De ce rămân neocupate locurile pentru romi la facultate
Dimensiune font:
12 tineri romi s-au înscris şi au fost acceptaţi pe locurile special desinate lor, la facultăţile din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”. Dintre aceştia, 11 sunt la buget, acceptaţi din prima etapă, iar al 12-lea candidat este la taxă, pentru că s-a înscris în a doua etapă. Cea mai mare medie, 8.75, a fost pentru un proaspăt student de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. La polul opus, cea mai mică medie este 5.97 la Facultatea de Drept. Un paradox, aproape, este faptul că studentul de la taxă a intrat, tot la Drept – cu 8.65. Alţi candidaţi au optat pentru facultăţile de Litere, Matematică, Educaţie Fizică şi Sport, Economie şi Administrarea Afacerilor, Filosofie.
În total, la „Cuza” au fost scoase la concurs, pentru tinerii de etnie romă, 35 de locuri la buget şi 15 la taxă. „Locurile nu se ocupă, pentru că majoritatea dintre noi, puţinii ţigani care urmăm facultatea, preferăm să intrăm prin propriile forţe, pe locurile pentru toată lumea. Nu e bine să avem privilegii sau să ieşim prea tare în evidenţă”, a povestit Mihaela, o tânără romă, obişnuită să fie marginalizată din cauza etniei sale. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau