Elevii de clasa a II-a susţin probele de citire din cadrul Evaluării naţionale

7401_600x315_2

Dimensiune font:

| 26-05-2021 08:45

 Probele de citire la Limba română şi Limba maternă (pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale) din cadrul evaluării pentru clasa a II-a sunt programate miercuri.

 


Proba de Matematică este programată joi, în timp ce proba de Limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura vineri.
"Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi", precizează Ministerul Educaţiei.

Testele sunt elaborate de Centrul Naţional pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

"Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate", mai precizează sursa citată.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

De anul viitor, elevii vor avea burse mai mari. În 2023, bugetul va fi de 10 ori mai mare pentru burse decât în 2020
08/08/2022 10:45

Ministrul Educaţiei Sorin Cimpeanu susţine că bursele elevilor vor reprezenta un pilon important in noile legi ale Educaţiei, mai ales pentru reducerea abandonului şcolar. Începand cu anul viitor, ...

Un profesor a raportat la ANAF un venit de 60.000 euro din meditații
06/08/2022 22:58

Un profesor din Arad este campion la venituri realizate din meditatii. El a raportat la ANAF cel mai mare venit obtinut din meditatii, in 2021, conform unei statistici făcute de DGFP Timisoara. Profesorul ...

Schimbări radicale în școli din toamnă. Care sunt diferențele majore față de anii trecuți
02/08/2022 12:33

Elevii si copiii de grădinită incep anul scolar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit ordinului publicat in Monitorul Oficial din luna aprilie, scrie edupedu.ro. Anul scolar 2022-2023 are o durată de ...

Admitere la liceu 2022. Când pot fi depuse cererile pentru cea de-a doua etapă de înscriere
02/08/2022 12:03

Cererile pentru inscrierea la cea de-a doua etapă de admitere la liceu pot fi depuse in perioada 1-3 august 2022, conform calendarului oficial. După prima etapă de repartizare in invătămantul liceal, m ...

Rectorul Universității din București sare la gâtul ministrului Educației
01/08/2022 14:14

Universitatea Bucuresti nu poate sustine un proiect de lege care nu are o viziune privind promovarea invătămantului de calitate si a cercetării fundamentale si perpetuează sistemul inechitabil de finantare ...

Ce este „portofoliul educațional personalizat”, care va fi obligatoriu
29/07/2022 14:00

  Noua lege a Educatiei, aflată in dezbatere publică, prevede existenta unui „portofoliu personal educational” pentru fiecare elev in parte. Acesta va contine informatii legate de notele obt ...

70% dintre profesorii candidaţi au promovat definitivatul
29/07/2022 08:48

Rezultatele finale obţinute de cadrele didactice la definitivare: 69,15% este rata de promovare inregistrată la examenul naţional pentru definitivare in invăţămant (sesiunea 2022) - inainte de contesta ...

Prima țară din UE care anunță că nu mai are spații de cazare: Studenții străini sunt sfătuiți să rămână în țările lor
26/07/2022 00:31

Universităţile olandeze au făcut apel la studenţii din străinătate să rămană acasă dacă nu reuşesc să găsească unde să stea in oraşele olandeze care se confruntă cu crize drastice de locuri de ...

Prof. dr. Vlad Ciurea, despre emoţiile care blochează creierul:
25/07/2022 11:37

Putem să fugim de orice, insă niciodată nu putem să fugim de gandurile noastre şi emotiile pe care ele le pot genera. Emotiile sunt forma prin care psihicul nostru ne trimite mesaje. Este firesc să sim ...

La UMF s-a intrat şi cu nota 5
25/07/2022 07:24

La trei dintre cele zece specializări de la Universitatea de Medicină si Farmacie „Gr.T.Popa” din Iasi s-a intrat cu nota 5 la studiile bugetate de sistemul de stat. La specializările Medicină ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei