Tichete valorice decontate de stat pentru plata serviciilor after-school pentru copiii de grădiniță și elevii de până în clasa a IV-a

scoala  elevi14

Dimensiune font:

| 27-07-2020 22:04

 Ministerul Educaţiei va putea să emită tichete valorice pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata serviciilor after-school, conform unui proiect de lege inițiat de parlamentari liberali și adoptat luni de Senat. Legea merge la promulgare la președinte.

Tichetul valoric are scop exclusiv educaţional, este netransferabil, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Tichetul se acordă pe baza cererii părintelui.


Cum se stabilește valoarea tichetului pentru decontarea plății after-school-ului

 

Valoarea tichetului este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă (ISR) şi se indexează anual cu indicele de inflaţie.
 
"El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii, după finalizarea lecţiilor", se menționează expunerea de motive a proiectului.

Inițiatorii proiectului explică necesitatea acestuia în contextul accesului limitat al copiilor la sistemul public de învăţământ din cauza situaţiei materiale, precum şi a lipsei unei palete mai diversificate de servicii publice pentru copiii care "ar putea, ar vrea, dar nu pot merge la şcoală".
 

Cele mai importante prevederi ale proiectului:
  • Statul finanţează programul "Şcoala după şcoală" pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, ai căror părinţi, reprezentanţi legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea unui copil, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea 272/2004 privind şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, solicită acest serviciu, prin tichete educaţionale a căror valoare nominală lunară se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,8 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în programul "Şcoala după şcoală".
  • Persoanele îndreptăţite optează pentru aceste tichete educaţionale în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală sau la grădiniţă pentru noul an şcolar.
  • Tichetele educaţionale sunt bonuri de valoare destinate exclusiv acoperirii parţiale sau integrale a costurilor aferente programului "Şcoala după şcoală". Tichetele educaţionale nu sunt transferabile altor persoane. Utlilizarea tichetelor educaţionale în alt scop îi obligă pe beneficiari la plata contravalorii.
  • Finanţarea acordării tichetelor educaţionale se face din bugetul de stat. Achiziţia tichetelor educaţionale se realizează de către inspectoratele şcolare, în urma centralizării cererilor depuse de către persoanele îndreptăţite potrivit prezentei legi şi se distribuie către unităţile de învăţământ la care sunt înscriși copiii.
  • Decontarea tichetelor educaţionale se face de către organizatorul programului "Şcoală după şcoală".
  • Prezenta lege intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 58 din Legea Educaţiei naţionale nr.1/2011 a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Luni, legea a fost votată de Senat, în calitate de for decizional, astfel că merge la promulgare.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Conferința Internațională „Viitorul producției agroalimentare”
23/04/2024 10:24

  Consulatul Regatului Tărilor de Jos de la Iasi, in parteneriat Ambasada Regatului Tărilor de Jos in Romania,  Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad" Iasi (USV Iasi) ...

România a obținut aur și argint la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
21/04/2024 07:51

​Lotul Romaniei la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad), desfăsurată anul acesta in Georgia a obtinut rezultate spectaculoase. Locul 2 in clasamentul ...

Vacanța de primăvară începe în 27 aprilie / Calendar Evaluare Națională și Bacalureat 2024
20/04/2024 14:15

 Elevii si copiii de grădinită vor intra in vacanta de primăvară incepand din 27 aprilie si pană in 7 mai, a treia zi de Paste, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educatiei. După vacanta de ...

PNRR: U.A.T. Comuna Tutova, în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Tutova și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, județul
18/04/2024 11:50

 COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” U.A.T. Comuna Tutova, in calitate de Beneficiar, anuntă demararea proiectului ”Dotarea cu mobilier, mat ...

PNRR: U.A.T. Comuna Tutova, Beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Tutova și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, județul Vaslui
17/04/2024 12:33

 COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” U.A.T. Comuna Tutova, in calitate de Beneficiar, anuntă demararea proiectului ”D ...

Ministerul Educaţiei verifică platforma digitală de corectare, în vederea Evaluării Naționale
16/04/2024 15:42

Ministerul Educaţiei face reglaje la plaforma digitală de corectare, cu aproape două luni inaintea inceperii examenelor naţionale de anul acesta. Va fi prima dată cand toate lucrările de la Evaluarea Na ...

Țările nordice și baltice au mai mulți absolvenți decât media UE
15/04/2024 14:19

Tările din Europa unde populatia are studii superioare sunt in special cele din regiunile nordice si baltice, iar femeile sunt, in general, cele mai educate. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Euro ...

Ministrul francez al Educației propune oficial eliminarea telefoanelor în școli: Sunt mulți elevi care se uită în pauză, se filmează, iar asta creează perturbări sau distrageri
12/04/2024 00:08

Ministrul francez al Educatiei, Nicole Belloubet, a propus oficial ca elevii de gimnaziu să isi lase telefoanele la intrarea in scoli si să le recupereze la finalul programului, măsura fiind menită dă redu ...

Vacanța de Paște 2024. Când intră elevii în vacanță și când se întorc la școală
05/04/2024 19:33

 Elevii vor avea vacanta de Paste in perioada 27 aprilie - 7 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educatiei. După vacanta de Paste, elevii se vor intoarce la scoală pentru ultimul modul al an ...

Premierul Ciolacu anunță că finanțează programul școlar „Săptămâna verde” cu echivalentul a 5 covrigi și jumătate per elev
05/04/2024 00:24

Marcel Ciolacu a anuntat la inceputul sedintei de guvern de astăzi, 4 aprilie 2024, că va aproba hotărarea de guvern care alocă suma de 100 de milioane de lei pentru finantarea in scoli a programului „Să ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei