„Cuza” strânge cureaua
Dimensiune font:
Universitatea ieşeană anunţă pentru noul an 300 de posturi în minus şi mai puţini profesori asociaţi.
Membrii Senatului Universităţii „Al. I. Cuza” s-au reunit ieri în şedinţă, pentru prima dată în acest an universitar. Cele mai importante aspecte ale întâlnirii au ţinut de avizarea planurilor de învăţământ, a statelor de funcţiuni şi a listei profesorilor asociaţi.
Dacă în situaţia planurilor de învăţământ nu a fost nimic spectaculos, în ceea ce priveşte statele de funcţii se încercă diminuarea numărului de posturi cu 300. „Un motiv este scăderea uşoară a numărului de studenţi, la masterat. Apoi, vorbim despre creşterea normelor didactice, având în vedere dificultăţile financiare ale momentului şi despre mărirea, acolo unde este posibil, a numărului de studenţi din formaţiile de studiu”, a explicat Constantin Rusu, preşedintele Senatului. Acest lucru nu înseamnă demiterea personalului ci, aşa cum unii angajaţi s-au obişnuit deja – mai multă muncă pe bani mai puţini. În ceea ce priveşte numărul de cadre didactice asociate, discuţiile vor continua la începutul săptămânii viitoare. „Pentru a micşora costurile, ar trebui ca numărul cadrelor didactice să fie din ce în ce mai mic. Pe de altă parte, prestigiul şi autoritatea se realizează şi prin cooptarea unor specialişti”, a mai spus Constantin Rusu. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau