„Multe cupluri nu ştiu cum să trăiască împreună”
Dimensiune font:
Interviu cu Ionel Armeanu Ştefănică, directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vaslui
- În ultima perioadă, în judeţ au fost tot mai multe cazuri de violenţă în familie, unele sfârşite tragic. Cum se ajunge într-o astfel de situaţie şi ce se poate face?
- Violenţa este, din păcate, o constantă în multe familii din judeţ, iar faptul că toate centrele noastre ce adăpostesc victimele acestor agresiuni sunt pline e dovada vie a acestui fenomen. Singurul lucru pozitiv ar fi acela că în ultimul timp avem un termen mai redus până convingem familia să ia victima înapoi acasă. Se ajunge în astfel de situaţii uneori din lucruri banale, când nici unul dintre parteneri nu ar trebui să recurgă la violenţă. Violenţa nu-şi are locul şi asta trebuie să înţeleagă toată lumea. Când nu te poţi stăpâni este foarte dificil. Din nefericire, cele mai frecvente victime sunt femeile şi copiii. Cei mici, chiar dacă nu sunt neapărat agresaţi, văd în comportamentul părintelui un model de viaţă. Pentru el, familia este primul model parental. Când va creşte poate împrumuta aceste obiceiuri doar pentru că aşa a văzut la tată. Aici e problema. Aici trebuie discutat.
- Se pot rezolva astfel de situaţii cu discuţii?
- Da, dar aceste discuţii trebuie să aibă loc încă de la vârste fragede. Sunt multe cupluri care nu sunt conştiente că nu sunt pregătite să formeze o familie. Sunt multe familii care nu sunt pregătite să aibă copii şi nici măcar nu sunt conştiente de aceste aspecte. Am avut întâlniri cu reprezentanţi ai mai multor ONG-uri şi am ajuns la concluzia că trebuie să facem o şcoală a părinţilor în care să-i pregătim pentru viaţa de familie şi apoi să vorbim şi cu copiii. Nu trebuie să facă astfel de întâlniri o anumită instituţie, să se simtă părinţii obligaţi să participe. Totul trebuie să vină de la societatea civilă. Şcoala părinţilor este singura modalitate prin care se pot stopa violenţele în familie. Educaţia înseamnă civilizaţie. În judeţul Vaslui, multe cupluri nu ştiu cum să trăiască împreună.
- Ce vârstă trebuie să aibă părinţii care să meargă la o astfel de şcoală?
- Această întrebare am adresat-o şi eu unui expert de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar răspunsul a fost uimitor: cu 20 de ani înainte de a se naşte. Ar trebui să discutăm cu copiii despre modul în care văd ei viaţa de familie, să vorbim cu ei şi să-i implicăm în activităţi educative. Copiii sunt atraşi spre astfel de activităţi şi trebuie să mergem şi spre astfel de lucruri.
Nu cred că îi strică cuiva dacă înainte de căsătorie vine la o serie de cursuri câteva ore să discute cu un psiholog despre viaţa de familie. La fel şi când se decid să devină părinţi. Nu cred că le strică nici să stea de vorbă despre modul de îngrijire a celui mic. Aceste cursuri să fie valabile şi pentru mamă şi pentru tată. Amândoi au responsabilităţi pentru copil. Aşa ar trebui să se întâmple.
- Din păcate nu se întâmplă aşa...
- Sunt mulţi copii care ajung la noi, dar încercăm să păstrăm o anumită capacitate, să nu o depăşim pentru a menţine confortul copiilor. Avem peste 200 de minori şi încercăm să nu depăşim această cifră.
- Cum este posibil acest lucru?
- Prin reintegrările în familie. Anul trecut am reintegrat 200 de copii. La nivel naţional s-au reintegrat 500 minori, din care 200 au fost la noi în judeţ. Totuşi, numărul de intrări a continuat să fie mai mare decât cel al reintegrărilor. Din acest an am început un nou proiect prin Fundaţia Sera, un proiect de combatere a abandonului. Încercăm să intervenim în comunitatea acolo unde există condiţii de abandon. Este un proiect mult mai complicat decât cel al reintegrărilor. Data trecută am selectat copiii dintre cei care erau în centre şi ne-am pus pe muncă. Acum, pornim de la o necunoscută. Apelăm la asistentul social, primar, rude să vedem unde şi cum putem să intervenim. Este o muncă dificilă, de la om la om. Încercăm să oprim acest abandon.
- Sunt multe cazuri de abandon?
- Avem abandon, există. Dar dacă doar o instituţie se ocupă de combaterea lui, nu avem succes, de aceea trebuie să ne vină alături şi autorităţile locale. Să vorbim cu autorităţile să vedem împreună care e cea mai bună soluţie. De fapt să înţeleagă toată lumea că nu trebuie scoşi copii din mediul familial, ci educată familia să îi crească şi să îi ocrotească.
- Care sunt cauzele care duc la abandon?
- Sunt multiple - de la abandonul în maternitate al unor mame care au adus pe lume un copil pe care nu şi l-au dorit şi nici nu au cu ce să îl crească. Aici fac o paranteză şi spun că discutăm mult cu ele despre formele de protecţie dar mai este şi aici mult de muncă. Apoi, vorbim despre sărăcie şi consumul excesiv de băuturi alcoolice. Şi aici se poate lucra. Important este ca şi familia să vrea şi comunitatea trebuie să se implice, preot, oameni de afaceri, profesori. Oricine poate fi sensibilizat, chiar şi în situaţii limită.
- Scoaterea minorului din familie şi plasarea lui la asistentul maternal o perioadă este o soluţie?
- Pe de o parte da, dar vine şi reversul. Mulţi copii după câţiva ani nu vor să se mai întoarcă în familii, chiar dacă părinţii solicită acest lucru. Au văzut un alt mod de viaţă, s-au obişnuit cu alte condiţii şi pur şi simplu nu mai vor să mai revină. Unii spun chiar că le este teamă să nu fie din nou agresaţi sau neglijaţi.
- Nu ar trebui totuşi ca minorii să ştie că au şi obligaţii?
- Fără dar şi poate! Ei trăiesc în societate şi ar trebuie să fie conştienţi că au şi obligaţii pe care trebuie să le respecte Din acest motiv şi noi, atunci când scoate copiii din centre şi îi ducem în locuinţe protejate, le explicăm exact ce înseamnă să se integreze în societate. Îi învăţăm să respecte normele sociale.
- Cum trebuie procedat când este nevoie de integrarea unui copil?
- Întreaga comunitate ar trebui să se implice în integrarea unui astfel de copil. Începând de la şcoală, unde se mai întâmplă să fie lăsat să stea în ultima bancă, şi până la cei cu care lucrează. Încercăm să eliminăm astfel de situaţii prin întâlnirile pe care le avem cu educatorii. Le explicăm cum privim noi această situaţie.
- Uneori, problemele se rezolvă prin adopţii, dar procedura este de durată
- Aici sunt mai multe de spus. S-a creeat o imagine falsă asupra adopţiilor. La noi durează un an, în străinătate, se ajunge chiar şi până la cinci. Trebuie însă să ne convingem că acest copil este compatibil cu familia. Nu ne putem permite să facem o adopţie şi să o stricăm după un an. Cred că se impune această perioadă de aşteptare de 12 luni. Şi naşterea unui copil cam tot atât o aştepţi. Noi am deschis proceduri de adopţie pentru mulţi copiii. Sunt şi o seri de adopţii care sunt pe rolul instanţelor de judecată şi se judecă în termene rezonabile.
- Ce fel de copii sunt preferaţi pentru adopţii?
- Sunt preferaţi copii foarte mici. De obicei până în cinci ani. Sunt şi situaţii în care asistenţii maternali doresc să înfieze copiii pe care îi au în grijă. De câte ori se vorbeşte despre adopţia unui minor aflat în plasament la un asistent maternal, acesta are prioritate dacă doreşte el să îl înfieze.
- Rezumând, în judeţ sunt probleme sociale multe şi diverse. Unde este soluţia?
- Niciodată la o singură instituţie. Comunitatea, noi toţi suntem cei responsabili.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau