Încă un pas până la înscrierea în clasa pregătitoare

default

Dimensiune font:

| 30-03-2013 05:00

* în anul şcolar următor vor fi cu aproximativ 1.500 de copii mai mult în clasa pregătitoare * şcolile au obligaţia de a organiza o zi a porţilor deschise

Pregătirile pentru înscrierea în clasa pregătitoare sunt pe ultima sută de metri. Spre deosebire de anul trecut, acum experienţa este mai mare. Mai mari sunt, însă, şi efectivele cu care se va lucra. Dacă în acest an şcolar sunt doar 6.328 de elevi ieşeni, în 380 de clase pregătitoare, în 2013/2014 vor fi 7.774 de copii, în 462 de clase. Numărul cadrelor didactice creşte şi el, de la 384, la 470. „Rămâne consecvent planul nostru de şcolarizare, cu alternativele educaţionale Waldorf şi Step by Step. Creşte şi numărul de clase de învăţământ special, de la trei la şase şi, de asemenea, numărul claselor de învăţământ particular, de la 11 la 15”, a explicat Camelia Gavrilă, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi.


Porţi deschise pentru părinţi


Pentru ca părinţii să se familiarizeze cu şcoala pe care o doresc pentru copiii lor, de astăzi şi până pe 5 aprilie, fiecare instituţie de învăţământ are obligaţia de a organiza o zi a „porţilor deschise”. „Recomandarea este ca în şcoală să se vadă sala de clasă pregătitoare actuală, iar dacă vor mai fi şi altele, să fie deschise şi acestea. Să fie prezent învăţătorul de la clasa pregătitoare în curs, pentru a comunica din experienţa dumnealui şi să se explice care e specificul şcolii, atmosfera sau aspecte deosebite pe care le poate oferi şcoala”, a mai spus Camelia Gavrilă. Întâlniri se vor organiza şi la grădiniţe, acolo unde educatoarele coordonatoare au fost deja instruite de către reprezentanţii ISJ cu privire la informaţiile pe care trebuie să le ofere părinţilor. De luni, 1 aprilie, va intra în funcţiune şi telefonul verde – 0800 816 232 – la care părinţii vor putea beneficia de consultanţă şi clarificări. Înscrierile propriu-zise vor avea loc în perioada 2-22 aprilie. (Anda Pintilie)

Evaluare la zece centre din judeţ
Copiii care vor împlini 6 ani după 1 septembrie 2013, pentru care părinţii îşi doresc înscrierea la clasa pregătitoare, trebuie evaluaţi de către specialiştii din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Evaluările se vor face în intervalul 2-19 aprilie, în zece centre din Iaşi, Paşcani, Târgu Frumos şi Hârlău. În Iaşi, centrele sunt la şcolile „B. P. Haşdeu”, „Elena Cuza”, „Alexandru cel Bun”, „N. Iorga”, „Otilia Cazimir”, Colegiul „G. Ibrăileanu”

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei