Imagine Prezentare Scoala

Dimensiune font:

Şcoala Postliceală Sanitară “APRENDIS” promovează formarea profesională de calitate, la standarde internaţonale.

| 08-09-2018 18:20

 

O cariera în domeniul asistenţei medicale este o opţiune atractivă pentru tinerii absolvenţi de liceu, dar şi pentru persoanele care optează pentru reconversie profesională, fiind una dintre cele mai căutate profesii la nivel global iar într-o piaţă unde este din ce în ce mai greu să îţi găseşti un loc de muncă, obţinerea unei calificări în domeniul medical îţi poate oferi oportunităţi reale de angajare.

În prezent, există o cerere mare privind angajarea asistenţilor medicali, iar specialiştii estimează că oportunităţile pentru cei care aleg acest domeniu vor cunoaşte o tendinţă ascendentă până în anul 2022. Un asistent medical generalist sau un asistent medical balenofiziokinetoterapeut poate profesa în spitale, policlinici, cabinete particulare, instituţii de ocrotire şi asistenţă socială, staţiuni balneoclimaterice şi unităţi medicale particulare, fiecare dintre acestea oferind medii de lucru unice, atât în ţară cât şi în străinătate.

Persoanele pasionate si dornice să activeze în sistemul medical, pot obtine calificarea pentru specializarea de Asistent Medical Generalist sau Asistent Medical Balneofiziokinetoterapie şi Recuparare în cadrul Şcolii Postliceale Sanitare “APRENDIS din Iaşi.

Şcoala Postliceală Sanitară APRENDIS promovează formarea profesională de calitate, la standarde internaţonale, sub atenta îndrumare a cadrelor didactice şi a personalului medical cu vastă experienţă fiind cea mai nouă şcoală din Iaşi şi regiunea Moldovei, acreditată după ultimele standarde ale Ministerului Educaţiei Naţionale prin Ordinul Ministrului nr. 5621/25.10.2016.

Alături de un colectiv tânăr şi de profesori pasionaţi de educaţia elevilor, unitatea noastră de învăţământ a reuşit să devină una dintre cele mai remarcate şcoli postliceale sanitare în domeniul medical, participând la concursuri, conferinţe, stagii de pregătire teoretică şi stagii de pregătire clinică.

În cadrul Şcolii Postliceale Sanitare “APRENDIS”, elevii sunt îndrumaţi de profesori şi cadre medicale cu experienţă, devotaţi formării profesionale medicale şi principiului responsabilităţii sociale, cu o înaltă etică profesională şi dedicaţi dezvoltării comunităţii deoarece pe lângă competenţele teoretice şi practice, un bun profesionist trebuie să deprindă abilităţi indispensabile acestei meserii, precum seriozitate, rigurozitate, empatie, echilibru emoţional, muncă în echipă şi dedicare.

Pentru a asigura o educaţie completă şi dobândirea tehnicilor caracteristice fiecărei specializări, activităţile practice se desfăşoră sub îndrumare directă a cadrelor medicale, cu modele autentice, prin dezvoltarea de parteneriate şi acordurilor de colaborare cu unitati medicale din municipiul Iaşi.

În momentul de faţă, la Scoala Postliceală Sanitară APRENDIS are loc perioada de înscriere pentru anul şcolar 2018-2019 la următoarele specializări:

Ø  Asistent Medical Generalist – 60 de locuri

Ø  Asistent Medical Balneofiziokinetoterapie şi recuperare - 32 de locuri.

 

În cadrul unităţi noastre de învăţământ preuniversitar, se pot înscrie absolvenţi de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat precum şi persoane care optează pentru reconversie profesională, taxa de şcolarizare fiind accesibi tuturor. Pentru anul scolar 2018-2019, taxa de scolarizare este de 2.200 lei/an pentru fiecare specializare şi poate fi achitată în 4 rate egale.

 Pentru o carieră de succes în sistemul medical puteţi accesa site-ul www.spsa.ro sau puteţi afla mai multe informaţii despre oferta educaţională şi avantajele Şcolii Postliceale Sanitare „APRENDISde la sediul situat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 67 Iaşi - Casa Cărţii - etaj 2 (intrarea pe lângă oficiul poştal), telefon 0758 877 477; 0758 877 480, Fax: 0232 215 988 

 . Înscrierile se fac la Casa Cărţii,Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 67,tel: 0758877477, 0758877480, office@spsa.ro www.spsa.ro

 Link catre pagina de inscrieri: https://www.spsa.ro/inscriere/

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agroindustrială, (tip “ferma creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice– Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 303.650 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc. – Preț de pornire lei - fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 244.922 2 – Vidanjă TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 62.640 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 43.622 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 09, 16, 23 și 29.11.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA– pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru reprezentantul societății cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar deschis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiune) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, etaj 1, cabinet nr. 13, jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL anunţă în datele de 9.11.2018; 23.11.2018; 7.12.2018; 21.12.2018; orele 12.00, organizarea la sediul lichidatorului din Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, cam. 13-14, a licitaţiilor publice cu strigare pentru debitoarea SC ALFINCOOL SA, situată în Iaşi, str. Platou Abator nr. 5, vânzarea pe ansamblu imobiliar din Iaşi, str. Abator nr. 5 format din: Teren 21200 mp pe care sunt edificate construcţii: C1 Post trafo nr. inventar 3131 C3 Cabină Poartă nr. inventar 1518 C4 Cabină basculă nr. inventar 5112 C5 Anexă depozit nr. inventar 1504 C6 Depozit spirt vrac nr. inventar 1504 C7 Atelier preparare P+2E nr. inventar 1518 C8 Atelier îmbuteliere P+1E nr. inventar 1520 C9 Depozit produse finite nr. inventar 1522 C10 Hală fabricaţie P+2E nr. inventar 1501 C11 Staţie hidrofor nr. inventar 1523 C12 Atelier+Garaje+Magazii nr. inventar 1523 C13 Depozit cereal nr. inventar 1411 C14 Depozit carburanţi nr. inventar 1517 C15 Pavilion administrative nr. inventar 1502 Pe teren sunt edificate şi alte constructii (depozit borhotformat din cistern, depozit de brut-cisterne, birouri desfacere, puţ apă şi pompe, beci, staţie epurare) neintabulate care au fost luate în considerare în evaluarea proprietăţii. Preţul de vânzare al ansamblului imobiliar - 1.109.000 euro fără TVA. Prețul se va achita la echivalentul în lei din ziua efectuării plăţii. Cei interesaţi se vor adresa la sediul lichidatorului sau la tel. mobil 0774006236; 0723366786; 0747059149.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE S.C. VARA MR S.R.L. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, str.7 Oameni, nr.23, jud. Iaşi, C.U.I. RO4615947, O.R.C.J22/1478/1993, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iaşi, conform Sentinței civile nr. 698/18.04.2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 4938/99/2010, anunţă scoaterea la vânzare în data de 17.12.2018, ora 11.00, prin licitaţie publică cu strigare a următoarelor active: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Preț de pornire a licitației (lei, fără T.V.A. ) Activ 1 – Clădire hală producție țevi (Corp C1) cu sc. 866,61 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1971mp înscrise în CF61393/Rediu, nr.cad.1690, nr. parcelă 1(42/13), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi – echipament tehnologic producere ţevi ce include linia de producţie (include linie de calibrare, sudare şi linie de formare) – Bunuri mobile: Unitate centrala Forte Quattro, Generator LX 3000, Instalație de redresare – 1.196.900,00 lei – 718.140,00 lei Activ 2 – Clădire hală (Corp C1) cu sc. 862,37 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1952mp înscrise în (CF61394/Rediu, nr.cad.1691, nr.parcelă 1(42/14), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi; - Clădire hală (Corp C1) cu sc. 883,57 mp și st. utilă de 798mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1970 mp înscrise în (CF61396/Rediu, nr.cad.1962, nr.parcelă 1(42/15), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iasi. – 425.200,00 lei – 223.500,00 lei Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 14.12.2018, ora 11.00, la sediul Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele necesare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud.Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 9.00–16.00, până pe data de 14.12.2018, ora 11.00 (după o programare prealabilă, de 24 de ore) sau pe site-ul www.insolventa.ro secțiunea Portofoliu. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. 0232/243864, 0758049901, 0755132474.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 04, 11, 18 și 25.01.2019, ora 12.00; b. Preț de pornire 65% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 45.083 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.02.2019, ora 12.00; c. Preț de pornire 55% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 38.147 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.03.2019, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr.RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, sau tel: 0744520508,0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
Baroul Iaşi. Examen admitere martie 2019. Examenul de primire în profesia de avocat și admiterea în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice - sesiunea martie 2019 - se va desfăşura în data de 3 martie 2019, pentru toţi candidaţii. Examenul se susține în cadrul I.N.P.P.A. și se desfășoară în mod unitar la București. Tematica de examen, Regulamentul cadru, taxa de examen și toate regulile de desfășurare rămân cele prevăzute în Hotărârile Consiliului U.N.B.R. nr. 367/22.06.2018, 368/22.06.2018, 369/22.06.2018. Dosarul de înscriere se va depune la secretariatul Baroului Iaşi în intervalul 17 decembrie 2018 (ora 8.00) – 21 decembrie 2018 (ora 15.00) și 04 ianuarie 2019 (ora 8.00) – 28 ianuarie 2019 (ora 15.00), de luni până vineri, în două exemplare (unul conținând acte originale și copii certificate și altul conținând copii certificate pentru conformitate ale actelor depuse în primul dosar). I. Pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar, la cererea de înscriere se anexează următoarele acte: - certificatul de naştere, în copie certificată pentru conformitate; - actul de identitate, în copie; -diploma de licenţă, în copie legalizată; în cazul în care diploma de licenţă a fost obţinută după anul 1995, se va depune şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită; - dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original (taxa de înscriere este de 1000 lei şi se va achita în contul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – I.N.P.P.A. din Bucuresti nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – Bucureşti cu menţiunea "Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea august 2018"); - certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii; - certificat privind starea de sănătate a candidatului eliberat de medicul de familie; - certificat de evaluare psihiatrică eliberat de un medic specialist psihiatru; - certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie (dacă este nevoie); - cererea tip de înscriere la examen va fi însoţită de o declaraţie din care să rezulte că, în cazul în care va fi declarat admis, candidatul înţelege că nu poate să se înscrie în alt barou decât cel la care a depus cererea de înscriere la examen. Totodată, candidatul va indica în declaraţie dacă doreşte să urmeze cursurile de pregătire iniţială în cadrul I.N.P.P.A. central sau într-un centru teritorial al I.N.P.P.A. În toate cazurile, candidaţii au dreptul de a opta pentru pregătirea profesională iniţială în cadrul sediului central al I.N.P.P.A. II. Pentru dobândirea titlului profesional de avocat definitiv a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, la cererea de înscriere se anexează următoarele acte: - certificatul de naştere, în copie certificată pentru conformitate; - actul de identitate în copie; - diploma de licenţă, în copie legalizată; în cazul în care diploma de licenţă a fost obţinută după anul 1995, se va depune şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită; - dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original (taxa de înscriere este de 1000 lei şi se va achita în contul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – I.N.P.P.A. din Bucuresti nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – Bucureşti, cu menţiunea "Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea august 2018"); - certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii; - certificat privind starea de sănătate a candidatului eliberat de medicul de familie; - certificat de evaluare psihiatrică eliberat de un medic specialist psihiatru; - dovada promovării examenului de definitivare în funcţia juridică îndeplinită anterior; - un document oficial care atestă că examenul de definitivare în altă profesie juridică a cuprins şi probe scrise la cel puţin trei materii din cele prevăzute în programa examenului de definitivat în profesia de avocat. Relații suplimentare la # 0232/217898; 0232/211322; - dovada vechimii în funcția juridică îndeplinită anterior. Decan, av. dr. Marius Sebastian Striblea..
Cazare gratuită pentru cei mai inventivi studenţi din „Tudor”
13/12/2018 14:20

Cei mai ingenioşi studenţi cazaţi in Campusul „Tudor Vladimirescu” al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi vor primi cazare gratuită pentru felul inovativ in care şi- ...

TUIASI, din nou la Preşedinţie
05/12/2018 00:00

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi participă, prin persoana rectorului, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, la lansarea in dezbatere publică a proiectului la care lucrează incă d ...

Proiecte studenţeşti în atenţia companiilor IT
04/12/2018 20:00

Facultatea de Informatică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, alături de Institutul de Informatică Teoretică al Academiei Romane, filiala Iaşi) sub auspiciile Academiei de Ştiin ...

Scenete la Centenar, în peste o mie de şcoli
29/11/2018 00:00

* actorii au semnat declaraţii pentru unirea cu Republica Moldova şi drepturi pentru romanii din Ucraina, Serbia de Răsărit, Bulgaria şi Balcani * acestea vor fi date spre păstrare, după caz, Muzeului Un ...

 

Ministerul Educaţiei, somat să revizuiască o parte din deciziile care afectează învăţământul superior
28/11/2018 17:34

Reprezentanţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi au participat la o reuniune de lucru alături de membrii celor patru instituţii de invăţămant superior tehnic care mai fac par ...

Proiect important de cercetare pe tema discriminării, la UAIC
27/11/2018 18:08

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a caştigat un grant de la Comisia Europeană pentru proiectul intitulat „Identificarea metodelor bazate pe dovezi empirice pentru a combate in mo ...

Sub semnul Centenarului, la Liceul Cuza
27/11/2018 00:00

Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi desfăşoară, in perioada 26 – 30 noiembrie, o serie de acţiuni in cadrul Proiectului de parteneriat strategic Erasmus + KA 2 Bringing Europe ...

TUIASI inaugurează un Centru modern de Învăţare
15/11/2018 00:00

* miza proiectuluie este reducerea abandonului şcolar pentru tinerii din anul I * la eveniment va participa şi Tatiana Proskuryakova, country manager pentru Romania şi Ungaria al Băncii Mondiale, finanţato ...

 Liceul „Grigore Moisil” are un laborator nou de informatică
09/11/2018 00:00

Şcoala de Valori in parteneriat cu Cegeka Romania a renovat şi tehnologizat un laborator de informatică, incluzand modernizarea infrastructurii prin renovarea reţelei electrice, montarea de corpuri de ilumi ...

UTI îşi premiază profesorii şi cercetătorii
07/11/2018 00:00

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi celebrează, incepand de ieri, „Zilele TUIASI”. Timp de două săptămani se marchează implinirea a 205 ani de cand Gheorghe Asachi a ...