92 de şcoli ieşene nu au autorizaţie de funcţionare!
Dimensiune font:
* din cele 221 unităţi de învăţământ de stat ieşene, doar 82 au grup sanitar în interior, în timp ce 139 de şcoli au „wc în fundul curţii” * dintre ultimele, doar 47 deţin autorizaţie sanitară de funcţionare!
La nivelul judeţului Iaşi, în anul şcolar 2018-2019 funcţionează un număr de 221 de unităţi de învăţământ de stat cu personalitate juridică. În prezent, activitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Iaşi se desfăşoară în 1.470 clădiri, dintre care 921 clădiri sunt destinate activităţilor cu elevii. Astfel, cei de la USR Iaşi au făcut o solicitare de informare către Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) pentru a afla care este numărul şcolilor din judeţ cu toalete în exterior.
Răspunsul celor de la ISJ este îngrijorător: în Iaşi, în România anului 2019, există 139 de şcoli care au grupurile sanitare în exterior, şi doar 47 dintre acestea deţin autorizaţia sanitară de funcţionare. „Răspunsul primit n-a fost nici surprinzător, nici îmbucurător: 139 de şcoli au grupurile sanitare în exterior. Dintre acestea, doar 47 deţin autorizaţia sanitară de funcţionare. Ignoranţa grupului infracţional organizat care ne conduce nu face decât să adâncească decalajul între noi şi Europa! Conştientizăm cât de departe suntem de civilizaţie în momentul în care ajungem să inaugurăm public o toaletă într-o şcoală, tăind panglica şi făcând din asta eveniment demn de aplauze la scenă deschisă. Infrastructura şcolilor şi viitorul educaţiei vor ocupa loc prioritar în programul de guvernare USR. Nu vom accepta niciodată ca o educaţie desfăşurată în focare de infecţii să fie considerată o normalitate în ţara noastră”, susţin cei din USR Iaşi.
Potrivit ministrului Educaţiei Naţionale Ecaterina Andronescu, la începutul anului 2019, la nivel naţional, un număr de 1.460 de şcoli aveau (încă) grupurile sanitare în curte, ministrul precizând că această problemă stringentă a unităţilor de învăţământ va fi rezolvată în acest an. Andronescu a menţionat că există fonduri în bugetul pe 2019 pentru construirea toaletelor în interiorul şcolilor, subliniind faptul că cele mai multe şcoli care se confruntă cu această situaţie sunt în zona Moldovei.
„Conştientizăm cât de departe suntem de civilizaţie în momentul în care ajungem să inaugurăm public o toaletă într-o şcoală, tăind panglica şi făcând din asta eveniment demn de aplauze la scenă deschisă”, susţin cei de la USR. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau