Teodor Corban, actor: „Ia-i unui actor actoria şi el va muri repede” (I)

default

Dimensiune font:

| 20-04-2017 13:07

Treci pe stradă şi este mai mult decât imposibil să nu recunoşti un suflet în care arde teatrul ca o torţă nestinsă de furtuni, de vânt, de ploi. ホn doi ochi albaştri se citeşte tea-tru şi prin două cuvinte îţi dai seama câte-n lună şi în stele. Teodor Corban este omul pentru care vârsta este doar un număr ce stă deasupra capului şi insistă să faci lucrurile mai repede şi mai repede.

 

Teodor Corban, actor al Teatrului Naţional din Iaşi, se consideră un om verde şi a povestit, în prima parte a interviului acordat cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, cum a făcut cunoştinţă cu teatrul, cum au fost anii Facultăţii şi cum a făcut trecerea spre viaţa de actor de televiziune, împins de la spate de o dorinţă nebănuită de a apărea „în casele oamenilor”, prin spatele ecranului.

- Cum aţi pornit la drum prin teatru?

- A fost un complex de împrejurări, în timpul liceului, în timpul juneţei mele. Din curiozitate am ajuns în zona asta teatrală şi din fuga de liceul industrial la care eram, unde nimerisem eu destul de greşit, la Liceul de Chimie.

- Şi vă mai simţiţi bun la asta?

- Nici atunci nu eram bun, mi s-a părut mie că-mi place chimia. Chimia industrială era cu totul altceva decât experienţele de la laboratorul din clasa a opta. Eram încântat de experimentele alea făcute din tot felul de solvenţi care făceau culori, explozii, fum. Mă credeam un alchimist. M-a atras cum atrage pe foarte multă lume zona teatrului. Pe parcurs, cei care m-au driguit în zona asta, au descoperit în mine că aş avea calităţi, nici nu ştiam ce înseamnă să ai talent sau să ai calităţi pentru teatru. Nici acum nu ştiu foarte exact.

- Dar vă îndreptaţi spre răspunsul la întrebarea „ce înseamnă să ai calităţi pentru teatru?”?

- Nu. Sunt înţelept la vârsta asta. Pot să dau un răspuns diplomatic. Probabil înseamnă nişte aptitudini cu care faci mai uşor meseria asta decât alţii care nu au aptitudinile respective. Dar ca să intri în miezul cuvântului „talent” e mai complicat. E ceva genetic la bază. Nu ştiu ce înseamnă talent.

- Cum a fost Teodor Corban în studenţie?

- Am intrat primul la facultate într-o vreme când locurile erau foarte, foarte puţine, se intra foarte greu. Am intrat a treia oară, am intrat primul şi după un an jumate se întrebau toţi profesorii ce caut acolo, pentru că eu eram foarte inhibat, foarte blocat de capitală, de facultatea de teatru, de marii actori şi regizori, care erau profesorii noştri şi eu eram atât de inhibat încât eram blocat şi reacţionam ca un prost, pur şi simplu eram paralizat de frică, de ruşine şi de emoţie.

- Cum aţi scăpat de asta?

- Am zărit un nou asistent de clasă, care a avut sarcina de la rectorul de atunci, Octavian Cotescu, să aibă grijă de mine. A zis „cu băiatu’ ăla se întâmplă ceva, el când a venit era bun, dar e blocat, ai grijă de el”. Şi când mi s-a spus treaba asta aproape că m-am deblocat pe loc, pentru că am văzut că cineva are încredere în mine foarte mare şi nu oricine, şi în momentul acela lucrurile au început să funcţioneze corect. Am început să am examene la actorie normale. Eu şi acum am două tipuri de oameni cu două tipuri de reacţii despre mine, vorbesc de cei care m-au văzut în timpul studenţiei, unii care m-au văzut în examene catastrofale şi care se miră acuma de traseul ăsta al meu actoricesc, am ajuns destul de sus şi se miră, şi zice „domnule, dar erai bâtă în facultate, erai varză, cum ai ajuns aici?”. Alţii care au prins examenele mele bune şi nu li se pare nimic extraordinar. Tot timpul când mă întâlnesc cu cineva, caut să-i văd în ochi privirea, să văd el ce ştie despre mine, în care tabără este ăsta, e ăla care mă ştie de bun sau de rău.

- Şi ce activităţi aveaţi pe lângă mers la cursuri, repetat pentru facultate?

- Pe lângă orele de la facultate nu aveam decât orele de la facultate, pe vremea aia facultatea însemna totul. Şi o făceam, nu din obligaţii, o făceam dintr-o dăruire totală. Ce timp liber? Nu exista timp liber. Lucram, repetam şi noaptea. Timpul liber era să mergi la spectacole prin Bucureşti sau la filme, la cinematecă, ăsta era timpul liber. Adică timpul liber însemna să te ocupi tot pentru meseria ta. Şi aveam ce să vedem şi aveam de la cine să furăm meserie şi era o boemă culturală superbă faţă de ce-i acuma, poate şi foamea şi neajunsurile materiale de tot soiul care erau în timpul anilor ’80 ne-au făcut să fim mai uniţi şi mai încrâncenaţi să învăţăm meserie, pentru că ştiam că dacă ai o meserie bine învăţată, cum le spuneam şi la clasă, îţi vei netezi drumul pentru mai târziu.

- În afară de parcursul în teatru, cu ce v-a mai ajutat faptul că aţi făcut facultatea asta?

- Actoria înseamnă, de fapt, un soi de psihologie dusă la extrem, la un rang superior. Ce face un actor este să joace diverse identităţi, diverse psihologii umane. Când crezi, începi prin a împrumuta din datele tale personale unui alt tip de personaj, dar pentru asta trebuie să te cunoşti pe tine foarte bine, iar actoria cu asta se ocupă. Te ajută să te cunoşti pe tine... bine, nu la modul biblic, dar din punct de vedere psihologic ajungi să ai elemente destul de clare despre tine. Oamenii în general nu se cunosc, au impresii false despre ei... nici actorii nu se cunosc toţi, dar asta e tendinţa unui actor: să se cunoască pe el ca să ştie ce să folosească din datele lui native pentru crearea unui rol. Apoi, tot prin psihologie trebuie să înţelegi şi datele celuilalt personaj, în care vei intra. Lucrurile astea m-au făcut să fiu un tip destul de cerebral şi destul de introspectiv – în ce mă priveşte pe mine şi în ce priveşte lumea înconjurătoare şi relaţiile oamenilor din jurul meu. Am un defect profesional şi studiez... vă studiez şi pe dumneavoastră acum, chiar dacă nu observaţi, eu fac asta cu coada ochiului. Mă interesează să cunosc oameni noi şi moduri de reacţie noi care, la un moment dat, îmi vor folosi fără să-mi dau seama la construirea unui personaj.

- Mai pictaţi?

- Nu mai am timp de pictat. Ăsta a fost un vis... sau o opţiune, la care am renunţat din motive simple: nu se putea trăi din pictură şi bănuiesc că nici acum nu prea se trăieşte din pictură în ţara asta. Nici nu mai aveam timp. Sunt genul de om nu prea dotat încât să poată face mai multe lucruri deodată. E bine să ne alegem un drum în viaţă şi să îl perfectăm pe ăla. Dacă mergem pe şapte drumuri nu terminăm niciunul şi te şi rătăceşti.


- Vă mai amintiţi ce aţi făcut cu primii bani câştigaţi din teatru?

- Nu, dar pot să spun ce am făcut în cei trei ani de stagiu la Bârlad. Fiindcă era încă un oraş străin şi nu cunoşteam pe nimeni acolo şi n-avea cine să mă ajute, m-a învăţat cineva să fac felicitări pentru 8 martie şi din banii pe care i-am câştigat din felicitări mi-am luat o bicicletă şi am fost şi cu familia la mare. Deci cu banii din activităţi extra, nu din salariu, că nu ajungeau banii.

- Acum ajung?

- Acum cu mărirea asta da, ajung. Dar am senzaţia că o să ne ia de undeva. Ne-au dat prea mult şi-o să ne mărească impozitele, ceva. Cum e acum, de două luni, e normal. Pot trăi ca un om normal. Nu-mi doresc să fiu bogat, ci să fiu liniştit.

- Sunteţi liniştit?

- Nu! Dar nu din cauza banilor.

- Ce vă nelinişteşte?
- Presiunea vârstei. În ultimul timp am avut nişte probleme medicale. Eu nu am fost un tip care s-a grăbit... am zis că este timp şi până la urmă tot ajung unde mi-am propus. Acum am cam ajuns unde mi-am propus, dar parcă se termină viaţa. Eu mă simt încă „verde”, viu, doar că fac 60 de ani în curând şi sună presant, simt că parcă mă grăbeşte lucrul ăsta să fac următoarele proiecte mai repede, nu cu lentoare care mă defineşte pe mine.

- Vă simţiţi nelalocul dumneavoastră în vârsta asta?

- Nu vârsta în sine e... este vorba despre faptul că mă apropii de o vârstă foarte periculoasă, la care ori poţi să fii bolnav sau să începi să fii neputincios pentru meserie. Orice om care a făcut o meserie şi iese la pensie va suferi, va muri mai repede fiindcă nu se mai simte util. Dacă stă acasă un timp, el se va usca mai repede decât cineva care este activ. Ori ia-i unui actor actoria şi el va muri repede. De asta mă gândesc... nu că mor concret, ci problema este să nu fiu ca o legumă, să nu fiu capabil să ţin minte textul, să nu fiu lucid de ceea ce e în jurul meu.

- Apropo de a nu ţine minte textul, aţi avut vreodată blanche?

- Da, am avut şi am din ce în ce mai multe (râde). Doar că învăţ logic şi dacă nu ştiu textul, improvizez, îmi vin ideile principale şi ies din situaţie. Am avut şi în tinereţe, se poate întâmpla oricui. De la uzură – joci foarte mult un spectacol şi nu eşti foarte concentrat la un moment dat, e posibil să scapi o replică. Nu sunt învăţat să mă iau după sufleor, mai ales că sunt săli mici, sau chiar la Sala Mare, unde sufleorul nu are unde să stea şi jucăm fără el în multe spectacole. Suntem cam în prima linie pe front – „te descurci, nene, te descurci. Te ajută un coleg dacă ai noroc, dacă nu, descurcă-te”.

- Unde stă sufleorul?

- În culise, de obicei.

- Şi cum îl auziţi?

- Eu am şi o glumă: sufleorii sunt buni, în general, pentru actorii mai bătrâni care uită, dar nici pentru ăia nu mai sunt buni, că dacă a început să uite, nici de auzit nu mai aude bine. La spectacol e jenant să mergi după un sufleor care suflă disperat, aude toată sala şi actorul nu aude. E jenant, e trist ca tu ca spectator să auzi de două ori o replică (râde).

- Care este cel mai drag rol? ホn care vă regăsiţi cel mai mult?

- Nu am un rol drag. Pot spune că mi-au plăcut mai mult rolurile care făceau parte dintr-un spectacol reuşit, că au fost şi roluri în care eu jucam bine, dar spectacolul nu era foarte reuşit. Când toate sunt într-o armonie perfectă – regizor, scenariu, colegi actori –, rolul pe care-l fac într-o astfel de situaţie, merită iubit. Altfel e un rol în care, cum spunem într-un limbaj de casă că „mi-am scos turtiţa”. N-ai cum să iubeşti un rol mai mult ca pe altul, pentru că şi la rolurile ratate munceşti la fel de mult. Niciodată nu am zis despre un rol că-mi iese sau nu, decât când am jucat două - trei seri la rând şi am observat că spectacolul sau rolul meu are un impact pozitiv sau negativ. Deci aici contează proba publicului. Altminteri eu muncesc cu aceeaşi dăruire, cât pot şi cât mă duce mintea, pentru fiecare rol. Sunt nişte copii rolurile astea... nu poţi să îi iubeşti pe unii şi să-i urăşti pe alţii.

- Vă urmăresc în „Ai noştri” şi aş fi curioasă cum a venit şi cum aţi primit propunerea de a juca în serial?

- Am primit-o cu bucurie pentru că este bine să joci, şi din motive artistice şi din motive de vizibilitate, într-un serial. Televiziunea este mult mai vizibilă pentru public decât teatrul şi ajută şi postul ăsta la care este difuzat, fiind unul dintre cele mai urmărite din ţară. Primul serial în care am jucat (nr. – „Lombarzilor”) avea defectul să fie difuzat pe un post de nişă şi nu era foarte vizibil, iar poate în el am crezut mai mult decât în ăsta. Serialul a început puţin pe nepregătite, atât pentru actori, cât şi pentru regizor, scenarişti, scenografi, pentru că a fost un deadline scurt să se înceapă şi n-am avut cum să ne pregătim temeinic. Pentru ce vedeţi am muncit două luni şi lumea spune că „sunt prea scurte, prea rare”. Păi sunt aşa pentru că se fac greu şi costă mult. Lucrurile urmau să se aşeze pe parcurs la serialul ăsta şi s-au aşezat, în mare parte, şi ştiu sigur că va fi şi un sezon doi, la care vom filma din toamnă.

- Spuneaţi că televiziunea dă o mai mare importanţă actorului, îl face mai vizibil. Simţiţi asta acum?

- Nu instituţia în sine, ci mijloacele pe care le are. Cel puţin în România, lumea se uită foarte mult la televizor, pe când în alte părţi lumea a mai sărit peste asta, nu este obiectul cel mai important din casă. La român, la ora opt seara, televizorul devine obiectul cel mai important. Mai puţin pentru generaţia tânără, care stă mai mult pe internet. Este şi un avantaj pentru noi, actorii: putem fi văzuţi prin intermediul televiziunii, fiindcă nu mai avem săli de cinema unde să vadă oamenii, în condiţii normale, filmele. La teatru vine lumea, dar, procentual, la câtă populaţie are Iaşul, nu vin suficient de mulţi, cu toate că sălile mereu sunt pline. Vrând nevrând, eşti mai vizibil la televizor.

Puteți citi și a doua parte a interviului: Teodor Corban, actor: „Cultural vorbind, uitându-mă la Cluj şi la Sibiu, Iaşul este din ce în ce mai trist”

A consemnat Larisa LAZĂR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:11

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

„EuroBusiness LRJ” S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020, 10.09.2020, 24.09.2020, 08.10.2020, 22.10.2020, respectiv 05.11.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31, et. 1, cam. 25, Sector, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobil și mobile, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA). Proprietate imobiliară, teren, căsuțe de vacanță și anexe, situată în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud. Vrancea, înscrisă în CF nr. 50048 a Com. Soveja, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 2.438,00 mp, amplasat în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud.Vrancea, CF nr. 50048 a Com. Soveja, nr. cad.50048, Construcția C1-magazie, nr. cad.50048-C1Sc=67,00 mp, Construcția C2-anexă, nr. cad.50048-C2, Sc=170,00 mp, Construcția C3-magazie, nr. cad50048-C3, Sc=12,00 mp, Construcția C4-grup sanitar, nr. cad.50048-C4, Sc=17,00 mp, Construcția C5-bucatarie, nr. cad.50048-C5, Sc=24,00 mp, Construcția C6-umbrar lemn, nr. cad.50048-C6, Sc=9,00 mp, Construcția C7-umbrar lemn, nr. cad.50048-C7, Sc=9,00 mp, Construcția C8-casă de vacanță, nr. cad.50048-C8, Sc=15,00 mp, Construcția C9-casă de vacanță, nr. cad.50048-C9, Sc=14,00 mp, Construcția C10-club, nr. cad.50048-C10, Sc=64,00 mp, Construcția C11-casă de vacanță, nr. cad.50048-C11, Sc=15,00 mp, Construcția C12-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=15,00 mp, Construcția C13-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=65,00 mp, Construcția C14-casă de vacanță, nr. cad.50048-C14, Sc=15,00 mp, Construcția C15-casă de vacanță, nr. cad.50048-C15, Sc=15,00 mp, Construcția C16-casă de vacanță, nr. cad.50048-C16, Sc=65,00 mp, Construcția C17-casă de vacanță, nr. cad.50048-C17, Sc=15,00 mp, Construcția C18-casă de vacanță, nr. cad.50048-C18, Sc=15,00 mp, Construcția C19-casă de vacanță, nr. cad.50048-C19, Sc=65,00 mp, Construcția C20-casă de vacanță, nr. cad.50048-C20, Sc=28,00 mp, Construcția C21-magazie, nr. cad.50048-C21, Sc=145,00 mp, Construcția C22-casă de vacanță, nr. cad.50048-C22, Sc=51,00 mp, Construcția C23-casă de vacanță, nr. cad.50048-C23, Sc=35,00 mp și Construcția C24 - wc, nr. cad.50048-C24, Sc=17,00 mp. 65.110,50 BUNURI MOBILE PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) CARUCIOR + CUVA 7,27, MASINA GLAZURAT CIOCOLATA 3.236,26, Masina cernut faina 46,49, CARUCIOARE CU NIVELE pt cuptor 211,55, CUPTOR POLINI MOD.80100 211,55, CUPTOR POLINI MOD.8080190 211,55, CUPTOR ROTATIV ROTO 6080SR.200SC 2.531,01, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, MASINA ROTATIVA ROTOFORM, 4.489,66, Moara ptr. Preg. Probelor, 767,59, Balanta analitica, 412,62, Echip. Ptr. Determ. Aciditatii, 570,56, Etuva, 215,59, Balanta tehnica 176,30, Sist. Automat ptr. Determ. Azot 2.761,19, Sist. Autom. Ptr. Determ. Gras 2.563,97, Distilator apa 550,82, Aparat perf. Pt.Deter. Cant. De z 1.605,07, Incinta termostatare probe 471,85, Sistem aut. Amb. Prod. Gr.IP600 21.265,94, Aparat de realiz. Mixuri pt. Ret 3.026,27, Malaxor spiral cuva rabatabil 4.821,88, Linie pentru obtinere covrigi 57.418,17, Camera racire semifabricat 3.446,86, Cuptor rotativ, 7.048,60 Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptoar rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Masina de glazurat si uscat turta dulce 8.830,77, DEDURIZATOR FD-25, 418,00, LINIE PENTRU OBTINEREA CROCHETE 105.250,22, LINIE PENTRU OBTINERE COVRIGI 74.381,28, MALAXOR 7.023,99, Oala fierbere 233,69, DULAP FRIGORIFIC 381,22, AGENT FRIGORIFIC 77,01, ECHIPAMENT MIXER PLANETAR 8.207,35, MASINA PADO PT FURSEC SI TURTA 12.311,02, Masina taiat foi nap -Doina 263,51, Masina taiat nuga 441,19, Cuptor rotativ 2.078,25, CUPTOR FOI 12.232,98. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietele de sarcini care pot fi procurate on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestora fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, pentru bunuri mobile și 2.380,00 RON, TVA pentru bunul imobil/caiet de vanzare, dovada achiziţiei acestora fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892 RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.: RO76BUCU1032235342465 RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei (zilele de miercuri), ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietele de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail : vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro. Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea activului imobil, respectiv a bunurilor mobile, este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, e-mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, e-mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, e-mail: paula.stoian@fanyon.ro.
„EuroBusiness LRJ ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020 și 10.09.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31 ,et. 1, cam. 25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următorului bun imobil, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) ,,Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI”, proprietate compusă din teren și construcții cu destinație nerezidențială, împreună cu bunurile mobile integrate, mijloacele fixe, obiectele de inventar și activele necorporale, situată în Sat Baldovinești, Com. Vădeni, Jud. Brăila, CF nr. 70378 a Com. Vădeni, astfel: 962.727,20. 1. Teren și construcții cu destinație nerezidențială 727.711,20. a. Teren intravilan, în suprafață de 4.507,00 mp, amplasat în Sat Baldovinești, Com.Vădeni, Jud. Brăila, nr. cad.70378, CF nr. 70378 a Com. Vădeni 30.720,00. b. Construcția C1, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C1, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,30 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.613,60. c. Construcția C2, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C2, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,45 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.644,00. d. Construcția C3, cu destinație depozit ambalaje, nr. cad.70378-C3, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=501,10 mp, cu regim de înălțime P 17.497,60. e. Construcția C4, cu destinație pavilion administrativ, nr. cad.70378-C4, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=149,75 mp, cu regim de înălțime P+1E 39.305,60. f. Construcția C5, cu destinație depozit produse finite, cu nr. cad.70378-C5, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=130,75 mp, cu regim de înălțime P 5.312,80. g. Construcția C6, cu destinație anexă depozitare, nr. cad.70378-C6, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=294,00 mp, cu regim de înălțime P 5.279,20. h. Construcția C7, cu destinație de spații de producție și depozitare, nr. cad.70378-C7, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=449,00 mp, cu regim de înălțime P+1E 74.085,60. i. Construcția C11, cu destinație hală producție, nr. cad.70378-C11, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=530,00 mp și Sc desfășurată=2.120,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 359.211,20. j.Construcția C12, cu destinație anexă tehnologică, nr. cad.70378-C12, CF nr. 70378, Com. Vădeni, cu Sc la sol=155,00 mp și Sc desfășurată=620,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 111.041,60 2. Bunuri mobile integrate (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 102.312,00. 3. Bunuri mobile constând în mijloace fixe și obiecte de inventar (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 98.304,00. 4.Active necorporale: mărci, desene și modele 34.400,00. Activul imobil, ”Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI” se vinde doar în bloc, ca activ funcțional. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin.2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestuia efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail: vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activului se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activului imobil este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702,e mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail: paula.stoian@fanyon.ro.
VIDEO - INTERVIU - Mihai Chirica: „ Am găsit profesori plângând în cancelaria unor școli, de mila copilașilor”
17/09/2020 13:37

  * dialog cu primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica - Domnule primar, scoala a debutat, problemele mari incep să se stingă, dar apar mereu altele, mai mici. A fost debutul acesta de an scolar pe m ...

 INTERVIU - Maricel POPA: „Avem o mare problemă legată de deschiderea şcolilor”
26/08/2020 00:00

* dialog cu Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi - Domnule preşedinte, au mai rămas doar cateva zile pană la deschiderea unui nou an şcolar. Cat de mult s-au implicat unităţile adminis ...

INTERVIU/VIDEO - Mihai Chirica: „Dacă elevul trebuie ţinut în braţe pentru a sta în bancă şi a învăța, aşa vom face!”
24/08/2020 09:32

* dialog cu primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica - Domnule primar, trei săptămani ne mai despart de inceperea unui nou an şcolar, poate cel mai dificil din istoria noastră recentă. A trecut vara, Guv ...

VIDEO - INTERVIU Mihai CHIRICA: „Mi-e teamă de valul trei al pandemiei, care va veni odată cu apariția bolilor de sezon”
31/07/2020 13:23

        * dialog cu Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi   - Un oraş, importanţa sa, nu se măsoară prin lungimea şi lăţimea fizică, ci prin natura aspiraţ ...

Camelia Gavrilă: „Politica este pe voturi, pe notorietate...”
13/07/2020 00:00

  * dialog cu deputatul Camelia Gavrilă, candidat PSD la alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi - Doamna deputat, poate avea Iaşul o femeie primar, pentru prima oară in istorie? Sau ...

„Ȋn instituţii, pe lângă cei din primul eşalon, există o mare masă de funcţionari care efectiv nu vor să muncească”
08/07/2020 21:12

  * dialog cu deputatul ieşean Petru Movilă (PMP), iniţiatorul Legii privind realizarea Autostrăzii Ungheni – Iaşi – Targu Mureş  - Domnule deputat, ce simte initiatorul unei le ...

„Trebuie să arătăm că trăim într-o economie de piață, nu într-o societate de piață”
01/07/2020 10:21

     * dialog cu Joaquín Turmo Garuz, profesor de Macroeconomie şi Economie Internaţională la Facultatea de Economie si Afaceri din cadrul Universităţii din Barcelona   ...

„Riscăm să nu mai începem școala!” Dialog cu primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica
19/06/2020 11:37

  - Domnule primar, numărul tot mai mare de noi cazuri COVID-19 nu prea mai lasă mult loc relaxărilor... Alegerile locale, stabilite pentru finalul lunii septembrie, pot incurca şi mai mult sensibil ...

Mihai CHIRICA: „Traversarea munților cu autostrada, în zona Ditrău, va dura șapte ani!” VIDEO
09/06/2020 06:31

* dialog cu primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica - Domnule primar, in urmă cu cateva zile, primarii din regiunea Moldovei au fost convocaţi la Ministerul Transporturilor, unde li s-a prezentat tema &bd ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei