Ileana Mirescu:Dezamăgiri pe bandă la un liceu bun din București. „Profesorii fie nu ajung la ore, fie stau pe telefon. Copilul merge la școală aproape degeaba”

Visam ca în liceu să aibă niște dascăli care să înțeleagă cât de importantă este această perioadă, care să le fie mentori, să fie conștienți de rolul pe care îl au în viața unor tineri în formare. Se pare că m-am uitat la prea multe filme.

Am luptat pentru un liceu bun din București, pentru ca acum să constat că totul a fost o iluzie: copilul meu merge la liceu (aproape) degeaba. Bucuria admiterii la o școală bună s-a stins încet-încet, până când am ajuns să ne întrebăm de ce se face atâta vâlvă în jurul examenului de Evaluare Națională. Dacă la un liceu unde se intră cu medie peste 9 este o atmosferă atât de relaxată, mă întreb ce se întâmplă în cele considerate slabe. Clasa a 9-a nu este deloc așa cum ne imaginam.

La începutul anului școlar, în primele zile de licean, se bucura că ”sunt luați încet”, ca să se adapteze la noul lor statut, să își cunoască în tihnă profesorii și colegii. Nici nu aveam cum să punem la îndoială o astfel de strategie. Doar vorbim despre un liceu aflat în primele 30 de București (din 119 licee), unde ultima medie de admitere anul trecut a fost 8,96. Dar lunile au trecut și am rămas tot într-o boemie vecină cu lenea.

Anul trecut, în clasa a 8-a, am luptat din răsputeri să obțină o medie mare ca să ajungă, vezi Doamne, la un liceu bun. Nu este cel mai conștiincios elev, dar a înțeles repede cât de mult contează mediul în care își desfășoară activitatea. A depus un efort considerabil mai mare decât de obicei, noi ne-am desfăcut larg portofelul pentru a plăti meditații, iar rezultatul a fost unul bun. A ajuns la unul dintre liceele foarte bune din zona în care locuim, cu recenzii bune de la profesori și foști și actuali elevi. Ne-am bucurat că este la un profil potrivit cu înclinațiile copilului, cu o limbă străină studiată intensiv. Era scenariul perfect pentru un parcurs cât mai lin către o medie bună la BAC și facultatea dorită.

Nicio zi în care să se facă toate orele

Doar că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din … clasă. Am găsit circumstanțe atenuante profesorilor de la materiile opuse profilului, deși mulți dintre colegii copilului meu au ajuns acolo din cauza mediei, nu pentru că erau pasionați de istorie și științe sociale. Unii vor să meargă în viitor către o facultate tehnică, dar repartizarea electronică i-a adus aici.

Dacă ar fi doar atât ar fi bine. Dar nu se insistă nici pe istorie, nici pe limba română, nici pe altceva. Totul este la un grad de delăsare greu de înțeles. O întrebare legată de modul în care (nu) se face școală a dus la luarea unor măsuri. ”Am auzit că nu sunteți mulțumiți de mine. Stați să vedeți ce urmează!”, le-a spus profesoara ora următoarea. Și au urmat niște note proaste și nimic altceva.

Visam ca în liceu să aibă niște dascăli care să înțeleagă cât de importantă este această perioadă, care să le fie mentori, să fie conștienți de rolul pe care îl au în viața unor tineri în formare. Se pare că m-am uitat la prea multe filme sau trăiam într-o bulă, deși nu știu de unde mi-au venit aceste idei. Prieteni sau cunoscuți de-ai mei cu copii mai mari m-au avertizat că trebuie să cobor cu picioarele pe pământ. Fie că au sau au avut copii în licee din top 10, unde au intrat cu medii peste 9,50, tot la meditații au ajuns. Pentru că altfel se pare că nu se poate.

Liceu bun, doar pe hârtie

În fiecare zi copilul meu vine de școală și îmi spune că s-a dus degeaba. Ba că profesorul a venit la jumătatea orei. Ba că îi pune să citească ce lucrează în clasă, dar stă cu ochii în telefon. Ba că efectiv nu fac nimic. De două săptămâni vinerea nu s-a dus la școală deloc, pentru că din 6 ore 4 nu le făceau și la restul a fost învoită toată clasa

Și-atunci de ce trebuie să ne dăm de ceasul morții în anul Evaluării Naționale? Pentru ce atâția bani investiți în meditații? Pentru ce să terorizezi un copil un an întreg? Da, știu, copiii învață pentru viitorul lor. Sunt perfect de acord. Dar sistemul trebuie schimbat cu totul pentru că altfel îi pierdem pe copiii ăștia. Deja ne pregătim pentru meditații la materiile la care va da BAC-ul și admiterea la facultate, dacă își păstrează planul inițial.

Meditații, meditații, meditații

Nu ai cum să răzbați dacă nu investești sume considerabile într-un învățământ paralel. Probabil că sunt câțiva copii geniali care reușesc pentru că s-au născut foarte înzestrați de natură sau unii foarte determinați. Copilul meu nu vrea să fie olimpic, deși are niște materii care îi plac și la care ar putea face performanță dacă cineva l-ar ghida în acest sens. Oricum, nimeni nu i-a anunțat despre vreo astfel de competiție. Probabil, ar fi mult prea multă bătaie de cap.

Mai este puțin și de termină clasa a 9-a. A fost ca o vacanță, în care a cunoscut tineri de aceeași vârstă, a învățat să meargă cu autobuzul mai departe de casă și-a făcut prieteni. Din păcare, a primit și niște lecții mai puțin plăcute. Cu greu mai pot să îi aduc argumente că dacă muncește mult va avea de câștigat sau că școala este locul unde se va dezvolta și îi va oferi instrumentele necesare pentru a avea un job care să îl împlinească. Am impresia că îi vând iluzii, că îmi mint copilul. Pentru că știu că nu este așa. Primul an de liceu îmi demonstrează că tot la părinți este cheia. Și yala. Și ușa.

Material de Ileana Mirescu pentru totuldespremame.ro