Mihai Chirica - Cere directorilor de școli din Iași să facă economii la consumul de agent termic și anunță controale. Sălile de sport nu vor mai folosite în afara activităților școlare

chirica  efault

Dimensiune font:

| 01-11-2022 08:57

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a cerut, luni, directorilor de unități de înnvățământ din municipiu să facă economii, în vederea scăderii consumului de energie electrică și termică. Edilul a declarat, în cadrul ședinței de Consiliul local, că vor începe controale în școlile din municipiu pentru a se verifica dacă au fost luate măsurile necesare pentru ca facturile la utilități să fie mai reduse, transmite Rador.


Primarul Mihai Chirica a mai adăugat că, în acest moment, nu sunt înregistrate probleme în alimentarea cu agent termic a unităților școlare, acestea beneficiind de căldură de la CET 1 Iași.

„Rugămintea mea cea mai mare pe care am să o reiterez printr-o scrisoare către unitățile școlare, trebuie să începem să economisim și mai mult. Am văzut câteva aspecte care au apărut și în alte state europene, cum ar fi, de exemplu, utilizarea unităților școlare doar pentru școală.

O să suspendăm sălile de sport în afara activității școlare și celelalte /săli/ pe care ei le mai închiriau, pentru că nu vor putea niciodată recupera din chirie cât costă încălzirea unei săli de sport sau cât costă încălzirea unor spații. Nu sunt deocamdată și nici nu întrevăd probleme în aprovizionare cu energie termică în unitățile școlare din municipiul Iași”, a afirmat Mihai Chirica. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. SONIC MEDIA S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 3173/103/2014 aflat pe rolul Tribunalului Neamț-Secţia II civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. SONIC MEDIA S.R.L.: 1. Activ 1 – Bun mobil - Autovehiculul special N1G SNG Toyota Hillux (DSNG), nr. înmatriculare NT-10-GIG, dotat cu echipament telecomunicaţii prin satelit, parțial descompletat – Preț de pornire 70% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 81.200 Lei (exclusiv TVA); 2. Activ 2 – Bunuri mobile – Preț de pornire 70% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în data de: 20.03.2020 respectiv 03, 17 și 30.04.2020 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr. 3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr. 4, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO10PIRB2400776376001000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr. 3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr. 4, Jud. Iaşi, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei Old Age S.R.L., dosar nr. 5193/99/2015 (290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2014 vinde prin licitatie publica cu strigare urmatoarele active: Bun imobil – situat in Comuna Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași, format din: Teren intravilan in sup. de 1.976 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala cu s.c. de 681,33 mp și C2 platforma betonata (padoc) cu s.c. de 488,15 mp; Cota indiviza din teren in suprafata de 810,62 mp. Pret de pornire – 18.000 Euro (exclusiv TVA).Bun imobil – Proprietate industriala situata in Comuna Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași, formata din: Teren intravilan in sup. de 4.065 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala (grajd nr. 4) cu s.c. de 383,88 mp, C2 – platforma betonata (padoc) cu s.c. de 227,21 mp și C3 – magazie cu s.c. de 17,82 mp;Teren intravilan in sup. de 2.712 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala cu s.c. de 685,44 mp, C2 – platforma betonata (padoc) cu s.u. de 422,46 mp și C3 – hala cu s.c. de 695,86 mp; Cota indiviza din teren in suprafata de 810,62 mp. Pret de pornire - 114.660 Euro (exclusiv TVA). Bunuri mobile de natura de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport, astfel: Denumire activ / Valoare de pornire la licitatie (Lei–fara TVA) Masina de facut porumb siloz in vid SEKO SAMURAI 5 400/50, 92.153lei ; Combina recoltat porumb siloz FERABOLI model 976, 14.286 lei; Semanatoare plante paioase GASPARDO NINA model 400-29 ROWS, 8.000 lei; Semanatoare plante prasitoare GASPARDO model DORADA SP-6R, 19.268 lei; Masina de infoliat baloti rotunzi FERABOLI model RAPID 1, 17.916 lei; Combina DEUTZ-FAHR model 5485 HT, 204.412 lei; Presa balotat baloti rotunzi FERABOLI model ENTRY 120, 5.500 lei; Cositoare FERABOLI model VITTORIA FD 4, 6.702 lei; Masina de imprastiat ingrasaminte lichide ZACCARIA model ZAM C/10, 30.159 lei; Masina de erbicidat CAFFINI STARTER TSD 22, 25.133 lei; Prasitoare GASPARDO model HL DT 8R-5MDD, 6.500 lei; Rezervor carburant cu pompa 9000 L model DT090-5K, 3.000 lei; Cultivator cu fertilizare Mecanica Ceahlau, 6.002 lei; Turbojet cu presiune BOSCH AQT 35-12; 231 lei; Aparat spalat cu jet KARCHER HD9/19M, 923 lei; Compresor aer 1.477 lei; Suflanta aer model CTE 063 M6 CD, 692lei; Masina de imprastiat ingrasamant Mecanica Ceahlau, 554 lei; Balanta electronica, 162 lei; Masina de erbicidat MIL 502, 1.016 lei; Masina cusut saci, 1.526 lei; Cantar electric, 370 lei; Cultivator tractat MA/AG model CULTIRAPID CTRI 50/2Q, 41.888 lei; Autotractor RENAULT PREMIUM, 10.860 lei; Autoutilitara FURGON MERCEDES BENZ SPRINTER 311CD, 3.720 lei; Autoutilitara DACIA LOGAN PU PACK CONF.,3.000 lei. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 02, 09, 16, 23.02.2023 respectiv 02, 09, 16 și 23.03.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putand participa orice persoana fizica sau juridica. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV I.P.U.R.L., lichidator judiciar al debitoarei ARVI AGRO S.R.L., dosar nr. 10161/99/2017 (609/2017) aflat pe rolul Tribunalului Iasi, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitatie publica cu strigare urmatoarele active: Denumire active/ Valoare de pornire la licitatie (lei – fara tva). autoturism peugeot partner - 2006, 7.331 lei; autoturism peugeot partner - 2006, 3.666 lei; autoutilitara mercedes actros - 1999, 58.651 lei; autoturism volvo s60 - 2011, 21.994 lei; autoturism dacia duster - 2016, 26.882 lei; autoturism toyota avensis - 2011, 14.663 lei; autoturism volskwagen polo - 2015, 24.438 lei; electrostivuitor jungheinrich efg dh 15 - 1996, 2.444 lei; electrostivuitor jungheinrich le - ac 18 - 2006, 9.775 lei; manipulator manitou mt 732 - 2013, 141.740 lei; manipulator manitou mt 732 - 2016, 151.516 lei. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 02.02.2023, 02.03.2023, 06.04.2023 respectiv 11.05.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iasi, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iasi, putand participa orice persoana fizica sau juridica care va depune cerere de participare la licitatie insotita de: dovada achitarii taxei de participare in cuantum de 2.000 lei, la care se adauga T.V.A.; dovada achitarii garantiei de participare la licitatie in cuantum de 10% din pretul de pornire al licitatiei care se va achita in contul deschis pe numele debitoarei Arvi Agro S.R.L. Garantia nu este purtatoare de T.V.A.; actele de identificare a persoanei juridice/fizice, imputernicire pentru persoana care reprezinta societatea cu mentiunea ca are mandat de a licita indiferent de suma, stampila. Taxa de participare se va achita in contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar si va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Ministerul Educației a publicat structura noului an școlar: când începe școala și când vor fi vacanțele pentru elevi
27/01/2023 13:03

A fost publicat, in vederea consultării publice, Proiectul de Ordin al ministrului educaţiei privind structura anului şcolar 2023 - 2024 anunţă Ministerul Educaţiei. În forma actuală, proiectul ...

 Veste bună pentru elevii ieșeni: cresc bursele!
26/01/2023 22:37

Bursa socială, pe care o vor primi elevii incepand cu anul viitor, va creste cu 100 de lei, ajungand la 300 de lei. Cea de merit, de la 200 de lei, cat este in prezent, va creste pană la 450 de lei. ...

Reformă la UMF Iaşi  - Studenţii susţin examen pe tabletă!
25/01/2023 23:20

* actuala sesiune de examene a debutat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” cu o nouă metodologie de examinare * in spatele primei sesiuni digitale a studenţilor de la UMF ...

Calendarul simulărilor pentru Evaluare Națională 2023 și Bacalaureat
25/01/2023 16:44

 Simulările pentru Evaluarea Natională 2023 vor fi sustinute de elevii clasei a VIII-a in perioada 20-22 martie, in timp ce simulările pentru examenul de Bacalaureat 2023 vor avea loc intre 27 si 30 mar ...

160.000 de euro pentru digitalizarea a 8 școli din România
25/01/2023 14:37

Opt şcoli din ţară vor beneficia de fonduri europene, in valoare de aproximativ 20.000 de euro fiecare, pentru digitalizare, printr-un proiect-pilot iniţiat de eurodeputatul PSD Victor Negrescu, conform A ...

Peste 50 de localități stau fără primar de luni de zile. Explicația guvernului pentru lipsa organizării alegerilor parțiale
19/01/2023 13:44

Cu toate că unele localităti au rămas fără primat de mai bine de un an de zile, guvernul condus de Nicolae Ciucă nu se grăbeste cu organizarea alegerilor anticipate, iar acest subiect ar putea fi relua ...

De ce e aproape imposibilă retragerea unui titlu de doctor obținut fraudulos. Conferențiar UBB Cluj: „Un plagiator nu e niciodată singur”
19/01/2023 13:43

Conferentiarul universtitar Ciprian Mihali, de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, arată intr-un articol de opinie publicat in Republica, motivele pentru care retragerea unui titlu de doctor obtin ...

Admitere 2023, UAIC - 89 de specializări la licenţă şi 129 de programe de studii la master
19/01/2023 13:21

 * la filiala din Focsani, oferta de studii cuprinde sapte specializări (trei la studii de licentă si patru la studii de master), in timp ce filiala din Botosani oferă trei specializări (două la studi ...

Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a demisionat
19/01/2023 12:23

Ministrul german al Apărării, social-democrata Christine Lambrecht, si-a prezentat, luni, demisiacancelarului si sefului ei de partid, Olaf Scholz. „Concentrarea mass-media asupra persoanei mele, timp de ...

DOCUMENT Se desființează inspectoratele școlare și se înființează, în loc, direcții de învățământ preuniversitar
13/01/2023 17:48

 Inspectoratele scolare vor fi desfiintate, iar in locul acestora vor fi infiintate directii judetene de invătămant preuniversitar, conform noului proiect de lege a educatiei, consultat de HotNews.ro. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei