Iaşul are singurul Centru de Etică şi Politici de Sănătate din Europa
Dimensiune font:
La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) Iaşi a fost lansat Centrul de Etică şi Politici de Sănătate, unic în România şi în întreaga Europă. Acesta va acorda consultanţă în domeniu, pentru decidenţii din ţară şi de pe tot continentul. Realizarea a fost posibilă în cadrul proiectului „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate”. Proiectul, recent încheiat, a avut o valoarea de aproximativ 14 milioane de lei şi a depăşit cu mult obiectivele propuse iniţial. Astfel, el s-a adresat unui număr de 40 de cercetători asistaţi financiar, la care s-au mai adăugat patru voluntari. Au fost asumate 20 de lucrări ştiinţifice şi s-au prezentat 313. De asemenea, s-a anunţat publicarea a 110 lucrări, ca în final să fie nu mai puţin de 306. Iar acestea nu sunt decât câteva exemple. „Consider că acest proiect este o etapă semnificativă în conturarea viitoarelor politici de sănătate din ţara noastră. Este un domeniu important şi încă puţin dezvoltat în România, iar faptul că acest proiect şi-a propus şi a reuşit crearea unei reţele de cercetare la nivel naţional, conectată internaţional, îmi dă speranţe că vom reuşi să recuperăm mult mai repede decalajul în problema cunoaşterii şi aplicării principiilor bioeticii în ţara noastră. Este un subiect care interesează în mod egal atât medicul, cât şi pacientul”, a declarat Vasile Astărăstoae, rectorul UMF. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau