Lecţii de spaimă de la Satana

Un editorial scris cu câva timp în urmă, însă cu multe realități...

Am răsfoit de curând un vraf de ziare în căutarea modificărilor aduse la Legea învăţământului în ultimii 20 de ani. Au fost multe, mult prea multe pentru a le mai înşira aici. Toate se referă la elevi, la manuale, la bugete mai mari sau mai mici. Sunt recomandări privind studiile cadrelor didactice, condiţiile de ocupare a posturilor şi multe chestiuni legate de logistică. Nu scrie nimic despre calitatea morală a cadrelor didactice şi foarte puţin despre starea lor mintală.
Potrivit legii, la fiecare început de an şcolar, cadrele didactice, de la educatori la profesori, de la îngrijitoare şi până la directori, trebuie să treacă prin evaluările psihologice. Demersul este foarte bun nu numai pentru sistemul educaţional, ci şi pentru sănătatea tuturor celor implicaţi direct. Se întâmplă uneori ca viaţa să ne-o ia înainte şi să avem probleme pe care le depăşim mai greu sau deloc, depinde de fiecare. Se întâmplă uneori ca sistemul nostru de valori să fie spulberat şi să ne fie greu să ne restabilim singuri echilibrul, iar un ajutor din partea psihologilor este binevenit. Dacă este oferit corect şi la timp.
Din păcate, lucrurile nu stau aşa, iar la catedră ajung tot felul de oameni care mai mult sperie copii decât îi ajută să crească frumos şi să-i educe. Cu mulți în urmă, într-o comună din Suceava, învăţătorul nu-i lăsa pe copii să cânte şi să danseze pe motiv că viorile sunt lăcaşurile Satanei, dar îi iscodea pe micuţi despre ce fac mama şi tata acasă, în pat ori pe la petreceri. Într-un alt sat, o profesoară de matematică îi stropea pe elevi cu ketchup dacă nu erau cuminţi, îi obliga să mănânce din bucatele gătite de ea (indigeste toate, de au ajuns copiii la spital) şi făcae tărăboi când i se spune că şi pensia pe caz de boală este o alternativă de trai.
O educatoare dintr-o comună vasluiană le-a arătat puştilor ce urât poate face un om la beţie. „Eroina” noastră venea abţiguită la cursuri, atunci când reuşea să coboare din pat, şi le dădea copiilor calmante ca să stea cuminţi, iar ea să-şi vadă de mahmureală. La toate aceste cazuri inspectoratele şcolare au ridicat din umeri. Cei mai ai dracului au dat avertismente verbale, restul au spus că vor sesiza forurile superioare. Nici unul nu s-a gândit să plătească o expertiză psihiatrică şi toţi spun că legea le permite acestor oameni să continue munca la catedră şi să terorizeze copiii.
Revenind la evaluările psihologice, rezultatele sunt foarte bune. Toţi oamenii de la catedră sunt apţi de muncă şi puţini dintre ei au notate câteva recomandări. Realitatea este cu totul alta – la catedre sunt multe persoane cu tulburări emoţionale, cu alcoolism sau chiar boli mintale, dar evaluările psihologice sunt o afacere şi nimănui nu-i convine să-şi piardă clienţii. Toamna, cabinetele de psihologie se bat în oferte ca să câştige cât mai mult de pe urma celor cărora nu le pasă nici măcar de minţile lor, darămite de cele ale copiilor pe care îi au în grijă şi care i-ar putea blestema mai târziu fiindcă i-au adus în pragul balamucului.
De ce permite Ministerul Educaţiei astfel de abuzuri? De ce nu are grijă şi de sănătatea sufletească şi mintală a profesorilor, nu doar de cea fizică? În nici o reformă nu am găsit răspuns la aceste întrebări, motiv pentru care îi invit pe toţi cei care fac legile învăţământului să facă schimb cu părinţii copiilor care vin înspăimântaţi acasă de nişte oameni care au nevoie de îngrijiri medicale, nu de planuri de lecţii ori de manuale de metodică.

Maura Anghel