Admiterea la TUIASI începe pe 4 iulie: 6.500 de locuri pregătite, înscriere cu un singur dosar și o singură taxă la trei facultăți

logo-tuiasi-online

Dimensiune font:

| 24-06-2022 13:10

 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va scoate anul acesta la concurs un număr de 6.500 de locuri la concursul de admitere, dintre care 3.400 sunt la licență, 2.900 la master și 200 la doctorat. În ceea ce privește locurile la buget, fără taxă, finanțate de statul român, doar la licență vor fi aproximativ 2.400, incluzând și locurile destinate românilor de pretutindeni, la master vor fi 1.350 și 120 la doctorat.

Înscrierea candidaților la licență se va realiza în perioada 4 – 23 iulie, la masterat între 10 și 20 iulie, în timp ce la doctorat vor putea fi depuse dosare de înscriere și în sesiunea de vară, între 4 și 14 iulie, dar susținerea colocviului este programată pentru luna septembrie, în intervalul 19 – 22 septembrie.

TUIASI păstrează sistemul revoluționar introdus în 2017, în care candidații se pot înscrie cu un singur dosar la toate facultățile la care doresc, cu o adaptare semnificativă. Începând cu admiterea din 2022, candidații se vor putea înscrie cu un singur dosar și o singură taxă la trei facultăți, ulterior, dacă vor dori, vor depune un nou dosar, achitând o nouă taxă, pentru a fi luați în calcul și la celelalte facultăți ale universității.

Decizia a fost luată pentru a ușura procedura de completare a fișelor de admitere de către candidați și munca de triere a viitorilor studenți, în contextul în care aproape toți cei înscriși din 2017 la TUIASI au ales una dintre primele trei facultăți completate, în ordinea preferințelor, pe fișa de înscriere.

„Începând din 2017 am adaptat anual procedura de admitere la studiile de licență astfel încât, pe de o parte, să ușureze aplicațiile care presupuneau înscrierea candidaților, iar pe de altă parte să contrabalanseze situațiile în care candidații ar putea fi nehotărâți în alegerile pe care le fac. În acest sens, în acest an, candidații pot opta, cu o singură taxă, pentru domeniile de la trei facultăți, completând o singură fișă de înscriere. Pentru domeniile celorlalte opt facultăți, candidații plătesc o taxă suplimentară și completează tot o singură fișă. Experiența anilor trecuți ne-a arătat că, aproape în totalitate, candidații doresc să urmeze primele două, rar trei domenii, din lista de opțiuni pe care au bifat-o pe fișă”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Admiterea se organizează online, prin intermediul platformei informatice dezvoltate de către personalul universității, care va deveni activă în perioada înscrierilor. Studenții care vor să se familiarizeze cu pașii necesari admiterii, pot consulta manualul de utilizare al platformei și cele mai des întâlnite întrebări și răspunsurile la ele. Doar pentru candidații care nu au posibilitatea de a depune online dosarul vor fi organizate în mod special puncte de înscriere la sediile facultăților TUIASI.

„O altă noutate, care vine în sprijinul comisiilor de admitere, este aceea că dosarul candidatului se verifică o singură dată, de către comisia de la facultatea care are domeniul plasat de candidat ca prima sa opțiune. Metodologiile de admitere la studiile de master și doctorat rămân aceleași ca în anii trecuți, cu mențiunea că înscrierile la doctorat se vor desfășura în doua etape, în iulie și septembrie, urmând ca interviurile să se desfășoare la finalul înscrierilor, în septembrie”, a mai precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

La Facultatea de Automatică și Calculatoare (AC) și Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” vor fi și probe scrise, iar cei care se înscriu și la aceste facultăți trebuie să le treacă primele în lista de opțiuni. La AC se va da un test grilă de trei ore, cu 25 de întrebări, cu subiecte, la alegere, de matematică sau informatică. Nota testului va reprezenta 80% din media de admitere, restul de 20% fiind media de la examenul de bacalaureat. La Facultatea de Arhitectură, candidații vor susține o probă practică, de desen, care va conta în proporție de 70% la media de admitere, restul de 30% fiind nota obținută la examenul de bacalaureat.

La celelalte facultăți, admiterea se face pe baza mediei de bacalaureat sau în combinație cu media de la o disciplină a aceluiași examen, cum ar fi matematica la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. În cadrul fiecărei facultăți, candidații sunt ierarhizați în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la examenul de admitere și în limita locurilor aferente fiecărui domeniu de studii.

Comisiile de admitere de la fiecare facultate în parte verifică zilnic dosarele candidaților înscriși şi confirmă legalitatea înscrierii. Dacă se constată nereguli, candidaților li se solicită clarificări sau completări ale documentelor. Odată cu începerea admiterii, situația înscrierilor poate fi consultată pe site, în timp real, de către oricine este interesat.

Confirmarea ulterioară a locului se va face prin depunerea / transmiterea actelor ȋn original. Rezultatele finale ale admiterii, sesiunea de vară, vor fi făcute publice până pe 31 iulie. Sesiunea de admitere din toamnă este programată pentru 5 – 16 septembrie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Peste 50 de preparate înscrise la concursul de produse tradiționale
27/03/2024 10:02

Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV), Facultatea de Ingineria Resurselor Animale si Alimentare (FIRAA), in parteneriat cu Directia pentru Agricultură Judeteană ...

Vacanţă pentru elevi de Paştele catolic. Zile libere în perioada 29 martie – 2 aprilie
26/03/2024 12:43

Elevii catolici, pentru care Pastele se celebrează in data de 31 martie 2024, nu au obligatia participării la cursuri in perioada 29 martie – 2 aprilie, potrivit unei adrese a Ministerului Educatiei, docume ...

26/03/2024 07:39

Scolile vor putea instala sisteme de supraveghere audio-video fără să aibă nevoie de acordul elevilor, părintilor sau profesorilor, potrivit unui proiect prezentat luni de ministrul Educatiei, Ligia Deca. ...

Elev transportat de urgență la spital, după ce a primit un sendviș stricat și plin de insecte în cadrul programului “Masa Sănătoasă”
23/03/2024 00:24

O situatie extrem de socantă a avut loc la o scoală din Mehedinti! Un părinte a semnalat că fiul său a primit, in cadrul programului "Masă Sănătoasă", un sendvis stricat si infestat cu insecte. După ...

Desființare bacalaureat. Mircea Badea, reacție după reportajul DC News: Motivul pentru care îți folosesc geografia și poezia învățate la liceu când vei lucra la corporație
23/03/2024 00:04

O asociatie de elevi din Constanta doreste desfiintarea Bacalaureatului pentru că „ar fi irelevant”, unul dintre motivele principale fiind pregătirea inadecvată pentru piata muncii. „Păi si dacă n ...

Încep înscrierile în învățământul primar
20/03/2024 12:53

Cererile de inscriere in invăţămantul primar se vor putea depune, in prima etapă, in perioada 11 aprilie - 14 mai, potrivit calendarului anunţat miercuri de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, acesta urmand ...

George Damian explică disoluția unui examen de aproape 100 de ani: Bacalaureatul. Ce a fost acest examen și ce-a ajuns?
19/03/2024 00:03

Istoricul si ziaristul George Damian a explicat, pe blogul său, ce a fost si ce-a ajuns examenul de Bacalaureat, in contextul in care o asociatie de elevi din Constanta a cerut abolirea acestuia. Damian arat ...

Ora Pământului, celebrată de peste 10.000 de copii
18/03/2024 17:25

  Peste 10.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi se vor reuni, simultan in toată ţara, sambătă, in intervalul orar 20,30 - 21,30, pentru a marca Or ...

„În lipsa elementelor de bază în ale învățatului este greu să faci educație”
17/03/2024 21:12

Alimentatia este aspect esential pentru sănătatea si bunăstarea tuturor, de aceea educatia in acest domeniu are un rol crucial in formarea viitorilor specialisti care vor contribui la imbunătătirea calită ...

Educația senzorială. Învățând prin simțuri
14/03/2024 09:45

Într-un peisaj educativ in continuă schimbare si adaptare, educatia senzorială se defineste ca o abordare inovatoare si deosebit de eficientă in dezvoltarea copiilor. Prin integrarea simturilor in proc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei