Prof. dr. Traian Mihăescu: „Tuberculoza este o boală băgată sub preş”

 Traian Mihăescu este profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, medic primar pneumolog şi şeful secţiei Clinice I de Pneumoftiziologie a spitalului cu acelaşi nume, din Iaşi. Un om calm şi o persoană care spune mereu lucrurilor pe nume, fără teama consecinţelor, medicul îşi face meseria cu dăruire încă din anul 1981 la aceeaşi unitate, asistând la toate suişurile şi coborâşurile prin care aceasta a trecut. Familist convins, aceasta e de părere că România este ţara în care îi este locul şi nu ar lăsa-o pentru străinătate niciodată. Dacă ar fi să aibă posibilitatea s-o ia de la capăt, ar alege acelaşi drum, numai că ar face specializarea peste hotare.

Sincer şi direct, aşa cum a arătat şi până acum că este, medicul a acceptat să vorbească în cadrul unui interviu acordat reporterilor „Evenimentul Regional al Moldovei” despre dificultăţile meseriei, nemulţumirile legate de sistemul de sănătate din România, felul în care sunt percepute anumite afecţiuni, dar şi despre relaţia sa cu pacienţii. 

-Domnule profesor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Unde aţi copilărit şi cum de aţi ajuns să practicaţi Medicina?
-M-am născut în Vaslui, în oraş, şi acolo am copilărit. Pot spune că am avut o copilărie fericită. Am învăţat la Liceul „Anghel Rugină”, la o clasă cu profil real, Matematică- Informatică şi apoi am dat la Medicină, la Iaşi. Tata a fost medic şi dacă tot am stat în acest mediu, m-am hotărât să fac şi eu asta şi nu mi-a părut rău niciodată.
-De ce pneumologie şi nu altă specialitate?
-În anul al şaselea de facultate, lucram, am fost intern, cum era atunci, şi îmi amintesc că voiam Hematologie, dar posturile s-au blocat şi am fost distribuit la Ivăneşti, în judeţul Vaslui. Având familia la Iaşi, m-am decis apoi să aleg singurul post disponibil din Iaşi, care era de pneumolog. Şi nu îmi pare rău nicio clipă pentru că pneumologia este o specialitate foarte frumoasă. Ulterior, s-au mai scos posturi, dar nu am mai vrut eu să plec, astfel că sunt aici din anul 1981.
-V-a trecut vreodată prin gând să plecaţi în străinătate?
-Sincer, poate aş fi plecat, dar având familia aici, nu ar fi fost o decizie uşoară. De aceea poate nici nu am plecat. Au plecat copiii, o fată care este medic psihiatru.
-Să înţeleg că dacă aţi fi din nou la vârsta studenţiei, aţi alege acelaşi drum?
-Da, ar fi acelaşi, numai că mi-aş face specializarea în străinătate. Am avut nişte oferte, dar nu am fost atunci lăsat să plec şi dacă nu reuşeşti să pleci când trebuie, cum au acum studenţii posibilitatea cu Erasmus, degeaba apoi. Lucrurile trebuie să le faci la timpul lor.
-Sunteţi la Spitalul de Pneumoftiziologie de la începuturi şi ştiţi cam tot ce s-a întâmplat aici. Ce vă nemulţumeşte cel mai tare la acest spital?
-Nemulţumirile sunt multe. Îmi amintesc, spre exemplu, că atunci când spitalul a fost făcut, lucrările trebuiau să continue, dar din cauza economiilor s-a blocat la jumătate, s-a inaugurat şi a rămas spitalul cu secţii exterioare, care trebuiau aduse, de fapt, aici, la spital. Problema cu secţiile exterioare e una dintre nemulţumiri pentru că avem patru secţii şi mulţi nu înţeleg că e vorba de patru servicii de pază, servicii speciale, costuri importante şi alte lucruri. Şi, sincer, din păcate, nu văd să fie aduse înapoi în niciun fel. În plus, cum arată acestea şi ce condiţii sunt acolo, e greu de explicat. Acelea sunt condiţii? Trebuie renovate urgent. Din păcate, aşa se întâmplă mai peste tot la spitalele de Pneumoftiziologie din ţară şi la cele de Psihiatrie. Acestea sunt băgate sub preş. În schimb, ne lăudăm cu transplanturile.

„Medicina este un sport de echipă”

-Ce vreţi să spuneţi cu transplanturile?
-Că cei ce investesc, o fac în tehnici ultramoderne, dar uită de boli simple. Spre exemplu, trebuia investit în vaccinări, pentru că miile de cazuri descoperite şi tratate de când a început epidemia cu rujeolă au costat mult. Nu mai degrabă se investea iniţial în campanii şi nu se ajungea aici? Sunt necesare şi cele ultramoderne, dar când poţi să salvezi mii de oameni, de ce nu o faci? Medicina este un sport de echipă, nu un sport individual. Nu mergem pe principiul „acesta este bolnavul meu”. Ar trebui să fie altfel. Dar cel mai tare mă doare pe mine că nu se cere măcar o părere. Am fost în străinătate şi cei din Consiliul de Administraţie de la spitale nu erau acolo trimişi pe criterii politice. Înainte să participe la alegeri, făcuseră studii, erau pregătiţi să ştie ce să ceară. Doctorii îşi spuneau părerile, pacienţi la fel, nu ca la noi. Acum, când se fac investiţii mari, vezi, cu părere de rău, că se iau de fapt banii de la alţii şi nu e în regulă. Trebuie o viziune a sistemului sanitar.

„Situaţia Ambulatoriului arată incompetenţă”

-Despre problema Ambulatoriului de specialitate care a fost inaugurat, dar stă închis, ce părere aveţi?
-Problema aceasta cu Ambulatoriul care a stat închis a scăzut mult adresabilitatea. Policlinica e departe şi mulţi nu mai merg, iar apoi descoperă târziu că au boli precum TBC. Lucrurile sunt evidente şi trebuie recunoscute şi reparate. Am înţeles iniţial că va fi vorba de câteva luni pentru remedierea problemelor, dar ceea ce se întâmplă acum e o situaţie critică. A dat activitatea peste cap pentru că sunt nişte circuite care trebuie respectate, sunt aparate care stau degeaba şi multe altele, în timp ce cei de la secţiile exterioare stau în condiţiile în care stau. Trebuie să se deschidă pentru că deja situaţia arată incompetenţă. Am mai spus că sunt oameni care nu-şi fac treaba, dar când spui eşti pus la Comisia de Disciplină.
- Ştiu că dumneavoastră sunteţi un om direct şi spuneţi lucrurilor pe nume. Aţi avut neplăceri din această cauză?
-Sigur că au fost, şi nu puţine. Dar nu îmi pare rău de nimic.
-Care sunt cazurile cu care vă confruntaţi cel mai des? Ce boli predomină sau sunt în creştere în ultima perioadă?
-Bronşita cronică e o afecţiune foarte des întâlnită şi este cauzată în special de fumat, de poluarea atmosferică, dar şi de poluarea indoor, de casă, prin folosirea combustibililor, prin încălzirile care se fac la ţară şi generează poluare. Este în toată lumea în creştere numărul cazurilor, nu numai la noi, fiind pe locul al patrulea ca mortalitate. Populaţia este şi ea tot mai îmbătrânită şi necesită oxigenoterapie, ventilaţie, sunt bolnavi care ajung din ce în ce mai grav, în stadii avansate. Şi, din nou, intervine o nemulţumire, o problemă, aceea că nu există îngrijiri paliative. Discutăm de Paliaţie la cancer, dar la bolile cronice pulmonare nu există. Şi bolnavii aceştia trebuie ajutaţi, nu?

„Tuberculoza nu este considerată o boală prioritară”

-Cu incidenţa tuberculozei cum stăm? Este şi aceasta în creştere?
-Au fost incidenţe mari şi stăm prost faţă de ţările europene pentru că nu este o boală prioritară. O boală prioritară înseamnă şi asistenţă psihologică şi asistenţă socială, anchete epidemiologice, lucru pe teren şi multe altele, nu numai medicamente. Cel mai mult şi mai mult, bolile respiratorii cronice sunt în creştere şi sunt probleme de asistenţă. Bolnavii aceştia au nevoie de asistenţă complexă fiindcă au multe boli din cauză că plămânul oxigenează greu, organismul suferă şi apar boli cardiace, tulburări renale, diabet, osteoporoză şi alte probleme complexe.
- Despre Legea Tuberculozei, al cărei proiect zace de mai bine de un an printr-un sertar din Parlamentul României, ce părere aveţi?
-Nu sunt de acord cu o lege a Tuberculozei. Sistemul sanitar include faptul că trebuie să combatem tuberculoza. Facem o lege pentru fiecare boală? Când se termină cu tuberculoza desfiinţăm legea? Tuberculoza face parte din sistemul intrinsec al sănătăţii şi este o prioritate mare. Înainte se ştia că trebuie să se investească în aşa ceva, era vorba de bolile sărăciei, acum, din cauza tratamentelor, este o boală care se bagă sub preş.
A consemnat Roxana NĂSTASĂ