Bâlbe şi panică la „Cuza”
Dimensiune font:
* cercetătorii au crezut că vor rămâne şomeri, în momentul în care au fost puşi să semneze un act adiţional la contractul de muncă * conducerea universităţii susţine că, de fapt, dorea să accentueze clauzele finanţării activităţii de cercetare
Un document pentru cercetătorii de la „Cuza” a stârnit un adevărat val de proteste împotriva conducerii universităţii. Cercetătorilor li s-a dat spre semnare un act adiţional pe care orice specialist în dreptul muncii l-ar fi putut interpreta ca pe o modificare a contractului de muncă pe durată nedeterminată, în contract pe durată determinată. „Marea majoritate a cercetătorilor de la Universitatea Cuza primesc un salariu de mizerie, aproximativ 1.300 de lei pe lună, depun eforturi considerabile pentru a creşte imaginea instituţiei pe plan naţional şi internaţional, iar în cele din urmă sunt obligaţi să semneze un astfel de act adiţional, prin care se dau singuri afară după trei ani, începând cu 1 mai 2013”, s-a plâns unul dintre cei vizaţi, sub rezerva anonimatului. Spaima cercetătorilor este justificată, întrucât o mare parte sunt angajaţi deja de peste patru ani.
Toată lumea îşi păstrează serviciul
În replică, şefii universităţii îşi asumă eroarea redactării actului, dar sunt, în egală măsură, dezamăgiţi de reacţiile iscate. „Nu rezultă de nicăieri că ei vor fi concediaţi sau vor fi supuşi nu ştiu căror restricţii sau măsuri punitive, după cei trei ani de finanţare. E o confuzie pe care eu, personal, am făcut-o, între condiţiile contractului de muncă şi clauzele finanţării activităţii de cercetare. Sunt surprins de turnura pe care au luat-o lucrurile, dar vă asigur că vom remedia situaţia”, a declarat Vasile Işan, rectorul Universităţii „Al. I. Cuza”. (Anda Pintilie)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
dsa
Jun 11, 2013
afara cu toti imputitii de la cuza. niste gunoaie avare dupa bani sunt majoritatea "profesorilor". nu au nici o legatura cu predatul. vreti sa vedeti ce note pun? cum trec doar 3 persoane din 150? intrebati de "doamna zait" sau de "domnul" munteanu - feaa. niste frustrati cu aere, mari profesori de la cuza !! pacat !
Adauga comentariul tau