Maia Morgenstern: „Sunt fericită, sunt înconjurată de tineri formidabili!”

Prezentă la Iaşi, în decorul de poveste al Aulei Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”, Maia Morgenstern a vorbit publicului despre egalitatea de şanse, la invitaţia Fundaţiei EuroEd. Timp de aproape două ore, îndrăgita actriţă a dialogat cu ieşenii, dornici de a învăţa din experienţa de viaţă a celei pe care au aplaudat-o în piese de teatru şi au văzut-o de numeroase ori pe micul şi marele ecran, dar şi de a cunoaşte fie şi doar o părticică din personalitatea ei. După o sesiune de autografe şi fotografii, în care Maia Morgenstern a oferit fiecăruia zâmbete şi cuvinte de recunoştinţă şi iubire, actriţa internaţională ne-a vorbit despre lumea teatrului şi a filmului, despre pasiuni, dorinţe, nedreptăţi, dar şi despre mândria de a fi fiică de moldoveancă.  

Născută în prima zi a lunii mai din anul 1962, cunoscuta actriţă româncă de origine evreiască Maia Morgenstern a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, în 1985. În următorii trei ani a jucat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, dar încă din 1983 a intrat în lumea filmului. Talentul, pasiunea şi munca neîncetată i-au fost răsplătite din primii ani ai carierei, colaborând cu nume mari ale teatrului şi filmului din ţară şi din străinătate. O putem vedea în filme, dând viaţă personajelor principale sau secundare, ca „Secretul lui Bachus”, „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Orient Express”, „Patimile lui Hristos”, „La fin du silence”, „The Secret of Polichinelle” sau „Domnişoara Christina”. Cea mai recentă piesă de teatru în care Maia Morgenstern joacă este „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare (în regia lui Petrică Ionescu, regizor de origine română stabilit în Franţa). Pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, Maia Morgenstern se „transformormă” în Titania.

 

- Profesaţi într-un mediu în care femeile au plecat de la un mare neajuns. Ce aţi putea să ne spuneţi despre mult clamatul principu al egalităţii de şanse în lumea teatrului?
- S-a pornit de la o discriminare totală şi definitivă – actriţele nu erau acceptate pe scenă... Noi am pornit de la un handicap foarte mare, de la o distanţă foarte mare. Actriţele au intrat practic în teatru, în lumea spectacolului, foarte târziu. Rolurile de actriţe erau interpretate de bărbaţi, după cum se ştie deja. Din acest punct de vedere, o vreme foarte îndelungată, practic rolurile feminine din piese erau şi nu prea... Ca pondere, ca importanţă e de discutat acest fapt, dar cantitativ era nevoie de mult mai puţine actriţe, de femei în teatru, decât erau rolurile pentru bărbaţi. Vorbim despre o discriminare totală, absolut aberantă! Am pornit dintr-un absurd total.

 

Maia Morgenstern în rolul Titania din „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București

- Există un episod în care v-aţi confruntat cu un caz de „inegalitate de şanse”, în cariera dumneavoastră?
- Nu, nu aş putea spune că a fost.

- Datorită personalităţii dumneavoastră?
- Nu ştiu... În orice caz, inegalitatea de şanse există şi simţi neîncrederea. De exemplu, e directoare că are un nume, nu că ar şti ea să conducă. Vorbesc aici de statutul meu de director al Teatrului Evreiesc... Simţi lucrurile acestea şi atunci cuvine-se poate să ai o preocupare şi mai mare de a avea şi mai multă atenţie, de a depune şi mai multă asiduitate în atingerea scopurilor, în felul, mijloacele şi modul în care managementul se desfăşoară.

Citește și EXCLUSIV Fotografiile ofiţerilor care au luptat pentru păstrarea Marii Uniri

- Aţi jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, în perioada 1985 – 1988. Cum a rămas această etapă „moldovenească” în amintirea dumneavoastră?
- Sunt foarte mândră de originile mele, iar asta am moştenit-o de la mama. Mama era moldoveancă, era dorohoiancă. Era restul lumii şi Dorohoiul (îşi aminteşte râzând – n.r.). A iubit foarte tare Moldova şi a iubit foarte tare oraşul natal şi mi-a insuflat şi mie această dragoste. Îmi cânta Trandafir de la Moldova tot timpul.. Perioada la Piatra Neamţ însă a fost una întunecată, din punct de vedere sufletesc, emoţional, marcată de greutăţi... o perioadă complicată...

- În ce măsură aţi simţit că vă puteţi exprima pe scena din Piatra Neamţ?
- Din acest punct de vedere ar fi păcat să spun altceva decât că am fost primită cu toată încrederea, mi s-au încredinţat partituri extrem de importante şi am jucat roluri frumoase.

- Aţi jucat în film, încă din 1983, dacă ar fi să amintim aici „Dreptate în lanţuri”, în regia lui Dan Piţa. După multe alte filme, a fost „Balanţa”, în regia lui Lucian Pintilie (1993), iar între timp aţi lucrat şi cu regizori de film străini, cea mai cunoscută sau promovată colaborare fiind cea cu Mel Gibson, pentru filmul „Patimile lui Hristos” (2004). Ce vă atrage cel mai mult la un rol în film?
- Sincer vorbind, lumea filmului mă atrage prin metodele, mijloacele specifice. Uneltele actorului, respectiv actoriei de teatru şi celei de film, sunt foarte diferite. Tehnica de interpretate, de exemplu, diferă, însă scopul este acelaşi şi anume crearea unui personaj, a unuia adevărat, viu, surprinzător, în situaţii de viaţă care să transpună, să facă publicul să creadă ceea ce prezinţi tu ca actor pe scenă sau în film. Ceea ce mă fascinează la film este maximul de efect cu minimul de mijloace, o tehnică ce este cu totul şi cu totul specială.

Maia Morgenstern în rolul Fecioarei Maria în „Patimile lui Hristos” (în regia lui Mel Gibson)

- Din 1988, până în 1990, activitatea dumneavoastră s-a mutat la Teatrul Evreiesc de Stat, unde din 2012 sunteţi director. Ce diferenţiază acest teatru de celelalte instituţii de spectacole din Bucureşti sau din ţară?
- Din anii '80 am existat în Teatrul Evreiesc, practic eu nu mi-am încetat niciodată activitatea acolo. Am fost studentă, am fost la Piatra Neamţ, dar asta nu însemnă că am întrerupt activitatea în Teatrul Evreiesc. Acesta, care s-a născut de altfel în Iaşi, în 1876, şi continuăm tradiţia la Bucureşti, este singurul teatru al minorităţii evreieşti, iar în Europa foarte puţine teatre de stat evreieşti mai există. Este un loc unde specificul limbii indiş, unde tradiţia evreiască sunt păstrate şi duse mai departe, incluzând aici alături de limbă, cultura şi dramaturgia. Specificul teatrului nostru îl face unic în peisajul bucureştean, în peisajul cultural al întregii ţări.

- Astăzi, care ar fi argumentele pe care le-aţi oferi unui tânăr artist talentat, pentru a rămâne în branşa actorilor, în ciuda unor inconveniente precum nesiguranţa zilei de mâine – dat fiind salariul unui actor debutant – sau chiar absenţa unei scene pe care să se manifeste? Este o perioadă în care nu se mai fac angajări, iar teatrele se închid...
- Uitaţi ce se întâmplă... Teatrul Evreiesc a rămas pe drumuri de un an şi ceva, iar nimeni nu a reacţionat. Sigur, a intrat în renovare, lucru pe care ni-l doream din tot sufletul, însă nouă nu ni s-a oferit un spaţiu în care să ne desfăşurăm activitatea. Ne chinuim de un an şi un pic de ne iese sufletul. Nimeni nu a reacţionat. Toată lumea ne-a căinat Vai! Şi cum vă descurcaţi? Ne descurcăm de azi pe mâine, prin bunăvoinţa altor directori, însă situaţia este înspăimântătoare, obosesc oamenii. Este o demoralizare totală... Dacă la început era aventuros şi simpatic faptul că ne mutam dintr-un teatru în altul, această stare de provizorat, de alergare permanentă a dus la distrugerea decorurilor, a costumelor, dar mai ales, distrugerea încrederii pentru resursa umană, pentru actori. Nimeni nu a reacţionat, nimeni nu a apărut... Am spus lucrul acesta şi atitudinea era Ziceţi mersi că vă renovăm şi gura mică! În asta eu am văzut o formă absolută de discriminare. Preocuparea pentru ca Teatrul Evreiesc să-şi continue activitatea a fost zero. Rezistăm prin bunăvoinţa altor teatre. Nu am decât cuvinte de recunoştinţă, de laudă şi de mulţumire pentru directorii acestora. Dar preocuparea până la urmă a ordonatorului principal de credite, şi anume a primăriei, nu a existat. Sigur, ne repară teatrul, care se prăbuşea pe noi, la propriu, intra mâna prin zid, a zburat acoperişul complet, ploua printre reflectoare, prize şi alte surse de electricitate. Câtă fizică trebuie să cunoşti, pentru a şti că apă plus electricitate rezultă o tragedie? Ce studii de înaltă fizică cuantică trebuie să ai? Bun, am plâns pe la cine trebuia şi a intrat teatrul în reparaţii. Am rămas pe străzi. În afară de condoleanţe şi simpatie din partea autorităţilor, nu am primit nimic. Un loc unde să ştiu că pot să îmi continui activitatea... Iar atitudinea care mă doare cel mai tare este Să nu facem gălăgie, pentru că dacă ne închid de tot!

- Revenind la tinerii actori, care ar fi argumentul pe l-aţi oferi?
- Însuşi faptul că un tânăr îşi doreşte, se pregăteşte şi este artist în devenire – astăzi mai bine, mâine mai puţin, poimâine şi mai bine – îşi sapă singur matca prin care va curge râul său este argumentul suprem. Sunt fericită, sunt înconjurată de tineri formidabili ce-şi creează spectacole!

- Nu aş putea să închei fără a vă întreba, la rându-mi, când vom avea bucuria de a vă revedea pe scenă în Iaşi sau cel puţin în Moldova, cât mai aproape de noi?
- Cât de curând, sper!

A consemnat Andreea IGNEA

Seminarul „Cu Maia Morgenstern despre egalitatea de şanse şi de gen” organizat de EuroEd a avut loc joi, 3 decembrie, în cadrul proiectului „Şanse egale pe piaţa muncii pentru femeile din regiunile N-E şi Bucureşti-Ilfov prin calificare în turism”.