O singură medie și fără teze obligatorii, din anul școlar 2022-2023

1 an scolar

Dimensiune font:

| 04-05-2022 08:30

 În perioada următoare ar urma să fie anunțată modificarea în acest sens a Regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Noul an şcolar va începe în prima zi de luni din septembrie (4 septembrie 2023) şi se va încheia în 16 iunie.

 

Elevilor le va fi încheiată o singură medie pe tot parcursul anului școlar, iar tezele nu vor mai fi obligatorii, urmând să rămână la latitudinea fiecărui profesor cum și câte evaluări va face, au declarat surse oficiale, care au precizat că în perioada următoare ar urma să fie anunțată modificarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

Aceste modificări au fost conturate în urma analizelor făcute de specialiștii în științele educației, după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat la finalul lunii martie că structura anului școlar va fi schimbată radical - în loc de semestre vor exista 5 module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe.

„S-a conturat decizia că va exista o singură medie pe tot parcursul anului școlar, așa cum este în mai multe state, și va fi eliminată obligativitatea tezelor. Ideea este de simplificare a procesului și de a lăsa libertate cadrelor didactice să decidă câte evaluări vor face, cum le vor face și câte note vor da.

Obligativitatea eliminării tezelor nu înseamnă și interdicția ca un profesor să dea în continuare teze, dacă așa consideră", au declarat ierisursele. Potrivit acestora, în perioada următoare ar urma să fie anunțată modificarea în acest sens a Regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

Aceste modificări vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2022-2023, odată cu schimbarea radicală a structurii anului școlar.

Cum va fi modificată structura anului școlar

Noul an şcolar va începe în prima zi de luni din septembrie (4 septembrie 2023) şi se va încheia în 16 iunie. O altă noutate este şi introducerea, pe lângă programul Şcoala Altfel, şi a programului Săptămâna Verde. Acesta va fi inclusă în modulele 4 și 5, la alegerea școlilor, conform anunțului făcut de Sorin Cîmpeanu în 30 martie. Ana POP

 

* * *

 

Noua structură a anului școlar

 

Modulul 1 de învățare : 5 septembrie - 21 octombrie

Vacanța de toamnă pentru toți elevii: 24-30 octombrie

Modulul 2: 31 octombrie - 22 decembrie

A doua vacanță, cea de iarnă: 23 decembrie - 8 ianuarie 2023

Modulul 3: Va începe în 9 ianuarie și se va derula până în luna februarie

A treia vacanță - de o săptămână - poate fi acordată în a doua săptămînă, în a treia săptămînă sau în a patra săptămână din februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar

Modul 4: Începe după vacanța din februarie și se va desfășura până în preajma sărbătorilor de Paște

A patra vacanță : 8 aprilie –23 aprilie

Modulul 5, ultimul: 24 aprilie - 16 iunie

Vacanța de vară - 17 iunie - 4 septembrie

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:11

Impostura în sistemul educațional românesc atinge cote alarmante !
08/12/2023 08:48

Impostura in sistemul educational romanesc atinge cote alarmante , se pare că Ministrul Educatiei , Ligia Deca , a plătit o firmă de troli pentru a-i sterge comentariile negative si a genera automat printr-u ...

 Educația non-formală, un factor esențial în dezvoltarea copiilor
07/12/2023 15:05

  Educatia non-formală reprezintă un element crucial in dezvoltarea armonioasă a copiilor, oferindu-le un cadru alternativ in care pot inflori dincolo de limitele educatiei traditionale. Aceasta implic ...

UAT MUNICIPIUL DOROHOI anunță FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE GRADINIȚA NR. 3, MUNICIPIUL DOROHOI, JUDEȚUL BOTOȘANI”,
07/12/2023 10:00

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 5-7 decembrie 2023  FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE GRĂDINITA NR. 3, MUNICIPIUL DOROHOI, JUDETUL BOTOSANI” COD SMIS: 123811

Cristian Preda a pierdut alegerile
07/12/2023 09:57

Marian Preda a fost reales rector cu 633 de voturi, reprezentand 67,70% din numărul total de voturi exprimate la alegerile organizate miercuri. La alegeri au avut drept de vot 1.363 de membri ai comunităţii ...

Ioana Ramona Bruynseels (AUR): Iohannis și Deca au transformat țara în ”România Ne-educată”. Acum, și-a angajat troli. Oare pe banii statului!?
07/12/2023 01:15

Presedintele organizatiei de femei a AUR, Ioana Ramona Bruynseels, il acuză pe seful statului Klaus Iohannis si pe ministrul Educatiei Ligia Deca de faptul că au transformat tara in ”Romania Ne-educată”. ...

Daniel Funeriu, despre rezultatul testelor PISA: Suntem praf!
07/12/2023 01:08

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a declarat miercuri, despre rezultatul testelor PISA:, că ”suntem praf” şi că ”părinţii Romaniei, astăzi, sunt pe cont propriu şi au trei soluţii: medi ...

Dezastru la testele PISA. România e pe penultimul loc în UE. Elevii români sunt la nivelul critic. Reacția ministrului Educației
05/12/2023 21:00

La mai bine de 20 de ani de cand am inceput să participăm, Romania bate pasul pe loc. Nivelul este acelasi, adică foarte scăzut. In Uniunea Europeană, după noi este doar Bulgaria. Nu reusim să depăsim, ...

Proiectul pilot de testare a elevilor ieșeni va fi extins la nivel naţional
03/12/2023 18:14

Peste 54.000 de elevi din clasele V-XII au luat parte la testarea organizată de Inspectoratul Scolar Iasi. Probele au avut loc in perioada 20 septembrie – 3 octombrie si au fost intens criticate in spati ...

 Cuvinte care construiesc vise. Puterea încurajării în viața copiilor
28/11/2023 15:35

Într-o lume plină de provocări si incertitudini, cuvintele de incurajare pot servi drept faruri luminoase pe drumul dezvoltării copiilor. Acestea nu sunt doar expresii de afectiune, ci si instrumente p ...

Bal al Bobocilor „sărbătorit” cu droguri pitite în încălțăminte și cuțite ascunse în fund
27/11/2023 10:58

„Jandarmii valceni au depistat tineri cu ”cristale” si obiecte periculoase la Balul Bobocilor”, a fost anuntul făcut de către reprezentantii Inspectoratului Judetean de Jandarmi in urma unui eveniment ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei