Evenimente caritabile şi „porţi deschise” la Colegiul „Racoviţă”

default

Dimensiune font:

| 21-02-2017 06:33

 Una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din Iași își prezintă oferta educațională *săptămâna este completată de evenimente caritabile de mare anvergură găzduite de aceeași instituție de învățământ 

 

 În prag de primăvară, Colegiul Naţional ,,Emil Racoviţă” îşi deschide porţile tuturor elevilor şi părinţilor care vor să cunoască atmosfera de studiu şi cadrele didactice din prestigioasa unitate de învăţământ. Mai exact, mâine, 22 februarie (între orele 16:00 – 19:00) şi sâmbătă, 25 februarie (între orele 10:00 – 13:00), reprezentanţii instituţiei organizează „Zilele porţilor deschise”, eveniment dedicat prezentării şcolii. „Zilele Porţilor Deschise invită la dialog elevii claselor a IV-a, părinţii lor şi profesorii colegiului, demonstrând că, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi succesul lor în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită”, au transmis organizatorii.

Citește și Calculatoarele universităţilor, mutate în şcolile rurale

Fii tu cel care dă tonul!”

Instituţia de învăţământ va găzdui astăzi, 21 februarie, un alt eveniment deosebit de important. Este vorba despre licitaţia caritabilă „Fii tu cel care dă tonul!”, eveniment din cadrul proiectului „Voci la unison”. „Eveniment inedit în contextul activităţilor şcolare, ne propunem să facem din licitaţia caritabilă mult mai mult decât o acţiune de strângere de fonduri: un mijloc de a consolida solidaritatea între membrii comunităţii racoviţiste, de a contribui la cultivarea sentimentului de implicare activă în viaţa şcolii şi, mai ales, de a populariza în Colegiul Racoviţă şi în afara sa copiii şi adolescenţii talentaţi pe care îi avem. Toate acestea vin din convingerea că astfel de activităţi au un rol formativ imediat şi un impact direct asupra personalităţii şi atitudinii elevilor pe care îi educăm, încercând să-i pregătim pentru viaţă, pentru o lume mai bună şi mai frumoasă”, au declarat reprezentanţii Colegiului „Emil Racoviţă”. Obiectele puse în vânzare reprezintă produse artistice ale elevilor şcolii (desene, picturi, grafică, fotografii) sau obiecte de artă donate de părinţi şi de profesori, evenimentul fiind coordonat de artistul plastic Ileana Ştefănescu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
"EuroBusiness LRJ" S.P.R.L., in calitate de lichidator judiciar al debitoarei "FANYON" S.R.L., conform Hotărârii nr.120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 05.08.2021, 12.08.2021, 19.08.2021, 26.08.2021, 02.09.2021, 09.09.2021, 16.09.2021, respectiv 23.09.2021, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd.Magheru, nr.31, et.1, cam.25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobile, proprietatea debitoarei: BUNURI IMOBILE, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA), Proprietate imobiliară, cu destinație industrială, situată în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 96,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, nr. cad. 77045,CF nr. 77045 a Mun. Brăila și Construcția C1-grup social, nr. cad. 77045-C1, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, Sc la sol=93,00 mp și Sc desf=279,00 mp, cu regim de înălțime S+P+1E; 16.869,65. Proprietate imobiliară, cu destinație industrială,s ituată în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, CF nr.72141 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 580,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, nr.cad.3362, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Construcția C1-spațiu producție și sediu, nr.cad.3362-C1, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=367,89 mp și Sc desf=735,78 mp, cu regim de înălțime P+1E,Construcția C2-centrală electrică, nr.cad.3362-C2, CF nr.72141a Mun. Brăila, Sc la sol=13,99 mp, cu regim de înălțime P și Construcția C3-atelier, nr.cad.3362-C3, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=36,67 mp, cu regim de înălțime P. 37.667,00. Proprietate imobiliară, teren și construcții cu destinație nerezidențială, situată în Localitatea Eforie Sud, Str. Eternității nr.1, Jud. Constanța, CF nr.102530 a localității Eforie Sud, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 950,00 mp din acte (972,00 mp măsurat), amplasat în Loc.Eforie Sud, Str. Eternității, nr.1, Jud. Constanța, CF nr. 102530 a localității Eforie Sud, nr.cad.102530, Construcția C1(construcție fără acte)-locuință, nr.cad.102530-C1, Sc=123,00 mp, Construcția C2(construcție fără acte)-magazie, nr.cad.102530-C2, Sc=8,00 mp, Construcția C3(construcție fără acte)-spații cazare, nr.cad.102530-C3,Sc=32,00 mp, Construcția C4-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4, Sc=43,00 mp, Construcția C5-umbrar, nr.cad.102530-C5, Sc=26,00 mp, Construcția C6-grup sanitar, nr.cad.102530-C4, Sc=10,00 mp; Construcția C7-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4,Sc=6,00 mp, Construcția C8-spații de cazare, nr.cad.102530-C8, Sc=90,00 mp, Construcția C9-magazie, nr.cad.102530-C9, Sc=5,00 mp, Construcția C10-spațiu comercial și locuință, nr. cad.102530-C10, Sc=57,00 mp și Construcția C11(construcție fără acte)-spații de cazare, nr.cad.102530-C11, Sc=58,00 mp. 69.831,65. Prețurile nu includ TVA, urmând a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, (alin.2),l it.F, din Codul Fiscal,în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON,deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini,urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail :vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro. Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activelor imobile este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, 0729.292.746, mail: vanzari@lrj.ro, office.is@lrj.ro, telefon:0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail:paula.stoian@fanyon.ro.
Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1445/103/2018, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Casa Scutaru” S.R.L., cu sediul în municipiul Piatra Neamţ, str. Grigore Ureche, bl. G3, et. 3, ap. 71, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Valoare -lei-, 1. Tractor articulat forestier 690 OP, 98.460,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile scoase la vânzare este cel de mai sus. Vânzarea se va face conform hotârârilor adunării creditorilor din data de 05.05.2021 şi 02.06.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc începând cu data de 02.08.2021, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe de licitaţie publică cu strigare la un interval de 7 zile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8766/99/2017 (527/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Kolado” S.R.L., cu sediul în sat Dancu, str. Daliei nr. 70, bl. D3, sc. A, et. 3, ap. 13, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Componenţa, Valoare -lei-, 1. Bunuri mobile, Echipamente şi utilaje, 90.670,00, 2. Bunuri mobile, Mijloace de transport, 62.700,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunrile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 10.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Sute de copii şi adulţi ieşeni, din nou la şcoală!
31/12/2019 00:05

Grupurile ţintă implicate in proiectul „A doua şansă” sunt reprezentate, la Iaşi, de 60 de copii antepreşcolari şi 200 de copii preşcolari care se află in situaţie de risc educaţional, 48 ...

Bacalaureat 2020. Cum arată calendarul complet pentru examenul din vară
16/12/2019 13:47

Cu gandul la examenele care ii asteaptă, elevii asteaptă cu sufletul la gură vesti despre Bacalaureatul, din 2020. Ministerul Educatiei, prin Centrul National de Evaluare si Examinare, a publicat calendarul ...

Rectorul Politehnicii Bucureşti: România are nevoie în următorii 10 de ani de 400.000 de ingineri
14/12/2019 18:54

 Rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat că Romania are nevoie in următorii 10 de ani de 400.000 de ingineri „faţă de ce produce astăzi”, potrivit progn ...

Scutiri Educație Fizică. Răzvan Buşneag, directorul INMS, semnal de alarmă: Este ilegal!
14/12/2019 18:16

Lectorul Răzvan Buşneag, directorul Institutului Naţional de Medicină Sportivă, a tras un semnal de alarmă, privind scutirile scolare de la Educatie fizică si Sport, in cadrul evenimentului "UPGRADE ...

PROFESORII SUNT DE AZI FUNCȚIONARI PUBLICI. CE EFECTE ARE TRECEREA LA STATUTUL DE AUTORITATE PUBLICĂ
11/12/2019 20:57

Profesorii sunt de azi pe lista functionarilor, a decis Senatul. Ca urmare cadrele didactice pot fi considerate victime ale ultrajului. Proiectul urmează să fie promulgat de preşedintele Klaus Iohannis. & ...

Lecțiile 3D, viitorul în Educație. Realitatea virtuală îi ajută pe elevi să învețe mai ușor
11/12/2019 10:52

Lectii 3D. Acesta este viitorul in Educatie, sustin reprezentantii Editurii Didactice si Pedagogice, care au incheiat un parteneriat cu o companie internatională pentru lectii gratuite timp un an. Demonstratii ...

Educația antreprenorială ar putea deveni disciplină opțională în școli și licee
11/12/2019 10:16

Elevii vor putea invăta cum să-si construiască o afacere si cum să o facă profitabilă De anul viitor in scoli si licee vor fi introduse cursuri optionale de educatie antreprenorială. Iar oamenii de aface ...

Ministrul Educaţiei anunţă modificări la examenul de BACALAUREAT: Vor fi subiecte care
11/12/2019 08:52

Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a anunţat că subiectele de la examenul de Bacalureat vor suferi modificări. Acestea insă nu se vor schimba in acest an şcolar. "Pentru anul acesta scolar, nu se p ...

Copilul care urma să devină luna aceasta cel mai tânăr absolvent de facultate din istorie a fost retras de părinți de la studii. Ce s-a întâmplat
10/12/2019 17:16

 Copilul belgian in varstă de 9 ani ce era pe cale să devină cel mai tanăr absolvent de facultate din lume a renuntat la studiile de la Universitatea olandeză din Eindhoven din cauza unei dispute priv ...

Cine este noul secretar de stat la Ministerul Educaţiei
10/12/2019 11:47

Actualul secretar general al PMP Prahova, Lucian Dragos Rădulescu a fost numit in funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit unei decizii publicate in Monitorul Oficial in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei