Acuzații grave: O fetiță din Iași nu este lăsată să vină la grădiniță decât însoțită de un adult. ”Lăsați-o mai moale”

10

Dimensiune font:

| 19-10-2023 11:13

Părinții unei fetițe de 4 ani din Iași acuză o educatoare că nu îi primesc copila la grădiniță decât însoțită de un adult. Motivul ar fi că micuța necesită supraveghere specială, fapt negat însă de părinți. IȘJ Iași a declanșat o anchetă.

Tatăl unei fetiţe de 4 ani, înscrisă la Grădiniţa cu Program Normal nr. 13 din Iaşi, susţine că educatoarea care o are în grijă pe copila sa îi condiţionează prezenţa acesteia de însoţirea unui adult.

Motivul ar fi faptul că fetița necesită supraveghere specială, pentru că părăseşte adesea sala fără voie, iar educatoarea nu îi mai poate face faţă.

Astfel, de mai bine de şapte luni, soţia ieşeanului a fost obligată să stea zi de zi împreună cu micuţa la grădiniţă. Familia mai acuză că educatoarea i-a indicat un consult de specialitate pentru fetiţă, în vederea încadrării într-o formă de deficienţă.

Părinţii refuză însă acest lucru, bazându-se pe rezultatele unui consult la un psiholog, potrivit căruia copila este perfect normală.

Răspunsul grădiniței către părinți: ”Lăsați-o mai moale”

Educatoarea nu a vrut să comenteze acuzațiile părinților. ”Trebuie să discutaţi cu conducerea, directorul cunoaşte situaţia, are toate informaţiile. Prezenţa Emei nu este condiţionată, eu doar am cerut ajutorul părinţilor”, a precizat educatoarea.

Părinții consideră revoltătoare cererea educatoarei de a scoate fetiței un certificat de handicap, chiar dacă recunosc că micuța are anumite deficiențe de limbaj, dar la care lucrează constant cu medicii.

În plus, mama fetiței a rămas însărcinată, ceea ce va face din ce în ce mai dificilă situația. ”Mi se pare amuzant răspunsul oficial al şcolii, citez: «În ceea ce priveşte diferitele somaţii şi ameninţări cu trimiterea în judecată...lăsaţi-o mai moale». Aşa ne vrea statul român prin reprezentanţii săi, să o lăsăm mai moale?”, a mai spus tatăl copilei.

Cazul a ajuns și în atenția inspectoratului școlar, care va efectua o anchetă la grădinița vizată. “E clar că a fost înregistrată sesizarea, se vor face verificări, adică specialiştii vor face verificări”, a declarat inspector şcolar Antonina Bliorţ, purtător de cuvânt al ISJ Iaşi.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
Alertă în București! Liceul unde a ținut ultimul discurs Klaus Iohannis a fost evacuat. Ce ar fi provocat nebunia
03/10/2024 17:57

Un liceu de renume din Bucuresti, cel in care Klaus Iohannis a deschis anul scolar si a tinut ultimul discurs in calitate de presedinte, a fost evacuat de urgentă joi, după ce mai multi elevi au inceput să s ...

Ioan Aurel Pop, magistral: Pe niciun manual nu scrie „Istoria românilor”. Încă există poporul român în Europa, încă există națiunea română și deocamdată încă există un stat numit România. Așa ceva nu se poate!
02/10/2024 16:45

Ioan Aurel Pop, presedintele Academiei Romane, a condamnat faptul că pe niciun manual de pe care invată elevii din Romania nu scrie „Istoria romanilor” „Dacă luati niste manuale, pe niciun manual nu s ...

Primele de carieră didactică şi profesională, acordate în luna octombrie a fiecărui an
02/10/2024 14:56

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2023, care stabileşte că prima de carieră didactică şi cea de carieră profesională pen ...

Când vor primi profesorii primele de carieră didactică şi profesională. Legea a fost promulgată
02/10/2024 14:52

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că prima de carieră didactică şi prima de carieră profesională pentru personalul didactic şi cel administrativ se acordă incepand cu ...

O universitate din România va trece la cursuri online de la sfârșitul lui noiembrie până la jumătatea lunii martie.
28/09/2024 20:05

 O universitate din Romania va trece la cursuri online de la sfarsitul lui noiembrie pană la jumătatea lunii martie. Sursa foto: Universitatea din Craiova/ Facebook de Silvia Preda   ...

Noua structură a BAC-ului: Elevii vor da 5 examene scrise și 4 probe orale
26/09/2024 16:09

Incepand din 2029, elevii care vor sustine examenul de Bacalaureat vor trece prin nouă probe, conform noii Legi a Educatiei. Absolventii de liceu vor sustine cinci probe scrise si patru probe orale, o schimbar ...

Învățământul dual, o șansă reală de obținere a unui loc de muncă
26/09/2024 14:36

Elevii care participă la invăţămantul dual au o şansă mai mare de angajare după finalizarea studiilor faţă de cei care nu aleg acest sistem, insă pentru dezvoltarea lui este nevoie de politici publice ...

Mircea Platon: Deșcolarizarea României a creat adulți români imaturi, incapabili să-și stăpânească țara și s-o lase moștenire, ca patrimoniu cultural și material, copiilor lor
23/09/2024 05:06

Mircea Platon, redactor-sef al revistei „Convorbiri literare” si autorul unor volume precum „Cine ne scrie istoria?” (2007), „Conştiinţa naţională şi statul reprezentativ” (2011), „Ce-a mai r ...

Acuzații grave - Ministra Deca și-a bătut joc de olimpicii la Matematică: I-a ținut o oră pe aeroport ca să-i felicite, apoi a spus că e obosită și nu mai vine
21/09/2024 11:52

Un olimpic la Matematică a povestit intr-un interviu două momente jenante pe care le-a trăit in ultimii doi, in care sunt vizati Ministerul Educatiei si ministrul Ligia Deca. „Simt că nu există un respe ...

Preşcolarii şi elevii din 10 unităţi de învăţământ, aflate în localităţi din judeţul Galaţi afectate de inundaţii, rămân acasă şi vineri
19/09/2024 14:10

Preşcolarii şi elevii din 10 unităţi de invăţămant, aflate in localităţi din judeţul Galaţi afectate de inundaţii, răman acasă şi maine. Este vorba despre grădiniţe, şcoli gimnaziale şi lice ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei