Jean Kristof Bouton: „Vreau să dau mereu alte adâncimi muzicii mele”

  

 Baritonul Jean Kristof Bouton a cucerit publicul din Bucureşti, în 2012, cu rolul principal din „Don Giovanni”, primul spectacol de după absolvirea Universităţii, dar „şansa”, spune el, l-a adus, în acelaşi an, la Iaşi, unde a urcat pe scenă în primul spectacol montat aici de maestrul Andrei Şerban. Au urmat rolurile din: ,,Troienele” (Andrei Şerban), „Don Giovanni” (regia Beatrice Rancea), „Bărbierul din Sevilla” (Mateo Mazzoni), „Elixirul dragostei” (Anda Tăbăcaru Hogea), „Boema” (Niky Wolcz), „Lucia di Lammermoor” (Andrei Şerban). Printre cei aproximativ 20 de „eroi” pe care îi are în repertoriu, se numără şi „Escamillo”, din „Carmen” de Georges Bizet, spectacol aflat în pregătire la Opera ieşeană.

Născut în 1986, a crescut la o mică fermă din Canada. Atras de muzica clasică „dintotdeauna”, la 13 ani a început să studieze canto cu Cécile Vallée Jalbert. A urmat cursurile Liceului de Muzică Vincent d’Indy din Montreal, timp de 3 ani, sub îndrumarea profesorului David Doane, a participat la masterclass-uri în Franţa (2005), Republica Cehă (2005, 2006). A fost studentul Eleonorei Enăchescu, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a absolvit şi cursurile de Master, în anul 2012. A urcat pe scenă încă din studenţie, sub bagheta unor dirijori precum Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Radu Popa. A participat la turnee în Germania, Elveţia şi Franţa. În 2011, a fost finalist la Concursul AsLiCo, Como (Italia), iar în anul următor a debutat în rolul „Don Giovanni” la Opera Naţională Bucureşti. Rolurile Adario şi Huascar din „Indiile Galante” de Jean-Philipe Rameau, pe scena Operei Naţionale Române Iaşi, în regia lui Andrei Şerban, i-au adus primele întâlniri cu publicul ieşean.

- În ce împrejurări ai ales Opera din Iaşi?
- Cel care m-a adus la Iaşi a fost un prieten şi un dirijor foarte bun, Gabriel Bebeşelea, care după ce am terminat Masterul, la Bucureşti, mi-a propus o audiţie pentru „Indiile galante”. Am venit şi bănuiesc eu că le-a plăcut de mine, pentru că m-au întrebat dacă sunt interesat să rămân pentru mai mult decât un rol. Pe atunci, în afară de „Don Giovanni”, la Opera din Bucureşti, nu aveam o colaborare permanentă. Tocmai îmi terminasem studiile şi bineînţeles că am acceptat, a fost o şansă mare pentru mine, pentru că mi-a plăcut ce am văzut aici, şi calitatea spectacolelor, şi colectivul, totul... Primul spectacol la Iaşi, „Indiile galante”, a fost mai mult decât mi-am imaginat vreodată! Sala era abia renovată, strălucitoare, apoi opera aceasta barocă şi faptul că am avut ocazia să lucrez cu Andrei Şerban a fost extraordinar. Şi ca experienţă personală, şi ca experienţă de scenă, a fost o surpriză foarte mare tot ce mi s-a întâmplat aici.

„Indiile galante”/ Sursa foto: Opera Naţională Română Iaşi 

- De unde vine Jean Kristof Bouton? Unde ai început să studiezi muzica?
- Am avut oameni în familie care au avut voce, dar eu sunt primul şi singurul care a avut de-a face, pe scenă, cu muzica. Luam cursuri de musical, când aveam 12 ani, pentru că îmi plăcea să cânt, iar de la 13 ani, am avut primul profesor de muzică clasică. Doamna Cécile Vallée Jalbert, în Montreal, m-a îndrumat spre canto clasic, mi-a spus că am calităţile necesare, chiar dacă eram foarte tânăr şi eram în perioada în care se schimbă vocea. La unul dintre concursurile internaţionale de canto la care am participat, l-am întâlnit pe fostul director de la Opera din Braşov, Cristian Mihăilescu şi, fără să mă invite oficial, mi-a spus că este o şcoală foarte bună de muzică în Bucureşti, în România în general. Nu mi-a spus niciun nume, dar eu, cum aveam 18 ani, am spus imediat: „Why not?”. A durat trei săptămâni, eram într-un masterclass în Cehia, apoi am sunat la ai mei şi le-am spus că o să plec în România. Şi aşa am ajuns la Bucureşti. Fix aşa, ca... o scamă-n ciorbă, cum se spune.

- Presupun că reacţia părinţilor tăi a fost una memorabilă...
- A fost greu, oricărui părinte îi este greu să vadă copilul plecând de acasă, dar dintotdeauna m-au susţinut în ceea ce priveşte cariera mea muzicală. Peste tot în lume meseriile în domeniul artei sunt mai puţin susţinute, e mai greu să fim siguri din punct de vedere financiar...

- ... În România, cu atât mai puţin?
- Peste tot! Dacă nu ai un succes aproape imediat, nu merge! Dar am avut şansa că ai mei au avut încredere şi prin asta mi-au dat şi mie încredere în ceea ce puteam să fac mai bine. Sigur, ca orice artist aspir la mai mult, vreau să ajung cât de departe se poate, atât timp cât pot să-mi şi „acordez” cariera cu familia.

„Bărbierul din Sevilla”/ Sursa foto: Opera Naţională Română Iaşi 

- Care este cel mai tentant compromis pentru un artist?
- Aş fi tentat să spun „timp pentru familie”. Pentru cineva care are priorităţile bine stabilite, nu e o alegere greu de făcut. Sigur că vreau o carieră internaţională, dar vreau şi o familie fericită. Aşa că, pentru mine, cel mai greu de consiliat sunt orarele. Spectacole programate în acelaşi timp cu alte angajamente pot deveni foarte greu de „împăcat”. Se întâmplă să am multe repetiţii, dar trebuie să plec în alt oraş şi toată lumea trebuie să-şi schimbe programul după mine, pentru că stau patru-cinci zile acolo, trei dincolo, două săptămâni aici şi tot aşa... Dar cred că asta face parte din orice meserie din domeniul artistic.

- Ai o familie? Intenţionezi să te stabileşti aici?
- Am o iubită, care e tot în domeniul artistic, dar nu muzical. Vreau să mă stabilesc cu ea, însă încă nu ştim unde. Depinde unde ne va fi cel mai bine. Poate aici, poate în Franţa, ţara contează mai puţin. Acolo unde vom fi apelaţi cel mai des, probabil. Dar acum sunt la Iaşi, e bine aici, dau tot timpul tot ceea ce pot pentru scena aceasta. Dacă îmi caut colaborări nu înseamnă că vreau să plec, vreau să fiu mai cunoscut.

- Părinţii te-au văzut în spectacole la Iaşi?
- Da, au fost chiar în sală, la „Boema”, de exemplu... Iar când se transmite online, nu lipsesc niciodată! I-am dus la câteva muzee, au avut şansa să vină înainte şi după ce a fost renovat bulevardul „Ştefan cel Mare”, e bine că Iaşul se schimbă, devine un oraş european care îşi valorează trecutul.

„Opera Naţională Română Iaşi din nou la înălţime. Bravo! * Superb. Bravooo! * Felicitări Mulţumim! * Figaro e Jean Kristof Bouton. * Jean Kristof Bouton? Este prima oară când îl aud. O voce excelentă. Bravo! * Opera din Iaşi e cea mai grozavă, ca întotdeauna şi, cel puţin la noi în ţară e singura care ne bucură şi pe noi cei din provincie cu spectacolele ei minunate. * Bravo Iaşi! * Absolut superb!”... Acestea sunt doar câteva dintre comentariile pasionaţilor de operă care au urmărit transmisiunea online a spectacolului „Bărbierul din Sevilla” de la Opera Naţională Română Iaşi, duminică, 17 mai 2015...

- Cum ai descrie oraşul? Care crezi că sunt şansele de a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021?
- Eu am fost crescut la ţară, la o fermă de cai şi poate de aceea urăsc oraşele aglomerate. Când am ajuns la Bucureşti, nu ştiam cum o să supravieţuiesc acolo, cu zgomot, cu toate luminile... Eu eram obişnuit să am noaptea cu beznă şi cu stele. În afară de contactele sociale, care erau faine, de viaţa studenţească, în şase ani nu m-am obişnuit neam la Bucureşti! După aceea, am ajuns în Iaşi şi am fost foarte plăcut surprins că aici e o cu totul altă ambianţă, e alt ritm... La Iaşi, dacă oamenii merg pe stradă, au timp să se uite la Mitropolie, la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, nu este un stres doar să ieşim în stradă. E un stil de viaţă mai relaxat, plus că oraşul, în sine, e mai frumos.

- Dacă nu ai fi făcut muzică, ce crezi că ai fi devenit?
- Fermier? Nu ştiu alt cuvânt pentru asta în româneşte. Aş fi avut grijă de cai.

- „Fermier” este destul de românesc, acum, în contextul accesării fondurilor europene. Cunoşti vreun fermier român?
- Cunosc oameni pasionaţi de cai, dar fermieri nu. Ar trebui mai multe fonduri europene, pentru că este mult pământ nefolosit, care ar putea aduce milioane de euro în plus la Produsul Intern Brut. Păcat că nu se fac mai multe investiţii în asta. Ar trebui actualizate un pic maşinăriile. Vezi pe drumuri de ţară cai şi căruţe, e foarte frumos, e pitoresc, dar nu este productiv. Mie îmi place tradiţia în România, ai impresia că faci o întoarcere în timp, dar din punct de vedere economic nu e chiar frumos!

„Echitaţia va fi mereu o pasiune care mă va defini. La noi se spune că putem să luăm un om de la ţară – aici sună un pic a ţăran, dar în franceză nu sună aşa! - dar ţara nu o poţi scoate dintr-un om. Eu voi fi un rancher mereu în inima mea, chiar dacă mă şlefuiesc, mă adaptez la stilul de viaţă dat de profesia mea” - Jean Kristof Bouton

- Ai o reţetă prin care îţi controlezi emoţiile înainte de un spectacol? Un ritual? O superstiţie?
- Mă vizualizez! Unul dintre cele mai importante lucruri, pe lângă tehnica vocală, pe care le-am învăţat de la doamna Eleonora Enăchescu, este vizualizarea - şi de rol, dar şi sonoră. Primul sunet pe care îl auzim, nu este cel pe care îl cântăm, este cel pe care îl gândim. Dacă gândim un sunet frumos, are cele mai multe şanse să iasă frumos. Vizualizarea aş putea să spun că este ritualul meu.

- Apropos de reţetă! Care este mâncarea ta preferată, în România?
- Ce pregătesc cu iubirea mea. Nu avem reţete, experimentăm, dar îmi place ideea de a găti împreună, de a găti cu dragoste.

- Care este genul de rol care te atrage cel mai mult?
- Când eram copil, preferatul meu din desene animate era Scar, din „The Lion King”. Îmi plăcea şi Frollo, din „Notre Dame de Paris”... Mă atrag rolurile negative, îmi place să descopăr la personajele „rele” de ce fac aşa şi nu altfel. De multe ori, văd că nu sunt rele, sunt privite ca fiind rele, pentru că eroul nu vrea să fie cu eroina, de exemplu, dar sunt nişte contexte sociale importante acolo. Îmi place mult Marcello, din „Boema”, chiar dacă nu are arii pe care să-mi arăt vocea, dar din punct de vedere scenic, actoricesc, cu gaşca aceea de prieteni, viaţa de student, cu dificultăţi legate de bani, „Boema” este o capodoperă!

- Ţi-ai fixat un prag în carieră? Există un punct în care vrei să ajungi până la o anumită vârstă?
- Cât de repede se poate! Cât de repede, cât mai bine, sunt nerăbdător să ajung la un anumit nivel, dar sunt conştient că nu trebuie să fac asta în detrimentul vocii mele. Nu m-aş arunca la un rol peste capacitatea mea vocală, pentru că îmi doresc să pot să cânt şi la 60 de ani.

- Ce alte pasiuni ai, în afară de muzică?
- Echitaţie, arte marţiale, scriu poezie. Şi pictura îmi place foarte mult, deşi nu am absolut niciun talent în pictură. Discuţiile pe care le am cu diverşi artişti mă fac să-mi doresc să aplic idei interesante din alte arte în muzică. Vreau să dau mereu alte adâncimi muzicii mele.
Gina POPA

„Îmi doresc să fiu cât de bun se poate şi tot timpul păstrez în conştiinţă faptul că am un drum încă lung de parcurs, am multe de învăţat, dar fiecare notă într-o arie sau într-un rol care devine din ce în ce mai uşor de făcut e un pas înainte” - Jean Kristof Bouton.