„S-a lucrat ca la piramide la Filarmonica din Iaşi”!

  Clădirea Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi are o istorie complexă şi un prezent... complicat. În 1847 aveau loc, în actuala Casă Balş, concertele lui Franz Liszt. În 1871, congregaţia călugăriţelor franceze „Notre Dame de Sion” cumpăra palatul boierului Alecu Balş, de lângă Teatrul Naţional, unde a deschis liceul pentru fete. În anul 1900, alături de alte clădiri, a fost construită capela Institutului „Notre Dame de Sion” - actuala sală de concerte „Ion Baciu”, inaugurată în 1957. Filarmonica „Moldova” a fost inaugurată însă pe 9 octombrie 1942, în sala Teatrului Naţional din Iaşi, cu un concert dirijat de George Enescu.

 Instituţia ieşeană va începe în luna septembrie stagiunea cu numărul 74. Agenda este completată până în iunie 2016, însă concertele vor avea loc în alte spaţii decât propria sală. Anul acesta se împlinesc 25 de ani de şantier la Filarmonică, iar istoria edificiului emblematic de pe Cuza Vodă nu pare să se simplifice în viitorul apropiat. Clădirea este proprietatea Episcopiei Romano-Catolice (Dieceza de Iaşi). Retrocedată în 2007, clădirea a fost concesionată, un an mai târziu, Universităţii de Arte „George Enescu”. Lucrările au fost finanţate, cu intermitenţe, de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar acum acestea stagnează, din lipsa fondurilor.

 Pe de altă parte, Orchestra, Corul şi ansamblurile camerale formate de-a lungul anilor aici, au adus Filarmonicii ieşene renumele de „bijuterie muzicală” a Moldovei şi nu numai. Orchestra face parte, la fel ca şi în ediţiile precedente, din programul Festivalului „Enescu” 2015, iar „Voces” se află în categoria celor mai bine cotate cvartete în plan mondial, urmând ca pe 10 septembrie, muzicienii ieşeni să fie protagoniştii unui eveniment din Seria „Concertele de la miezul nopţii”, la Ateneul Român din Bucureşti. Iar succesele înregistrate de Filarmonica ieşeană dincolo de „scena de acasă”, nu se opresc aici.

- Cum apreciaţi că a decurs stagiunea 2014/ 2015? Au fost concerte extraordinare, cu invitaţi de marcă, nume mari ale scenei muzicale internaţionale, cu săli pline, din păcate, alte săli decât cea a Filarmonicii...
- Alte săli decât cea pe care o merită Filarmonica din Iaşi! Cred că aprecierea cea mai corectă privind stagiunea ar putea veni din partea publicului. Noi putem rememora evenimentele, care nu sunt puţine, şi să cităm doar câteva nume mari care au răspuns invitaţiei noastre. În genericul pe care l-am iscat acum un an, „Dialogul Maeştrilor”, a cărui primă ediţie s-a bucurat de un succes imens, concertul s-a desfăşurat la Teatrul Naţional Iaşi, cu o sală arhiplină, ceea ce arată şi interesul publicului pentru programe de genul acesta. O astfel de sală, de 780 de locuri, se poate dovedi neîncăpătoare în momentul în care oferi publicului evenimente adevărate.

În primul concert „Dialogul Maeştrilor”, dirijor a fost Radu Postăvaru. Eu şi Şerban Mereuţă am cântat „Dublu Concert” de Bach, Dan Prelipcean şi Filip Papa, „Dublu Concert” de Vivaldi, programul incluzând şi „Simfonia a V-a” de Beethoven. În cel de-al doilea concert desfăşurat sub acest generic, dirijor a fost Horia Andreescu, iar solist, Dragoş Mânza, fost student al meu, acum concert maestru la Dusseldorf.

În stagiunea trecută, ne-au onorat cu prezenţa directorul Institutului „Joseph Haydn”, profesorul Johannes Meissel, apoi Mihnea Ignat, dirijor remarcabil, pianistul Horia Mihail. A fost aici şi Ştefan Tarara, câştigător al Concursului „Enescu” 2014, au fost dirijorii Tiberiu Soare, Vlad Conta şi Cristian Mandeal, care pentru prima oară mi-a spus: „Sunt un om ocupat, dar pentru bucuria de a cânta cu cea mai bună orchestră din ţară - atenţie, a spus-o Cristian Mandeal, nu am spus-o eu! – dacă e posibil, aş veni şi de două ori într-o stagiune, la Iaşi”. Pentru 2015/ 2016, Cristian Mandeal are trecută în agendă Filarmonica Iaşi, de două ori. Vine pe 8 aprilie 2016 şi, de asemenea, va fi cel care va încheia stagiunea, pe 24 iunie 2016. Neavând o sală adecvată, am ţinut concertele la Colegiul „Octav Băncilă”, instituţie ai cărei reprezentanţi ne-au primit cu mare căldură şi mare prietenie.

- Nu sunteţi „chiriaşi” acolo?
- Este un parteneriat, nu plătim chirie. Am şi dus acolo pianul Steinway şi le-am oferit şi elevilor posibilitatea de a da concerte pe un pian autentic, de cea mai înaltă calitate.

- De ce nu s-au repetat concertele în Sala Mare a Teatrului Naţional?
- Sala este ocupată. Am primit-o de câteva ori, cu mare greutate, pentru că şi Teatrul, şi Opera au problemele lor acolo – chiar pentru ei se pare că spaţiul este prea strâmt. Aici nu discut cauze, nu discut decât fapte, precum cel petrecut cu Horia Andreescu, care avea concert programat pe 23 mai şi, cu o săptămână înainte, am fost anunţaţi că nu mai putem primi sala. Şi maestrul Andreescu a spus: „Nu-i nimic, ţinem în sala liceului şi asta este!”. Vorbim de o săptămână înainte, cu locuri vândute… Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi pentru finalul de stagiune. Când nu ai sala ta, iată ce se întâmplă! De aceea consider benefică discuţia pe care am avut-o (pe 16 iulie – n.red.) cu reprezentanţii Primăriei, despre posibilitatea ca Iaşul să aibă o sală de concerte în clădirea Cinematografului „Victoria”.

- Ideea a plecat de la dumneavoastră. Aţi propus ca sala de la „Victoria” să fie refăcută pentru Filarmonică sau o sală în care să aibă loc şi altfel de evenimente?
- Ideea a plecat de la mine, însă în discuţiile acestea am dezbătut pe larg şi am reţinut că a fost o interpretare greşită, pe care au dat-o unii. Dacă municipalitatea a luat această hotărâre de a prelua de la RADEF sala cinematografului şi de a o reface, am propus o sală de concerte a municipiului Iaşi. Aici va avea loc şi Filarmonica, şi oricine altcineva! Sala este necesară Iaşului, care are resurse culturale mari şi acolo pot evolua şi alte formaţii, alte ansambluri etc.

- „Victoria” are 902 locuri. Este o sală adecvată pentru concerte simfonice? Să spunem, prin comparaţie, că Sala Ateneului Român are aproximativ 800 de locuri, ca şi cea a Teatrului Naţional din Iaşi.
- Cu benevolentă, se poate renunţa la două-trei rânduri din faţă, mărind scena pentru a fi cu adevărat încăpătoare pentru ansamblul Filarmonicii. Cu atât mai mult pentru că anul acesta Filarmonica a început să scoată posturi la concurs, din cele tăiate acum vreo cinci ani în urmă.

- Câţi membri are acum Orchestra?
- Sunt 76 de persoane, iar cu posturile scoase la concurs ar urma să ajungem la 94 de membri, aşa cum era în 1999, când am preluat eu orchestra. Este printre cele mai mari din România şi, după cum îl citam pe maestrul Mandeal, după părerea sa, şi cea mai bună. Sigur, planuri avem, acum nu putem decât să aşteptăm, pentru că totul este într-un stadiu incipient. Municipalitatea a făcut acest demers către Ministerul Culturii, pentru cedarea cinematografului către Consiliul Local.

- Vedeţi o transformare radicală a clădirii? În cazul acesta, legea prevede obligativitatea, pentru autorităţile locale, a menţinerii destinaţiei clădirii timp de 15 ani.
- Eu nu sunt arhitect, dar o sală, un asemenea complex cultural, cum îl gândesc eu, în nici un caz nu ar avea sens să existe fără o schimbare din temelii. Depinde cât de repede se mişcă hârtiile, pentru că apoi, cred eu, fonduri s-ar putea găsi. Cinematograful din Copou s-a vândut, iar conotaţia pe care o are pentru mine acum este asemenea numelui cafenelei de acolo. Am şi eu acest acest „déjà vu”... vis-a-vis de „Victoria”!

- Ca o paranteză: ce film aţi văzut ultima dată acolo?
- Cred că era „Balada soldatului”, un film rusesc, înainte de '90. După '90 nu am mai văzut niciun film acolo.

- Vă gândiţi la fonduri europene pentru refacea acestei săli de cinema?
- Da, şi la viteza cu care s-au derulat, de pildă, lucrările la Palatul de Justiţie. Au durat un an şi jumătate!

- În ce stadiu este şantierul de la Filarmonică acum?
- Este în stadiul de stagnare, de peste trei ani. Inspirat am fost că nu am permis constructorilor să decapeze, cum doreau, rapid, întreaga clădire! În stadiul de acum, la numărul de cutremure care ne sunt semnalate în Vrancea, ar fi trebuit să cadă, dacă era de căzut. Însă şi expertizele sunt făcute cu o doză de precauţie – mai bine să spun că va cădea şi să nu cadă, decât să se întâmple invers. Ansamblul clădirilor Filarmonicii este refăcut în proporţie de 30 la sută. A fost restaurată Casa Balş - unde Filarmonica ocupă parterul, iar etajele superioare sunt ale Universităţii de Arte, şi un corp de clădire, unde s-a lucrat...

- La structura de rezistenţă s-a lucrat în ansamblu?
- Aici, la Casa Balş, este totul perfect. În rest, s-au oprit lucrările în momentul în care nu au mai fost asigurate fondurile necesare.

- Câţi bani s-au cheltuit? De câţi ar mai fi nevoie?
- La Casa Balş s-au cheltuit, după ştiinţa mea, în jur de 5 milioane de euro. Ţinând cont de faptul că greul abia acum începe, şi mă refer la a repara o sală de concerte cu toate dependinţele – cred că de cel puţin de trei ori mai mari vor fi costurile. Conform evaluării făcute când s-au oprit lucrările. Acum e greu de calculat. În total ar fi trebuit, pentru întreg ansamblul, 28 – 30 milioane de euro. Fondurile iniţiale au venit de la Ministerul Educaţiei. Concesionarea s-a făcut în contul reparaţiei. Eram scutiţi de plata chiriei şi noi, şi cei de la Universitate, pe o perioadă de 30 de ani. Lucru care ar putea să nu se mai întâmple, dat fiind că documentaţia s-a refăcut pe fonduri europene, pentru că Ministerul Educaţiei nu mai finanţează lucrările, şi se aşteaptă aprobarea acestui proiect.

- În aceste condiţii, Filarmonica ar putea plăti chirie?
- Au fost prevăzuţi şapte ani pentru terminarea lucrărilor. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, dacă nu se primesc fondurile europene pentru continuarea proiectului, probabil va trebui să plătim chirie. Sau ne mutăm la cinematograful „Victoria”...

- Sunteţi cunoscut pentru cariera muzicală, dar şi pentru pasiunile dumneavoastră, vânătoarea şi pescuitul. Dacă aţi prinde peştişorul de aur, cum aţi formula dorinţa cea mai mare legată de clădirea Filarmonicii?
- Aş vrea să se schimbe mentalitatea celor care trebuie să facă ceva pentru cultura ieşeană! Asta aş ruga peştişorul de aur. Sigur, sunt tulburat de toată atenţia manifestată pentru Iaşi în ultima perioadă, dar aceasta dezvăluie de fapt carenţele oraşului. Ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme dezvăluie pofta de cultură a celor care conduceau. Asta îmi arată clar de ce Filarmonica din Iaşi este lăudată peste tot, dar noi ne ducem traiul în condiţiile acestea. M-aş bucura să primească Universitatea aprobarea şi să continue lucrările cu fonduri europene această clădire, dar mă întreb, cum am întrebat şi autorităţile: Filarmonica unde va repeta? Păi, nu ştim! Păi, vedeţi? Dacă mâine vin fondurile, Filarmonica unde repetă?

- Adică nu aţi mai avea nici sala sare stă să cadă!
- Nu stă să cadă, haideţi să lăsăm exagerările...

- Domnule Bujor Prelipcean, din afară, oricare trecător poate vedea, de 25 de ani, un şantier. Deschis, suspendat, în stagnare, dar un şantier.
- Da, din '90! S-a lucrat ca la piramide la Filarmonica din Iaşi!

- Muzicienii repetă, deci, în condiţii de siguranţă?
- Când s-a închis sala pentru public, noi am zâmbit ironic, pentru că aveam unde repeta. Nici nu ar exista un alt loc în oraşul Iaşi unde să încapă un ansamblu gigant, cum e Filarmonica. Imaginaţi-vă că numai corul „Gavriil Musicescu” are peste 80 de persoane. Apoi este orchestra, care numeric nu poate încăpea la repetiţii, dar gândiţi-vă câte pupitre, ce instrumente mari sunt!

Sala „Ion Baciu” era mereu arhiplină, sala aceasta reprezintă măreţia actului de cultură foarte profesional făcut. Nu mi-e jenă să spun că numai faptul că nu am sală mă împiedică să pun în practică proiecte care, cu siguranţă, ar aduce multe puncte în „bagajul” acestui oraş, care se luptă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.

Mă bucur că acest colectiv a rămas foarte unit şi că am reuşit să aduc din experienţa mea în a ridica mereu nivelul profesional al acestei orchestre. De aceea este căutată. Mă întreabă mulţi cum l-am adus aici pe Paul Nadler de la Metropolitan Opera New York? Foarte simpu! A venit şi i-a plăcut orchestra! De aceea vin aici şi Mandeal, şi Horia Andreescu, şi Meissel, de aceea vin aici toţi dirijorii mari. 

Gina POPA

Deschiderea stagiunii 2015-2016 va avea loc pe 25 septembrie, cu un Concert vocal-simfonic extraordinar, avându-l la pupitru pe dirijorul Martin Fischer-Dieskau (Germania), iar la pian, pe Manon Fischer-Dieskau, fiica dirijorului, după cum ne-a dezvăluit Bujor Prelipcean. De asemenea, solişti vor fi: Irina Iordăchescu (soprană), Andrada Roșu (mezzo-soprană), Marius Budoiu (tenor), Cristian Hodrea (bas). Programul cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven: Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, în mi bemol major, op. 73, Imperialul şi Simfonia a IX-a în re minor, op. 125.

 Urmăriţi programul concertelor Filarmonicii aici.

O întâmplare cu... „buget neaşteptat”
Bujor Prelipcean: „Consiliul Judeţean este ordonatorul de credit al Filarmonicii, dar foarte puţini ştiu că în 1999, pe 17 februarie, când am preluat conducerea acestei instituţii, în cel de-al doilea mandat, Filarmonica avea ordonator de credit Consiliul Municipal, pe când primar era domnul Constantin Simirad. M-a primit foarte elegant în audienţă, m-a felicitat pentru preluarea acestui post, mi-a oferit o sumă consistentă ca salariu, şi eu am spus da, dar refuz banii aceştia, până când nu plătiţi oamenilor pe care din acest moment îi conduc, cele trei luni de restanţe. Filarmonica era într-o stare critică, erau oameni nervoşi, care de trei luni nu-şi încasaseră banii. Răspunsul care a fost? Imediat, în contenciosul administrativ, Filarmonica a fost transferată Consiliului Judeţean. Şi unde nu mi-a fost mai mare veselia că peste câţiva ani, eu eram în aceeaşi funcţie, iar Constantin Simirad a devenit preşedintele Consiliului Judeţean. Uite, coane Costică, i-am spus, vrut să scapi de noi! N-ai scăpat”...

  

Bujor Prelipcean este director general al Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi, din anul 1999, după ce a mai condus acestă instituţie şi în perioada 1984 – 1988. De asemenea, este profesor universitar dr. la Universitatea de Arte „ George Enescu” din Iaşi, profesor de onoare la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca şi la Academia de Muzică din Würzburg, Germania.
Violonistul Bujor Prelipcean este apreciat de specialişti ca fiind un talent de excepţie, cariera sa prodigioasă plasându-l printre personalităţile marcante ale muzicii româneşti. Este fondatorul Cvartetului de coarde „Voces” (1973), care dincolo de valoarea sa artistică incontestabilă, este cel mai longeviv cvartet de coarde din istoria muzicală a României.