„Una e creaţia şi alta e administraţia. Urbanismul este foarte restrictiv”

* interviu cu Dan Florea, arhitectul-şef al municipiului Piatra Neamţ

Se spune că meseria este brăţară de aur, însă definiţia nu este completă fără pasiune. Aşa a fost şi pentru Dan Florea, arhitectul-şef al municipiului Piatra Neamţ, care şi-a dedicat o viaţă planşei şi lucrurilor frumoase pe care le-a materializat.

- Cum a început totul? Când aţi realizat că vreţi să faceţi o carieră în arhitectură?
- În clasa a X-a cochetam cu desenul, am avut un profesor foarte bun. Eu vin dintr-un oraş mic, din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, unde era un singur arhitect care lucra în Bucureşti la vremea respectivă. Nu aveam de unde să ştiu exact ce înseamnă arhitectură, dar mi-am zis că am talent la desen şi voi reuşi. Când am văzut că trebuie să merg la Bucureşti ca să fac cursuri de desen, am renunţat la ideea de a face Arhitectură şi am dat examen la Comerţ Exterior. Eu am fost coleg de liceu în Drăgăşani cu Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. El era cu doi ani mai mare decât mine. Nu am luat examenul la Comerţ Exterior, aveam probleme cu economia politică. Asta se întâmpla în 1970, primul an în care s-au înfiinţat facultăţi de arhitectură şi în provincie, adică la Timişoara, Cluj şi Iaşi.

- Şi ce oraş aţi ales pentru viitoarea studenţie?
- Eu am încercat la Timişoara, dar nu am luat la facultate. Era al doilea examen în acea vară a anului 1970. Apoi, în sesiunea de toamnă, am mers din nou la Bucureşti, la ASE. Speram să intru şi peste un an să dau o diferenţă şi să mă transfer la Comerţ Exterior. Nu am intrat nici acolo, iar a patra încercare a fost în aceeaşi toamnă, la Şcoala Tehnică de Construcţie a Oraşelor (STACO) din Bucureşti, care cuprindea şi Arhitectură. Am luat examenul şi am mers la Secţia de arhitectură. După doi ani, am luat diploma de tehnician proiectant, apoi am dat din nou examen la Arhitectură în Timişoara, iar de data asta am reuşit. După trei ani, pentru că am avut medie bună, am continuat studiile la facultatea din Bucureşti, deci am făcut 20 de ani de şcoală, în total.

- La Piatra Neamţ când aţi ajuns? Cum aţi ales acest oraş de munte?
- După terminarea studiilor, am fost repartizat la Râmnicu Vâlcea, la Institutul de Proiectări Judeţean. Acolo am cunoscut-o pe soţia mea, care venea din Piatra Neamţ. Eram colegi de serviciu, am stat opt ani acolo, ne-am căsătorit, apoi am decis să ne mutăm la Piatra Neamţ. Aici am lucrat la Institutul de Proiectări până în 1991, când am primit o ofertă de la o firmă privată. Am avut norocul să particip la lucrări mari şi am învăţat multe. Asta a fost până în 1998, când firma a început să meargă din ce în ce mai greu şi a ajuns aproape de faliment. Atunci, împreună cu doi colegi, am înfiinţat firma Trident şi am făcut proiecte până în 2005. În anul 2000, am intrat în politică, m-am înscris în PD, iar în 2005 am venit ca arhitect şef la Primărie, postul fiind vacant de 9 luni.

- Ce înseamnă să fii arhitect şef al municipiului?
- E puţin diferit, nu mai e vorba de acea proiectare practică, adică să primeşti o lucrare şi să o faci. Lucrurile sunt altfel pentru că una e creaţia şi alta e administraţia. Urbanismul este foarte restrictiv. Mi-a fost greu la început, dar am învăţat repede. Am venit cu nişte idei, sugestii privind dezvoltarea oraşului, urmând să fie discutate şi acceptate de către conducerea administraţiei pentru că factorul de decizie e primarul. Dar, pentru ca ideile lui să poată fi puse în practică este nevoie de un specialist care să cunoască normele, condiţiile necesare.

- Aţi reuşit, în opt ani, să schimbaţi aspectul oraşului. Ce aţi avut în vedere şi la ce nivel v-aţi dorit să îl aduceţi?
- Am încercat să vin cu ceva nou pentru că tot ceea ce era până nu mai era în ton cu vremurile în care trăim. Era un oraş comunist. De fapt, blocurile erau ca un fel de dormitor, pentru că toată activitatea se petrecea pe platforma chimică Săvineşti. Oamenii plecau dimineaţa la muncă şi veneau seara, se uitau la televizor două ore, sau mergeau la cinema ori aşteptau duminica să iasă la iarbă verde. Şi atunci, oraşul nu avea nevoie de zone de promenadă. În oraş erau doar câteva complexe comerciale în cartierele Dărmăneşti, Centru, Precista, Mărăţei. După 1990, în momentul în care au apărut serviciile, concurenţa, au fost necesare extinderi de apartamente, schimbarea destinaţiei din locuinţă în firmă, pentru că nu prea aveai unde să construieşti.

- Credeţi că aţi reuşit să daţi o notă de originalitate oraşului?
- Un oraş e ceva viu, are o anumită dinamică. Nu poţi să vii şi să spui că de mâine va fi altfel. Nu se poate, oraşul are o anumită continuitate. Din 2005 încoace, Piatra Neamţ a trecut printr-un proces de transformare, şi-a schimbat aspectul. Spre exemplu, acele garduri vii înalte, din jurul blocurilor comuniste care îţi dădeau fiori seara. Când au fost îndepărtate, totul a devenit mai luminos. Apoi, fiecare îşi făcea în faţa blocului ce vroia, locul era al statului şi al nimănui. Puneau straturi de ceapă, legume, aveau coteţe, câini. La un moment dat, unii şi-au făcut chiar şi beciuri în subsolul blocului. Am dus o luptă foarte grea pentru desfiinţarea acestor anexe, pentru că oamenii nu au înţeles ce vroiam noi să facem. De fapt, ei se gândeau doar la faptul că primăria vine şi strică, nu şi la ce are de gând să facă.

- Şi totuşi aţi reuşit.
- Da, iar după ce au început să apară amenajările noi, spaţiile verzi, băncile, coşurile de gunoi, locuitorii din anumite zone ale oraşului veneau singuri la noi să ne semnaleze vreo construcţie părăsită care strică imaginea cartierului. Am mai avut ceva probleme şi cu vopsitul blocurilor, pentru că e clar: comunismul a însemnat doar gri, cenuşiu, ca nu cumva să fie omul vesel. A trebuit să încercăm un oarecare control, am decis să ne oprim la nişte culori naturale de pământ. Sigur, sunt şi locuri unde nu am putut interveni, în privat. Nu există o lege să obligi omul să facă într-un anumit fel, pentru că el spune că e proprietar şi face cum îi place lui.

- Dacă ar fi să o luaţi de la început, ce aţi schimba?
- Nimic, tot arhitectură aş alege să fac. Nu am nici un regret, sunt mulţumit de ceea ce am realizat în viaţă. Am avut şi noroc mă simt împlinit atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Chiar şi mutarea mea în Piatra Neamţ a fost un lucru benefic, m-am ataşat foarte tare de oraş. E diferit faţă de alte oraşe din Moldova, oamenii sunt altfel, mai calzi.

Ingrid Ciofoaia

 

* În 2007, Dan Florea a primit diploma pentru preocupări în dezvoltarea turismului în profil urban, în cadrul conferinţei naţionale „Urban Concept-dezvoltare urbană modernă în România”

* Arhitectul Dan Dlorea a semnat peste 300 de proiecte în judeţul Neamţ, la Bucureşti, Iaşi, Bacău şi în alte zone ale ţării.

„Tot ceea ce se face trebuie să arate bine, să nu fie kitsch. Avem multe locuri frumoase în oraş, s-au realizat multe proiecte, turiştii au ce vedea. Sunt puţin subiectiv, dar e firesc” - Dan Florea.

- Care este lucrarea dumneavoastră de suflet?
- Mi-a plăcut foarte mult să proiectez case, pentru că stau foarte mult de vorbă cu oamenii. Trebuie să intri în sufletul lor şi să îţi dai seama ce anume îşi doresc. Îi ascultam cu atenţie şi am avut şansa ca în 90 la sută din proiecte, să nu modific mai nimic. La proiectarea unor instituţii lucrurile stau altfel, trebuie să respecţi anumite norme. Cea mai mare lucrare cred că este turnul de la sediul Romtelecom, ridicat în perioada 1993-1994, a fost prima lucrare din oraş cu perete cortină de sticlă. Mai sunt proiecte importante - extindere sediului BRD, Banca Agricolă din Roznov, Trezoreria din Târgu Neamţ, case, sedii de firme.
 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK