Oglinda definirilor de sine

Liceul Teoretic „Al. I. Cuza”

Timp

Cioburi de trecut.
Cioburi de prezent.
Cioburi de timp.
Tăcere...
Sunetul ploii.
Sunetul căderii.
Strigătul păsării.
Linişte...
E liniştea
care umple prăpăstiile.

Cioclu Mirela, a XII-a E,
calificare la faza naţională a concursului Tinere Condeie

Căi răzleţe sau Pasărea-umbră

O pasăre rătăceşte în deşertul nesfârşit. Pare că vrea ceva sau caută un loc. Ea zboară mai repede ca vântul, zgârie norii cu aripile sale. Pasărea seamănă cu un vultur, cu un şoim. În zborul ei hotărât, nimic nu o poate opri…depăşeşte temple, case, dune de nisip. În final, ajunge.
Pasărea începe să umble ca un om. Uitându-se la stânga şi la dreapta, cât să nu o vadă nimeni, ea flutură aripile ca să alunge nisipul în lături. De sub nisip apare o sculptură pictată, uitată de vreme. Pasărea începe să scrie cu ciocul, părând că vrea să lase un semn.
Deodată, i se pare că aude ceva, dar, de văzut, nu vede nimic. Îşi continuă munca, dar pe când ciopleşte în piatră, are senzaţia că aude paşi. Zboară grăbită până ajunge într-o pădure, străbătând oceanul, trecând peste dealuri, munţi şi alte ape, zboară de data aceasta ca gândul, ocoleşte, înfruntă furia cascadelor, se izbeşte de copaci…
Obosită, se opreşte sub o tufă; aude din nou paşi. Se uită în urmă: în spatele ei - o umbră. O urmărise până aici şi, până să se dumirească, ea pătrunse brusc în trupul păsării. În acel moment, pasărea se făcu albă, iar în ochi se aşternu comod umbra. Speriată, ea zbură din nou spre deşert, până la acea piatră pe care o cioplise. Ajunsă acolo, depuse un cristal şi, odată cu el, umbra ieşi din nou din pasăre. Când umbra ieşi, din ochiul păsării se prelinse o lacrimă. Şi umbră, şi cristal, şi lacrimă, şi pasăre se topiră; cu toatele, căci în toate se afla sfârşitul.
Mai târziu, avea să se descopere o piatră pe care scria: „Aici odihneşte o pasăre care s-a luptat cu umbra!”

Bursuc Şerban, a V-a
 

 

Păşind prin viaţă
Suntem căţui
în care ni se ascund sufletele
ca nişte mici vietăţi speriate;
suflete copleşite de singurătate,
pe care doar iubirea
le poate scutura de brumă.

Giulia Şalaru, a XII-a F
Marele Premiu la Concursul Naţional Autori: Copiii

 

Şcoala Gimnazială „George Călinescu”

Vraja anotimpurilor

Bătrânii spun din vechi timpuri
C-avem patru anotimpuri.
Patru fete minunate,
Mândre, gingaşe, curate.

Prima este Primăvara,
Care cutreieră ţara.
Lumea s-o înveselească,
Natura să o trezească.

Vara vine cu-armonie,
Soare cald şi veselie,
Dar şi cu marea vacanţă
Plajă, joacă şi speranţă!

Altă soră minunată
Îmbogăţeşte lumea toată.
E foarte darnică doamna,
Aţi ghicit: o cheamă Toamna!

Gheaţă, ger, viscol, zăpadă
Peste ţară vin grămadă
Cu toţii ne-nveselim
Fiindcă iarna o iubim!

Pojoga Iulia, clasa a III-a B

Primăvara

Am prins de veste
Că iarba încolţeşte,
Copacii au înflorit,
Primăvara a sosit!

Păsările cenuşii
Cântă pentru copii.
Albinele după flori gonesc,
Pe când păpădiile-nfloresc.

Am văzut o rândunică,
şi era tare mititică .
Natura a reînviat,
Iar totul s-a dezgheţat!

Pojoga Iulia, clasa a III-a B

Părul
Sunt un păr! La începutul primăverii, un vântişor readuce păsările, îmi îmbogăţeşte coroana, şi, încep să apară frunzuliţe şi flori, care se vor transforma în roade zemoase şi gustoase, după ce albinele le vor cerceta şi le vor trata pe cele bolnave. Ghioceii, lalelele, zambilele şi celelalte flori ale primăverii îmi privesc coroana încărcată cu mii de fluturi roz. Cântecele păsărilor îmi aduc aminte de cele mai frumoase trăiri ale mele.
Vara, mulţi copii joacă v-aţi ascunselea şi unii se ascund după mine. Razele blânde ale soarelui îmi mângâie obrajii înfriguraţi.
La începutul toamnei, oamenii vin şi îmi culeg toate roadele cu care mă mândresc eu. Frunzele îşi schimbă culorile ajutate de pensonul răcoros al vântului, care încearcă să le picteze perfect, dar ele nu acceptă şi sunt smulse cu supărare de către vântul ce bate vijelios. şi aşa ajung fără ele. Păsările, speriate şi împinse de vânt, se duc în ţările calde, iar eu, neputând să le opresc, rămân singuratic.
Iarna, podoaba mea bogată dispare, şi rămân urât, pustiu şi zgribulit, din pricina gerului iernii. De Crăciun pot doar să privesc brazii împodobiţi frumos, şi să visez că şi eu voi fi într-o zi aşa.
Sunt un păr!
Todireanu Iosif- clasa a IV-a D

Prietenul adevărat

Într-un ţinut îndepărtat
Trăia odat-un împărat,
Ce vroia să-şi aleagă
Un prieten adevărat
Cu care să poată ţine sfat.
Într-o zi-nsorită
Acel împărat
Pe prieteni i-a chemat la sfat
Şi le-a încredinţat
O pungă cu bani,
Apoi le-a ordonat:
-Punga-aceasta vreau s-o ţineţi
Până când mă voi întoarce,
Căci la fiecare-am dat
Câţi bani ţin eu într-un sat.
Câţiva se repeziră
Şi repede vorbiră:
-Ţi-o vom păstra-mpărate!
Iar când el se întoarse
Punga-napoi le ceru
Dar cei ce se repeziră
Punga-napoi n-o dădură,
Ci scuze căutară.
Doar unul i-o dădu
Chiar dacă el era sărac.
Iar împăratul îl numi
Un prieten adevărat.
Şi celorlalţi le zise
Că ei nu sunt prieteni buni
Căci n-au dat punga cu bani
Chiar de erau bogătani.
Deci pe sărac îl cinsti
Şi un sfetnic îl făcu.

„Fiţi atenţi ce prieteni vă alegeţi ca nu cumva sub piei de oaie
să fie-ascunse nişte fiare!”

Bolotă Teofil - clasa a III-a B