Rectorul UAIC, contestat - Tudorel Toader, în corzi, înainte de alegeri

5260539a200ae13c1ed18b1853959333.1200x1200

Dimensiune font:

| 05-02-2020 19:39

Împotriva actualului rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Tudorel Toader, a fost depusă zilele trecute o sesizare la Comisia de Etică a UAIC în care este solicitată declanşarea procedurii de cercetare disciplinară pentru folosirea imaginii şi a spaţiilor instituţiei de învăţământ superior, în calitate de ministru al Justiţiei, fiind autosuspendat din poziţia de rector. Sesizarea a fost făcută de către grupul civic ieşean Reset, care îl acuză pe fostul ministru de comiterea unei ilegalităţi.

Într-o postare publicată pe contul de socializare, intitulată sugestiv „Vine o vreme a evaluării”, grupul Reset a adunat mai multe secvenţe din diverse apariţii în cadrul emisiunilor de televiziune şi discuţii publice în care fostul ministru al Justiţiei ar fi folosit imaginea Universităţii în activitatea sa politică.

Conform Codului de Etică, susţin membrii Reset Iaşi, ar fi interzisă folosirea numelui Universităţii, a resurselor umane, financiare sau materiale în scopuri politice partizane. „În mai toate intervenţiile sale publice, a ţinut sa ne reamintească statutul său de cadru didactic, fost decan şi rector autosuspendat al UAIC, pentru a-şi justifica o poziţie de autoritate academică în faţa publicului şi a susţinătorilor politici şi prin intermediul căreia să acrediteze validitatea şi justeţea politicilor publice pe care le-a propus în calitate de Ministru al Justiţiei”, au explicat aceştia. De asemenea, în calitate de ministru, acesta ar fi folosit spaţiile Universităţii. „Ministrul Tudorel Toader a acordat două interviuri (în 16 martie 2018 şi în decembrie 2018) din biroul de rector al Universităţii, în condiţiile în care se auto-suspendase din funcţia de rector, neavând aşadar dreptul de a utiliza spaţiile UAIC ca şi cum ar fi fost rector în exerciţiul funcţiei”, a declarat public Reset Iaşi.

Tot în postarea publicată pe o platformă de socializare, luni dimineaţa, Reset a comunicat faptul că membrii Comisiei de Etică au la dispoziţie 30 de zile, „începând din acel moment”, pentru a formula şi a transmite un răspuns referitor la sesizarea depusă.

Acuzaţiile aduse fostului ministru al Justiţiei în guvernele Grindeanu, Tudose şi Dăncilă vin într-un moment sensibil, deoarece alegerile UAIC pentru funcţiile de conducere ale mandatului 2020-2024 se află în plină desfăşurare, iar intenţia lui Tudorel Toader de a candida din nou pentru funcţia de rector pe data de 11 martie, este binecunoscută, fără a se şti dacă are sau nu un contracandidat.

Tudorel Toader a renunţat la funcţia de rector în 2017 şi s-a întors în luna aprilie a anului 2019. Întoarcerea asa a fost contestată de către mulţi studenţi, absolvenţi, ieşeni şi cadre didactice titulare, în faţa Universităţii având loc chiar mai multe proteste împotriva sa, deoarece se considera că Toader aduce prejudicii comunităţii academice. Daiana SFREDEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi, telefon: 0232/238.333, fax: 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal: 4540291 2. Informaţii generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: suprafata totala de 22,49 ha pasune comunala, conform caietului de sarcini, destinata pasunatului caprinelor si ovinelor din comuna Sipote, bun public situat administrativ pe teritoriul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Şipote, judeţul Iaşi conform HCL 49/26.04.2021 și temeiului legal: O.U.G. 57/03.07.2019. 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: prin solicitarea scrisă, de la sediul Primăriei Comunei Sipote. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Registratura Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentației de atribuire de 50 lei în numerar la casieria unitatii sau cu ordin de plata in contul concedentului: RO95TREZ24A705000200130X, deschis la Trezoreria Iasi, cod fiscal al concedentului: 4540291 . 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor: 11/05/2021, ora 15.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor: 19/05/2021, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oferta va fi depusă la Registratura Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar original și 1 exemplar copie. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor: 19/05/2021, ora 12.00, la sediul Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Acțiunea în justiție se poate introduce la JUDECATORIA HARLAU, cu sediul in Str. Gheorghe Doja, nr, 1, Ors. Hirlau, Jud. Iasi, telefon 0232 722 344, fax 0232 722 622, e-mail jud-hirlau-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 26/04/2021
Programul ”România educată”, reducere de alocare în PNRR
05/05/2021 15:47

Miniştrii Proiectelor Europene şi Educaţiei, Cristian Ghinea şi Sorin Cimpeanu, au transmis, miercuri, că s-a impus o reducere a alocărilor din PNRR pentru proiectul ”Romania educată”, dar ...

Elevii revin la ȘCOALĂ pe 5 mai! IȘJ IAȘI a transmis scenariile de FUNCȚIONARE a unităților de ÎNVĂȚĂMÂNT
05/05/2021 08:54

Elevii vor reveni la scoală din 5 mai, cu exceptia celor din clasele terminale, care se vor intoarce la ore din 10 mai Ministrul Educatiei, Sorin CÎMPEANU, a anuntat că elevii vor reveni la cursuri inc ...

 Banca Mondială ne dă 100 de milioane de euro pentru a ne repara școlile
04/05/2021 10:41

  Aproximativ 100 de clădiri ce aparţin de 55 de şcoli din Romania vor fi renovate pentru a indeplini standarde moderne de siguranţă, rezilienţă, incluziune, sustenabilitate şi infrastructură dig ...

Examenul scris pentru ocuparea funcţiilor de conducere în şcoli va avea loc, cel mai probabil, pe 27 iulie
27/04/2021 11:45

‘În data de 27 iulie intenţionăm să organizăm acest examen scris’, a spus Cimpeanu. El a precizat că se vor evalua de la abilităţi cognitive pană la abilităţi manageriale. &lsquo ...

Elevii revin la școală pe 5 mai, cu excepția celor din clasele terminale care încep cursurile pe 10 mai
26/04/2021 10:48

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a declarat, luni, că elevii se vor intoarce la cursuri pe 5 mai, cu exceptia celor din calsele a VIII-a si a XII-a, care vor incepe cursurile pe 10 mai, si că respectare ...

La Iași s-au pus bazele oficiale ale unui nou și important gimnaziu! Școlarii vor avea la catedră un grup select și celebru de profesori
24/04/2021 11:18

La Iasi apare un nou gimnaziu. Acesta este fondat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. Concret, in sedinta Senatului institutiei a fost aprobată (ieri, 22 aprilie 2021) decizia de infii ...

Evaluarea profesorilor de către elevi: opțională, anonimă, semestrială, fără acordul dascălului
22/04/2021 14:18

Evaluarea cadrelor didactice este posibilă de zece ani, iar din 2016 a fost prinsă explicit intr-un ordin de ministru referitor la statutul elevilor. Legea Educatiei din 2011 prevede: Capitolul III Domeni ...

Ministerul Educației a publicat setul 7 al testelor de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021, la Limba și literatura română
19/04/2021 13:45

Testele de antrenament pentru examenul de Limba si literatura romană pe care elevii de clasa a VIII-a il vor sustine in Evaluarea Natională 2021, setul 7, au fost publicate astăzi, 19 aprilie, de Ministeru ...

Aproape jumătate dintre copii nu verifică informațiile de pe Internet
16/04/2021 10:56

49% dintre copii verifică uneori, rar sau deloc informaţiile găsite pe internet, potrivit unei consultări naţionale privind informarea online şi ştirile false realizate de Salvaţi Copiii Romania in rand ...

Peste 50% din angajaţii din învăţământ, vaccinaţi anti-COVID
16/04/2021 09:41

Peste 150.000 de angajaţi din sistemul de invăţămant, adică mai mult de o jumătate, au fost vaccinaţi anti-COVID pană in prezent, la nivel naţional, a declarat Maria Ştefania Manea, secretar de stat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei