Subiectele probei scrise la Matematică

default

Dimensiune font:

| 22-06-2017 06:35

 Candidaţii înscrişi la Evaluarea Naţională au susţinut ieri proba scrisă la Matematică * astăzi, are loc proba la Limba maternă 

 

 Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut ieri, 21 iunie, cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale, cea la Matematică. Elevii au avut de rezolvat varianta de subiecte numărul 6.

Prezenţă de aproximativ 98%

Proba scrisă la de Matematică a fost structurată în trei subiecte, fiecare conţinând mai multe cerinţe. Examenul a început la ora 9:00, iar candidaţii au avut la dispoziţie două ore pentru a răspunde cerinţelor. La primul subiect, elevii au avut de rezolvat 6 exerciţii, la cel de-al doilea subiect, candidaţii au avut de desenat un cub şi de rezolvat mai multe funcţii şi expresii, iar la cel de-al treilea subiect a constat în calcularea ariilor unor dreptunghiuri. Pentru rezolvarea corectă a fiecăreia dintre aceste subiecte, absolvenţii claselor a VIII-a primesc câte 30 de puncte, iar 10 puncte sunt din oficiu.

Reamintim că, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, la nivel naţional sunt înscrişi 144.890 de candidaţi (144.740 din seria curentă şi 150 din seria anterioară), probele fiind organizate în 4.164 de centre. În judeţul Iaşi sunt înscrişi 6.106 elevi. „Din totalul celor 6.106 candidaţi înscrişi la examenul de Evaluare Naţională, 5.936 au participat la proba scrisă susţinută la disciplina Matematică (97.22%). Prezenţa a fost foarte bună, numărul de absenţi încadrându-se în limitele normale pentru un examen de o asemenea anvergură”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi.

Pregătiri pentru Bacalaureat

Potrivit inspectorului şcolar general, prof. dr. Genoveva Farcaş, derularea Evaluării Naţionale s-a desfăşurat în condiţii optime, echipa instituţiei începând pregătirile pentru următorul examen naţional, Bacalaureatul. „Am parcurs şi această probă cu bine, suntem în grafic cu toate activităţile. Ne pregătim deja pentru prima probă scrisă a Bacalaureatului, în ziua de luni, 26 iunie. Alţi 4.644 de candidaţi aşteaptă cu emoţie să înceapă examenul de Bacalaureat în 15 centre de examen (11 în Iaşi, 2 la Paşcani, 1 la Hârlău şi 1 la Târgu Frumos). Suntem conştienţi de importanţa acestor examene pentru viitorul elevilor noştri şi dorim să le fim aproape, oferindu-le condiţii foarte bune de examen, comisii cu profesori competenţi, corecţi, bine instruiţi”, a precizat prof. dr. Genoveva Farcaş, şefa ISJ Iaşi.

Astăzi, 22 iunie, va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Primele rezultate vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16:00, urmând ca după această oră să fie depuse contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 30 iulie. 

 

* * *

Calendarul Evaluării Naţionale 2017:

19 iunie – proba scrisă la Limba şi literatura română

21 iunie – proba scrisă la Matematică

22 iunie – proba scrisă la Limba şi literatura maternă

26 iunie – afişarea rezultatelor (până la ora 16) şi depunerea contestaţiilor (după ora16:00)

27-29 iunie – rezolvarea contestaţiilor

30 iunie – afişarea rezultatelor finale după contestaţii

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei