Etică impusă cu forţa pentru unii profesori

default

Dimensiune font:

| 13-05-2013 05:00

* ieri a fost ultima zi de dezbateri oficiale pentru noile modificări la Codul de Etică pentru învăţământul preuniversitar * acestea stârnesc controverse, dar readuc în discuţie şi firescul necesar în cariera de dascăl

Reacţii dintre cele mai diverse au început să apară, după ce reprezentanţii Ministerului Educaţiei au publicat noile modificări din Codul de Etică pentru învăţământul preuniversitar. Oficial, ieri a fost ultima zi în care modificările au mai fost supuse dezbaterii publice. Ele ponderează, într-o oarecare măsură, anumite decizii sau porniri ale cadrelor didactice.

Fustangiii, la control!

Printre altele, se interzic agresiunile fizice şi tratamentele umilitoare asupra elevilor, abuzul sexual, emoţional sau spiritual, relaţiile sexuale cu elevii, inclusiv cele consensuale. „Orice om de bun simţ ştie aceste reguli şi le aplică!”, s-a mirat o profesoară, la început de carieră. Colegi mai în vârstă zâmbesc amar: „Dar, pe noi cine ne protejează de elevi?...”
Toate răspunsurile sunt, undeva, la mijloc. Căci, din păcate, nu trăim într-o lume ideală, în care şi legile nescrise să se respecte. „Sunt de acord să existe un cod etic, având în vedere derapajele pe care le-am avut în ultima perioadă în cadrul şcolilor. Cu regret trebuie s-o spunem, sunt colegi de-ai noştri care au uitat menirea lor în unitatea şcolară. Atunci, trebuie un cod etic – pentru acea minoritate care nu ne face cinste. Pentru acea minoritate, nu pentru marea masă de profesori, care ştiu care e rolul lor la şcoală”, a accentuat Violeta Amariei, liderul Alianţei Sindicale „Gh. Asachi”.

Meditaţiile cu proprii elevi - interzise

Dintre toate, însă, cea mai arzătoare şi mai controversată dintre reguli pare a fi aceea care interzice meditaţia cu elevi ai clasei, în care profesorul să primească foloase financiare. „Fata mea este în clasa a III-a. Din clasa a V-a, vreau să ajungă la un colegiu de elită, motiv pentru care am început deja pregătirea. Deocamdată, cu învăţătoarea de la clasă – pentru că îmi este prietenă”, recunoaşte mama unei fetiţe. Deşi pare mai accesibil să înveţi cu omul pe care îl cunoşti deja, acest lucru ar putea crea, în viitor, probleme. Mai ales că veşnica problemă de la clasă există deja, atunci când profesorul care meditează un elev nu mai îndrăzneşte să-i dea, apoi, note mai mici acestuia – deşi le-ar merita. „Codul acesta e ca şi o altă legislaţie, un alt act normativ pe care trebuie să-l îndeplinesc. Că aşa, ar trebui să spun că nu-mi trebuie Legea Educaţiei, că nu mai vreau Constituţie. Orice stat de drept trebuie să fie reglementat prin acte normative”, a întărit ideea Violeta Amariei.
Prin urmare, introducerea codului etic nu ar însemna decât intrarea într-o oarecare normalitate. Singura condiţie este ca regulile, oricât de simple sau de supărătoare ar fi – să se şi respecte. (Anda Pintilie)

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:05

Numarul scolilor aflate in scenariul rosu a trecut de 3.600
30/10/2020 20:29

Alte peste 200 de unitati de invatamant au trecut in scenariul rosu, astfel ca numarul total al celor care desfasoara cursuri exclusiv online a trecut de 3.600, conform datelor centralizate de Ministerul Educat ...

 Transport gratuit pentru elevii din toată țara
30/10/2020 16:39

  Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede gratuitate la serviciile publice de transport ...

 Un colegiu și două școli din Galați, plasate în scenariul roșu
30/10/2020 12:06

  Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a adoptat mai multe decizii prin care un colegiu, două şcoli gimnaziale şi două clase au fost plasate in scenariul roşu, au informat, viner ...

Situatie tot mai critica in invatamantul iesean! Inca 9 scoli au cerut suspendarea cursurilor
30/10/2020 09:08

 Avand in vedere prevederile Ordinului comun nr 5487/1494/2020, in urma confirmării pozitive cu COVID-19 a 3 elevi si a 6 cadre didactice, 9 unităţi de invăţămant preuniversitar din judeţul Iaşi au ...

Centru de excelență online, inițiat de membrii echipei CyLiis Peppers de la Liceul de Informatică
28/10/2020 20:45

Misiunea atelierelor de robotică CyLiis nu s-a oprit niciodată doar la construirea de roboti performanti si inovativi, ci a continuat constant promovarea valorilor STEM, prin organizarea de activităti in sco ...

USAMV acordă burse pentru studenți din șase state europene
28/10/2020 20:43

* studenti din Republica Moldova, Ucraina, Turkmenistan, Ucraina si Grecia primesc burse pentru performante academice * universitatea acordă peste 1.200 de burse, ceea ce reprezintă 40 la sută din numărul t ...

Proiect european inedit la Liceul de Informatică
26/10/2020 21:03

Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” isi diversifică din nou aria de preocupări educationale prin implicarea unuia dintre profesorii scolii intr-un proiect european care isi propune s ...

 2.200 de școli nu au conexiune la Internet
26/10/2020 12:34

  Aproximativ 2.200 de clădiri in care functionează unităti de invătămant din tară nu au conexiune la internet, a declarat luni ministrul Educatiei, Monica Anisie. Potrivit ministrului Educatie ...

 Peste 10.000 depersoane înscrise la RIUF. Elevi de liceu, studenți,  profesori sau părinți sunt interesați de educația peste hotare
26/10/2020 12:25

  Joi, 29 octombrie, intre 12:00 si 18:00, la editia online RIUF – The Romanian International University Fair, sunt asteptati peste 10.000 de elevi de liceu, studenti, dar si profesori sau părinti. ...

Veste bombă pentru elevi -  tezele ar putea dispărea în anul școlar 2020-2021
26/10/2020 11:34

  Ministrul Educatiei, Monica Anisie, spune că se ia in calcul varianta ca in acest an scolar să se renunte la teze, anuntă Digi24. În prezent, 2500 de scoli din Romania sunt acum in scenariul ro ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei