„Problema filmului românesc: sunt filme fie foarte bune, fie catastrofe”
Dimensiune font:
- Cum a fost receptat „Despre oameni şi melci” la premiera din Capitală, care a avut loc exact cu o zi înaintea celei de la Iaşi?
- A fost o atmosferă foarte caldă, deşi era public „de premieră”, cu oameni din lumea filmului, în principal. Râdeam cu Nae Caranfil care zicea: „Domnule, în fine, o comedie la care nu îţi pare rău că dai banii de bilet”. Venind de la Nae, acesta a fost un compliment. Mulţi alţii au zis că noi trăim într-o realitate uşor psihotică - apare un film normal, cum ar trebui să fie câte trei patru pe an, şi ni se pare Wow! Oamenii râd, sunt impresionaţi că personajele sunt sensibile...
- Ce înseamnă, în accepţiunea dumneavoastră un film normal?
- Un film normal e acela la care spectatorul se identifică cu personajele, plânge, râde, se crează un fluid de emoţie între omul de pe scaun şi realitatea de pe ecran. Şi asta m-a preocupat din momentul în care am văzut scenariul: cum reuşesc să spun o poveste într-o formă care să nu fie nici de bulevard, nici scabroasă, iar oamenii să nu aibă reţineri – că, aoleu!, e poveste cu nişte bărbaţi care donează spermă... Găsirea acestui înveliş a fost cea mai mare provocare.
- Credeţi că filmul va fi bine receptat şi în afara ţării? Până acum au fost apreciate în festivalurile internaţionale poveşti mai puţin „normale”, care ilustrau un anume absurd românesc...
- Ceea ce mă interesează maxim (sic! - n.red.) este receptarea filmului în România şi cum publicul meu, publicul din ţara mea poate fi convins să se întoarcă la filmul românesc. O să mergem şi în nişte festivaluri, dar acolo se caută, în general, aşa-numitele filme de artă, filme de autor, filme care propun nişte teme interesante, care au căutări de limbaj cinematografic, ori noi nu ne-am propus să reinventăm astfel de elemente.
- S-ar putea spune că este un film comercial?
- Da, şi cred că e un comercial de bun gust. De aceea vrem să vedem dacă se poate ca, în România, filmul acesta să provoace nişte rezultate, de încasări, până la urmă. Adică este posibil să aibă un număr de spectatori care să-ţi arate că te poţi bate cu un film american? Acesta este marele pariu.
- Care au fost criteriile după care aţi ales actorii? Aveţi în distribuţie un actor foarte carismatic de la Iaşi – joaca în reclame, este pitoresc...
- În afară de Dorel Vişan şi de Andi Vasluianu, pe care îi aveam în minte de la bun început pentru rolurile lor, dar am dat şi probe, şi am încercat să găsesc alţi actori, dar mai buni ca ei n-am găsit, la toate rolurile s-au dat probe. Marea greutate a fost să găsesc un ansamblu interesant, eterogen, de personaje de plan doi, pentru că asta dă forţă filmului – în fond, eşti într-o uzină, într-un oraş de provincie, în anii '90. Am căutat, intram, nopţile, pe site-urile teatrelor din ţară, le scriam pe Facebook actorilor pe care nu-i cunoşteam. Pe Cătălin (Cucu – n.red.) l-am găsit într-o bază de date şi m-a frapat privirea asta a lui şi aerul de personaj căzut din... lună, aşa, şi habar n-aveam de reclame, nu-l mai văzusem în nimic. Se întâmplă un fenomen interesant - îţi aduni actorii, dar odată ce lucrezi, începi să te ataşezi de ei, să le dai unora mai mult să joace, aşa cum s-a întâmplat cu Cătălin, care avea nişte replici, dar personajul lui s-a îmbogăţit foarte mult în timpul filmului.
- Actorii de la Iaşi, cel puţin, spun că e greu să fii văzut de la Bucureşti şi să intri în distribuţia unui film...
- E foarte greu, ei au dreptate! E foarte greu, când nu stai în Bucureşti să intri în vizorul oamenilor care fac film sau televiziune, pentru că, în general, e o mare comoditate din parte multora, care nu mai plătesc bilete de tren sau alte cheltuieli. Nu poţi să determini un actor din Iaşi – ştim că salariile sunt cum sunt! - să vină la probe, să-şi cheltuie salariul pe drumuri la Bucureşti. Pe de altă parte, mulţi dintre cei care fac film nu se duc la teatru, nu-i văd pe actorii aceştia. Deci, da, e foarte greu, dar nu e imposibil. Realitatea este că în ultimii 5 - 10 ani au apărut actori precum Teo Corban, Adi Carauleanu, Ion Sapdaru, care aici sunt extrem de cunoscuţi şi au explodat şi în film şi unii continuă să-i caute. E o chestiune de şansă, de talent, dar cred că mai mult de şansă, să existe cineva care să te vrea pe tine într-o distribuţie, în mod deosebit, chiar dacă eşti de la Iaşi, Botoşani sau Brăila.
- Întorcându-ne la povestea cu „oameni şi melci”, Ionuţ Teianu a scris acest scenariu, stabilit fiind în Franţa. Se văd lucrurile mai bine de la distanţă?
- În mod clar a ajutat distanţa pe care a avut-o scenaristul, depărtarea pe care a avut-o faţă de subiect. Faptul că el nu trăieşte în România l-a ajutat să scrie o poveste care să nu se sprijine pe situaţii conjuncturale ieftine sau pe politică... Povestea porneşte de la un caz real, are un sâmbure de adevăr, practic, doar premisa e adevărată. În viaţa reală evident că nu s-a întâmplat nimic, nu a existat ideea asta nebunească a muncitorilor, dar în film noi construim o ficţiune, pornită de la un caz real.
- Aveţi teme favorite ca regizor? Care e punctul de plecare al unui nou film?
- Mă ghidez strict după poveşti care mă interesează, care îmi plac. Mi-aş dori să fac şi un film poliţist bun, am în plan şi un film de epocă, o biografie a unui personaj... Cred că un regizor poate arăta într-adevăr că ştie, că poate să facă această „meserie”, când e capabil să abordeze genuri diferite, de la comedie, la film de acţiune. Pare provocator...
- ... mai ales în România, în această perioadă!
- Mai ales acum! Dar faptul că banii sunt puţini este o realitate peste tot valabilă. Important este ca oamenii să-şi diversifice paleta. Problema filmului românesc, nu de ieri de azi, e această stare monocoloră – sunt filme fie foarte bune, importante, care, iată, au fost premiate în festivaluri internaţionale, fie catastrofe.
- „Despre oameni şi melci” a avut o finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei, cea mai mare din sesiunea la care a fost înscris proiectul. A câta parte din bugetul filmului a reprezentat această finanţare?
- Cred că 25 – 30 la sută, apoi am „găsit” bani la co-producătorul francez, am mai avut o finanţare de vreo 180.000 de euro de la Eurimages - fondul european pentru coproducţii, am mai avut agenţii de publicitate care ne-au finanţat. Bugetul filmului a ajuns la 850.000 de euro, ceea ce pentru România, acum doi ani, era foarte bine. Acum ar fi mult mai greu să securizezi acelaşi buget.
- Cât de greu a fost să o cooptaţi pe Monica Bîrlădeanu în această distribuţie, dat fiind că lucrează foarte mult în străinătate?
- Nu a fost greu să o convingem, a citit scenariul şi i-a plăcut... Mă bucur că a avut posibilitatea să vină la casting - a dat multe probe, cu diferite perechi – pentru că nu doar actorii trebuie să fie buni, ci şi cuplurile trebuie să fie credibile. Cu cât lucra mai mult personajul, vedeai cum se transformă şi devine tot mai mult Manuela, personajul secretarei din film. Ea însăşi căuta tot mai multe mici mărci ale personajului, de la costum, machiaj, coafură – ceea ce denotă profesionalism, iar Monica este una dintre cele mai serioase persoane pe care le-am cunoscut.
- Cum au decurs filmările?
- A fost o stare foarte plăcută de lucru, o experienţă care nu prea mi s-a mai întâmplat, poate şi pentru faptul că au fost mulţi actori şi glumele au fost pe măsură. Cu Andi m-am înţeles mai mult din priviri, eu sunt Geamăn, el e Rac, ne-am potrivit foarte bine. Cu Dorel a fost o adevărată experienţă, pentru că e un actor atât de mare, că tot ce ai de făcut e să schimbi doar nişte... nici măcar nuanţe, ci accente. Ce vine dinspre el, e fabulos! Sunt, cu toţii, actori care lucrează „acasă” la personajele lor, nu aşteaptă să vină Demiurgul de undeva, de sus, şi să-i ilumineze. Îi preocupă personajele pe care le joacă.
- Când va fi gata următorul film în regia lui Tudor Giurgiu, „Cristian”?
- Sper să-l fac anul viitor, depinde tot de bani. E un film dintr-o cu totul altă familie, un thriller politic - povestea unui procuror, ultimele 20 de zile din viaţa lui, dar şi ce am trăit noi în România anilor 2000. Mi-e foarte greu să vorbesc acum despre el, pentru că sunt în dispoziţia aceasta foarte veselă din campania de promovare „Despre oameni şi melci”, dar peste o lună-două va trebui să mă resetez şi să mă gândesc foarte serios la filmul acesta, care pentru mine este unul foarte important. Trebuie să dăm şi entertainment publicului, dar cred că trebuie să şi schimbăm nişte conştiinţe. M-aş bucura dacă următorul film va naşte nişte discuţii.
- Sunteţi şi producătorul unui film care, de asemenea, ne interesează foarte tare, pentru că are la bază scenariul altui ieşean faimos, în ciuda modestiei sale, Ioan Antoci, premiat la Cannes...
- Am văzut un prim montaj, e un film adorabil, sper să fie gata la finalul acestui an, să-l trimitem în festivaluri – este o poveste atât de sensibilă despre reconciliere familială, scris de Ioan Antoci, încât am convingerea că va fi unul dintre marile filme ale anului viitor. I-a reuşit foarte bine şi regizorului, Tudor Cristian Jurgiu, apare Victor Rebengiuc într-un rol gen „Moromete după 30 - 40 de ani”,un film foarte frumos.
- Care e diferenţa de implicare, de satisfacţii, în fond, între statutul de regizor şi cel de producător?
- În calitate de producător faci toate lucrurile care presupun adunarea banilor – producătorul nu e un om care are buzunarele pline, ci unul care ştie să bată la multe uşi, până le deschide şi apoi stă pe lângă regizor şi se asigură că filmul iese aşa cum îşi doresc şi unul, şi altul. Când faci regie, e cu totul altceva şi cel mai greu este să te decuplezi total de la chestiunile financiare.
- Cum aţi caracteriza publicul de la Iaşi?
- Când am fost acum şase ani în turneu cu „Legături bolnăvicioase”, cel mai cald public l-am avut la Iaşi. Cred că e locul din ţară în care, cel puţin în ce priveşte filmele mele, publicul iubeşte, realmente, actorii.
* * *
Publicul ieşean şi-a dovedit, încă o dată dragostea pentru actori. Cu atât mai mult acum, când Dorel Vişan este „director de uzină”, dar a fost „Ion Creangă” în filmul „Un bulgăre de humă”, Monica Bîrlădeanu este originară din Iaşi, iar actorul care are – probabil! - cele mai multe admiratoare din România se numeşte Andi Vasluianu, măcar că e din Bucureşti!
Gina Popa
Cele două spectacole de gală ale premierei filmului „Despre oameni şi melci”, care au avut loc la Iaşi, la interval de doar o oră, la Cinematograful „Victoria” şi Cinema City”, au reunit peste 1.000 de spectatori. Echipa filmului s-a întâlnit cu publicul din ambele săli, după ce în aceeaşi seară au fost prezenţi şi la premiera de la Bacău. O campanie de promovare maraton, a cărei miză este o demonstraţie simplă: un film românesc se poate „bate” cu un film american. La încasările de „acasă”. Mai ales că este un film gândit pentru publicul din România: comedie!
„Despre oameni şi melci” are la bază un scenariu al lui Ionuţ Teianu, absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, stabilit în Franţa din 1991. Acţiunea filmului se desfăşoară în 1992: Fabrica de maşini ARO de la Cîmpulung Muscel a dat faliment şi urmează să fie privatizată într-o săptămână. Va fi cumpărată de o companie franceză care intenţionează să o transforme într-o crescătorie de melci. Dintre muncitorii pe care fabrica îi are în prezent, doar 300 îşi vor păstra locul de muncă. Totul se schimbă când unul dintre băieţi găseşte o soluţie inedită menită să-i salveze colegii de la şomaj şi să scoată uzina din faliment.
Filmul, o coproducţie româno-franceză, este cel de-al doilea lung-metraj în regia lui Tudor Giurgiu, după „Legături bolnăvicioase”, care a avut premiera în România în 2006.
În distribuţie: Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă, Alina Berzunţeanu, precum şi actorul francez Jean François Stevenin, care joacă pentru prima dată într-ul film românesc, alături de fiul său, Robinson Stevenin. Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar Vlaicu Golcea este compozitorul filmului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau