Şi elevii din mediul rural vor participa la FIE
Dimensiune font:
* elevii din municipiu, dar şi cei din judeţ, au promisă o gamă largă de activităţi din zona culturii, a educaţiei şi a divertismentului
Elevi din 24 de şcoli din mediul rural vor vizita Iaşul, în perioada 14-23 iunie, într-o excursie cultural-educativă. Acţiunea face parte din proiectul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) - „Paşi de copil în Iaşul marilor zidiri” şi a fost trecută, în acest an, sub cupola Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE). Cu sprijinul a alte 24 de şcoli din municipiu, elevii vor fi implicaţi în variate activităţi culturale. „Evenimentele FIE asigură un suport şi un conţinut foarte important. Vorbim de prezentare de cărţi, de prezenţa unor autori de carte, de spectacole, de momente muzicale. Parteneriatul acesta între 48 de şcoli, care atinge peste o mie de elevi şi care înseamnă selecţia copiilor buni de clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, cu rezultate bune şi implicaţi în proiecte este o formă de premiere, dublată de faptul că ei descoperă Iaşul”, a explicat Camelia Gavrilă, şefa ISJ.
Festival de carte pentru copii
În acest context, Palatul Copiilor va deveni o zona cea mai atractivă pentru elevi. Între 15 şi 20 iunie, aici se va organiza Festivalul de Carte şi Autori pentru Copii şi Adolescenţi. Cei mici vor putea participa la conferinţe, lansări de carte, întâlniri cu autori cunoscuţi, ateliere de creaţie, spectacole de muzică şi teatru şi zile dedicate benzilor desenate. „Sperăm să creăm un cadru în care cât mai mulţi elevi să vină şi să petreacă liniştit, relaxat, câteva zile în compania dansului, muzicii şi a autorilor”, ne-a spus Florin Mindirigiu, directorul FIE. (Anda Pintilie)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau