Concurs pe teme europene, pentru elevi şi studenţi
Dimensiune font:
Studenţii de la Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării au aflat ieri despre lansarea campaniei-concurs „Europa jurnaliştilor din amfiteatre”. Aceştia pot realiza, până pe 10 mai, materiale de presă video, audio şi online, pe subiecte europene de interes. Premiul este destul de ademenitor, întrucât câştigătorii vor participa la o vizită de studiu de cinci zile la Bruxelles, în luna septembrie. „Urmărim să le arătăm viitorilor jurnalişti că temele europene pot fi interesante, dacă ei se documentează şi dacă ştiu cum să le abordeze. Le mai arătăm că temele europene sunt relevante pentru România şi încercăm să îi determinăm să decidă ei, de fapt, care teme sunt de actualitate şi sunt importante”, a explicat Mihai Roşioru, ofiţer de presă la Reprezentanţa Comisiei Europene din România.
Tot ieri, elevii şi profesorii de la Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii şi cei de la Liceul Tehnologic „Ionel Teodoreanu” din comuna Victoria s-au întâlnit cu promotorii campaniei „Europa, casa noastră”. Lor le-a fost prezentat concursul „Lider european”. Pe scurt, competiţia îi încurajează pe liceeni să identifice probleme ale comunităţii în care trăiesc şi să implementeze proiecte pentru rezolvarea acestora. Premiile vor consta în bani şi în 25 de excursii la Bruxelles. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau