Şcoala din România reală

nu au ales să se nască la sat, nici nu prea se plâng de condiţiile în care învaţă * mulţi dintre ei nici măcar nu-şi imaginează că le-ar putea fi mai bine de atât * hainele multe şi groase, pentru a rezista la frigul din clase, toaletele din curte şi lipsa apei curente sunt realităţi ale unor şcoli din anul 2012 * la acestea se adaugă, uneori, pereţi ce stau să se prăbuşească peste elevi

 

Aşa-i de când lumea şi pământul. Egalitatea nu există decât ca un cuvânt rătăcit, în dicţionar. Deşi au drepturi egale, oamenii nu au acelaşi tip de trai. Şi, nu-şi pornesc viaţa de pe aceeaşi treaptă a ceea ce numim noi – start.

Spre exemplu, şcoala este obligatorie. Şi gratuită. Şi toţi copiii se duc, în principiu, la şcoală. Până aici, totul este... la fel. Intrând, însă, în adâncul problemei, apar diferenţele. Şi se descoperă că sintagma „egalitate în educaţie” nu este decât o utopie.

Şcolile din mediul urban şi cele din mediul rural pot fi, în unele situaţii, mai fericite – doar puţin diferite. Însă, de cele mai multe ori, diferenţa este uriaşă. Dacă un copil nu-şi poate alege familia din care provine, în cazul şcolii nu ar trebui să existe dubii. Şcoala ar trebui să fie aceeaşi pentru toţi! Nouă, performantă, bine dotată. Încălzită şi oferind minime condiţii de igienă. Să aibă parte de atenţie de la stat şi de la autorităţile locale. Să aibă fonduri suficiente, pentru a beneficia, la timp, de reparaţii şi transformări. Să îmbie elevii să-i calce pragul şi să nu-i înveţe, încă din copilărie, că lumea nu e dreaptă - cu atât mai puţin, egală.

Opt ani de promisiuni

Clădirea şcolii din Osoi, comuna Comarna, a fost ridicată în 1875 şi a fost, la începuturi, schit călugăresc. Avea două încăperi. În 1894 s-au mai adăugat două camere - săli de clasă - şi încă două, peste alţi 30 de ani. Clădirea şcolii cu clasele I-VIII din Osoi este şi astăzi, aceeaşi. Are şase clase, dintre care două au ieşire directă, afară.

Încă din 2004, un proiect măreţ părea să schimbe viaţa copiilor. Şcoala urma să fie reabilitată total! Aproximativ 200 de elevi aşteptau să se mute, cât de curând, în şcoală nouă! Alte generaţii aşteaptă şi acum acelaşi lucru. Pentru toate seriile care au terminat, de atunci, şcoala – minunea nu s-a îndeplinit. Nici copiii care erau în clasa întâi şi care sunt acum la final de ciclu gimnazial nu vor păşi în clădirea cea nouă. Pentru că, după un drum sinuos de opt ani, abia în această vară au pornit lucrările pentru noua şcoală – care va cuprinde opt săli de clasă, o bibliotecă mare, o sală de calculatoare pe două nivele. În sfârşit, anul care vine ar putea găsi copiii şi cadrele didactice într-o şcoală nouă – şi decentă! „Îl desenez pe Dumnezeu!”, ne arată Sebi, elev în clasa pregătitoare. Este la ora de religie şi desenează, de fapt, nişte animăluţe – creaturi ale lui Dumnezeu. „Îmi place la şcoală. Aici învăţ şi mă joc. Acasă mă joc cu una mică, Diana, pe care a născut-o Andreea. Da’ tu n-o ştii”, se opreşte, serios, din povestit băieţelul. Este isteţ foc şi foarte modern – cu cercel într-o ureche şi codiţă. Arată ca orăşenii şi se bucură că face parte din generaţia care va ajunge să înveţe, într-un final, într-o clădire nouă. Încă mai poate spera la egalitate.

Responsabilităţi pe stomacul gol

Într-un raport al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, Şcoala Osoi se află pe lista instituţiilor de învăţământ care se găsesc într-o stare de degradare accentuată şi care nu au beneficiat, în ultimii ani, de nicio reabilitare. În acest context, lupta şi responsabilitatea conducerii sunt uriaşe. „Din 2004, de când am iniţiat proiectul, nu s-a mai intervenit nici la nivel de comunitate cu alte fonduri. Însă noi, în fiecare an am îmbunătăţit structura, atât cât s-a putut şi cât bugetul ne-a permis, astfel încât copiii să desfăşoare activitatea în siguranţă.  Pentru anul acesta sper să nu existe probleme deosebite”, ne-a spus Mădălina Enia, directoarea şcolii.

Într-adevăr, doamna face tot ceea ce-i stă în putinţă. Şi, atât cât poate, îi ţine pe copiii fericiţi. Deşi nu ne anunţaserăm prezenţa în teritoriu, am găsit o şcoală curată şi îngrijită. O instituţie în care, încăperile nu erau doar primitoare, ci aveau chiar şi sobele fierbinţi!

Greutăţile rămân, însă, o constantă. Apă curentă nu există, iar toaletele sunt în curte. Copiii erau să rămână şi fără ele, dacă nu se insista mai mult – căci grupurile sanitare ar fi trebuit să fie primele dărâmate, atunci când s-a început construirea noii şcoli.

Confort ba, rezultate da

Şi problemele nu se opresc aici. Anul trecut, într-o clasă, a căzut o bucată mai consistentă din tavanul de chirpici şi i-a băgat pe toţi în sperieţi. Însă, orele continuă, cu drag şi cu voie bună. Copiii par nici să nu ştie că poate fi şi loc de mai bine. „Şcoala este, pentru mine, distracţie şi învăţătură. Nu contează cum arată clădirea, trebuie doar să ai dorinţa şi ambiţia de a studia”, ne explică Monica şi ne uimeşte. Este în clasa a VI-a şi spune că îi place foarte mult matematica. „Cu toate că infrastructura noastră e cu probleme, rezultatele copiilor nu au fost puse, până acum, în pericol. Am avut şi avem generaţii de elevi foarte buni. Aproape toţi continuă studiile liceale şi sunt sprijiniţi de familii. Avem şi copii care au ajuns în liceele de top”, se mândreşte Mădălina Enia, directoarea Şcolii Osoi.

Iar motivele nu sunt deloc neîntemeiate. Dacă gradul de promovabilitate la Evaluarea Naţională pe judeţul Iaşi abia a trecut de 40 la sută, la Osoi mediile peste 5 au depăşit cu mult 60 de procente.

În timp ce copiii mai mici vorbesc cu entuziasm despre şcoală şi despre activităţile de aici, elevii mai mari sunt rezervaţi. Le-a mai scăzut entuziasmul, dar sunt conştienţi că este necesar să înveţe, pentru a putea spera, măcar, la egalitatea de şanse. La clasa a VIII-a, încep să se croiască planurile. Georgiana vrea să ajungă la liceu într-o clasă de mate-info, Delia vrea limbi străine, iar Alexandra şi Nicoleta adoră matematica. Se pare că domnul profesor a reuşit şi a cuibărit în sufletul elevilor dragul de calcule şi simţul realităţii.

Se dărâmă şcoala pe ei

De la Osoi plecăm încântaţi de oamenii pe care i-am întâlnit şi uităm, pentru o clipă, greutăţile vieţii de la ţară. Ne trezim, însă, mai repede decât ne-am dori. Căci la Şcoala Covasna din comnuna Costuleni, lipsa apei curente şi grupurile sanitare din curte par a fi chiar ultima problemă! Aici, pereţii claselor se crapă de la o zi la alta şi clădirea, construită din cărămidă prin anul 1974 riscă să se dărâme peste elevi. „Seceta a afectat structura şcolii noastre. Probabil că a scăzut pânza freatică şi pământul s-a reaşezat. Primele semne au apărut în interiorul claselor, dar şi pe exteriorul clădirii, la finalul lunii august”, ne-a spus Maria Ilie, profesor coordonator al structurii Covasna. De atunci, toată lumea stă cu inima cât un purice.

Copiii mărturisesc părinţilor, acasă, că le este frică, dar nu se gândesc nicio secundă să renunţe la şcoală. Nu-i opresc nici fisurile uriaşe din pereţi, nici frigul, nici lipsa apei! „Mi-e puţin teamă, dar trebuie să mă consolez că nu se întâmplă nimic. Frig nu-mi e, că mă îmbrac bine. Îmi place să învăţ şi voi veni aici în orice condiţii”, povesteşte Viorel, cu o maturitate rar întâlnită la clasa a V-a.

„Cam peste 20 de ani”...

Colegii lui îi întăresc vorbele şi, inclusiv, susţin că la ei la şcoală este mai frumos decât la oraş. „Aici e mai liber, aer curat şi deloc aglomerat”, spune o fetiţă, care visează să ajungă medic.

Întrebaţi, însă, dacă îşi doresc o şcoală nouă, copiii par să se trezească şi răspund în cor: „Daaaaa!”. Ar vrea şi apă, şi căldură şi toalete în interior, aşa cum unii dintre ei au început să aibă acasă. Ar vrea, dar nu cred că este posibil acum. „Cam peste 20 de ani”, spun ei, pe un ton glumeţ. E trist să auzi cum copiii jonglează cu supărările şi cum au învăţat, deja, să facă haz de necaz.

Însă e greu, mai ales pentru cei care au conştientizat că şcoala înseamnă şi altceva. Că locul lor de acum este mult inferior faţă de ceea ce ar merita. „Din clasa întâi până în clasa a IV-a, am învăţat la o şcoală din Grecia. În oraş. Aveam toate condiţiile. Anul acesta m-am întors acasă. Cam tot aşa e şi aici!”, încearcă Daniel să zâmbească. E un zâmbet complice şi e felul lui în care reuşeşte să treacă peste dezamăgiri.

Evadare din prezent

Şi alţi elevi din şcoala ce stă să cadă peste ei au cunoscut o latură mai blândă a sistemului educaţional. Pentru că părinţii lui Florin au fost plecaţi în Italia, la muncă, el a stat la bunica din Iaşi. A făcut şcoala, până la finalul clasei a VI-a, în oraş. „Ne-am întors în ţară, cu probleme de sănătate, amândoi. N-am mai avut posibilitatea să ne dăm copilul la şcoală în oraş, aşa că ne-am întors aici. A fost un şoc pentru el, dar s-a învăţat. E mulţumit că e cu noi”, povesteşte mama lui Florin. Este conştientă că i-a pus o piedică, dar promite să reuşească să stângă bani, pentru perioada liceului. „Învaţă bine, sunt mulţumită de el. Trebuie să ne pregătim sufleteşte şi cu bani, după ce va termina clasa a VIII-a. Aici, în satul acesta, nu sunt condiţii de niciun fel”, oftează femeia.

Egalitatea se transferă, astfel, spre viitor. Spre credinţa într-un viitor mai bun, ori măcar într-un soi de evadare. Până atunci, prezentul doare. Elevi şi cadre didactice din mediul rural trebuie să îndure, încă, unele condiţii ce ţin de primitivism. De lipsă de respect şi de nerecunoştinţă a meritelor. Vine iarna. În multe dintre şcolile de la ţară se va învăţa în cojoace şi cu fesul tras bine, pe urechi. Ideea de a merge la baie, în curte, va fi amânată la maxim, iar spălatul pe mâini în condiţii decente va însemna o nouă rugă – îndreptată spre Moş Crăciun. (Anda Pintilie)