-back-ul vine peste ani, când (cel mai adesea) fostele studente îmi mărturisesc că urmându-mi sfatul și-au împlinit un vis.

- Care au fost momentele în care a fi femeie a fost un privilegiu pentru dvs.?

- Probabil o să vă dezamăgesc spunându-vă că nu am avut nici un privilegiu ca femeie! Nici măcar acela de a nu face stagiul militar... Cred că am făcute parte din ultima promoție de studente care au avut asemenea experiențe. Bine, era vorba de câteva săptămâni „rupte” din vacanța de vară de la finele anilor de studii în care rămâneam în cantonament și făceam exerciții de tragere pe dealul Șorogari sau străbăteam Copoul în pas de defilare...

- Aveți multe roluri, dna Aurora Ciucă. La care țineți cel mai mult? Care vă solicită cel mai mult?

- Rolurile „principale” în scenariul familial sunt cele tradiționale, de soție și mamă, susținute într-o continuă reprezentație… Celelalte sunt o consecință a acestora. Pentru că am fost copil unic, îmi doream o familie mare pe care am dobândit-o prin căsătorie. Surorile soțului meu, copii lor nepoții, fiica mea, copii ei, mi-au adăugat roluri „secundare” care sunt extrem de prețioase pentru mine. Și iată, sunt parte a unei familii mari, în care nu se simte nici o fractură generațională, în care suntem prieteni de toate vârstele.

În viața profesională, îmi împart timpul între rolurile pe care le-ați amintit: avocat (formator în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților - Centrul Teritorial Iași), profesor universitar, titular al disciplinelor Drept internațional public, Protecția internațională a Drepturilor Omului și Drept European al Drepturilor Omului, coordonator de doctorat în domeniul Dreptului european și internațional al Drepturilor Omului.

Sunt roluri și activități diferite și nu de puține ori am fost nevoită să revizuiesc agendele pentru a găsi un echilibru între profesie și familie. Munca de profesor e cea care-mi oferă cele mai mari satisfacții, dar este dublată de cercetare, de documentare, de publicare, de participare la conferințe etc., astfel încât este și cea mai solicitantă.     

- Scriitor sensibil, poetă, autor de carte. De ce scriu femeile și care credeți că este statutul femeii-scriitor?  

- Da, scriu poezie (și nu numai) și colaborez la câteva reviste literare. Pentru mine, scrisul este o formă de visare, de evadare din cotidian. Pornind de la întrebarea dumneavoastră se pot spune foarte multe. De ce scriu femeile? Poate, pentru a vorbi despre experiențele, despre lacrimile și zâmbetele lor. Poate, pentru a face lumea să pară mai frumoasă. Sau, poate, pentru a deveni cronici vii ale timpului lor. Pentru că am vorbit despre condiția femeii, despre femeia victimă a violenței, pot s-o amintesc pe scriitoarea irlandeză  Eavan Boland pe care am  descoperit-o recent (grație unei excepționale traduceri), care a îndrăznit  să devină o voce puternică într-o lume a bărbaților scriitori. În cartea „Lecții cu intenție” scrie despre trecutul în care „au locuit” bunicile noastre, despre căsătoria forțată, despre femeia pierdută în universul domestic, în suburbii, despre exil.

Femeile folosesc cuvântul, după caz, ca spadă sau ca floretă, într-o luptă deschisă cu mentalitățile, cu stereotipiile, cu discriminarea și alte”tăceri”. Și literatura română abundă de exemple. Într-adevăr, au apus epocile în care femeile alegeau un pseudonim masculin pentru a putea publica sau în care cărțile le erau interzise pentru că erau considerate veșnic „minore”. Garabet Ibrăileanu a fost unul dintre intelectualii vizionarii care au anunțat schimbarea în literatură odată cu schimbarea condiției femeii. Și asta s-a întâmplat grație unor neobosite justițiare care s-au aflat mereu cu un pas înaintea timpului lor și au îndrăznit să depășească barierele prejudecăților.

- Femeia în culise. Ce este și cum este Aurora Ciucă atunci când stă doar cu ea?

- Ce sunt în culise? Un om obișnuit, cu multe „to do lists”... Cum sunt față în față cu mine? Sunt fericită, din când în când, să pot savura o jumătate de zi de liniște. Îmi este străin cuvântul plictiseală. Scriu un poem, ascult Paganini, citesc o carte bună...

A consemnat Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
INTERVIU - Mihai Chirica: „Nu se va ajunge niciodată la carantinarea Iașului” (VIDEO)
11/04/2021 23:37

 * dialog cu Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi - Domnule primar, discutia legată de coabitarea cu USR devine inevitabilă, in contextul in care Iasul nu are, la mai bine de jumătate de an de la ...

„Dintre toţi factorii perturbatori, cel mai toxic este gândul”
28/03/2021 16:31

 * interviu cu dr Valerica Volosan Ilieş, specialist in medicină tradiţională chineză Dr Valerica Volosan Ilieş a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din ...

„În spatele unui personaj, poţi să oferi din tine unele trăiri de care ştii doar tu”
28/03/2021 15:26

  Nu ştiu cum o fi să canţi in duet pe scenă cu soprana Diana Bucur, ştiu doar cat de frumos umple sala de concerte şi cat de savuros poate fi un dialog cu ea. Ieşeanca pasionată de muzică nu est ...

Povestea orfanului salvat din infern, într-un documentar de Morgan Freeman
28/03/2021 15:20

  Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) a inaintat Parchetului General o plangere penală care vizează moartea a 771 de copii in timpul regimului com ...

„Mediul în care îmi cresc copilul e mai important decât influenţa genelor”
28/03/2021 14:35

* interviu cu terapeutul Daniela Bercu, specialist in terapie cranio-sacrală Un şoc emoţional, un stres puternic sau pur simplu o supărare aparent minoră care nu e decat picătura care a umplut paharul ...

 „Drumul deschis de pasiunea pentru fotografie este, de fapt, un drum către mine”
28/03/2021 13:44

Pe Oana Dăian o cunoastem de la Teatrul National „Vasile Alecsandri”, unde se ocupă de tot ceea ce inseamnă relatii publice. Are o meserie frumoasă, trăieste in lumea artei, aproape de scenă s ...

„Cei mai mulţi dintre oameni sunt nişte bio-roboţi”
28/03/2021 13:15

„Tu eşti un 2, o cifră care arată legătura. Orice ai face şi cum ai face, mereu vei fi in mijlocul oamenilor. Îi vei lega şi vei strange firele unei comunităţi. Mă intrebi de unde iţi ş ...

FOTO/VIDEO - Departe de lume, în chilii pentru sfinţii urbani
28/03/2021 12:19

Lui Matius Ichim ii plac lucrurile frumoase, făcute cu suflet şi cu mult gust. Iubeşte natura, liniştea şi pe Eminescu. Pare ciudat, dar uite că şi chiliile pot fi urbane, aşa după cum afirmă Matius, ...

 „Stomatologul rămâne lângă pacient toată viața lui”
10/03/2021 20:54

  De cum intri in clinica cochetă din Tătărasii Iasului esti intampinat de o echipă tanără, numai zambet, gata-gata să te conducă acolo unde te aduc problemele stomatologice. Nu stai cu orele ...

INTERVIU - „Este important ca imunizarea populaţiei să nu se facă prin trecerea prin boală, ci prin vaccinare”
28/02/2021 11:44

  * dialog cu prof. univ. dr. Doina Azoicăi, coordonatorul disciplinei de Epidemiologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iasi, presedinte al Societătii Rom ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei