1invatamant

Dimensiune font:

Încep înscrierile în clasa zero

| 26-02-2019 00:00

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a făcut public ieri calendarul şi metodologia pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2019 – 2020. Astfel, prima etapă de înscriere în clasa zero se va desfăşura în perioada 4 – 22 martie, iar unităţile de învăţământ vor afişa, pe 29 martie, lista copiilor înscrişi. Etapa a doua se va derula în intervalul 2 - 8 aprilie. Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă. Pe 11 aprilie se vor afişa în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectoratelor şcolare lista copiilor înscrişi după a doua etapă.

În clasa pregătitoare se pot înscrie copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2019, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează, în perioada 26 februarie - 20 martie 2019, sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), aceasta realizându-se atât la sediul unităţii, cât şi în diferite centre din judeţ, cu prioritate în grădiniţe.

Părintele poate opta pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie sau la o altă oarecare şcoală. În prima situaţie, copilul este automat înscris, iar pentru varianta unei alte unităţi de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare. Astfel, părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere.

Înscrierile se fac la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte, cererile-tip de înscriere putând fi completate şi validate direct acolo. Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online (procedura va fi disponibilă începând cu data de 4 martie), dar după completarea acestora, părinţii trebuie să meargă la unitatea de învăţământ în care doresc înscrierea copilului pentru validarea cererii.

Acte şi condiţii

Sunt necesare cererea-tip de înscriere (disponibilă începând din 4 martie), copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal (părinţii divorţaţi depun la înscriere şi hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească şi unde a fost stabilită locuinţa minorului), copie şi original al certificatului de naştere al copilului, copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul), alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).

În cazul în care care numărul de copii este superior numărului de locuri, şcolile aplică unele criteriile de departajare. Acestea sunt fie generale (copii cu grad de handicap, orfani, sau cu un frate/soră înmatriculaţi deja în unitatea de învăţământ respectivă), fie specifice. Acestea din urmă sunt aplicate numai dacă nu se reuşeşte departajarea între copii, sunt elaborate de către fiecare unitate de învăţământ în parte şi nu pot fi discriminatorii, respectiv trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale, indiferent de condiţia socială, financiară, indiferent de naţionalitate, rasă, religie, confesiune, sex etc. Daniel BACIU

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
Un ieşean face furori în preliminariile Campionatului European de Securitate Cibernetică
19/05/2020 11:23

* studentul Dominic Roca a realizat un punctaj de 1.932 puncte, fiind intre primii 30 din cei 179 de participanti care au realizat cel puţin un exerciţiu Prima etapă natională a Campionatului European de S ...

Școlile particulare din România își oferă ajutorul pentru    implementarea învățământului online în sistemul public
13/05/2020 10:37

  Scolile particulare din Romania isi oferă ajutorul pentru     implementarea invătămantului online in sistemul public Scolile particulare din Romania invită Guvernul la dial ...

DOCUMENT Cum se încheie mediile elevilor. Măsurile prevăzute de Ministerul Educației pentru reluarea cursurilor
10/05/2020 09:34

 Ministerul Educatiei a aprobat măsurile cu privire la reluarea cursurilor după incheierea stării de urgentă. Asa cum a declarat ministrul Educatiei, vor veni la scoală numai elevii din clasele a VIII ...

Sindicatele din învăţământ nu vor examen de bacalaureat, nici de evaluare!
10/05/2020 08:02

 * „Punctul nostru de vedere este că echivalarea cu media anilor de studii a celor două examene este in acest moment unica optiune fezabilă de a iesi din această dilemă”, a declarat prof. ...

Cum se fac educatia sexuala si religia in scolile din Elvetia. Explicatiile unui medic roman din Zurich
05/05/2020 00:29

 In Romania a devenit obligatorie organizarea in scoli a unor cursuri de educatie pentru viata si pentru sanatate, inclusiv de educatie sexuala, cel putin o data pe semestru. Patriarhia Romana a reactionat ...

Baremele pentru testele de antrenament pentru clasa a VIII-a și clasa a XII-a au fost publicate  AICI
27/04/2020 07:57

 Baremele pentru testele de antrenament pentru clasa a VIII-a si clasa a XII-a au fost publicate pe site-ul Centrului de Evaluare si Examinare. Cu ajutorul acestor bareme elevii se pot autoevalua in privin ...

Zilele Porților Deschise online la USAMV Iași
23/04/2020 22:38

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” organizează, pe 7 si 8 mai, Zilele Portilor Deschise online, eveniment dedicat tuturor elevilor interesati de ofe ...

Admitere online: facultățile își pot alege tipul de test (Consiliul Național al Rectorilor)
20/04/2020 19:51

Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, deputatul PNL Sorin Cimpeanu, a declarat luni la Digi24, despre admiterea online la facultate că tipul de test - grilă, eseu, interviu - va fi ales de fieca ...

USAMV a câştigat o finanţare de peste 2 milioane de lei
30/03/2020 11:33

* Universitatea de Stiinte Agricole si Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi a castigat finantarea pentru toate cele sase proiecte depuse la competitia FDI (Fondul de Dezvoltare In ...

Monica Anisie: Școlile, închise până după Paște
16/03/2020 13:40

Ministrul Educatiei Monica Anisie a anuntat, duminică seară, că scolile răman inchise pană după Paste. Monica Anisie, ministrul Educatiei, a spus că ”in perioada de stare de urgentă, scolile or s ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!