Lecţii de spaimă de la Satana
Un editorial scris cu câva timp în urmă, însă cu multe realități...
Am răsfoit de curând un vraf de ziare în căutarea modificărilor aduse la Legea învăţământului în ultimii 20 de ani. Au fost multe, mult prea multe pentru a le mai înşira aici. Toate se referă la elevi, la manuale, la bugete mai mari sau mai mici. Sunt recomandări privind studiile cadrelor didactice, condiţiile de ocupare a posturilor şi multe chestiuni legate de logistică. Nu scrie nimic despre calitatea morală a cadrelor didactice şi foarte puţin despre starea lor mintală.
Potrivit legii, la fiecare început de an şcolar, cadrele didactice, de la educatori la profesori, de la îngrijitoare şi până la directori, trebuie să treacă prin evaluările psihologice. Demersul este foarte bun nu numai pentru sistemul educaţional, ci şi pentru sănătatea tuturor celor implicaţi direct. Se întâmplă uneori ca viaţa să ne-o ia înainte şi să avem probleme pe care le depăşim mai greu sau deloc, depinde de fiecare. Se întâmplă uneori ca sistemul nostru de valori să fie spulberat şi să ne fie greu să ne restabilim singuri echilibrul, iar un ajutor din partea psihologilor este binevenit. Dacă este oferit corect şi la timp.
Din păcate, lucrurile nu stau aşa, iar la catedră ajung tot felul de oameni care mai mult sperie copii decât îi ajută să crească frumos şi să-i educe. Cu mulți în urmă, într-o comună din Suceava, învăţătorul nu-i lăsa pe copii să cânte şi să danseze pe motiv că viorile sunt lăcaşurile Satanei, dar îi iscodea pe micuţi despre ce fac mama şi tata acasă, în pat ori pe la petreceri. Într-un alt sat, o profesoară de matematică îi stropea pe elevi cu ketchup dacă nu erau cuminţi, îi obliga să mănânce din bucatele gătite de ea (indigeste toate, de au ajuns copiii la spital) şi făcae tărăboi când i se spune că şi pensia pe caz de boală este o alternativă de trai.
O educatoare dintr-o comună vasluiană le-a arătat puştilor ce urât poate face un om la beţie. „Eroina” noastră venea abţiguită la cursuri, atunci când reuşea să coboare din pat, şi le dădea copiilor calmante ca să stea cuminţi, iar ea să-şi vadă de mahmureală. La toate aceste cazuri inspectoratele şcolare au ridicat din umeri. Cei mai ai dracului au dat avertismente verbale, restul au spus că vor sesiza forurile superioare. Nici unul nu s-a gândit să plătească o expertiză psihiatrică şi toţi spun că legea le permite acestor oameni să continue munca la catedră şi să terorizeze copiii.
Revenind la evaluările psihologice, rezultatele sunt foarte bune. Toţi oamenii de la catedră sunt apţi de muncă şi puţini dintre ei au notate câteva recomandări. Realitatea este cu totul alta – la catedre sunt multe persoane cu tulburări emoţionale, cu alcoolism sau chiar boli mintale, dar evaluările psihologice sunt o afacere şi nimănui nu-i convine să-şi piardă clienţii. Toamna, cabinetele de psihologie se bat în oferte ca să câştige cât mai mult de pe urma celor cărora nu le pasă nici măcar de minţile lor, darămite de cele ale copiilor pe care îi au în grijă şi care i-ar putea blestema mai târziu fiindcă i-au adus în pragul balamucului.
De ce permite Ministerul Educaţiei astfel de abuzuri? De ce nu are grijă şi de sănătatea sufletească şi mintală a profesorilor, nu doar de cea fizică? În nici o reformă nu am găsit răspuns la aceste întrebări, motiv pentru care îi invit pe toţi cei care fac legile învăţământului să facă schimb cu părinţii copiilor care vin înspăimântaţi acasă de nişte oameni care au nevoie de îngrijiri medicale, nu de planuri de lecţii ori de manuale de metodică.
Maura Anghel
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Cine se angajează după facultate și în ce domenii ajung, de fapt, absolvenții
Noi reguli pentru olimpiadele școlare: schimbări majore care vor influența direct elevii și profesorii ieșeni
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri, 26 noiembrie 2025, că în zona Educației măsurile privind evitarea cumulului pensie - salariu nu vor afecta cadrele didactice.
Diplomație educațională cu impact local: ce înseamnă noul acord FLEX pentru elevii din Iași
Ministerul Educației nu renunță la Săptămâna verde și Școala altfel
Universitatea Petre Andrei din Iași pare să fi depășit perioada neagră în care Fiscul o lăsase fără active și aruncase instituția academică în groapă. UPA a găsit un investitor grație căruia oferă acum studenților spații noi de învățământ
România candidează la Executive Board UNESCO, în contextul celei de-a 43-a sesiuni. Cum contribuie Iașul la sprijinirea acestei candidaturi?
Elevii de la un liceu din Focșani și-au păcălit profesorii cu inteligența artificială. Cadrele didactice au crezut că în școală se află o maimuță
9 din 10 profesori admit că elevii sunt victime ale bullyingului!
Transport gratuit pentru elevii care susțin Bacalaureatul
Ministerul Educației schimbă regulile jocului la competițiile școlare
14 decembrie 1989, Iași. Revoluția care a fost oprită înainte să se vadă
Apa de la Spitalul „Sf. Maria”, contaminată cu bacterii!
LIVE UPDATE: CFR Cluj – Csikszereda 3-1 (Cordea 6, 46, 90+6 / Bodo 71)
Reacția Andreei Marin după ce un fan i-a comentat apariția TV: „Fără să-ți mai plângi de milă ”
ALERTĂ - Apă contaminată într-un mare spital de copii: ministrul Sănătății intervine de urgență la Iași
Ignatul în 2025
Tot mai mulți procurori și judecători au semnat mesajul de susținere pentru magistrații care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre probleme grave din sistemul de justiție.
Vârsta la care începe îmbătrânirea accelerată a organismului, potrivit studiilor științifice Vârsta la care începe îmbătrânirea accelerată a organismului, potrivit studiilor științifice 12 dec. 2025, 20:22, Redacția BZI în National Un nou studiu revoluți
Viața la pensie. Activități care te ajută să scapi de singurătate în luna decembrie. Nu ai nevoie de rude
Medic infecţionist: Tratamentul leprei se face cu antibiotic şi poate dura până la doi ani
Diana Buzoianu: "Siguranța oamenilor și protejarea ursului brun pot merge împreună"
Lepra: Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț clarifică riscurile
Piața Unirii intră într-un amplu proces de reabilitare și modernizare
Măsuri urgente și investiții programate pentru stabilizarea străzii Văleni
Peste 500 de magistrați, în solidaritate cu judecătorii Beșu și Moroșanu. Kovesi, în fruntea listei
Finalizarea proiectului: SC ART RESIDENCE DEVELOPMENT SRL
Inchiriere cabana in Crivesti - Iasi, Revelion 2025-2026
Validarea unui nou model digital de optimizare a învățării organizaționale bazat pe inteligență artificială explicabilă – NiftyLearn PoC
curs valutar case de schimb Iași
Finalizarea proiectului: SC CADO TECHNIQUE PROJECT S.R.L., in calitate de Beneficiar, anunta finalizarea implementarii proiectului “Dezvoltarea societatii CADO TECHNIQUE PROJECT S.R.L”, cod Smis 317424
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
Iașul se scufundă în șomaj!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Regele romilor, anchetat după logodna fiului său de 16 ani cu o minoră de 14 ani. Fata este însărcinată
Trei grădinițe vechi și cu risc seismic vor fi demolate și reconstruite
Căci un Copil ni S-a născut…” – Concert de Crăciun despre Lumina care străbate veacurile
Ajutor de 125 de lei la pensie. În ce județe s-a încărcat, azi, cardul de alimente? Care pensionari iau banii?
COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT Data: 2025-12-04 HIO CORPORATION SRL
„CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC” INDUSTRIALIZAREA CARNII (KOSAROM) SA
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Val agresiv de viroze: Iașul depășește pragul de 4.500 de cazuri
Actualitate
Apa de la Spitalul „Sf. Maria”, contaminată cu bacterii!
Viața la pensie. Activități care te ajută să scapi de singurătate în luna decembrie. Nu ai nevoie de rude
Piața Unirii intră într-un amplu proces de reabilitare și modernizare
Măsuri urgente și investiții programate pentru stabilizarea străzii Văleni
Valoarea de impozitare a crescut consistent la guvern
„Polițistul electronic” preia controlul pe șoselele României
SOCIAL
Violența domestică, o urgență tăcută. La Iași curg ordinele de protecție
Copiii României, prinși între dosare și traume. Un avocat ieșean cere un nou sistem de protecție
Șansa Angelei depinde de o interventie urgenta
Președintele Cartel Alfa, după consultările de la Palatul Victoria pe tema majorării salariului minim: „Nu există nici o justificare să nu crească”
„Ecouri de iarnă”, concert caritabil pentru copiii de la Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban”
Campanie-avertisment: Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător, în creștere îngrijorătoare
Ultima Ora
14 decembrie 1989, Iași. Revoluția care a fost oprită înainte să se vadă
Apa de la Spitalul „Sf. Maria”, contaminată cu bacterii!
LIVE UPDATE: CFR Cluj – Csikszereda 3-1 (Cordea 6, 46, 90+6 / Bodo 71)
Reacția Andreei Marin după ce un fan i-a comentat apariția TV: „Fără să-ți mai plângi de milă ”
ALERTĂ - Apă contaminată într-un mare spital de copii: ministrul Sănătății intervine de urgență la Iași


