Peste 10.000 de cadre didactice au renunțat la greva generală

id222746_inquam_photos_octav_ganea_0

Dimensiune font:

| 06-06-2023 13:41

Peste 15.000 de persoane din educaţie, dintre care 10.000 de cadre didactice, au renunţat la grevă după adoptarea ordonanţei care prevede majorări salariale, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, la nivel naţional în peste 1.000 de unităţi de învăţământ nicio persoană nu face grevă.

"Ca urmare a măsurilor luate de Guvernul României şi ca urmare a ordonanţei de urgenţă 53 date la 1 iunie, care prevede majorările salariale în învăţământ, putem anunţa că în acest moment de la momentul adoptării ordonanţei şi până astăzi avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învăţământ care au renunţat la grevă dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice. În acest moment avem peste 1.000 de unităţi de învăţământ în care nicio persoană nu face grevă. (...) Numărul de şcoli care în integralitate au renunţat la grevă este de 170 între 31 mai şi 6 iunie", a spus Deca.

Deca a spus că vor fi reluate miercuri negocierile cu federaţiile sindicale.

"Este o dovadă de încredere a cadrelor didactice în măsurile luate de Guvern şi sperăm ca prin discuţiile pe care le vom relua în contextul negocierii Contractului colectiv de muncă pe sectorul educaţie vom relua aceste negocieri cu federaţiile sindicale mâine şi în contextul altor măsuri pe care Guvernul le va lua - mă refer aici la negocierile pe Legea salarizării - vom putea să vedem o reîntoarcere în sala de clasă atât a cadrelor didactice, cât şi a elevilor", a arătat demnitarul.

Ministrul a afirmat că sunt judeţe precum Prahova, unde participarea la grevă este de 25%, dar şi judeţe precum Hunedoara în care participarea este mai mare mare de 80%.

"În ceea ce priveşte procentul de personal aflat în grevă la nivelul judeţelor, o să dau doar ilustrativ exemple, avem judeţe care au 25% participare din total personal la grevă, mă refer aici la Prahova şi avem şi judeţe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara unde este undeva la 80%. Ceea ce pe noi ne bucură este trendul descendent. Este clar că încet, încet cadrele didactice revin în clase, personalul revine în şcoli şi asta ne permite ca la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ să se poată organiza un program de recuperare în aşa fel încât până la finele cursurilor şi până la finele anului şcolar să putem avea atât o recuperare din punct de vedere educaţional, cât şi oamenii să poată să recupereze zilele pe care nu le vor avea plătite în ceea ce priveşte salariul pe luna mai", a spus reprezentantul Ministerului Educaţiei.

Potrivit acesteia, persoanele care vor să renunţe la grevă trebuie să depună o cerere scrisă.

"Pentru a renunţa la grevă cei care doresc acest lucru trebuie să depună o cerere scrisă astăzi, fiind prima zi lucrătoare aceste cereri se depun în cursuri zilei de astăzi. Centralizarea de dimineaţă de până în ora 10.00 spunea că avem un procent total de personal participant la grevă de 52,8 - 52,9%. Procent cadre didactice din aceştia participante la grevă 59,4 - 59,5%", a arătat Ligia Deca.

Ea a susţinut că pe 31 mai 64% dintre cadrele didactice participau la grevă.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:56

C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
PENIBIL. Președintele Academiei Române și 12 decani de la Istorie au ajuns să facă petiție online pentru ca ministrul Educației să reintroducă Istoria Românilor
07/02/2025 16:07

Academia Romană condusă de Ioan Aurel Pop a ajuns in postura extrem de jenantă de a face o petitie online către ministrul Educatiei, Daniel David, pentru a reintroduce studierea Istoriei romanilor in liceu. ...

Care este cea mai căutată facultate din România: 61 de studenți s-au bătut pe un singur loc
06/02/2025 19:38

  Desi mai este timp pană la examenul de bacalaureat si admiterea la facultate din acest an, elevii din Romania se pregătesc deja pentru viitor si caută informatii despre ofertele u ...

Câtă istorie să învețe liceenii? Crin Antonescu intervine în disputa dintre ministrul Educației și Adrian Cioroianu
06/02/2025 13:29

Candidatul la prezidentiale, Crin Antonescu, comenteza reforma propusă de ministrul Educatiei, Daniel David. El a plecat de la disputa dintre Daniel David si Adrian Cioroianu, de miercuri, dandu-i dreptate in ...

Fără excepții: absolvenții de facultate vor susține și examen scris, și lucrare de licență. Legea se aplică din 2025-2026
05/02/2025 22:38

 Din anul universitar 2025-2026, realizarea si prezentarea lucrărilor de licentă redevine obligatorie, in „paralel" cu sustinerea examenului scris. Măsura se aplica in toate universitătile d ...

 Sistemul educațional românesc are nevoie de o nouă arhitectură
05/02/2025 13:00

Ministrul Educatiei si Cercetării, Daniel David, a declarat recent că este nevoie de o schimbare fundamentală in sistemul educational, deoarece modelul actual nu mai poate continua. Ministrul a participat i ...

Disciplina Geografie ''a dispărut'' dintre materiile studiate la clasele a XI-a și a XII-a
03/02/2025 17:57

Disciplina Geografie ''a dispărut'' dintre materiile studiate la clasele a XI-a si a XII-a, conform proiectelor de plan-cadru pentru liceu lansate in dezbatere publică de Ministerul Educatiei si Cercetării, ...

Bacalaureatul continuă luni cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
03/02/2025 09:35

Candidaţii la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susţine, de luni şi pană miercuri, proba de evaluare a competenţelor lingvistice intr-o limbă de circulaţie internaţională - proba C, potrivi ...

Daniel David, pus la colț de un mare academician: Propuneți atunci și scoaterea limbii române de la liceu
02/02/2025 16:03

Academicianul Ioan Bolovan, un istoric de renume si fost prorector al Universitătii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, a adus critici puternice ministrului Educatiei, Daniel David, pentru propunerea acestuia de a e ...

Bacalaureat 2025, probele pentru minoritățlle naționale
29/01/2025 08:36

Candidaţii din partea minorităţilor naţionale la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susţine, de miercuri şi pană vineri, proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală in ...

Salariile profesorilor nu vor fi majorate! România Educată a lui Iohannis a rămas repetentă
28/01/2025 19:21

 Romania Educată a lui Klaus Iohannis a rămas repetentă in 2025, iar ministrul Educatiei a declarat că salariile profesorilor nu vor fi majorate din cauza Ordonantei ”trenulet”. Este incă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei