„Importăm caşcaval din amidon şi grăsime de balenă şi îi asuprim pe producătorii locali care folosesc doar lapte”

Interviu în exclusivitate cu Daniel Rudişteanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor „Caşcavalul de Săveni”, despre chinurile autorizării unui preparat tradiţional autentic

Producătorii locali spun că am ajuns lada de gunoi a Europei în ceea ce priveşte produsele alimentare. În timp ce importăm caşcaval făcut din grăsime de balenă şi ulei de palmier, producătorii locali care folosesc doar lapte sunt purtaţi pe drumuri, amânaţi, obligaţi să cheltuiască sume mari pentru a li se spune NU la final.

„Mafia gulerelor albe” dictează ce produs intră pe raftul unui hipermarket, preţul, iar profitul ajunge la intermediar şi la multinaţională, producătorul fiind cel asuprit în acest „lanţ trofic”. Am discutat despre toate aceste probleme cu Daniel Rudişteanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor „Caşcavalul de Săveni”.

- Ce s-a mai întâmplat cu proiectul de recunoaştere la nivel european a celebrului Caşcaval de Săveni?

- Noi am încercat de două ori până acum. În primul proiect am vrut să obţinem Denumire de Origine Protejată, DOP, dar am fost refuzaţi de Ministerul Agriculturii fără a ni se spune un motiv. Imaginaţi-vă că am participat cu proiectul de denumire de origine protejată la Master Food în Italia, la Piacenza, în 2015 şi din 24 de proiecte din toată lumea noi am luat cel mai mare punctaj. Cei mai mari specialişti din domeniu de la nivelul Comisiei Europene au fost încântaţi de proiectul nostru, la Ministerul Agriculturii proiectul a fost incomplet. Acum încercăm să obţinem protecţie europeană la produs pe altă variantă, respectiv Indicaţie Geografică Protejată (IGP). Joi, 23 februarie (astăzi – n.r.) mergem la Direcţia de Industrie Alimentară din cadrul ministerului şi încercăm să obţinem ce ne-am propus, să fim postaţi pe site-ul ministerului şi să intrăm în perioada de opoziţie. Urmează demersurile la Bruxelles. La primul dosar am lucrat eu ca maistru de stagiu, un masterand de la Şcoala Superioară de Agricultură din Angers, Franţa, şi un coordonator de specialitate de la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj. Am lucrat toţi 7 luni ca un proiect de master. În Italia am fost foarte bine primiţi, felicitaţi, în schimb în România suntem mai catolici decât Papa. Asta este România, noi trebuie să avem o viaţă complicată când este aşa uşor să trăim bine. Asta este!

– Dacă Ministerul Agriculturii vă acceptă, ce urmează?

– Noi din asociaţie, împreună cu Certim, organul de certificare, am fost controlaţi pentru certificarea produsului. Acum încercăm să-i convingem pe cei de la minister să ne dea avizul. Îl postează pe site pentru ca oricine vrea să facă opoziţie timp de 30 de zile, dar opoziţia trebuie să fie justificată, apoi totul va fi trimis la Bruxelles şi va sta şi acolo şase luni. Ceea ce vrem să facem noi este pentru judeţul Botoşani, pentru că asociaţia noastră este deschisă, şi oricine din judeţ poate intra în asociaţia noastră şi poate produce respectând caietul de sarcini şi statutul asociaţiei. Ca şi Salamul de Sibiu, care are IGP, asociaţia este la Bacău, dar el se fabrică şi la Salonta şi la Sibiu.

Caşcavalul de Săveni este singurul produs de la noi din judeţ care are tradiţie la nivel european. Fabrica de caşcaval din Săveni a făcut export în Siria, Libia, Canada, în SUA, în fosta Uniune Sovietică. Noi asta vrem, să ducem tradiţia mai departe, noi respectăm reţeta cu care s-a lucrat de la început.

– Care ar fi diferenţa între caşcavalul produs de membrii asociaţiei dumneavoastră şi cel produs în fabricile mari?

– Sistemul nostru de prelucrare este tradiţional, iar materia primă este lapte crud. Asta este diferenţa dintre noi şi industrie, fabricile mari, comunitare. Acestea sunt obligate să pasteurizeze laptele, adică este vorba despre o fierbere. Când pasteurizezi laptele câştigi garanţie mai mare, dar prin pasteurizare distrugi flora laptelui. Sunt nişte bacterii în lapte care dau gustul şi culoarea produsului. O comparaţie clasică între un caşcaval produs în sistem tradiţional şi unul industrial este la fel ca diferenţa între un borş de găină de ţară şi un borş de pui congelat.

– Cum v-au susţinut politicienii, parlamentarii judeţului, mai ales că am avut şi în legislatura trecută un parlamentar botoşănean într-o Comisie parlamentară de agricultură, dar avem şi în actuala legislatură unul?

– Acum avem un pic de susţinere. De-a lungul timpului am apelat la foarte mulţi oameni cu relaţii din judeţul Botoşani să ne sprijine pentru că la nivelul Bucureştiului eram trataţi foarte urât. Sprijinul pe care l-am avut nu am crezut că o să îl am şi mă refer la doamna Federovici de la PSD (senatorul Doina Federovici, preşedintele PSD – n.r.). Eu nu sunt membru de partid şi nu am crezut că mă va sprijini. Soţia mea s-a plâns ei de problemele pe care le avem. A fost primul politician din judeţul Botoşani care s-a dus la Ministerul Agriculturii, la secretarul de stat Morărescu, care era şeful Direcţiei de Industrie Alimentară, şi a cerut să nu îşi bată nimeni joc de producătorii din Botoşani. Mi l-a dat la telefon şi o oră am discutat pe marginea caietului de sarcini şi omul s-a convins că noi avem dreptate. Acum cel mai mare sprijin îl avem în domnul senator Trufin (Lucian Trufin, senator PSD, fost primar de Vlăsineşti – n.r.). El este în stare să se bată pentru noi.

– Ce a făcut mai exact?

– Am fost în Comisia de agricultură din Senat, am fost invitat ca preşedinte al asociaţiei, când s-a dezbătut Legea 321 cu produsele alimentare. Am fost dezamăgit de cum se discută la nivel central de problemele noastre. În schimb, el era în stare să se bată cu toţi de acolo pentru a sprijini producătorii locali. El e de la ţară şi ştie problemele şi durerile noastre. De asta avem acum un pic de curaj şi sperăm ca de această dată toţi parlamentarii judeţului Botoşani să ne sprijine. Eu m-am plâns şi domnului Şoptică (Costel Şoptică, senator PNL – n.r.) în legislatura trecută, când era secretar în Comisia pentru agricultură, dar nu a vrut să ne ajute cu nimic. Am fost tare dezamăgit. Acum parcă am prins un pic de curaj.

– Câţi producători are asociaţia?

– Suntem şase producători în asociaţie şi mulţi sunt dezamăgiţi pentru că au trecut atâţia ani şi noi am cheltuit nişte bani pe deplasări, contractele pentru certificare, contractul cu Certim. Mulţi sunt dezamăgiţi că noi tot cheltui, tot cheltuim, tot cheltuim şi nu se concretizează nimic. Eu nu vreau să renunţ, vreau să merg înainte. Am speranţa că acum avem câţiva oameni care sunt dispuşi să se bată pentru noi, să ne sprijine. Fără sprijinul lor nici nu se uită la noi cei de la Bucureşti. Joi sper să îi conving pe cei din minister că ar fi frumos să ne pună pe site şi să mergem mai departe şi să hotărască cei de la Comisia Europeană dacă este în regulă sau nu proiectul nostru.

– Vi s-au cerut şpăgi la Bucureşti pentru a vi se accepta documentele?

– Nu mi s-a cerut bani, nu mi s-a cerut şpagă. La nivelul Ministerului Agriculturii nu sunt specialişti pe protecţie europeană a produselor alimentare. Eu le-am recomandat să apeleze la mediul academic, sunt profesori universitari la Iaşi, la Cluj, foarte bine pregătiţi, doxa de carte. Să facă o comisie de atestare a produselor alimentare şi să apeleze la universităţi. Avem trei produse recunoscute european, celelalte ţări au sute de produse. Noi avem Magiunul de Topoloveni şi Salamul de Sibiu cu IGP şi Telemeau de Ibăneşti cu DOP. A trecut de perioada de opoziţie Scrumbia de Dunăre, iar în studiu sunt Cârnaţii de Pleşcoi şi Caşcavalul de Săveni. Nouă bani nu ne-a cerut nimeni, dar birocraţia e uriaşă şi nu te sprijină nimeni.

– Mai exact?

– Spre exemplu, mi-au cerut să demonstrez că produsul nostru, Caşcavalul de Săveni, a fost cunoscut, a fost vândut în lume. Am căutat un an de zile să intru în posesia actelor, documentelor prin care să se ateste că marfa a plecat la export. Toată lumea ştia asta, dar mie îmi trebuia un document. Am aflat că exportul se făcea printr-o firmă din Bucureşti, m-am dus acolo, i-am rugat pe cei de la Certim să caute şi ei. Nu am găsit nimic. Nu mai există nicio arhivă, nimic. Am avut noroc că am găsit în monografia oraşului Săveni şi încă o lucrare de la Botoşani în care se spune clar cam unde se exporta caşcavalul de Săveni. Dar un document din arhivă, o factură, nimic nu am găsit. Cei de la minister, ei trebuiau să mă sprijine şi să vină cu acte din arhivă. O chestie birocratică, toată lumea ştie de realitate, dar nu avem un act.

– Care ar fi principalul avantaj al obţinerii recunoaşterii europene a Caşcavalului de Săveni, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori?

– Care ar fi câştigul nostru? Vom putea vinde un pic mai bine produsele noastre şi la rândul nostru putem plăti mai bine materia primă la amărâţii care cresc vaci de lapte de la noi. Românul îşi dă şi el seama ce înseamnă un produs de calitate. În piaţă este dezastru. Nici nu mi-am imaginat că o să ajungem ladă de gunoi. Am lucrat cinci ani în străinătate şi ştiu ce vorbesc. Produsele care vin la noi sunt dezastru. La lactate consumăm amidon, grăsime de balenă, grăsimi vegetale, ulei de palmier, tot ce vreţi numai lapte nu.

– De ce produsele dumneavoastră nu sunt găsite în marile lanţuri de supermarketuri şi hipermarketuri?

– Noi, producătorii cei mici, nu avem acces în supermarketuri. Nu am reuşit de 20 de ani să intru pe nicio reţea. Totul se face doar prin intermediari. Pe mine nimeni nu mă acceptă, eu trebuie să intru prin intermediar, care este omul lor, şi eu trebuie să-i dau marfa lui de pomană şi el să câştige, nu eu producătorul. E dureros ce se întâmplă. Noi nu avem loc, nu încăpem de ei şi toată lumea ştie ce se întâmplă dar nimeni nu a intervenit să ne sprijine până la această Lege 321, care este atât de atacată. Noi avem o producţie mică pentru că suntem producători tradiţionali de caşcaval şi producem 150 de kilograme produs finit pe zi media anuală, adică vara mai mult şi iarna mai puţin. Noi ne desfacem marfa pentru că suntem vechi pe piaţă, de 20 de ani, dar acces în reţelele mari nu avem.

A consemnat Alina CALINIUC