„Se compromit doar cei pentru care politica este un simplu mijloc de a se realiza”

default

Dimensiune font:

| 25-09-2018 00:00

Procesul de primenire a oamenilor politici este un fenomen firesc, rostul tineretului în politică fiind astăzi, dacă nu mai mare ca în trecut, cel puţin tot atât de mare cât a existat dorinţa de a face din România o ţară prosperă, demnă, dezvoltată. O ţară civilizată.

Din perspectiva lui Marius Minea, consilier judeţean şi preşedinte al Tineretului Naţional Liberal (TNL) Iaşi, contextul politic actual ne oferă şi „exemple negative de tineri politicieni care sunt numiţi în funcţii politice importante doar pentru că acesta este trend-ul”.
- Domnule Minea, este cunoscut faptul că tinerii sunt foarte detaşaţi de fenomenul politic, de viaţa politică, în general. Sunt foarte puţini cei care se mai implică activ şi cei care mai cred în tot ce înseamnă politică. În ceea ce vă priveşte, care a fost motivul definitoriu pentru care aţi făcut acest pas?

- Sunt 13 ani de când m-am alăturat Partidului Naţional Liberal, din dorinţa de a mă implica în alte activităţi decât cele zilnice. Îmi doream să cunosc oameni noi şi este adevărat că pe atunci nu existau atât de multe tentaţii în ceea ce priveşte petrecerea timpului liber. Simţeam nevoia de socializare, iar aici, în cadrul filialei judeţene a PNL Iaşi, am găsit oameni care mi-au demonstrat cât de important este să te implici activ în politică. Am început să coordonez diverse proiecte pentru tineret, acestea aducându-mi satisfacţia şi împlinirea de a-i ajuta pe cei din jurul meu.

- Părerea că tineretul nu are ce căuta în politică este răspândită din ce în ce mai des. Din perspectiva unora, atributul de „politic” corespunde cu o vârstă mai înaintată, aproape de maturitate, când omul este plin de experienţe. Ce argumente contra acestei gândiri puteţi aduce?

- Este adevărat că înainte să faci politică - în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să ai la bază o profesie sau măcar să începi să te formezi într-un domeniu care îţi place. Dacă eşti profesionist în domeniul pe care ţi l-ai ales, acest lucru îţi va aduce credibilitate din partea oamenilor. Cu toate astea, politica presupune răbdare şi multă încredere în propria persoană. Ca în orice domeniu, politica presupune parcurgerea unor etape în interiorul unei organizaţii, motiv pentru care nu e niciodată prea devreme să îţi doreşti să faci politică.

- Prezenţa tinerei generaţii în politică ar trebui să conducă la reformarea din rădăcini a sistemului. Din păcate, multe voci susţin contrariul - că aceştia preiau din „metehnele” predecesorilor. De ce este atât de greu să te impui în acest domeniu?

- Din fericire, în cadrul Partidului Naţional Liberal tinerii au fost întotdeauna sprijiniţi şi promovaţi, urmărindu-se ideea de meritocraţie. Mulţi dintre aleşii locali liberali ieşeni - fie că vorbim de primari, consilieri locali sau consilieri judeţeni, sunt foşti sau chiar actuali preşedinţi ai organizaţiilor locale de tineret. Aşa cum am precizat mai sus, aceştia sunt tineri politicieni care au parcurs etape importante în cariera lor politică. Din păcate, contextul politic actual ne oferă şi exemple negative de tineri politicieni care sunt numiţi în funcţii politice importante doar pentru că acesta este trend-ul. Dorinţa mea este ca toţi aceştia să se dezică de cei care nu au reuşit să facă nimic bun şi să profite de oportunitatea de a face politică în folosul comunităţii.
-
Cum de ajung unii politicieni tineri să se consume aşa de repede şi să se compromită, de cele mai multe ori, atât de spectaculos? Aveţi de înfruntat aşa de multe ispite?

- Se compromit doar cei pentru care politica este un simplu mijloc de a se realiza. În jurul meu nu am întâlnit astfel de cazuri, din contră! Tinerii pe care îi vedeţi astăzi în cadrul PNL sunt membri care de cel puţin 3 sau 4 ani s-au alăturat proiectelor noastre cu scopul de a ajuta comunitatea din care provin şi care îşi doresc ca pe viitor să fie vocea cetăţenilor în Consiliile Locale sau Consiliul Judeţean.

- Oamenii judecă un partid prin prisma acţiunilor reprezentanţilor săi într-un teritoriu sau altul. Argumentaţi excepţia de la regulă...

- Apartenenţa la un partid politic vine cu responsabilitate. Acţiunile te urmăresc şi tot ceea ce faci nu te reprezintă doar pe tine, ci şi formaţiunea pe care o reprezinţi. La nivelul TNL, lucrurile se fac după un plan bine stabilit, cu tineri capabili să gestioneze proiecte pentru comunitate.
-
Conceptul de generaţie - mereu utilizat şi invocat, caută să dea sens şi imagine destinului comun al celor din aceeaşi clasă de vârstă, a unor aspiraţii. Din păcate, optimismul generaţiei tinere a cam pierit... Sau mă înşel?

- Eu cred că suntem într-un moment când tinerii sunt extrem de interesaţi de viitorul lor şi vedem cum zilnic se luptă cu sistemul din România. Dacă până în 2014 puteam vorbi de un dezinteres al acestora în ceea ce priveşte politică, alegerile prezidenţiale de atunci mi-au demonstrat că noi, generaţia tânără , suntem o voce importantă care poate produce schimbări majore.
-
În asemenea momente de grea cumpănă prin care trece România de ceva timp, generaţia tânără are o misiune mare şi grea - să se mobilizeze pentru a salva ce mai poate fi salvat. Pare covârşitor. Aţi avut, vreodată, gânduri de abandon?

- Abandonul nu a fost niciodată o soluţie pentru mine, deşi am avut momente dificile. Poate fi simplu să renunţi, însă merită să luptăm pentru România, mai ales în această perioadă de care amintiţi. Noi, tânăra generaţie, trebuie să ne respectăm ţara şi să valorificăm anul Centenarului Marii Uniri tocmai pentru a construi un viitor demn de cei ce au luptat pentru ţara noastră.
-
Se tot vorbeşte de existenţa unei crize a juneţii, a tinerilor în căutare de alte formule politice, de noi temeiuri filosofice si culturale...Vă alăturaţi lor, sau dumneavoastră aţi găsit ceea ce căutaţi?

- Tineretul Naţional Liberal a fost şi este pentru mine şcoala în care eu m-am format ca om politic. În acest moment, Partidul Naţional Liberal este cel mai mare şi important partid din opoziţie şi cred că noi putem fi o alternativă reală a actualei guvernări. Un partid nou sau un nou om politic beneficiază din partea oamenilor de prezumţia de nevinovăţie, dacă putem spune aşa, neavând un istoric politic care să îl afecteze în faţa electoratului, însă nu putem garanta de reuşita acestora în beneficiul cetăţenilor.
-
Tineretul acesta are rolul de începător. Întrucât trebuie creată o lume nouă pe „ruinele alteia vechi”, este nevoie de alţi oameni decât cei ce au fost. Ce v-a „atras” în acest proces?

- În politică mi s-a oferit oportunitate de a colabora cu importanţi oameni de pe scena politică ieşeană şi, indiferent de succesul sau insuccesul acestora, întotdeauna am avut ceva de învăţat. Datoria noastră, a tinerilor, este de a continua toate proiectele care au pus bazele dezvoltării comunităţii în care noi am crescut.
-
O notă caracteristică a politicii ar putea fi şi aceasta - că este un şir neîntrerupt de griji?

- Politica înseamnă timp, răbdare, responsabilitate, capacitatea de a renunţa la timpul petrecut cu familia pentru a fi alături de cetăţeni. Politica este un şir neîntrerupt de alegeri, de proiecte şi de întâlniri cu cetăţenii.

A consemnat Florentina SANDU


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
„Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor”
07/10/2019 11:02

  „Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor” * dialog cu scriitorul Dan Doboş, directorul Bibliotecii Judeţ ...

„Avem un sistem educaţional secularizat, sincretic, pe alocuri aberant”
05/05/2018 16:15

- Doamna profesor, tocmai aţi participat la Conferinţa Internaţională de Educaţie a Adulţilor. Ce spun specialiştii in domeniu despre starea actuală a actului educaţional şi nu mă refer doar la zona ...

 Mihai Chirica: „Nu poţi doar să ceri. Trebuie să şi oferi”
26/03/2018 05:45

  - Domnule Chirica, social-democraţii participă - şi este uimitor acest lucru, la unul dintre cele mai triste paradoxuri ale timpului nostru. În timp ce trăim in poate cea mai mare criză a ...

 ”Pe vremea comuniştilor aveam personal medical, dar nu aveam aparatură. Astăzi, e invers!”
03/02/2018 04:30

-- Domnule doctor, se implinesc patru decenii de cand Spitalul de recuperare a apărut in viata iesenilor. Sunteti singurul medic rămas in activitate din acele vremuri... Cum a apărut această idee? - Totul ...

Prof. dr. Florin Mitu: „A gândi pozitiv este un element cheie pentru un medic”
12/10/2017 04:45

Despre recuperare cardiovasculară, factorii de risc in bolile cardiovasculare şi ce trebuie să facem ca să ne protejăm inima de evenimente nefericite, dar şi despre alte lucruri interesante, dr. Florin M ...

Marius Oprea: „Niciodată nu este prea tîrziu pentru adevăr şi nici pentru dreptate”
02/10/2017 05:00

- Aţi infiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, institut de cercetare aflat sub egida Guvernului. Plecind de la această postură, cum se văd astăzi urmările comunismului şi cum ar treb ...

Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel: „Un discurs care nu îl respectă pe interlocutor este un discurs pierdut”
19/08/2017 06:00

 Cald, deschis şi mai ales din cale afară de receptiv la tot ceea ce il inconjoară, lingvistul Stelian Dumistrăcel a mărturisit care este cea mai mare implinire pe care i-a oferit-o viaţa la catedră ...

„Orice ar fi, fizica nu se uită”
27/07/2017 05:36

  - De unde pasiunea pentru fizică? - Am trecut prin sistemul de invăţămant ca orice copil obişnuit. La un moment dat, am sesizat că sunt capabil să mă descurc la matematică mult mai bine decat ...

„În viaţă am avut o şansă extraordinară: să fac ceea ce îmi place”
13/07/2017 12:20

În interviul acordat cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, dr. Lăcrămioara Stratulat, care ocupă funcţia de director al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi ...

Interviu cu Doru Baltag, medicul care alungă durerea cu ajutorul acelor
08/06/2017 05:25

-Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Cum de aţi ajuns să practicaţi Medicina? -Traseul alegerii profesiei medicale este destul de liniar. Părintii mei au fost asistenti medicali in l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei