„În teatru lumina este un personaj, în arhitectură este un ghid extraordinar”

default

Dimensiune font:

| 28-08-2014 05:00

Dialog cu Adrian Buliga, asistent univ. drd. la Universitatea de Arte „G. Enescu” Iaşi, despre recentul său stagiul la iLo – Light design Institute din Amsterdam - instituţie care formează specialişti în design-ul de lumină, de la arhitectură şi colecţii muzeale, până la festivaluri de cele mai diferite genuri sau spectacole de teatru şi operă

 Născut pe 3 noiembrie 1979, la Iaşi, Adrian Buliga a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu”- Facultatea de Teatru (clasa prof.univ.dr. Emil Coşeru, 2003), Masterul în Artele spectacolului (2005), şi cursurile de Regie de Film şi T.V. ale Universităţii „Hyperion” Bucureşti (clasa Sabina Pop, Bogdan Drăgulescu, 2012).

În perioada 2003 – 2012, a fost actor la Teatrul „Luceafărul” Iaşi, iar din 2008, este asistent univ. drd. la Facultatea de Teatru a Universității de Arte „G. Enescu” Iaşi, disciplina „Arta actorului şi Improvizaţie”. A semnat regia şi light design-ul piesei „1984’’ după G. Orwell la Ateneul Tătăraşi, iar stagiunea trecută, light design-ul spectacolului „Fall” (regia, coregrafia: Alice Sfaiţer), montat la Sala Studio a Universităţii de Arte ieşene.

„Cultura imaginii trebuie să ajungă ca limbaj în vocabularul tinerilor regizori, care să poată decide modalitatea individuală de expresie, pentru că publicul român merită să descopere potenţialul luminii şi al imaginii scenice, delectându-se cu o experienţă totală”, spune Adrian Buliga, hotărât să facă demersurile necesare pentru introducerea unui curs de Light design la Facultatea de Teatru din Iaşi.

- Cum ai defini light design-ul?
- Nu i-aş spune tocmai „arta de a...”, pentru că şi vânzările pot fi o artă. Light design-ul este rezultatul unui proces de cercetare, de alegere, de know-how şi de aprofundare a ideii de lumină în spectacole, în arhitectură, spaţii comerciale, muzee, mergând până la instalaţii de lumină. Nu poţi să faci „revoluţie” cu o sursă de lumină şi un filtru, dar poţi, având ceea ce trebuie, să formezi oameni care să lucreze în domenii diverse, de la entertainment, la colecţia de patrimoniu a unui muzeu.

- Cum ai ajuns să aprofundezi acest domeniu la Amsterdam?
- Am plecat cu o aplicaţie directă pe tema „Arta actorului într-un spaţiu multimedia”. Timp de trei luni, cu o Bursă „Erasmus”, am făcut un training intens şi cercetare doctorală la iLo - Light design Institute, în Amsterdam. Subiectul studiului a fost conceptul de lumină, aplicat pe scene din Shakespeare, Molière, Beckett. Nu am avut zi de pauză, pentru că nu am vrut! Ambiţia mea a fost să învăţ cât mai multe acolo, mai ales că am fost primul român admis, institutul fiind înfiinţat în 2007. iLo nu e o şcoală, e institut de cercetare şi când ajungi acolo se consideră că ai un anumit nivel de la care pleci şi pe care te bazezi, pentru că nimeni nu va sta să-ţi spună: uite, aşa se face”.

„Dacă fiecare dintre noi ne-am asuma ideea de a vedea puţin mai departe”...

- Povesteşte-ne despre atmosfera pe care ai descoperit-o la Amsterdam!
-Atmosfera a fost mai mult decât decât prietenoasă, deşi românii, cel puţin la Amsterdam, au o reputaţie pusă sub semnul unui stigmat. Nu a fost olandez care să nu mă întrebe care e situaţia delicvenţei în România. Nu a trebuit să demonstrez ceva, dar am fost pus în situaţia de a răspund unor curiozităţi, pe alocuri exotice, despre cum suntem noi în relaţia cu minorităţile, de exemplu. Am lucrat, la un moment dat într-un spaţiu din Offenbach, într-o fostă fabrică din al Doilea Război Mondial. Acolo, era un târg de haine. Deodată, s-au închis toate porţile, s-a dat alarma şi nu înţelegeam ce se întâmplă. Mi s-a spus că în vecinătate erau nişte minoritari... de-ai noştri, care nu veniseră tocmai la cumpărături.

- Crezi că se poate schimba ceva din percepţia asupra unei ţări prin exemplul personal?
- Am fost de foarte multe ori întrebat, chiar în cadrul prezentărilor, de către personalităţi în domeniu, cum e ţara noastră. Le-am spus câte ceva, iar rezultatul a fost că şi-au exprimat dorinţa de a veni să vadă România şi chiar mi-au propus să lucrăm împreună în România. Mă bucur că oamenii au posibilitatea de a vedea şi de a discerne, până la urmă! Am avut o evoluţie personală, care m-a schimbat pe mine ca om şi sunt convins că dacă fiecare dintre noi ne-am asuma ideea de a vedea puţin mai departe, la nivel de masă, s-ar putea să prindem mai mult curaj.

- Ce te-a impresionat în modul de viaţă al olandezilor?
- M-a frapat faptul că acolo oamenii sunt, în acelaşi timp, fabulos de relaxaţi şi fabulos de eficienţi. Vorbesc mai puţin şi fac mai mult. La ei, dintr-o discuţie de cinci minute, două minute şi jumătate sunt cu aplicabilitate imediată. „Eşti bine? Ai ajuns bine? Acestea sunt laboratoarele noastre”... Tot la modul general, am constatat că olandezii nu fac niciodată compromisuri. Dacă vor să plece pe o altă ramură profesională, nu pierd niciun tren. „Antrenorul” meu de acolo, Henk van der Geest, recunoscut ca fiind primul light designer din Olanda, a fost tehnician de lumini, apoi s-a specializat în Statele Unite, pentru că a vrut să treacă la nivelul următor. Sunt convins că dacă fiecare dintre noi ne-am urma impulsurile interioare, pentru că mulţi oameni au veleităţi foarte serioase, probabil am putea avea mari surprize.

„O experienţă foarte concentrată, de care chiar aveam nevoie”

- Cum a fost structurat programul tău în cele trei luni?
- Am fost acolo zi-lumină, am participat la orice se putea, la toate colaborările pe care le-a avut iLo în acea perioadă. Am participat la festivalul „Luminale” de la Frankfurt, specializat pe instalaţii de lumină, am făcut asistenţă lighting design muzeal la Tylers Museum, la Harleem, apoi pentru spectacolul de operă „Boris Godunov”, montat la Dordrech, light design-ul fiind realizat de Henk van der Geest, coach al programului meu de studiu de la iLO. În plus, am lucrat în sistem internship la teatrul „Frascati” din Amsterdam, iar toate acestea au însemnat o superdoză de informaţie, o experienţă foarte concentrată, de care chiar aveam nevoie.

- Înainte de acest stagiu, ai semnat light design-ul pentru câteva spectacole de teatru, la Iaşi. De unde ştiai ceea ce ştiai? În ce măsură se studiază acum în România acest domeniu?
- Am o pasiune veche pentru vizual. Venind dintr-o familie cu arhitecţi, designeri vestimentari şi pictori, am avut acces la multe informaţii despre artele vizuale. Am şi urmat un liceu cu o clasă de arhitectură, iar această nouă direcţie m-a ajutat în conceptualizarea grafică, nu numai a clădirilor, dar şi a spaţiului şi a mediului în general. Mai târziu, în anii de facultate şi de masterat, am pus accent pe studiul emoţiei, al luminii şi al cromaticii în mise-en-scène. Lucrarea mea de disertaţie a fost concepută ca un spectacol-recital cu un accent pe design de lumină. Acesta a fost considerat inovator la acea vreme. Am vrut apoi ocazia, la masterat, studiind regie şi scenografie, să mă apropii mai mult de design, în mod special de lumină. Acesta este unul dintre motivele pentru care m-am gândit că a fost necesar să dedic o parte generoasă designului de iluminat scenic, în teza de doctorat la care lucrez, „Recitalul actoricesc în context multimedia”. Portofoliul pentru iLo a fost făcut pe baza a ceea ce am lucrat aici. Mi s-a precizat, şi nu de puţine ori, că nu oricine intră la iLo. A fost o experienţă minunată, foarte tensionată pe de o parte, pentru că o perioadă nu am avut unde să stau. Bursa „Erasmus” a acoperit o parte din cheltuieli, dar Amsterdam este un oraş foarte scump, a trebuit să contribui serios. Mi-am împlinit un mare vis. Mă recunosc mai mult în postura de privitor al planului general al scenei, decât ca participant în tablou...

- Iaşul a intrat în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. În ce stadiu apreciezi că sunt instalaţiile de iluminat arhitectural existente deja în oraş?
- Iaşul este un oraş plin de posibilităţi. La iLo, am prezentat câteva obiective din Iași, printre care Universitatea „Al.I.Cuza”, o clădire de patrimoniu care este iluminată într-un mod realmente spectaculos de câţiva ani, şi Palatul Culturii – cu imagini de când încă avea instalaţie de iluminat, acum fiind şantier. Au rămas impresionaţi şi de clădiri, dar mai ales de faptul că există preocupare pentru a fi puse astfel în valoare. Light design-ul e un obiect de studiu, în fond, care ar putea fi predat la fel de bine la Facultatea de Arhitectură. Sunt experimente şi lucrări de instalaţie, se pot lumina poduri, macarale, orice! În fond, lumina este o metaforă. Ea poate căpăta valenţe interesante, trebuie doar să ştii să o înţelegi şi să o aplici. Dacă în teatru lumina este un personaj, în arhitectură este un ghid extraordinar. Sunt foarte multe posibilităţi de a atrage atenţia supra unor obiective turistice, dacă nu ne limităm capacitatea de a fi creativi, de a avea idei.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:00

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

„EuroBusiness LRJ” S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020, 10.09.2020, 24.09.2020, 08.10.2020, 22.10.2020, respectiv 05.11.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31, et. 1, cam. 25, Sector, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobil și mobile, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA). Proprietate imobiliară, teren, căsuțe de vacanță și anexe, situată în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud. Vrancea, înscrisă în CF nr. 50048 a Com. Soveja, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 2.438,00 mp, amplasat în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud.Vrancea, CF nr. 50048 a Com. Soveja, nr. cad.50048, Construcția C1-magazie, nr. cad.50048-C1Sc=67,00 mp, Construcția C2-anexă, nr. cad.50048-C2, Sc=170,00 mp, Construcția C3-magazie, nr. cad50048-C3, Sc=12,00 mp, Construcția C4-grup sanitar, nr. cad.50048-C4, Sc=17,00 mp, Construcția C5-bucatarie, nr. cad.50048-C5, Sc=24,00 mp, Construcția C6-umbrar lemn, nr. cad.50048-C6, Sc=9,00 mp, Construcția C7-umbrar lemn, nr. cad.50048-C7, Sc=9,00 mp, Construcția C8-casă de vacanță, nr. cad.50048-C8, Sc=15,00 mp, Construcția C9-casă de vacanță, nr. cad.50048-C9, Sc=14,00 mp, Construcția C10-club, nr. cad.50048-C10, Sc=64,00 mp, Construcția C11-casă de vacanță, nr. cad.50048-C11, Sc=15,00 mp, Construcția C12-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=15,00 mp, Construcția C13-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=65,00 mp, Construcția C14-casă de vacanță, nr. cad.50048-C14, Sc=15,00 mp, Construcția C15-casă de vacanță, nr. cad.50048-C15, Sc=15,00 mp, Construcția C16-casă de vacanță, nr. cad.50048-C16, Sc=65,00 mp, Construcția C17-casă de vacanță, nr. cad.50048-C17, Sc=15,00 mp, Construcția C18-casă de vacanță, nr. cad.50048-C18, Sc=15,00 mp, Construcția C19-casă de vacanță, nr. cad.50048-C19, Sc=65,00 mp, Construcția C20-casă de vacanță, nr. cad.50048-C20, Sc=28,00 mp, Construcția C21-magazie, nr. cad.50048-C21, Sc=145,00 mp, Construcția C22-casă de vacanță, nr. cad.50048-C22, Sc=51,00 mp, Construcția C23-casă de vacanță, nr. cad.50048-C23, Sc=35,00 mp și Construcția C24 - wc, nr. cad.50048-C24, Sc=17,00 mp. 65.110,50 BUNURI MOBILE PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) CARUCIOR + CUVA 7,27, MASINA GLAZURAT CIOCOLATA 3.236,26, Masina cernut faina 46,49, CARUCIOARE CU NIVELE pt cuptor 211,55, CUPTOR POLINI MOD.80100 211,55, CUPTOR POLINI MOD.8080190 211,55, CUPTOR ROTATIV ROTO 6080SR.200SC 2.531,01, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, MASINA ROTATIVA ROTOFORM, 4.489,66, Moara ptr. Preg. Probelor, 767,59, Balanta analitica, 412,62, Echip. Ptr. Determ. Aciditatii, 570,56, Etuva, 215,59, Balanta tehnica 176,30, Sist. Automat ptr. Determ. Azot 2.761,19, Sist. Autom. Ptr. Determ. Gras 2.563,97, Distilator apa 550,82, Aparat perf. Pt.Deter. Cant. De z 1.605,07, Incinta termostatare probe 471,85, Sistem aut. Amb. Prod. Gr.IP600 21.265,94, Aparat de realiz. Mixuri pt. Ret 3.026,27, Malaxor spiral cuva rabatabil 4.821,88, Linie pentru obtinere covrigi 57.418,17, Camera racire semifabricat 3.446,86, Cuptor rotativ, 7.048,60 Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptoar rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Masina de glazurat si uscat turta dulce 8.830,77, DEDURIZATOR FD-25, 418,00, LINIE PENTRU OBTINEREA CROCHETE 105.250,22, LINIE PENTRU OBTINERE COVRIGI 74.381,28, MALAXOR 7.023,99, Oala fierbere 233,69, DULAP FRIGORIFIC 381,22, AGENT FRIGORIFIC 77,01, ECHIPAMENT MIXER PLANETAR 8.207,35, MASINA PADO PT FURSEC SI TURTA 12.311,02, Masina taiat foi nap -Doina 263,51, Masina taiat nuga 441,19, Cuptor rotativ 2.078,25, CUPTOR FOI 12.232,98. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietele de sarcini care pot fi procurate on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestora fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, pentru bunuri mobile și 2.380,00 RON, TVA pentru bunul imobil/caiet de vanzare, dovada achiziţiei acestora fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892 RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.: RO76BUCU1032235342465 RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei (zilele de miercuri), ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietele de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail : vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro. Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea activului imobil, respectiv a bunurilor mobile, este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, e-mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, e-mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, e-mail: paula.stoian@fanyon.ro.
„EuroBusiness LRJ ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020 și 10.09.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31 ,et. 1, cam. 25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următorului bun imobil, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) ,,Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI”, proprietate compusă din teren și construcții cu destinație nerezidențială, împreună cu bunurile mobile integrate, mijloacele fixe, obiectele de inventar și activele necorporale, situată în Sat Baldovinești, Com. Vădeni, Jud. Brăila, CF nr. 70378 a Com. Vădeni, astfel: 962.727,20. 1. Teren și construcții cu destinație nerezidențială 727.711,20. a. Teren intravilan, în suprafață de 4.507,00 mp, amplasat în Sat Baldovinești, Com.Vădeni, Jud. Brăila, nr. cad.70378, CF nr. 70378 a Com. Vădeni 30.720,00. b. Construcția C1, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C1, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,30 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.613,60. c. Construcția C2, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C2, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,45 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.644,00. d. Construcția C3, cu destinație depozit ambalaje, nr. cad.70378-C3, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=501,10 mp, cu regim de înălțime P 17.497,60. e. Construcția C4, cu destinație pavilion administrativ, nr. cad.70378-C4, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=149,75 mp, cu regim de înălțime P+1E 39.305,60. f. Construcția C5, cu destinație depozit produse finite, cu nr. cad.70378-C5, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=130,75 mp, cu regim de înălțime P 5.312,80. g. Construcția C6, cu destinație anexă depozitare, nr. cad.70378-C6, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=294,00 mp, cu regim de înălțime P 5.279,20. h. Construcția C7, cu destinație de spații de producție și depozitare, nr. cad.70378-C7, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=449,00 mp, cu regim de înălțime P+1E 74.085,60. i. Construcția C11, cu destinație hală producție, nr. cad.70378-C11, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=530,00 mp și Sc desfășurată=2.120,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 359.211,20. j.Construcția C12, cu destinație anexă tehnologică, nr. cad.70378-C12, CF nr. 70378, Com. Vădeni, cu Sc la sol=155,00 mp și Sc desfășurată=620,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 111.041,60 2. Bunuri mobile integrate (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 102.312,00. 3. Bunuri mobile constând în mijloace fixe și obiecte de inventar (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 98.304,00. 4.Active necorporale: mărci, desene și modele 34.400,00. Activul imobil, ”Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI” se vinde doar în bloc, ca activ funcțional. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin.2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestuia efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail: vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activului se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activului imobil este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702,e mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail: paula.stoian@fanyon.ro.
VIDEO - INTERVIU - Mihai Chirica: „ Am găsit profesori plângând în cancelaria unor școli, de mila copilașilor”
17/09/2020 13:37

  * dialog cu primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica - Domnule primar, scoala a debutat, problemele mari incep să se stingă, dar apar mereu altele, mai mici. A fost debutul acesta de an scolar pe m ...

 INTERVIU - Maricel POPA: „Avem o mare problemă legată de deschiderea şcolilor”
26/08/2020 00:00

* dialog cu Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi - Domnule preşedinte, au mai rămas doar cateva zile pană la deschiderea unui nou an şcolar. Cat de mult s-au implicat unităţile adminis ...

INTERVIU/VIDEO - Mihai Chirica: „Dacă elevul trebuie ţinut în braţe pentru a sta în bancă şi a învăța, aşa vom face!”
24/08/2020 09:32

* dialog cu primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica - Domnule primar, trei săptămani ne mai despart de inceperea unui nou an şcolar, poate cel mai dificil din istoria noastră recentă. A trecut vara, Guv ...

VIDEO - INTERVIU Mihai CHIRICA: „Mi-e teamă de valul trei al pandemiei, care va veni odată cu apariția bolilor de sezon”
31/07/2020 13:23

        * dialog cu Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi   - Un oraş, importanţa sa, nu se măsoară prin lungimea şi lăţimea fizică, ci prin natura aspiraţ ...

Camelia Gavrilă: „Politica este pe voturi, pe notorietate...”
13/07/2020 00:00

  * dialog cu deputatul Camelia Gavrilă, candidat PSD la alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi - Doamna deputat, poate avea Iaşul o femeie primar, pentru prima oară in istorie? Sau ...

„Ȋn instituţii, pe lângă cei din primul eşalon, există o mare masă de funcţionari care efectiv nu vor să muncească”
08/07/2020 21:12

  * dialog cu deputatul ieşean Petru Movilă (PMP), iniţiatorul Legii privind realizarea Autostrăzii Ungheni – Iaşi – Targu Mureş  - Domnule deputat, ce simte initiatorul unei le ...

„Trebuie să arătăm că trăim într-o economie de piață, nu într-o societate de piață”
01/07/2020 10:21

     * dialog cu Joaquín Turmo Garuz, profesor de Macroeconomie şi Economie Internaţională la Facultatea de Economie si Afaceri din cadrul Universităţii din Barcelona   ...

„Riscăm să nu mai începem școala!” Dialog cu primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica
19/06/2020 11:37

  - Domnule primar, numărul tot mai mare de noi cazuri COVID-19 nu prea mai lasă mult loc relaxărilor... Alegerile locale, stabilite pentru finalul lunii septembrie, pot incurca şi mai mult sensibil ...

Mihai CHIRICA: „Traversarea munților cu autostrada, în zona Ditrău, va dura șapte ani!” VIDEO
09/06/2020 06:31

* dialog cu primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica - Domnule primar, in urmă cu cateva zile, primarii din regiunea Moldovei au fost convocaţi la Ministerul Transporturilor, unde li s-a prezentat tema &bd ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei