„Speram să fie un 3% dintr-un PIB mai mare, decât un 6% dintr-un PIB mai mic”
Dimensiune font:
Rectorul Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi a declarat ieri că şi-a pus speranţe mari în noul titular al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Prof. univ. dr. Ing. Dan Caşcaval speră ca măcar noul ministru, Monica Anisie, să implementeze programul preşedintelui Iohannis, „România Educată”. „Privesc cu optimism noile schimbări de la nivelul conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru că am constatat din declaraţiile primului ministru că doreşte ca, începând de la anul, să ajungă la alocarea a 6% din PIB pentru educaţie. Sper să fie aşa. Eu speram să fie un 3% dintr-un PIB mai mare decât un 6% dintr-un PIB mai mic. Faptul că se preocupă de acest aspect al finanţării educaţiei şi cercetării este un lucru deosebit. În acelaşi timp sunt convins că măcar parţial va putea să funcţioneze şi să fie implementat programul România Educată”, a spus prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIAŞI. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau