Medici rezidenţi cu acte în regulă
Dimensiune font:
* ieri s-au făcut repartiţiile mediciniştilor care au participat la examenul de rezidenţiat * o foaie a făcut diferenţa între cei care şi-au asigurat viitorul şi cei care vor aştepta un nou examen
După o săptămână zbuciumată, o parte dintre medicinişti au răsuflat uşuraţi, iar alţii au încercat să se consoleze cu promisiuni viitoare. Ieri s-a făcut repartiţia candidaţilor pe locul, postul şi centrul de pregătire. Însă, nu toţi cei 944 de tineri care au dat examen în Iaşi au prins ocazia de a merge mai departe. Distribuirea posturilor s-a făcut începând cu ora 9, iar primii luaţi în vizor au fost reprezentanţii Facultăţii de Farmacie. Au urmat cei de la Medicină Dentară şi cei de la Medicină. Când ieşeau din aulă, tinerii se împărţeau în două categorii. Cu mâinile goale sau cu o hârtie pe care le era decis viitorul. În timp ce primii îşi exprimau nemulţumirea şi scrâşneau din dinţi – „Totul a fost o bătaie de joc!” – cei din categoria a doua se bucurau de reuşită.
3,3 candidaţi pe loc la Medicină Dentară
„S-a făcut aceeaşi repartiţie care se face de ani de zile şi, în ordinea punctajelor, s-au ales toate specialităţile. N-a fost o bătaie de joc. Deşi au existat zvonuri de când s-a început, anul trecut, rezidenţiatul pe centre, eu nu pot să le confirm. În general, oamenii care au fost în clasament şi care au luat locurile, chiar au învăţat. Au fost grile de dificultate medie spre grea, deci a fost un test fair-play”, a explicat Bogdan Arion, candidat cu cel mai mare punctaj la Facultatea de Medicină Dentară. Aici, 225 de tineri au luptat pe 69 de locuri, iar cele mai râvnite specializări au fost ortodonţia şi chirurgia dento-alveolară. „Eu pentru chirurgie dento-alveolară am optat. Sunt foarte mulţumit. În general, lumea a ştiut la ce să se aştepte. Clasamentul a fost afişat în urmă cu câteva zile şi, cu aproximaţie, se ştia cam ce locuri se prind”, a mai spus Bogdan Arion.
La nivelul întregii ţări au fost scoase la concurs 3.770 de locuri, pe care s-au înscris 5.400 de candidaţi. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau