Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Asachi” a primit Crucea Casei Regale
Dimensiune font:
Miercuri, 25 octombrie 2017, în Sala Tronului, la Palatul Regal din Bucureşti, a avut loc Ceremonia de decorare a 14 personalităţi, instituţii de cultură şi de învăţământ din ţară.
În numele Majestăţii Sale Regele Mihai I, festivitatea a fost oficiată de custodele Coroanei, Principesa Margareta, în prezenţa Alteţelor Regale, Principele Radu şi Principesa Maria. Întâiul Institut de arte şi meşteşuguri înfiinţat la Iaşi, la 1 iulie 1840, azi Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, a primit decoraţia Crucea Casei Regale a României pentru că reprezintă unul dintre modelele educaţiei tehnice preuniversitare din România şi, de-a lungul anilor, şi-a adaptat oferta educaţională la nevoile pieţei muncii, păstrându-şi astfel relevanţa în cadrul sistemului educaţional românesc. Decoraţia onorează, de asemenea, personalităţile care s-au format pe băncile sale şi au contribuit la ştiinţa şi inventica românească. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau