Copiii, abandonați pentru voturi: Doi secretari de stat la Educație și-au luat concediu pentru a face campanie electorală

download

Dimensiune font:

| 13-09-2020 20:24

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că în acest moment în care elevii revin la școală în plină pandemie de coronavirus, doi secretari de stat din minister se află „în concediu de odihnă” pentru a desfășura „alte activitati având în vedere că suntem în campanie electorală”.

Cei doi sunt:

Secretarul de stat pentru invatamantul preuniversitar, Luminița Barcari. Ea este candidat PNL la președinția Consiliului Județean Ialomița.
Secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și Proiecte europene: Lucian Dragoș Rădulescu. El este candidat PMP la primăria Ploiești.
„Secretarul de stat pentru invatamantul preuniversitar dar si un alt secretar de stat din Ministerul Educației si-au luat concediu de odihna pentru a putea desfasura alte activitati avand in vedere ca suntem in campanie electorala. Este vorba de dna Luminita Varcari si dl Radulescu Dragos”, a declarat Monica Anisie.

Ministrul a precizat în acest context că „atat eu cat si colegii mei din cadrul ministerului Educației am facut toate eforturile ca anul scolar sa inceapa in cele mai mai bune conditii”. „Suntem o echipa care lucreaza pentru începerea anului scolar. Consider ca toate activitatile au fost realizate pentru deschiderea cursurilor in spatiul scolii”, a mai declarat Monica Anisie. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:05

IASI- Încă 16 clase intră în scenariul roşu: 11 sunt de la un cunoscut colegiu
31/10/2020 10:56

 16 clase de elevi de la trei unităţi şcolare vor trece in scenariul roşu după ce trei cadre didactice au fost confirmate pozitiv la testarea pentru Covid-19. Astfel, in cursul zilei de ieri, structur ...

Numarul scolilor aflate in scenariul rosu a trecut de 3.600
30/10/2020 20:29

Alte peste 200 de unitati de invatamant au trecut in scenariul rosu, astfel ca numarul total al celor care desfasoara cursuri exclusiv online a trecut de 3.600, conform datelor centralizate de Ministerul Educat ...

 Transport gratuit pentru elevii din toată țara
30/10/2020 16:39

  Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede gratuitate la serviciile publice de transport ...

 Un colegiu și două școli din Galați, plasate în scenariul roșu
30/10/2020 12:06

  Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a adoptat mai multe decizii prin care un colegiu, două şcoli gimnaziale şi două clase au fost plasate in scenariul roşu, au informat, viner ...

Situatie tot mai critica in invatamantul iesean! Inca 9 scoli au cerut suspendarea cursurilor
30/10/2020 09:08

 Avand in vedere prevederile Ordinului comun nr 5487/1494/2020, in urma confirmării pozitive cu COVID-19 a 3 elevi si a 6 cadre didactice, 9 unităţi de invăţămant preuniversitar din judeţul Iaşi au ...

Centru de excelență online, inițiat de membrii echipei CyLiis Peppers de la Liceul de Informatică
28/10/2020 20:45

Misiunea atelierelor de robotică CyLiis nu s-a oprit niciodată doar la construirea de roboti performanti si inovativi, ci a continuat constant promovarea valorilor STEM, prin organizarea de activităti in sco ...

USAMV acordă burse pentru studenți din șase state europene
28/10/2020 20:43

* studenti din Republica Moldova, Ucraina, Turkmenistan, Ucraina si Grecia primesc burse pentru performante academice * universitatea acordă peste 1.200 de burse, ceea ce reprezintă 40 la sută din numărul t ...

Proiect european inedit la Liceul de Informatică
26/10/2020 21:03

Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” isi diversifică din nou aria de preocupări educationale prin implicarea unuia dintre profesorii scolii intr-un proiect european care isi propune s ...

 2.200 de școli nu au conexiune la Internet
26/10/2020 12:34

  Aproximativ 2.200 de clădiri in care functionează unităti de invătămant din tară nu au conexiune la internet, a declarat luni ministrul Educatiei, Monica Anisie. Potrivit ministrului Educatie ...

 Peste 10.000 depersoane înscrise la RIUF. Elevi de liceu, studenți,  profesori sau părinți sunt interesați de educația peste hotare
26/10/2020 12:25

  Joi, 29 octombrie, intre 12:00 si 18:00, la editia online RIUF – The Romanian International University Fair, sunt asteptati peste 10.000 de elevi de liceu, studenti, dar si profesori sau părinti. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei