Florin Bican, scriitor: „Lectura este esenţială pentru dezvoltarea şi supravieţuirea copilului”

Unul dintre invitaţii ediţiei din acest an a FILIT este şi scriitorul Florin Bican * cunoscut pentru traducerile sale, scriitorul a vorbit şi despre pasiunea sa privind literatura pentru copii 

 - Pledaţi pentru literatura autohtonă pentru copii. Ce vă atrage la acest domeniu?
- Literatura pentru copii configurează totdeauna o hartă. Pledez pentru o literatură autohtonă pentru copii deoarece absenţa ei ar genera o pată albă pe această hartă. Or, petele albe semnalează nu doar pericole – hic sunt leones – ci şi o oarecare lipsă de curaj în confruntarea acelor pericole. Literatura pentru copii este un act de explorare a unor spaţii problematice şi, ca atare, este atrăgătoare prin promisiunea unor descoperiri şi a aventurilor asociate cu ele.
- Cât de dispuse sunt editurile să publice cărţi pentru copii semnate de autori români?
- Par din ce în ce mai dispuse… A existat, e drept, o perioadă (lungă) de reticenţă faţă de propunerile autohtone în acest domeniu. Editurile preferau să meargă la sigur, publicând traduceri ale unor cărţi cu vandabilitate garantată. Şi cred că au procedat bine. Acest exerciţiu a educat/antrenat cititorii pentru o producţie autohtonă.
- Ce părere are publicul despre literatura autohtonă pentru copii? I s-ar putea schimba opinia?
- Cred că opinia publicului vizavi de literatura autohtonă pentru copii nu trebuie neapărat schimbată, ci lăsată să evolueze împreună cu oferta. Nu ştiu dacă acum avem deja suficient material pe care să se poată clădi o astfel de opinie.
- Care este cartea dvs. preferată din literatura autohtonă pentru copii? Ce v-a atras la autorii care le semnează?
- Enciclopedia zmeilor, de Mircea Cărtărescu, Istoria secretă a Ţării Vampirilor şi Povestiri de pe Calea Moşilor, de Adina Popescu, Olguţa şi un bunic de milioane, de Alex Moldovan, Ferbonia, de Ioana Nicolae. Lista nu e completă. Pe mine m-a atras la ele capacitatea lor de a mă face să regresez în timp, citindu-le cu o voluptate copilărească. Însă copiii vor fi probabil atraşi de alte aspecte.
- Cât de importantă este lectura în dezvoltarea unui copil? Ce aţi recomanda unui părinte din lista de lecturi? Cu ce ar trebui să înceapă în momentul în care copilul a învăţat să citească singur?
- Lectura este esenţială pentru dezvoltarea şi supravieţuirea copilului. Dar o listă de lecturi presupune o selecţie prealabilă care îl exclude pe însuşi beneficiarul lecturii – pe copil. Cine ar trebui să facă respectiva listă? În funcţie de ce criterii? O listă este din start un document mort pentru că blochează mecanismul descoperirii. Lista trebuie să şi-o alcătuiască cititorul-copil retroactiv, adăugând pe ea – unul câte unul – titlurile la care a vibrat. Părinţilor le-aş recomanda să-i stimuleze pe copii în sensul descoperirii individuale a acestor titluri, nu să le bage pe gât o listă amorfă, care de cele mai multe ori reflectă nişte prejudecăţi adulte.
- Aţi scris şi dvs. cărţi pentru cei mici. Cât lucraţi la un volum? De unde vă vine inspiraţia? Cum construiţi un personaj?
- M-aş sfii să spun că lucrez eu la volum – cred că mai degrabă lucrează volumul la mine. Am scris cărţi care au lucrat la mine şase luni, altele – câţiva ani, iar una – aproape treizeci de ani. Pentru mine inspiraţia vine din poveştile auzite şi din cărţile citite. În ele realitatea este prezentă într-o concentraţie atât de mare încât este imposibil să nu aibă efect asupra ascultătorului sau cititorului. Acest efect se manifestă asupra mea sub forma unei dorinţe intense de a duce poveştile mai departe, modificând anumite elemente din ele şi urmărind procesele declanşate de aceste modificări. În cadrul acestor procese personajele se construiesc singure.
- În cartea Şi v-am spus povestea aşa aţi ales să repovestiţi basmele românilor şi aţi dat glas cailor năzdrăvani. De ce tocmai cai? De ce să nu fi fost zmei sau alte personaje?
- Am scris această carte dintr-o pornire justiţiară. Caii din poveştile citite în copilărie mi se păreau adevăraţii eroi ai acelor naraţiuni. Bipedul care-i călărea nu făcea decât să profite de înzestrările lor. Prin forţe proprii, respectivul biped nu numai că nu ar fi ajuns la destinaţie – necum să se mai şi întoarcă teafăr de acolo – dar nici nu ar fi făcut faţă probelor de pe traseu. Înainte chiar de plecarea de acasă, care generează aventura, calul este cel care-l sfătuieşte pe „erou” cu privire la garderoba de călătorie şi la armamentul din dotare. Unde mai pui că eroul face iniţial fiţe, strâmbând din nas la camuflajul de mârţoagă al calului ce i se oferă, ba-l mai şi pocneşte cu frâul peste ochi. Iar calul nu se supără – după ce-i face pedantului erou un tur de univers, cât să-i arate de ce-i în stare el, calul, şi de ce nu-i în stare el, eroul, îşi oferă necondiţionat serviciile. Eroul nu ştie încotro – şi pe unde – s-o ia, calul se face GPS pentru el. Eroului nu i-ar ajunge o viaţă de om să parcurgă spaţiile poveştii, calul se teleportează prin ele – cu eroul în spinare – în câteva clipe. Eroul e pe cale să fie anihilat de oponent, calul îl salvează. Iar când eroul triumfă în sfârşit, nu-i zice calului nici mersi, nici... Paşte, murgule, iarbă verde. Îl abandonează pur şi simplu şi primeşte singur onorurile. Să ne gândim puţin la Harap Alb. Discursul lui este din capul locului o capitulare. De câte ori îl trimite Spânul într-o misiune, el disperă; prima lui reacţie e să se sinucidă. Trebuie să intervină calul să-i facă psihoterapie. Şi după ce că-l scoate tot timpul din belea, bietul cal i se mai şi adresează reverenţios, cu „Stăpâne”. Păi să fi avut eu un cal de ăsta, mă gândeam în copilărie, i-aş fi zis eu lui cel puţin „nene” şi m-aş fi afişat cu el peste tot. Asta am încercat să fac în „Şi v-am spus povestea aşa” – să repar nedreptatea rolului secundar atribuit cailor, aducându-i în prim plan, punând pe ei lumina reflectoarelor, dându-le microfonul şi lăsându-i să spună povestea din perspectiva lor, făcând astfel dezvăluiri asupra episoadelor pe care naraţiunea fixată pe erou tinde să le treacă cu vederea. Alături de cai, am încercat în această carte să aduc în prim plan şi personajul feminin, la rândul său condamnat să figureze în planul secund al basmelor. Am încercat, deci, să fiu justiţiar până la capăt.
- Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: într-o dimineaţă vă treziţi în Fantascalia. Care ar fi primul gând, prima acţiune?
- După executarea programului de dimineaţă – duş, cafea, mic dejun, echipare – aş ieşi în cetate şi… „m-aş da-n poveşti” o vreme. Apoi aş face o vizită la biblioteca de-acolo şi aş umbla prin librării.
- Ce este, mai exact, o poveste, dle Florin Bican?
- Am încercat să răspund la această întrebare în motoul prelu(cr)at din Eminescu la cartea mea „Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc”:
O poveste, o poveste
Este şi dacă nu este:
Cuibărită în cuvinte,
Doarme aşteptând cuminte
Să vii tu şi s-o trezeşti
Dintre sute de poveşti.
- Care este povestea profesorului, scriitorului şi traducătorului Florin Bican? E corectă ordinea?
- Cred că la început a fost cititorul Florin Bican. Acesta s-a metamorfozat în ceilalţi fără vreo ordine anume. Şi continuă să se metamorfozeze…
- Ce faceţi când nu scrieţi, nu citiţi şi nu traduceţi? Ce pasiuni are omul Florin Bican?
- Omul Florin Bican se suprapune – necontrolabil – cu cititorul, traducătorul şi scriitorul. Şi prin urmare tot ce face este surprinzător şi pasionant. De pildă, se joacă şi vorbeşte cu păpuşi şi cu animale de pluş, stă de vorbă cu păsările din grădină (uneori şi cu plantele), inventează feluri de mâncare – de exemplu supa de banane…
A consemnat Maura ANGHEL

Florin Bican s-a născut pe 29 martie 1956, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi străine, Secţia engleză-rusă, a Universităţii Bucureşti. A fost, pe rând, profesor de limba rusă, traducător din limba engleză, secretar pentru probleme de presă şi relaţii internaţionale al USR, asistent la Catedra de engleză a Universităţii Bucureşti, iar în 1995 s-a stabilit în Germania, unde a predat limba engleză până în 2005. Revine în ţară în 2006 în calitate de Coordonator al programului Institutului Cultural Român pentru pregătirea tinerilor traducători străini în vederea traducerii scriitorilor români în limbi străine.
A desfăşurat o intensă activitate de traducător, tălmăcind în româneşte, printre altele, Lewis Carroll („The Hunting of The Snark”) şi T.S. Eliot („Old Possum’s Book of Practical Cats). De asemenea, a tradus în limba engleză poezie, proză şi eseuri semnate de importanţi scriitori români, atât clasici, cât şi contemporani, inclusiv „Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum, în vederea publicării în străinătate.
Este autorul volumului de versuri pentru copii (şi nu numai) „Cântice mârlăneşti” (Editura Humanitas Educaţional, 2007) şi coordonator, alături de Stela Lie, a două volume de literatură pentru copii: „Bookătăria de texte & imagini 1” (Pro Editura şi Tipografie, 2009) şi „Bookătăria de texte & imagini 2”. „Reciclopedia” şi „Şi v-am spus povestea aşa” sunt două cărţi pentru copii foarte apreciate de public.