Ana Maria Donose: „Muzica e cea care mă ţine în viaţă” GALERIE FOTO
Dimensiune font:
Soprana Ana Maria Donose a crescut ascultând cântări bisericeşti, în casa bunicului arhidiacon, dar şi admirând-o pe verişoara sa, mezzosoprana Ruxandra Donose, care avea să devină celebră pe marile scene ale lumii * în clasa a IX-a a urcat pentru prima dată pe scena Operei din Iaşi: era unul dintre copiii de pe străzile Sevillei, în opera „Carmen” * după şapte ani de cor, concursuri şi premii, a devenit solistă, iar publicul ieşean o cunoaşte din spectacole precum „La traviata”, „La Bohème” şi multe altele
Ana Maria Donose este solistă a Operei Naţionale Române Iaşi, din anul 2012. A absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi - secţia Canto, la clasa prof. dr. Adriana Severin (2008) şi cursurile de Master ale aceleiaşi universităţi, la clasa prof. dr. Corneliu Solovăstru (2010).
Este căsătorită cu tenorul Cosmin Marcovici şi au avut câteva apariţii ca parteneri de scenă. În ultimele stagiuni, a debutat în numeroase roluri şi a cucerit publicul Operei ieşene cu rolurile principale din „La Bohème” (regia Nicky Woltz) şi „La traviata” (regia Beatrice Rancea).
Astă-seară, o puteţi vedea în spectacolul „Bărbierul din Sevilla”, unde joacă rolul „Berthei”, într-o distribuţie din care fac parte: Tony Bardon (Opera Naţională Română Cluj-Napoca), Octavian Dumitru, Florentina Onică, Iordache Basilic (Opera Naţională Bucureşti), Kakhaber Shavidze (Georgia) şi Andrei Apreotesei.
- La cea mai recentă reprezentaţie a spectacolului „La traviata”, sala a avut o reacţie mai mult decât entuziastă. Cât de multă muncă este în spatele celor 10 – 15 minute de aplauze?
- Publicul este cel mai bun critic. Şi pe mine m-a uimit reacţia sălii. Am avut emoţii mari, pentru că nu am mai făcut acest rol de aproape zece luni, de la premieră. Studiez rolul Viotetei Valery de doi ani. Când ni s-a spus că vom face acest spectacol, am muncit cu toţii, cu toate resursele noastre. Spectacolul are o regie în care fiecare dintre noi se regăseşte. A fost foarte multă muncă, dar a fost din suflet, a fost făcută cu plăcere. Beatrice Rancea ne-a încurajat foarte tare: hai, faceţi aşa, transmiteţi din emoţia voastră!... Şi ne-am ambiţionat şi am dat tot ce am avut mai bun din noi. Când urc pe scenă, nu mai sunt Ana! Pentru câteva ore, mă transpun în personaj, în cazul acesta Violeta Valery..
„La Traviata”, regia - Beatrice Rancea/ Sursa foto: Opera Naţională Română Iaşi
- Titlul acesta de operă este în topul preferinţelor tale?
- Este unul dintre preferatele mele! „Boema” este pe primul loc, pentru că mă regăsesc în rolul Mimi, exact aşa cum sunt eu. Maestrul Niky Wolcz a făcut regia spectacolului lucrând cu mine şi cu Florin Guzgă, lăsându-ne libertatea de a fi... noi înşine. Repetiţiile au fost o distracţie, o bucurie... Am încercat să ne îndrăgostim pe scenă, să râdem, să plângem, să creăm legături, cu toate că în afara scenei fiecare are familia lui... Dar ca parteneri de scenă ne înţelegem foarte bine, există o chimie aparte, pe scenă. Dumnezeu îţi poate da şansa unei astfel de compatibilităţi, la fel cum îţi dă şi vocea, şi dragostea pentru muzică şi toată dăruirea pentru ceea ce faci.
„ La Bohème”, regia Niky Wolcz/ Sursa foto: Opera Naţională Română Iaşi
- Cum ai descoperit că ai o pasiune pentru muzică?
- Verişoara mea, Ruxandra Donose, a fost prima din familie care a dus mai departe muzica, tatăl ei fiind muzicologul Vasile Donose, iar bunicul nostru fiind Ştefan Donose, care a fost arhidiacon, a cântat şi în corul Filarmonicii, şi aici, la Operă. Nu a fost foarte cunoscut, pentru că a renunţat de tânăr. Spunea că nu-i plăcea să fie machiat! Şi atunci a ales să fie arhidiacon. Ascultând-o pe Ruxandra, am început şi eu să mă visez pe scenă. Îmi plăcea că se îmbracă în rochii frumoase... De la doi-trei ani mergeam şi îi duceam flori pe scenă şi eram copleşită de prezenţa ei. În clasa a V-a, am început să-mi dau seama mai bine că îmi doresc să fac muzică.
- Acasă la voi cânta cineva, în afară de bunicul?
- Nimeni nu cânta! Mama mea a fost contabilă, director de şcoală, iar tata poliţist. În clasa a V-a am fost la un concert al verişoarei mele şi m-am îndrăgostit de ceea ce făcea ea pe scenă. Mi-a plăcut că juca un rol, iar eu în casă asta făceam, jucam tot felul de personaje, pe care mi le închipuiam eu la vârsta respectivă. Bunicul dădea lecţii de teorie unor preoţi, aici la Iaşi. Şi mai ascultam şi eu ce se cânta acolo. Apoi, bunicul a văzut că am ureche muzicală şi m-a dus la corul de copii al Radio-televiziunii, „Angeli”. Era dirijor regretatul maestru Gafta, care mi-a spus: „Tu du-te să faci muzică, pentru că ai o voce extraordinară”! În gimnaziu am studiat chitară. Nu mai erau locuri la pian, dar voiam şi eu să cânt... Şi am dat la chitară, dar tot ascultam canto, canto, canto... În clasa a IX-a am dat un concurs în faţa unor profesori de la Universitate, unde era şi doamna Adriana Severin, care m-a „crescut”. Am fost în fiecare an în competiţii muzicale, nu exista an în care să nu particip la două-trei concursuri.
Ana Maria Donose/ Fotografie din arhiva personală
- Care a fost prima colaborare cu Opera din Iaşi?
- În clasa a IX-a, am fost un copil de pe străzile Sevillei, în opera „Carmen”. Apoi am fost florăreasă... În 2005 am intrat în corul Operei, unde am cântat şapte ani, iar în ultimii dintre aceştia am făcut şi câteva roluri solistice.
- Visul tău de copil era să străluceşti pe scenă într-o rochie frumoasă, ca acelea pe care le purta Ruxandra Donose, să joci un personaj, cum făceai în faţa oglinzii... În cei şapte ani cât ai cântat în cor, te-ai gândit vreodată că poate nu se va transforma în realitate visul tău, că nu mai faci pasul acela în faţă?
- O, în fiecare zi mă gândeam! Studiam, mergeam la concursuri internaţionale, luam premii, şi eu tot în cor eram! În alte oraşe din ţară şi în străinătate eram invitată să colaborez în calitate de solistă. Am fost în turneu în Olanda ca solistă, cu Opera din Timişoara, dar la Iaşi eram în cor, pentru că nu erau posturi. În 2012, am fost câţiva care am făcut pasul acela în faţă, dar fiind că Beatrice Rancea a făcut posibil acest lucru. Lumea ne vede acum cu alţi ochi.
- Cum te vede lumea? Se întâmplă să te recunoască pe stradă? Ce reacţii ai primit de la spectatori?
- Pe Facebook îmi scrie foarte multă lume, sunt oameni pe care nu îi cunosc, dar care îmi scriu lucruri frumoase, încurajatoare. Pe stradă nu mi s-a întâmplat să-mi spună cineva ceva, dar am avut nişte probleme de sănătate, la un moment dat, şi m-au recunoscut asistentele pe masa de operaţie. Nu eram în cea mai bună formă, fireşte, şi oamenii aceia în jurul meu îmi spuneau: „V-am văzut în rolul acela”, „Vai, da, ce spectacol frumos a fost”... Şi mie îmi venea să intru în pământ de ruşine, ce ţinută superbă aveam... Mulţumesc, mulţumesc, dar nu aici, nu acum!, le spuneam. A fost stânjenitor!
- Ai un regim de viaţă special, cum faci să ai vocea „în formă”?
- Încerc să nu beau rece, să nu mănânc picant, deşi îmi place, la fel cum îmi place să mănânc îngheţată! Dar îngheţată am voie să mănânc doar în luna august, când merg la mare, atât! Încerc, pentru că dacă nu am grijă de gâtul meu, pot să spun că nu mai trăiesc! Eu prin muzică, atât ştiu să trăiesc!
- Ai o pasiune mai nouă, cea pentru opera rock? Ieşenii te-au putut vedea pe scena din faţa Palatului Culturii, la -20 de grade Celsius, în noaptea de Revelion...
- De Revelion îmi îngheţaseră mâinile pe microfon, dar muzica a continuat să curgă prin sângele meu. În astfel de momente nu mai contează că e frig, că e cald, că eşti bolnav... Soţul meu a reînfiinţat „Roşu şi Negru”, de după ce tatăl său a cântat în trupă, iar unchiul săi a fost unul dintre membrii fondatori, prin 1966 – 1967, când nu eram eu născută! Nu avem noi foarte mult timp, dar îmi place să cânt cu trupa aceasta. Mă destind, am făcut un videoclip, cu cei de la TVR Iaşi, „Înger şi demon”, iar de Revelion am cântat „Fantoma de la Operă”. Să vedem ce mai compune soţul meu, ce versuri mai scrie, ce-i mai vine în minte să facem!
- Ai putea să alegi între operă şi rock, de exemplu?
- Nu, niciodată. Opera e tot ce ştiu să fac! Îmi plac multe lucruri, dar muzica e cea care mă ţine în viaţă. Chiar când am timp liber şi încerc să fac altceva, până la urmă tot apăs butonul şi ascult o arie, ceva! Soţul meu îmi spune că trebuie să mai fac o pauză, să mă recreez. Zic da, uite-aşa mă recreez eu! Nu, nu aş putea să fac altceva.
- Care a fost primul rol pe care l-ai studiat?
- „Carmen” este primul rol pe care l-am învăţat în viaţa mea. Eu am început ca mezzosoprană, aveam vocea un pic mai plină. În „Carmen” sunt eu, la fel ca în „Boema”. Din păcate, Bizet l-a scris pentru mezzo. Este în pregătire acest spectacol şi chiar râdeam că lasă, că o să fiu bătrână, dar o să fiu sexi şi o să-l cânt! Nu mă las până nu fac rolul acesta. În spectacolul care se pregăteşte acum, în regia lui Beatrice Rancea, eu o să fac rolul Micaelei. O fetiţă tânără, firavă, sensibilă, cum nu prea sunt eu, dar o să fie foarte frumos! Este în pregătire, de asemenea, „Requiem”-ul de Verdi, voi cânta alături de Florin Guzgă, Florentina Onică şi Octavian Dumitru.
„La Traviata”/ Sursa foto: Opera Naţională Română Iaşi
- Care este rolul la care visezi?
- Îmi doresc să joc în „Tosca”, după 35 de ani, să mi se mai împlinească vocea un pic...
- Care sunt calităţile absolut necesare unui artist liric?
- În primul rând trebuie să aibă psihicul tare! Eu aici mai lucrez, pentru că mă mai copleşesc şi pe mine din când în când problemele... Trebuie să aibă dăruirea de a cânta, pasiune, şi să fie aşa, un pic „aerian”, cu un picior în altă lume, să aibă o mică doză de nebunie. Doar aşa eşti în stare să faci orice îţi cere regizorul să transmiţi pe scenă, fără inhibiţii, fără să te împotmoleşti că ţi-e ruşine să te uiţi în ochii partenerului de scenă! Trebuie să fii dezgheţat şi să-ţi doreşti cu adevărat să faci ceva.
Pasiuni: „Îmi plac foarte mult călătoriile, din păcate am puţin timp să călătoresc, îmi place marea, abia aştept vacanţa să merg la mare, îmi plac animalele - îmi plac mult caii, cu toate că îmi este frică de ei, îmi plac pisicile. Avem o pisicuţă, dovadă aceste zgârieturi... superbe! O cheamă Miţi şi este melomană. Doarme pe partituri”.
Florile preferate: „Freziile! Îmi plac şi trandafirii pe care îi primesc de la spectatori, dar cele mai frumoase sunt freziile pe care mi le aduce mama!”.
- Se spune că este greu să trăieşti lângă un artist. Mai mult decât să formezi un cuplu în viaţa de zi cu zi, cu un artist, cum e să cânţi cu el pe scenă?
- Am cântat alături de soţul meu în „Boema”. Noi nu am cântat niciodată împreună în poveşti tragice, în care ea moare în braţele lui... Am făcut „Liliacul”, „Gianni Schicchi”, „Bărbierul din Sevilla”, unde totul se termina cu bine. La „Boema”, nu am repetat acasă, ne-am întâlnit pe scenă, la repetiţii, şi am cântat. În actul III, eu plâng de mor, apoi el trebuie să cânte. Era repetiţie generală, dar el nu se putea opri din plâns şi a zis: „Eu cu tine nu mai cânt, dacă tu plângi în halul ăsta! Termină!” Şi eu: „Ştii ceva?! Nu te mai uita la mine! Lasă-mă-n pace, să cânt!”. S-a oprit, s-a relaxat, dar urma actul IV şi i-am zis: „Macu, vezi că am să plâng! Ai grijă ce faci!” A început momentul în care tenorul o ţine în braţe... „Mimi, Mimi...”, unde e tragedia supremă. Am început să plângem amândoi şi am ţinut-o aşa un sfert de oră. Da, ne este foarte greu să cântăm împreună în astfel de opere! Când trebuie, cânţi! Dar e foarte greu!
Gina POPA
Repertoriul de operă şi operetă al Anei Maria Donose cuprinde:
- Giacomo Puccini - La Bohème (Mimi, Musetta), Turandot (Liu), Gianni Schicchi (Lauretta)
- Gioachino Rossini - Il Barbiere di Siviglia (Rosina şi Berta)
- Georges Bizet – Carmen (Micaëla)
- Wolfgang Amadeus Mozart – Don Giovanni (Donna Anna), Le Nozze di Figaro (Contesa), Flautul fermecat (Prima Donna)
- Giuseppe Verdi - La Traviata (Violeta Valery), Aida (Marea Preoteasa)
- Franz Lehár – Die lustige Witwe (Valancienne), Ţara surâsului (Mi)
- Jean-Philippe Rameau - Indiile Galante (Hébé)
- Troienele după Euripide (Andromacha, Elena)
- Jacques Offenbach – Les contes d’Hoffmann (Antonia)
- Johann Strauss (fiul) „Liliacul” (Ida),
- Franz Lehár, „Văduva veselă” (Valencienne), „Ţara surâsului” (Mi)
- R. Rodgers, „Sunetul Muzicii” (Elsa)
Are în palmares Premiul II la Concursul Internaţional de canto „Vincenzo Bellini”, Italia (2010); Premiul special la Concursul „Vacanţe Muzicale”, Piatra Neamţ (2009); Premiul pentru cel mai tânăr interpret la Concursul de lied românesc „Mariana Nicolesco”, Braşov (2006) etc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau