Șapte elevi ieșeni au luat 10 la Bacalaureat

scoala bacalaureat 98

Dimensiune font:

| 05-07-2021 20:15

S-au afișat rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021. Acestea au fost afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților.

La nivelul județului Iași, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 78%, în creștere față de sesiunea iunie-iulie 2020(71,42%) și peste media națională (73,9%). Acest procent de promovabilitate situează județul Iași pe locul doi în ierarhia națională.Pentru promoția curentă, rata de promovare este 81.92% (76,95% – sesiunea iunie-iulie 2020), iar pentru promoțiile anterioare –35,02% (27,96% – sesiunea iunie-iulie 2020).

Au promovat 3980 de candidați, dintr-un total de 5105 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 3829 de candidați provin din promoția curentă, iar 151 de candidați din promoțiile anterioare.



7 candidați au obținut media 10, județul Iași plasându-se și în acest clasament pe poziția a doua pe țară.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

92 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
145 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică –65 / Istorie – 80)
377 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalulorar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
România a obținut aur și argint la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
21/04/2024 07:51

​Lotul Romaniei la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad), desfăsurată anul acesta in Georgia a obtinut rezultate spectaculoase. Locul 2 in clasamentul ...

Vacanța de primăvară începe în 27 aprilie / Calendar Evaluare Națională și Bacalureat 2024
20/04/2024 14:15

 Elevii si copiii de grădinită vor intra in vacanta de primăvară incepand din 27 aprilie si pană in 7 mai, a treia zi de Paste, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educatiei. După vacanta de ...

PNRR: U.A.T. Comuna Tutova, în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Tutova și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, județul
18/04/2024 11:50

 COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” U.A.T. Comuna Tutova, in calitate de Beneficiar, anuntă demararea proiectului ”Dotarea cu mobilier, mat ...

PNRR: U.A.T. Comuna Tutova, Beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Tutova și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, județul Vaslui
17/04/2024 12:33

 COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” U.A.T. Comuna Tutova, in calitate de Beneficiar, anuntă demararea proiectului ”D ...

Ministerul Educaţiei verifică platforma digitală de corectare, în vederea Evaluării Naționale
16/04/2024 15:42

Ministerul Educaţiei face reglaje la plaforma digitală de corectare, cu aproape două luni inaintea inceperii examenelor naţionale de anul acesta. Va fi prima dată cand toate lucrările de la Evaluarea Na ...

Țările nordice și baltice au mai mulți absolvenți decât media UE
15/04/2024 14:19

Tările din Europa unde populatia are studii superioare sunt in special cele din regiunile nordice si baltice, iar femeile sunt, in general, cele mai educate. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Euro ...

Ministrul francez al Educației propune oficial eliminarea telefoanelor în școli: Sunt mulți elevi care se uită în pauză, se filmează, iar asta creează perturbări sau distrageri
12/04/2024 00:08

Ministrul francez al Educatiei, Nicole Belloubet, a propus oficial ca elevii de gimnaziu să isi lase telefoanele la intrarea in scoli si să le recupereze la finalul programului, măsura fiind menită dă redu ...

Vacanța de Paște 2024. Când intră elevii în vacanță și când se întorc la școală
05/04/2024 19:33

 Elevii vor avea vacanta de Paste in perioada 27 aprilie - 7 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educatiei. După vacanta de Paste, elevii se vor intoarce la scoală pentru ultimul modul al an ...

Premierul Ciolacu anunță că finanțează programul școlar „Săptămâna verde” cu echivalentul a 5 covrigi și jumătate per elev
05/04/2024 00:24

Marcel Ciolacu a anuntat la inceputul sedintei de guvern de astăzi, 4 aprilie 2024, că va aproba hotărarea de guvern care alocă suma de 100 de milioane de lei pentru finantarea in scoli a programului „Să ...

'Mica Inchiziție' din România: Menstruația, motivul pentru care 3 eleve cu dizabilități au primit interzis la cursuri în acea perioadă a lunii
04/04/2024 13:48

Caz halucinant in Oradea! In Romania educată, trei eleve cu handicap sever ale unei şcoli speciale, nu au mai fost primite la cursuri in perioada menstuaţiei. Motivul deciziei este la fel de halucinant. Cons ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei