„Actoria ar trebui să se facă mai curând cu modestie, decât cu orgoliu”

default

Dimensiune font:

| 17-03-2014 13:30

  Delu e actriţă, pentru că aşa şi-a dorit. A fost nominalizată la secţiunea Debut a Premiilor UNITER din acest an, pentru că străluceşte în... „Prăpădul”. Am văzut-o în spectacolul montat de regizorul Lucian Dan Teodorovici, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, şi mi-am zis că e curajoasă. Curajul de a te dezbrăca de haine, ca şi de prejudecăţi, de altfel, nu este la îndemâna oricui . Dar Delu ştie să se bucure de fiecare rol, de fiecare casting, fie că îl câştigă sau îl pierde şi, mai ales, ştie să râdă!

 Am ajuns mai devreme la „Acaju”, în vecinătatea atelierelor artiştilor de pe Armeană, locul unde îmi dădusem întâlnire cu Delu Lucaci. Delu era deja acolo. Mi s-a mai întâmplat asta de câteva ori (nu multe!), când, copleşită de ideea că nu-mi pot permite să întârzii la întâlnirea cu actori mari, care au scris istorie la Naţionalul ieşean, am ajuns cu mult mai devreme, dar de fiecare dată ei erau deja acolo. Mărturisesc asta, aici, pentru că şi Delu mi-a destăinuit că nu-i place ideea de a fi protagonista unui interviu. Poate că nu a fost nimic întâmplător.

- Ai fost spectator la Gala Premiilor UNITER, la Iaşi, anul trecut, iar pe 28 aprilie vei fi printre cei care speră să urce pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş... Lucrurile evoluează repede!
- Anul trecut m-am uitat ca la un spectacol şi m-am bucurat pentru fiecare câştigător. Eu am vrut să fac masterul la Târgu Mureş, ştiind că oraşul acesta înseamnă mult pentru fenomenul teatral. Am jucat în „Noaptea în depou. Şi cu ea ce facem?” în regia lui Cătălin Mândru (unul dintre fondatorii Teatrului FIX, de la Iaşi – n.red.), pe care îl admir foarte mult, e un actor foarte talentat. El a absolvit facultatea la Târgu Mureş şi am vrut şi eu să văd cum e la şcoala pe care a urmat-o. Dar n-a fost să fie, nu mai erau locuri şi, în plus, după ce am ajuns acolo, mi-am dat seama că voiam acasă, la colegii mei. Contează mult să fii înconjurat de oameni dragi, să faci ceea ce-ţi place undeva unde să te simţi bine. Iar acum merg din nou la Târgu Mureş, da, sperând să iau un premiu...

„Nu-mi pun mari speranţe în premiu, pentru mine nominalizarea a fost o mare bucurie”

- Ştiu că ai primit multe felicitări, dar ce a însemnat pentru tine această nominalizare?
- Nu-mi pun mari speranţe în premiu, pentru mine nominalizarea a fost o mare bucurie! A fost o încurajare, confirmările încă aşteaptă! Însă acum ştiu că ele pot să apară. Sper să joc mai mult, atât! Poate că, dacă aş câştiga, premiul acesta mi-ar da mai multă încredere pe scenă. Pe de altă parte, cred că are dreptate Doru Aftanasiu când spune că nu premiile fac un actor.
- Dar care sunt elementele care „fac” un actor?
- Să fie distribuit cât mai mult, să fie văzut! Eu merg la toate casting-urile, mai rău mi-ar părea dacă n-aş fi acolo, decât dacă aş pierde un rol. Vreau să joc, să am cât mai multe proiecte. Să fii pe scenă mi se pare mai important chiar decât o critică favorabilă. Am văzut cronici foarte proaste, câteva călduţe, la spectacolele în care am fost distribuită şi pe care ştiam că şi actorii, şi publicul le iubesc.

- Cum ai descoperit teatrul?
- Ţin minte primul spectacol pe care l-am văzut... Eram în clasa I şi am fost cu sora mea, care era într-a IV-a, şi am plâns foarte tare când l-au închis pe Harap Alb în fântână. Sora mea m-a certat foarte tare şi m-a ameninţat că n-o să mă mai ia niciodată cu ea, că nu ştiu ce înseamnă teatru. Apoi, am prins gustul. Acum o chem eu pe ea la teatru, să mă vadă. Pentru ea sunt cea mai bună, cea mai talentată, cea mai cea!...
- Familia şi-a dorit altă carieră pentru tine?
- Părinţii mei nu m-au luat în serios cu teatrul până târziu, când am intrat la facultate. Tatăl meu era convins că e un moft şi o să-mi treacă, mama voia să fac jurnalism, să mă vadă la televizor, prezentând ştiri. Acum, plânge când mă vede pe scenă, iar tata e foarte mândru. Mă susţin foarte tare, dar nu prea vin la spectacolele mele.
- Le furnizezi prea multe emoţii?
- Oare? Nu m-am gândit la asta...
- Între „Harap Alb” şi, să zicem, „Prăpădul” trebuie să fi fost o întreagă poveste de dragoste cu teatrul...
- În clasa a X-a, m-am dus la „Bon Ton” (primul teatru particular din Iaşi, fondat de Petru Ciubotaru – n.red.), unde am cunoscut-o pe Ozana Costin-Ciubotaru. Ea m-a pregătit, m-a susţinut, m-a încurajat, este meritul ei că acum fac teatru.
- Aveai şi alte gânduri?
- Era doar teatru. Punct. Mă gândesc uneori că aceasta e o situaţie dramatică, tocmai pentru că nu aveam alte opţiuni. Mă fascina însă ideea de a fi studentă în alt oraş, am dat admitere la Bucureşti iniţial şi am picat. Am intrat la Iaşi, la clasa doamnei Mihaela Arsenescu Werner, care ne-a învăţat multe lucruri şi care, în continuare, ne urmăreşte, vine la spectacole, ne încurajează, ne şi critică, pentru că avem nevoie şi de asta! Când termini facultatea se produce o ruptură, după o perioadă în care ne amăgim, făcând acolo spectacole între noi, rămânem fără scenă şi suntem, pentru o perioadă nedeterminată, în căutarea unui teatru.

„Publicul e ca o replică într-un dialog, e o energie de care am nevoie”

- Cât de mult te influenţează reacţiile spectatorilor?
- Nu conştientizez reacţiile publicului în timpul unui spectacol. Poate le simt, dar nu îmi fac treaba în funcţie de cum reacţionează spectatorii. Îmi doresc să fie acolo, de partea mea. Am mari emoţii la fiecare întâlnire cu publicul, indiferent de spectacol, dar cred că sunt emoţii constructive, e o nerăbdare continuă. Îmi plac emoţiile! Nu mă gândesc la ratări, încerc să mă bucur foarte mult de ceea ce fac pe scenă şi publicul simte asta, cred. Publicul e ca o replică într-un dialog, e o energie de care am nevoie.
- Cum ai primit propunerea de a juca în „Prăpădul”?
- Am lucrat cu Lucian Dan Teodorovici la „Unchiul Vanea”, spectacolul său de licenţă în regie. Când mi-a propus rolul din „Prăpădul”, am văzut o mare provocare în scena nudităţii, dar m-a speriat mai tare distribuţia, ştiind că joc alături de actori foarte buni şi experimentaţi. Îi ştiam pe toţi, îi văzusem în spectacole, îi văzusem în culise, la spectacole în care eu făceam figuraţie, văzusem toate filmele cu Teo Corban. Mă gândeam că nu vor avea răbdare să lucreze cu un actor care abia îşi dă seama ce se întâmplă cu el pe scenă, dar m-au primit cu drag, asta am simţit, au fost extraordinari, foarte dornici să mă înveţe şi să mă facă să mă simt cât mai bine. Perioada repetiţiilor a fost fascinantă.
- Care sunt elementele de care depinde succesul unui tânăr actor în România?
- E complicat. Depinde cât de mult munceşte, dar nu numai de asta, din păcate. Depinde mult şi de noroc. Am mulţi colegi care s-au lăsat de teatru. Din 19, mai joacă nouă. E descurajant.
- Spui că au fost castinguri pe care le-ai ratat. Iată un scenariu sumbru: pierzi casting după casting, şi totuşi trebuie să trăieşti din profesia ta. Te gândeşti, la un moment dat, să faci altceva?
- Of, n-aş vrea să mă gândesc la asta. Dacă aş intra aşa într-o astfel de pasă proastă, cred că mi-aş mai acorda un timp. Aş spune că mai încerc până la, să zicem, 30 de ani.
- Tinerii ar trebui, aşadar, să aibă o relaţie bună cu motivaţia, şi nu cu norocul!
- Uneori nu e de ajuns să vrei tu. Trebuie să se întâmple să fii într-un anume loc, la timpul potrivit...
- Figuraţia este un compromis?
- Eu nu-l văd ca pe un compromis. E o bucurie să fii acolo, în spectacol, să lucrezi cu un regizor mare... Şi asta e o provocare, să-ţi faci treaba cât poţi de bine şi în cel mai mic rol. Am început prin a face figuraţie la Naţional, în anul I de Master, cu „Iaşii în Carnaval”. Au venit apoi rolurile din „Prăpădul” şi „Onorabili în direct”.
- Actoria se face cu orgoliu?
- Uneori cu prea mult orgoliu. Toată lumea îşi imaginează că artiştii sunt o familie, dar sunt mulţi oameni cu prea mult orgoliu în branşa aceasta. Înţeleg să ai orgoliu cât să nu permiţi cuiva să-şi bată joc de munca ta, dar cred că actoria ar trebui să se facă mai curând cu modestie, decât cu orgoliu.

„M-ar copleşi, dacă m-aş gândi la asta”!

- Ai jucat în câteva scurtmetraje. Filmul este o provocare pentru tine?
- Vara trecută am lucrat la „Have sweet dreams”, unde am făcut o figuraţie care nici nu mai apare în film, în schimb am fost asistentă de scenografie. Adică am fost acolo, pe „platoul de filmare”! Mi-a plăcut. Apoi a fost „Profesioniştii” şi urmează un scurtmetraj despre un cuplu... Voi juca din nou cu Ionuţ (Ionuţ Cornilă, actor la Teatrul Naţional Iaşi – n.red.).
- Cum este să joci alături de partenerul de viaţă?
- Cred că dacă aş juca alături de altcineva aş repeta mai serios, aşa mai fac mofturi, în privinţa repetiţiilor suntem haotici, ne permitem amânări... Pe de altă parte, ne cunoaştem foarte bine, ne sfătuim, ne certăm, repetăm texte împreună, chiar dacă lucrăm la spectacole diferite, în proiecte diferite.
- Ce se adaugă la pasiunea pentru teatru, în cazul vostru? Ce vă ocupă timpul din afara teatrului, a repetiţiilor?
- Avem trei căţei, pe care i-am salvat din stradă, fiecare cu damblaua lui, unul avea coaste rupte, altul făcea crize. Al treilea a devenit vedetă, a „jucat” în „Visul unei nopţi de vară”, spectacolul lui Radu Afrim, unde eu n-am luat castingul! Asta ne ocupă cam tot timpul, dar ne place şi să călătorim, când e cald, să lenevim, când e frig...
- Faci parte din generaţia care a trecut pe lângă Teatrul Naţional, vreme de cel puţin şase ani, cât au durat lucrările, fără să ştie cum arată fastuoasa Sală Mare, iar după tăierea panglicii, ai fost pe scenă, în spectacolul ca care a redeschis Teatrul!
- A fost foarte emoţionant, mă gândesc uneori la momentul acela. A fost ca un semn că locul meu e aici. Am vrut de două ori să plec din Iaşi, dar ceva m-a tras înapoi şi mereu s-au întâmplat lucruri bune aici, parcă au fost confirmări că trebuie să rămân acasă. Îmi place să interpretez aşa lucrurile, să cred că nu e nimic întâmplător.
- Simţi că ai de respectat un blazon pe scena Naţionalului?
- M-ar copleşi, dacă m-aş gândi la asta! (Gina POPA)

Delu Lucaci a jucat în spectacole montate la Institutul Francez, Ateneul Tătăraşi, dar şi în spaţii neconvenţionale, precum Club „Motor”. La Ateneu, o puteţi vedea, în această stagiune, în „SÎnt o babă comunistă” (regia Lucian Dan Teodorovici). Face parte din distribuţia spectacolelor „Troienele” şi „Indiile galante”, montate de regizorul Andrei Şerban, la Opera Naţională Română Iaşi.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor”
07/10/2019 11:02

  „Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor” * dialog cu scriitorul Dan Doboş, directorul Bibliotecii Judeţ ...

„Avem un sistem educaţional secularizat, sincretic, pe alocuri aberant”
05/05/2018 16:15

- Doamna profesor, tocmai aţi participat la Conferinţa Internaţională de Educaţie a Adulţilor. Ce spun specialiştii in domeniu despre starea actuală a actului educaţional şi nu mă refer doar la zona ...

 Mihai Chirica: „Nu poţi doar să ceri. Trebuie să şi oferi”
26/03/2018 05:45

  - Domnule Chirica, social-democraţii participă - şi este uimitor acest lucru, la unul dintre cele mai triste paradoxuri ale timpului nostru. În timp ce trăim in poate cea mai mare criză a ...

 ”Pe vremea comuniştilor aveam personal medical, dar nu aveam aparatură. Astăzi, e invers!”
03/02/2018 04:30

-- Domnule doctor, se implinesc patru decenii de cand Spitalul de recuperare a apărut in viata iesenilor. Sunteti singurul medic rămas in activitate din acele vremuri... Cum a apărut această idee? - Totul ...

Prof. dr. Florin Mitu: „A gândi pozitiv este un element cheie pentru un medic”
12/10/2017 04:45

Despre recuperare cardiovasculară, factorii de risc in bolile cardiovasculare şi ce trebuie să facem ca să ne protejăm inima de evenimente nefericite, dar şi despre alte lucruri interesante, dr. Florin M ...

Marius Oprea: „Niciodată nu este prea tîrziu pentru adevăr şi nici pentru dreptate”
02/10/2017 05:00

- Aţi infiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, institut de cercetare aflat sub egida Guvernului. Plecind de la această postură, cum se văd astăzi urmările comunismului şi cum ar treb ...

Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel: „Un discurs care nu îl respectă pe interlocutor este un discurs pierdut”
19/08/2017 06:00

 Cald, deschis şi mai ales din cale afară de receptiv la tot ceea ce il inconjoară, lingvistul Stelian Dumistrăcel a mărturisit care este cea mai mare implinire pe care i-a oferit-o viaţa la catedră ...

„Orice ar fi, fizica nu se uită”
27/07/2017 05:36

  - De unde pasiunea pentru fizică? - Am trecut prin sistemul de invăţămant ca orice copil obişnuit. La un moment dat, am sesizat că sunt capabil să mă descurc la matematică mult mai bine decat ...

„În viaţă am avut o şansă extraordinară: să fac ceea ce îmi place”
13/07/2017 12:20

În interviul acordat cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, dr. Lăcrămioara Stratulat, care ocupă funcţia de director al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi ...

Interviu cu Doru Baltag, medicul care alungă durerea cu ajutorul acelor
08/06/2017 05:25

-Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Cum de aţi ajuns să practicaţi Medicina? -Traseul alegerii profesiei medicale este destul de liniar. Părintii mei au fost asistenti medicali in l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei