Limba română adună la Iaşi elevi din toată ţara
Dimensiune font:
* originalitatea şi creativitatea sunt cerinţe de bază la Concursul Naţional Transcurricular de Lectură şi Interpretare
190 de elevi din clasele V-VIII, din toate judeţele ţării participă în aceste zile la cea de-a VIII-a ediţie a Concursului Naţional Transcurricular de Lectură şi Interpretare „Ionel Teodoreanu”. Gala de deschidere a competiţiei va avea loc astăzi, de la ora 9, în Amfiteatrul Colegiului Naţional „Costache Negruzzi”. Elevii vor avea de susţinut două probe, una scrisă şi una orală, menite să le valorifice originalitatea şi creativitatea în receptarea şi în producerea de mesaje scrise despre textul literar şi nonliterar, explorat în relaţie cu alte tipuri de imagini artistice – plastice, muzicale, dramatice, cinematografice.
„Valorificarea aspectelor formative ale textului literar, plasarea demersului interpretativ într-un context estetic şi creativ-imaginativ generos, în care cuvântul scris să însemne deopotrivă cunoaştere şi sensibilitate, efort intelectual şi libertate a spiritului, precum şi dorinţa de a descoperi în micii competitori de astăzi oamenii de mâine ai condeiului rămân reperele valorice fundamentale ale echipei din şcoala noastră. Dincolo de exigenţele probelor, de răceala regulamentelor sau emoţiile inerente ale tuturor participanţilor, concursul înseamnă şi descoperirea unor incipiente calităţi literare şi de interpretare critică a textului, a mesajului său estetic”, ne-a spus Camelia Gavrilă, inspector şcolar general. Festivitatea de premiere se va desfăşura sâmbătă după-amiază. Pe lângă premiile şi menţiunile oficiale acordate de Ministerul Educaţiei Naţionale, elevii vor primi şi premii speciale şi distincţii din partea organizatorilor şi a instituţiilor culturale partenere din Iaşi. (Anda Pintilie)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau