Congres cu tradiție la Universitatea de Medicină
Dimensiune font:
În Iași a avut loc, săptămâna aceasta, unul dintre cele mai importante evenimente organizat de Societatea Studenților Mediciniști din Iași în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iași, Congresul Internațional pentru Studenți și Tineri Medici – Congressis 2016.
Ajuns la cea de-a XIII-a ediție, congresul a reunit peste 700 de participanți sub motto-ul „Medicina: descoperă, înțelege, evoluează” („Medicine: discover, understand, evolve”). Evenimentul se adresează studenților și tinerilor medici interesați să descopere spectrul larg al activității medicale. În cadrul evenimentul, tinerii au putut intra în contact cu experiența vastă a cadrelor universitare de renume prin participarea la conferințe și workshopuri. De asemenea, studenții au prezentat lucrări ce au tratat subiecte actuale ale practicii medicale, sesiunile științifice fiind jurizate de către cadrele didactice de la UMF, iar la final, lucrările care au arătat o contribuție științifică remarcabilă au fost premiate. Diana MOLDOVANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau