„Riscăm să nu mai începem școala!” Dialog cu primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica

104201569_2074616572671277_3430961636244427728_o

Dimensiune font:

| 19-06-2020 11:37

Dialog cu primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica

 


- Domnule primar, numărul tot mai mare de noi cazuri COVID-19 nu prea mai lasă mult loc relaxărilor... Alegerile locale, stabilite pentru finalul lunii septembrie, pot încurca şi mai mult sensibila problemă a pandemiei?

- Da. Din punctul meu de vedere, relaxarea pe care a impus-o Parlamentul, la fel ca multe alte greșeli pe care le-au făcut până în prezent, arată foarte clar că nu s-au gândit deloc. Au urlat de fiecare dată că iau aceste măsuri suplimentare de relaxare pentru faptul că Guvernul nu reușește să le ofere unele informații științifice asupra situației în care se află România, dar acele informații sunt publice și pot fi consultate oricând. A fost, din punctul meu de vedere, o grabă nemeritată, deoarece, prin această relaxare, care a dus la creșterea nepermis de mare a numărului de cazuri de noi infecții, riscăm să nu mai începem școala pentru copii. Până la alegeri mai avem timp, este adevărat, acolo se pot găsi soluții, dar ce facem dacă amânăm din nou școala? Deja nivelul de educație din România este foarte jos. Au pierdut copiii, dar și studenții, un semestru complet, riscă să piardă şi un semestru din viitorul an școlar. După părerea mea s-a comis o mare greșeală că nu s-a abordat cu rațiune această problemă a relaxării.

 

Nu știm să folosim această oportunitate de a învăța la distanță. De fapt, rezultatele sunt cele pe care le știm – 47 la sută dintre români sunt analfabeți funcțional. Credeți că prin învățământul la distanță va scădea acest procent? Eu sunt convins că nu, din contră, va crește!”

 

- Totuși, ce putem face în condițiile în care viitorul an şcolar nu va putea începe în septembrie?

- Probabil vom fi nevoiți din nou să apelăm la învățământul la distanță. România nu este pregătită pentru învățământul la distanță, nu pentru că nu am avea tehnologie, căci tehnologie există pentru toată lumea, ci pentru faptul că nu avem această cultură, nu știm să folosim această oportunitate de a învăța la distanță. De fapt, rezultatele sunt cele pe care le știm – 47 la sută dintre români sunt, în momentul de față, analfabeți funcțional. Credeți că prin învățământul la distanță va scădea acest procent? Eu sunt convins că nu, din contră, va crește.

- Când aţi discutat ultima dată cu Ludovic Orban? Vă întreb deoarece sunt curios dacă premierul se interesează constant de necesităţile investiţionale ale celui mai mare oraş al României, după capitală...

- Vă spun cu sinceritate că astăzi de dimineață (miercuri, n.r.) am fost sunat de la cabinetul doamnei director general de la Compania Națională de Investiții și am trecut în revistă toate proiectele pe care Iașul le-a prezentat Companiei pentru a începe prioritizarea lor. Deci, este clar că toată lumea abordează cu seriozitate acest aspect.

- Foarte multă lume este interesată în a afla nouăţi despre investiţiile „protejate” de dumneavoastră, să le spunem aşa, în special de stadion şi de sala polivalentă. Se întâmplă lucruri notabile în această direcţie?

- Da, se întâmplă lucruri notabile pentru că săptămâna trecută am avut Comisia tehnică de recepție a studiilor propuse de către cele două echipe de proiectanți, iar în cursul acestei luni vom intra în Consiliul Local cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici, documente obligatorii pentru a ne putea prezenta în vederea finanțării ulterioare. Deci, echipele muncesc în continuare și, sigur că da, pe măsură ce vedem că se concretizează bugetul anului 2021 vom insista din ce în ce mai mult pe lângă Guvernul României, pentru a prinde în buget stadionul, așa cum a promis.

 

 

Intersecțiile acestea sunt supraaglomerate și nici un sistem de trafic nu ar putea să le echilibreze, astfel încât autovehiculele să treacă în mod fluent”.

 

 

- Aveți un pachet de 300 proiecte pe care intenţionaţi să le depuneţi în viitorul exerciţiu financiar, POR 2021-2027. Putem creiona, aici, câteva priorităţi pe care le aveţi în vedere pentru municipiul Iaşi?

- În momentul de față am structurat tot pachetul de proiecte pe care Iașul îl deține, pe diferite categorii. Avem deja proiecte de infrastructură, avem terminate trei poduri, cu proiect tehnic de execuție - cele din Podu Roș, podurile care traversează dinspre bulevardul Sarmisegetuza către platforma Cicoare și podul care traversează dinspre bulevardul Dacia către platforma complexului comercial Era. Apoi, avem un pachet de peste 40 de străzi deja proiectate, aflate în modernizare, avem numeroase proiecte pe partea de reabilitări termice de clădiri publice și aici vorbim de câteva zeci de clădiri. Lucrăm la proiectul tehnic pentru modernizarea iluminatului public, în afara programului pe care deja l-am accesat, cu 4.800 puncte luminoase, mai avem în lucru 14.000 de puncte luminoase, inclusiv extinderea iluminatului public. Să nu uităm nici proiectele pe domeniul social, în sectorul locuințe sociale, dar și proiectele despre care am discutat până acum - proiectul Spitalul Regional de Urgență, proiectul pentru stadion, cel pentru sală polivalentă și variantele de ocolire ale municipiului. Pentru acestea din urmă, am și depus documentație la Ministerul Transporturilor, în vederea predării acestor obiective către noi, pentru a le gestiona împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, iar noi să fim unitatea de implementare.

- În privința reabilitărilor termice de care ați amintit, ar trebui să luăm în calcul și rebranşările la vechea reţea de termoficare? Aţi afirmat că ieşenii vor face coadă la rebranşări. Ce le puteţi oferi acestora pentru a da năvală, să spunem, la acest serviciu al municipalităţii?

- Siguranță. Le putem oferi siguranță, în condițiile în care sistemele de termoficare centralizată sunt singura opțiune de încălzire validată de către Comisia Europeană pentru localitățile mari. Sigur, nu spune toată lumea că trebuie să existe un singur sistem, centralizat. Pot fi sisteme centralizate de cvartal, unice, cum sunt la noi, dar ele reprezintă unica soluție pentru a putea gestiona și condițiile de mediu. Se vor îngrămădi la branșare, de asta le-am și recomandat asociațiilor de proprietari să nu distrugă instalațiile, căci le va fi mult mai ușor pe viitor. De la 1 iulie se liberalizează prețul gazelor naturale, asta va fi prima măsură, nu știm ce se va întâmpla mai departe... Dar, între a utiliza o centrală termică care are deja câțiva zeci de ani de folosire și care nu-ți mai oferă siguranță pentru tine și familia ta și posibilitatea de a avea ceea ce-ți trebuie, apă caldă și căldură în condiții moderne, la timp și la un preț rezonabil, fără să te doară capul cum se gestionează o asemenea rețea, sigur că va avea câștig de cauză sistemul de termoficare.

- Managementul traficului a reprezentat o investiţie de câteva zeci de milioane de euro. Sunteţi mulţumit de felul în care a fost implementat acest proiect, ar putea fi reactualizat, să spunem? Vă întreb deoarece din ce în ce mai mulţi şoferi consideră că semafoarele nu sunt corelate pentru a asigura un trafic fluent...

- Sigur, șoferii au și ei dreptate, dar și noi avem dreptate. De ce? Pentru că monitorizăm cele mai importante intersecții din Iași în momentul de față și vă dau un singur exemplu: avem multe intersecții care au peste 275.000 de treceri pe săptămână. Acest lucru arată că intersecțiile acestea sunt supraaglomerate și nici un sistem de trafic nu ar putea să le echilibreze, astfel încât autovehiculele să treacă în mod fluent. De aceea apar blocaje la anumite ore din zi, datorită faptului că ele depășesc capacitate reală de preluare a intersecției. Dau un singur exemplu: 278.000 de mașini pe zi în intersecția de pe zona Cotnari; asta echivalează, la 7 zile pe săptămână, cu 32-33.000 de mașini pe zi. Este mai mare decât traficul care se măsoară pe o autostradă, care este dimensionată la un trafic zilnic de până în 30.000 de autoturisme. Prin urmare, credem că sistemul face față, poate fi îmbunătățit, este util și ori de câte ori va fi nevoie să-l actualizăm, o vom face.

 

Nu cred că există o problemă cu locurile de parcare, ci există o problemă cu numărul de mașini. O spun cu maximă responsabilitate că sunt enorm de multe maşini, la ceea ce poate primi Iașul în momentul de față.”

 

- Lipsa locurilor de parcare constituie o nouă mare problemă pentru oraş, în condiţiile în care numărul de autovehicule este într-o evidentă creştere. Varianta unor parcări subterane sau supraterane mai este de actualitate, în condiţiile în care cele propuse la UMF şi în strada Muşatini nu atrag interesul firmelor constructoare?

- Rămâne de actualitate și acest lucru. Pentru strada Mușatini, am luat decizia de a începe noi să construim parcarea supraterană și acum lucrăm la documentația tehnică finală, să putem da drumul la licitație. În privinţa parcării subterane din zona centrală, probabil că timpul va rezolva și această problemă de atractivitate. Dar, repet ceea ce spun de ani de zile, cunoscând orașul acesta cum îmi cunosc propria casă: nu cred că există o problemă cu locurile de parcare, ci există o problemă cu numărul de mașini. O spun cu maximă responsabilitate că sunt enorm de multe maşini, la ce capacitate poate primi Iașul în momentul de față.

- Și ce se poate face?

- Ele se vor elimina. Deja programul de ridicare a mașinilor abandonate pe străzi lucrează intensiv pentru că tot mai multă lume le abandonează și ușor-ușor măsurile de curățire a mediului, pe care le va impune și Comisia Europeană, măsuri fiscale suplimentare pe care le impune statul român, dezvoltarea rețelelor de transport public în care se investește foarte mult, pot determina renunțarea la acestea.

- Iaşul a devenit, în timp, un Big Brother enorm. Totuşi, cartierele mărginaşe, străzile periferice nu beneficiază în totalitate de un astfel de serviciu de monitorizare video, deşi se impune, luând în considerare numărul incidentelor petrecute acolo în ultimii ani...

- Avem monitorizare video aproape în fiecare colț din oraș. Dar străzile se monitorizează și în funcție de incidența zilnică privind prezența populației. Monitorizăm toate intrările, care sunt, în același timp, și ieșiri, avem fiecare intersecție monitorizată. Știți foarte bine că am descoperit crima comisă de un recent eliberat condiționat pe strada Cetățuia, undeva spre capăt CUG, tot cu ajutorul camerelor video. Sistemul va fi actualizat și pe zonele de locuri de joacă pentru copii, pe toate locațiile și mai are și Poliția Locală un program cu 320 de camere pe care le va instala, de asemenea, în puncte vulnerabile. La acestea se adaugă și cele 241 puncte gospodăreşti monitorizate de Salubris, unde licitația este în curs și până la final de an le vom avea instalate camere video, iar ele vor permite monitorizarea întregului areal.

- Toate acestea vor fi direcționate într-un unic centru de monitorizare?

- Vor fi trei dispecerate în care vom lucra: dispeceratul Poliției, dispeceratul pentru managementul traficului și dispeceratul Salubris, dar ele se pot interconecta, ca bază de date. Fiecare își va observa arealul său, iar când vor fi probleme se vor conecta între ele.

 

În creşe, prioritate vor avea cei care locuiesc în Iaşi, deoarece ei îşi plătesc aici taxele şi impozitele... Acolo unde ieşenii nu vor mai găsi loc în creşe, le vom plăti o parte din costurile cu bone”.

 

- Primăria Municipiului Iași redeschide, începând de vineri, cele trei baze de agrement ale municipalității: Ștrandul Municipal, Plaja Nicolina și Baza de agrement Ciric. Normele de distanţare socială obligă la asigurarea unei suprafețe de minim 12 metri pătrați pentru fiecare utilizator, atât la plajă (pe șezlonguri), cât și în bazine, precum și a unei suprafețe de minim 7 metri pătrați în celelalte spații comune. În aceste condiţii, capacitatea de primire se va reduce la mai puţin de jumătate...

- Ca și la creșe, dealtfel, căci aș aminti un lucru foarte important, că de luni vom deschide creșele. Noi avem în momentul de față 370 de copii care pot fi reînscriși, în sensul că vin din grupe mai mici. Toţi copiii care pot fi reînscrişi vor fi primiţi la creşe începând de luni, în cele 11 creşe pe care le avem în momentul de faţă şi cu această ocazie inaugurăm şi creşa numărul 10, care a fost finalizată. Asta înseamnă că pe lângă deschiderea bazelor de agrement, cu măsurile pe care le ştim – luarea temperaturii, înscrierea în tabele, nu primim copii mai mici de 10 ani, nu primim copii până în 14 ani neînsoţiţi, deoarece nu au carte de indentitate şi nu-i putem identifica, vom deschide şi creşele.

- În privinţa creşelor, vor rămâne şi în acest an foarte mulţi copii de pe dinafară. Când vom putea spune că avem suficiente locuri în creşele ieşene?

- Anul acesta avem cu 320 de locuri mai mult decât în urmă cu un an. Deocamdată, nu ştim dacă rămân sau nu copii pe dinafară. Noi am stabilit unele criterii care au intrat în dezbatere publică şi vrem să facem o selecţie între ieşeni şi cei care locuiesc în afara Iaşului. Prioritate vor avea cei care locuiesc în Iaşi, deoarece ei îşi plătesc aici taxele şi impozitele. Cred că vom putea compensa lipsa locurilor şi prin Hotărârea de Consiliu Local care reglementează activitatea bonelor, deoarece acolo unde ieşenii nu vor mai găsi loc în creşe, vom interveni cu această hotărâre, să le plătim o parte din costurile cu bone, să-şi poată ţine copilul acasă, aproape de familie.

A consemnat Dan M.BREZULEANU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
„Noi, oamenii, avem trei vieți: viața cu sine, viața cu ceilalți și viața cu munca”
13/04/2024 11:48

În ritmul haotic al vietii moderne, grija de sine devine adesea o prioritate neglijată. Cu toate acestea, este esential să intelegem că a avea grijă de noi nu este un lux, ci o necesitate pentru o via ...

„Genul nu dictează capacitățile intelectuale și nu ar trebui să fie o barieră de care femeile să se lovească în alegerea unei cariere”
13/04/2024 10:53

„Fiecare proiect este o experientă unică si m-a ajutat să cresc si să mă dezvolt atat profesional, cat si personal. În ceea ce priveste cel mai inspirat proiect, imi este aproape imposibil să ...

„Bucuria de a vedea cum un proiect își găsește loc în sufletul și în viețile oamenilor mă motivează să mă implic cu dăruire în ceea ce fac”
13/04/2024 10:29

„Fiecare proiect este o experientă unică si m-a ajutat să cresc si să mă dezvolt atat profesional, cat si personal. În ceea ce priveste cel mai inspirat proiect, imi este aproape imposibil să ...

 „Sunt într-o continuă căutare a sensului a ceea ce fac, cum fac și de ce fac”
13/04/2024 10:18

- Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai intampinat ca femeie in domeniul consultantei strategice si organizationale? - (rade) O provocare a fost in primul rand faptul că eram femeie si ...

  „E doar o poveste faptul că suntem diferiți acasă față de mediul de business. Suntem aceleasi persoane, cu aceleași emoții, valori, credințe”
13/04/2024 08:48

- Cum faceti diferenta dintre psihoterapie si coaching in ceea ce priveste abordările si metodele utilizate? - Cred că cea mai bună metaforă este icebergul. Ceea ce se intamplă in coaching este varful ais ...

„ Afecțiunile pielii, mai ales cele cronice, trebuie controlate pe termen lung și de foarte multe ori pentru toată viața, ceea ce îi sperie pe pacienți”
13/04/2024 08:33

Afectiunile dermatologice sunt extrem de diverse si pot varia de la conditii usoare si temporare pană la probleme cronice si debilitante. În ciuda diversitătii lor, există cateva afectiuni care sunt in ...

 „În sistemul meu de valori, definiția succesului este dată de familie”
23/03/2024 18:32

S-a remarcat ca antreprenor, ca si cadru didactic asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”din Iasi, dat si mentor. Zi de zi duce la bun sfarsit misiuni asumate multor roluri pe care le are. Nu ...

Detectivii juniori din Iași. O aventură în lumea criminalisticii
23/03/2024 17:10

În fiecare week-end, un grup de tineri entuziasti se intalnesc in inima Iasului, intr-un loc unde curiozitatea se impleteste cu stiinta aplicată. Ei sunt membri ai Clubului de Criminalistică, un proiect ...

„A îndrăzni să fii tu însuți în afara regulilor e cea mai frumoasă vindecare. În artă nu există nici reguli și nici limite!
23/03/2024 16:30

Art-terapia este o formă de terapie care utilizează procesele creative ale artei pentru a ajuta oamenii să isi exprime si să isi exploreze emotiile, gandurile si traumele. Oferă un spatiu sigur, in care in ...

 „Iubesc culoarea, este un aliat de nădejde atunci când vrei să transmiți un mesaj, să redai o atmosferă”
23/03/2024 16:04

Arta fotografiei este o modalitate unică de a captura si de a comunica emotii, povestiri si perspective. Într-o singură imagine, fotografia poate transmite o intreagă lume de senzatii si trăiri. Este ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei